RoboDoc: The Creation of RoboCop. Zeu, robotul9 min read

Peste doar câțiva ani, se vor împlini 40 de ani de la RoboCop, polițistul „parte om, parte mașină”, care a marcat copilăria milenialilor și a satirizat politica americană a anilor ’80. Să fie fel de relevant și astăzi?

Edward Neumeier, co-scenaristul filmului RoboCop, în perioada în care lucra ca script reader (evaluator de scenarii) pentru Paramount Pictures și Columbia Pictures, povestește, încă de la începutul mini-seriei documentare, că în timpul unei vizite pe platourile de filmare ale filmului Blade Runner, regizat de Ridley Scott și apărut în 1982, a întrebat pe cineva din echipă, din curiozitate, despre ce e vorba în acesta. „E despre un robot”, i-a răspuns persoana respectivă. Rachael, „robotul” interpretat de Sean Young, însă, era un umanoid, iar Neumeier a glumit: „Ăsta nu e un robot. Știu foarte bine cum arată un robot”.

Atunci, zice el, i-a venit în cap numele unui personaj SF, parte om, parte mașinărie, RoboCop, iar proiectul ăsta personal urma să-i ocupe mulți ani din carieră. Patru ani mai târziu, după ce a pus umărul, printre altele, la succesul filmului Riskey Business – Neumeier a fost omul care a insistat că scenariul are potențial –, a ajuns Junior Executive la Universal Pictures, iar acolo l-a întâlnit pe scenaristul Michael Miner, alături de care a dus la capăt povestea lui RoboCop.

Un polițist pe nume Alex Murphy (Peter Weller) e transferat în Detroit, unde e ucis cu cruzime de o bandă de traficanți de droguri, condusă de Clarence Boddicker (Kurtwood Smith), care își spală profiturile din cocaină printr-o corporație de tehnologie și biomecanică, Omni Consumer Products (OCP). Coincidența face că OCP dezvoltă tehnologia „RoboCop” pentru departamentul de poliție al orașului: un ofițer cyborg, aproape imposibil de ucis. Poanta e că au nevoie de creierul unui polițist, pentru ca robotul să gândească ca un polițist, dar să se comporte ca un robot, iar ce-a mai rămas din sărmanul Murphy face experimentul să devină realitate.

„Tipul de science fiction care mă interesa avea un aspect social. Ce înseamnă să fii om, ce este realitatea, dacă realitatea așa cum o vedem noi e discutabilă, toate aceste lucruri. Am început să dezvolt o idee numită SuperCop, despre un dispozitiv care îi accelerează omului toate atributele fizice. Iar punctul central al dramei era că acest dispozitiv începe să afecteze psihologia polițiștilor în maniere psihotice”, mărturisește Miner în primul episod al documentarului. 

Scenariul celor doi implică astfel de substraturi existențiale. Regizorul olandez Paul Verhoeven, care a spart gheața pe piața americană cu Turkish Delight, în 1977, merge chiar mai departe și îl compară pe Murphy cu un fel de Iisus care trebuie să treacă prin mai multe patimi, pentru a se mântui și a-și redescoperi umanitatea. 

„Scena în care Murphy e executat e una extrem de violentă – ca o răstignire. Iar ceea ce se întâmplă după e un fel de înviere. Am început să privesc filmul în acești termeni – și eu nu sunt creștin. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care l-am pus pe RoboCop să meargă pe apă, atunci când îl ucide pe Clarence Boddicker, tipul cel rău, la final. Am simțit că era un fel de Iisus american, în vreme ce Boddicker e răul personificat. I-am zis chiar să poarte niște ochelari lui Boddicker, astfel încât să semene puțin cu Heinrich Himmler”, mărturisea Verhoeven pentru The Guardian, în 2022,// „‘RoboCop was like the American Jesus’ – Paul Verhoeven on his ultra-violent cult classic”, theguardian.com // iar perspectiva asta e reluată și în documentar.

Dincolo de aceste subtilități, Verhoeven, Neumeier și Miner au codat RoboCop, în primul rând, ca o satiră camp despre privatizarea sectorului public (preocupările corporatiste orientate spre profit devin problematice pentru aplicarea justă a legii), violența ca entertainment (clipuri din reportaje de știri care amplifică paranoia și anxietatea telespectatorilor), materialismul american gone wild (vezi reclama fictivă la o limuzină de lux numită, ironic, 6000 SUX, cu sloganul: „Because bigger is better. An American tradition!”) sau excesele imorale ale showbizului (vezi poanta devenită celebră, dintr-un sitcom imaginar, în care un fel de Al Bundy se excită între două blonde tinere: „I’d buy that for a dollar”).

Mai departe, e și o critică adusă idealizării supereroilor. Revelația că sistemul privat corupe și feudalizează statul, împreună cu replicile sale care trimit, deloc subtil, către idoli western („Dead or alive, you’re coming with me” sau „Your move, creep”), face din RoboCop, chiar și astăzi, un antidot înțepător la spectacolul bombastic (pierderi de vieți omenești, distrugeri în masă) din filmele cu supereroi.

Despre toate astea, și multe altele (detalii tehnice de producție savuroase, povești de pe platourile de filmare și așa mai departe), se discută în cele patru episoade ale documentarului regizate de Eastwood Allen și Christopher Griffiths (vezi și You’re So Cool, Brewster! The Story of Fright Night sau Hollywood Dreams & Nightmares: The Robert Englund Story, alte două documentare excelente), alături de mulți dintre actorii și oamenii din echipa filmului. Merită fiecare minut sau, cum ar zice RoboCop: „Thank you for your cooperation, goodnight”.

Detalii pe iMDB | Per total: 9/10 | Știință & Tehnologie: 8/10