Secret Invasion: Eroi de sacrificiu?10 min read

Încă un serial Marvel, încă o șansă ratată de Disney de a produce un film care ar fi putut fi cel puțin decent.

Dacă nu-ți mai aduci aminte prea bine evenimentele din Captain Marvel, poate n-ar fi o idee rea să-l revezi sau măcar să recitești un rezumat, pentru că Secret Invasion, cu un Nick Fury cam șubred cap de afiș, are de-a face cu o grupare extremistă din rândul civilizației Skrull (integrată, cât de cât, pe Pământ, după ce au rămas fără planetă), care își dorește să agite apele între americani și ruși, în așa fel încât cele două superputeri să se aventureze într-un război, în urma căruia, speră aceștia, să facă ei cărțile în noua orânduire mondială. Conduși de misteriosul și cerebralul Gravik (Kingsley Ben-Adir, pe care-l știi, probabil, din The OA), aceștia au pus la cale cinci atacuri teroriste într-un singur an, în orașe importante din Occident sau în zone de conflict fierbinți.

„Argentina atacă Columbia, Columbia atacă Filipine. O reacție în lanț violentă, care va consuma Globul”, amenință, pe un ton paranoic, agentul Prescod, trimis de CIA la Moscova, în timpul întâlnirii cu binecunoscutul agent Ross (Martin Freeman). Ross, însă, nu e impresionat, ba chiar îl elimină pe Prescod, tocmai pentru ca teoria acestuia să nu transpire. Și face asta pentru că, bombă!, e skrull. A fost, oare, dintotdeauna? Dacă nu, unde e „adevăratul” Ross? Să fie ținut prizonier de către Gravik? Rămâne de văzut, pentru că nici Maria Hill (Cobie Smulders), nici Talos (Ben Mendelsohn) n-au părut prea afectați de „moartea” lui Ross.

Surpriza asta, apărută încă din primele zece minute, vine, mai degrabă, ca un avertisment. Nimeni nu e cine pare în Secret Invasion, pentru că rebelii skrull au împrumutat înfățișarea mai multor oameni importanți, de la politicieni la agenți secreți. Iar Nick Fury ia o pauză de la proiectul S.A.B.E.R., un sistem aerospațial de apărare, și se întoarce pe Pământ să-l ia în brațe pe Talos, în una dintre rarisimele scene de bromance din Marvel Cinematic Universe. 

Așadar, te-ai prins: vor lucra împreună, pentru a salva Planeta de la un conflict apocaliptic. Vor fi ajutați, aparent, și de către spirituala Sonya Falsworth (Olivia Colman, savuroasă, ca de obicei), agentă de rang înalt în rândul MI6. Ba chiar aș paria că, spre final, vor fi ajutați și de fiica lui Talos, G’iah (Emilia Clarke), care deocamdată e de partea lui Gravik, dar ceva îmi spune (poate regretul care i se citește pe chip, după ce încep să sară oameni în aer?) că nu e atât de convinsă de alegerea făcută.

Una peste alta, asta e ideea de bază: cineva trebuie să-l oprească pe Gravik, care și-a așezat tabăra în clădirile părăsite din fost centrală nucleară Cernobîl, pentru că skrulii sunt imuni la substanțele radioactive. E o intrigă destul de consistentă, având în vedere mizele mărunte din celelalte seriale Marvel de până acum, cu excepția Loki, și mai mult ca sigur relevantă și pentru următorul film din Phase Five, The Marvels, care apare toamna asta.

Dacă e într-adevăr o plăcere să-i vezi la treabă pe Jackson, Colman, Mendelsohn și Clarke, Secret Invasion are, pe de altă parte, câteva probleme. Una dintre ele ține de producție. Deși multe dintre scene ar trebui să aibă loc la Moscova, filmările s-au realizat la Londra. Cea mai ridicolă scenă, în acest sens, e una dintr-un cât se poate de evident pub britanic, care, sanchi, s-ar petrece într-o cârciumă rusească, unde toată lumea bea, evident, votcă (alt clișeu deranjant: „rușii” din figurație, poartă aproape toți căciuli din blană și paltoane ponosite). Nu zic să fi mers musai până la Moscova, mai ales în contextul războiului din Ucraina, dar măcar vreo capitală din Balcani tot se găsea. Lucrăm și noi cu interes?

Alte probleme țin de execuția artistică, dar și de ritm. Creatorul serialului e Kyle Bradstreet, responsabil, printre altele, cu Mr. Robot, deci era de așteptat să-și dorească neo-noir. Directorul de imagine, talentatul Remi Adefarasin (care a lucrat, printre altele, la mai multe filme regizate de Woody Allen), izbutește clarobscurul și jocurile de umbre. Doar că unele scene sunt atât de monotone, că meșteșugul lui își pierde din efect, ba chiar devine kitsch – dacă ar fi fost comprimat în câteva episoade sau, eventual, chiar într-un lungmetraj, poate că Secret Invasion ar fi fost pe placul fanilor unor John le Carré sau Graham Greene, printre care se numără și subsemnatul. În schimb, are un damf de producție ieftină Netflix, ceva de speriat, cu stângăcii, uneori, imense de regie (Ali Selim știu că poate mai mult de-atât) și lungi, prea lungi, scene de dialog irelevante.

Umorul, în schimb, a rămas un atu, iar una dintre poantele bune mi se pare și o metaforă involuntară despre Marvel Cinematic Universe, în sine. Fury face mișto, la un moment dat, de Talos, că se descurcă destul de bine pentru cineva care are 136 de ani. „Ei, știi, în ani umani nu am nici 40”, îi răspunde Talos, apoi îi ridică mingea la fileu: „Încă n-am ajuns la cumpărăturile compulsive de vârstă mijlocie. Auzi, tu ce ți-ai luat la 40 de ani?”. Fury răspunde: „Pe Avengers”. Am râs, dar apoi mi-am dat seama că Fury are dreptate. MCU a fost o distracție bombastică, a unor producători de cca. 40 de ani. De aici încolo, pare că vor încerca să rămână relevanți. Cam la fel cum a tot încercat Harrison Ford cu franciza Indiana Jones.

Disponibil pe Disney+ | Per total: 5/10 | Știință & Tehnologie: 5/10