9 plante care înfloresc iarna. De ce iubesc frigul?

Mutațiile genetice, concurența pentru resurse, intensitatea luminii sau ciclul de viață al anumitor insecte determină unele plante să facă flori în perioada rece.

Când m-am mutat în apartamentul în care locuiesc, am „moștenit” de la fosta proprietară câteva ghivece cu plante pe care am fost la un pas să le arunc. Se întâmpla undeva, la mijlocul unui august fierbinte și secetos, iar aspectul precar al frunzelor – uscate, lipsite de vlagă și, în general, de orice urmă de viață – nu prevestea nimic bun. 

Am decis să le mai dau o șansă și, am observat că pe măsură ce arșița se potolea și înaintam spre iarnă, plantele se revigorau. Mai întâi, frunzele și-au recăpătat culoarea de un verde-închis, saturat, apoi și-au mărit considerabil volumul, au devenit cărnoase, ferme, lucioase. Erau în continuare lipsite de flori, dar, pentru că nu știam ce soi sunt, o vreme am crezut că poate așa le e felul.

La începutul lui decembrie, însă, au început să înmugurească, iar cu foarte puțin timp înainte de Crăciun au înflorit toate, ca la o comandă: una albă, alta roz-pudrat și cea de-a treia ciclamen. M-am simțit atât de contrariată și de încântată, totodată, încât am vrut să aflu neapărat ce fel de plante mutante am acasă. Am aflat destul de repede că este vorba despre ciclame, care vegetează vara și fac spectacol iarna. 

În general, temperaturile mici și momentele tot mai scurte de lumină determină o perioadă de repaus pentru floră și faună. În lipsa căldurii și a soarelui, pentru a-și conserva rezervele de energie, multe animale își încep hibernarea încă din noiembrie, în timp ce copacii își pierd frunzele, iar florile se ofilesc. 

Însă unele plante preferă această perioadă și înfloresc în sezonul rece. De ce? Motivele sunt complexe și, fără excepție, țin de supraviețuire și de adaptarea la mediul în care s-au dezvoltat. 

Iată care sunt motivele care determină unele plante să aleagă anotimpul rece pentru a înflori.

Concurența pentru resurse

Ghioceii și clopoțeii care apar prin păduri sau parcuri chiar și la începutul lui februarie sunt capabili să supraviețuiască fără probleme în soluri în care majoritatea plantelor nu reușesc – adică sub arcurile grele ale copacilor de foioase mari sau, uneori, adânc ascunși în pădurile bătrâne. În locurile în care nici iarba nu poate crește, aceste plante prosperă folosindu-și bulbii ca un dispozitiv de stocare a energiei pe care îl umplu înainte de începutul primăverii, când soarele este slab și copacii încă fără frunze. 

Până când copacii mari sub care răsar sunt complet înfrunziți, plantele care înfloresc iarna și-au făcut treaba pentru anul respectiv, iar frunzele lor se usucă deja până la sfârșitul primăverii. Zaharurile produse prin fotosinteză sunt transformate în amidon și retrase în bulbul îngropat adânc în pământ, pentru a le oferi protecție. Alegând această tactică, ele evită să concureze cu plantele mai puternice care se dezvoltă în timpul verii.

Pentru alte plante, înflorirea în timpul iernii este avantajoasă din alte motive. Planta de alun, de exemplu, care produce flori în sezonul rece, este polenizată de polenul transmis de vânt. Dacă alunul ar înflori în altă perioadă a anului, când planta este plină de frunze, acestea ar forma o barieră, prevenind polenizarea.

Motive genetice

Majoritatea plantelor rămân iubitoare de soare, iar preferința lor este ușor de înțeles. Principalul avantaj de a înflori primăvara este că fructul rezultat ulterior absoarbe suficientă lumină în lunile călduroase pentru a produce fructoză – hrana atât de apreciată de vietățile de care depinde planta pentru a-și răspândi semințele și a perpetua specia. 

Însă, anumite gene descoperite de savanți arată că unele plante își reglează înflorirea în funcție de variațiile de lumină ale zilei, adică de numărul de ore de lumină. Ținând cont de aceste caracteristici, plantele pot fi de „de zi scurtă” (înfloresc toamna târziu, iarna sau primăvara devreme), „de zi lungă” (înfloresc vara) sau perene (în condiții optime, înfloresc tot timpul anului).

Genele CONSTANS și DNF (DAY NEUTRAL FLOWERING)„Why some plants flower in spring, autumn and some in summer”, sciencedaily.com sunt mecanisme cheie care reglează timpul de înflorire al unei plante ca răspuns la lungimea zilei. Acest lucru a fost determinat prin experimente. Într-o plantă sălbatică numită Arabidopsis, cercetătorii au identificat o genă DNF defectă care a dus la perioade de înflorire anormale la plantele mutante. DNF a reprimat activarea genei CONSTANS până când nivelul luminii a crescut peste un anumit prag în timpul zilei. Însă, odată ce o genă DNF funcțională a fost introdusă în plantă, înflorirea anormală a fost corectată.

Într-o fază separată a aceluiași studiu, oamenii de știință au descoperit că molecula de zahăr trehaloză-6-fosfat (T6P) din Arabidopsis thaliana joacă un rol esențial în controlul timpului de înflorire în raport cu rezervele de energie. Ca atare, odată ce o anumită lungime a zilei a fost percepută de frunzele plantei, un amestec de fotoreceptori și alte proteine a activat gena FLOWERING LOCUS T (FT) care favorizează migrarea proteinelor de la vârful lăstarului, declanșând înflorirea. Totuși, studiul a concluzionat și că, după ce planta atinge o anumită vârstă, începe să înflorească în orice condiții, indiferent de lungimea zilei.

De ce sunt aceste descoperiri importante? Pentru că o mai bună înțelegere a căilor complexe prin care o plantă controlează timpul de înflorire va permite fermierilor să extindă durata sezonului de recoltare și, astfel, să își sporească producția agricolă, în mod constant sau în anumite perioade. Cultivatorii știu să regleze deja perioada de înflorire a câtorva plante, cum ar fi crizantema și poinsettia (crăciunița), aceasta din urmă special pentru Crăciun.

Dependența de lumină sau de lipsa ei

Viața nu este posibilă în absența luminii și a căldurii, iar procesul de înflorire nu face excepție. Totuși, uneori, așa cum e și cazul florilor de iarnă, prea multă lumină poate dăuna. 

De reglarea intensității luminoase este responsabil fotoperiodismul – așa cum este numit răspunsul fiziologic al plantelor la lungimea zilei sau a nopții. La rândul lor, aceste perioade de lumină sau întuneric sunt cunoscute sub numele de fotoperioade. Ee sunt responsabile pentru transformarea mugurilor vegetativi în muguri de flori din plante. Proteinele fotoreceptorilor, cum ar fi fitocromele sau criptocromele din frunze, joacă un rol critic în detectarea lungimilor nopții. 

Plantele de zi scurtă induc înflorirea atunci când durata nopții depășește fotoperioada critică, adică este mai lungă decât un timp predefinit genetic. Acest lucru face ca unele de plante de zi scurtă din zone mai apropiate de Ecuator, precum orezul, marijuana, kenaful, bumbacul sau gramul verde, să înflorească în timpul verii sau toamnei atunci când se află mai aproape de pol, în emisfera nordică.

„Simțurile” plantei

Termenul de „plantă” este folosit deseori în sens peiorativ, însă inteligența lorThe Guardian dedică un amplu articol unei cărți care glorifică inteligența plantelor – Brilliant Green: The Surprising History and Science of Plant Intelligence, theguardian.com este deseori subestimată. Plantele înfloresc doar atunci când condițiile de lumină, vârstă și energie sunt adecvate pentru a le permite să se reproducă cu succes. Pentru a face acest lucru, ele au dezvoltat cel puțin 20 de simțuri diferite care monitorizează condițiile complexe din mediul în care se află, capabile să țină cont de factori precum umiditatea, gravitația și câmpurile electromagnetice. 

Plantele diferă foarte mult în strategia lor evolutivă și posedă un fel de creier difuz pentru a procesa informațiile. Este motivul pentru care, spre deosebire de mamifere, plantele sunt capabile să supraviețuiască unei pierderi semnificative de masă corporală. 

Ciclul de viață al anumitor insecte

Florile de iarnă trebuie polenizate în perioada rece. Însă lipsa hranei și temperaturile aproape de limita înghețului din timpul iernii fac puțin probabil ca o albină care colectează nectar și polen să fie observată iarna în mediul rural sau în zonele reci ale globului.

Dar situația poate arăta destul de diferit în orașe, în special în zonele de câmpie. Aici, iernile mai blânde și plantele ornamentale cu înflorire de iarnă din grădini și parcuri au sporit numărul de polenizatori activi în perioadele reci. Cel mai des întânit este bondarul de pământ (Bombus terrestris), care menține active coloniile pe timpul iernii.  

Un studiu publicat în 2010„Winter Active Bumblebees (Bombus terrestris) Achieve High Foraging Rates in Urban Britain”, journals.plos.org a constatat că albinele care nu hibernează iarna pot colecta nectar și polen într-o cantitate egală sau chiar mai mare decât ce reușesc să strângă vara. Astfel, bondarii activi în această perioadă a anului nu trebuie să concureze pentru nectar și polen cu alți polenizatori, deloc puțini, așa cum ar face vara.

Însă bondarii nu sunt singurii polenizatori care pot fi văzuți iarna. Sirfidele și alte tipuri de muște pot rămâne active și când afară e frig. Viespile pot fi, de asemenea, întâlnite chiar și în decembrie, iar albinele vor ieși din stupi pentru a se hrăni la temperaturi de aproximativ 10 °C.

CITEȘTE ȘI: Alexia și păsările din grădina fermecată

Scurt ghid al florilor de iarnă

Chiar și plantele de zi scurtă, care înfloresc iarna, rezistă la un prag al înghețului care nu trebuie să treacă, în general, de -7 °C. După ce această temperatură a fost atinsă, în celulele plantei se formează cristale de gheață care perforează membranele peretelui celular și astfel lupta pentru supraviețuire este pierdută. Până în acest punct, însă, plantele fac un efort susținut pentru a se proteja de îngheț, concentrând substanțe dizolvate precum sucraloza pentru a opri punctul de îngheț din interiorul celulelor. 

Iată un scurt ghid al plante iubitoare de temperaturi scăzute care adaugă culoare balcoanelor sau grădinilor în perioadele reci.

Krzysztof Ziarnek/Wikimedia Commons

Caprifoiul de iarnă

Lonicera fragrantissima face flori parfumate, de culoare alb-crem, pe ramuri aproape desfrunzite, care atrag ca un magnet bondarii activi în timpul iernii. Acestea sunt uneori urmate de fructe de o culoare roșu-mat.

Perioada de înflorire: decembrie-februarie. 

De Agostini via Getty Images

Trandafirul Crăciunului

Helleborus sau spânzul este primul din familia lui care înflorește, de obicei, în ianuarie, dar ocazional chiar de Crăciun. Este o plantă perenă, veșnic verde, înaltă de doar 30 cm. Florile mari, rotunde, sunt colorate în alb, roz, verde sau purpuriu închis și sunt prevăzute cu două-trei bractee.Frunze de dimensiuni mici, erbacee sau membranoase, verzi sau divers colorate, care se află la baza florilor. Chiar și după perioada de înflorire, capsulele cu semințe pot avea rol decorativ.

Perioada de înflorire: ianuarie-martie.

dpa Picture Alliance via Getty Images

Panseluțele

Viola are o creștere lentă și este și ea o plantă perenă. Majoritatea soiurilor înfloresc primăvara și vara, dar unele au fost crescute pentru a înflori iarna. Cea care înflorește iarna face flori mai mari și mai frumoase, cu frunze în formă de inimă. Florile colorate, adesea bicolore, au în centru puncte mai întunecate. Un strat de paie presărat înainte de primul îngheț ajută florile să reziste și mai bine. Pentru a înflori continuu, au nevoie de umezeală moderată și de lumină indirectă, așa că se simt foarte bine pe o verandă sau într-un balcon închis. 

Perioada de înflorire: noiembrie-martie.

De Agostini via Getty Images

Omagul

Este cunoscut și ca aconitul de iarnă, iarba-bubei, iarba-coifului, iarba-rea sau năpușor și este o plantă cu proprietăți analgezice, deosebit de otrăvitoare. Aconitum napellus, denumirea științifică a acestei specii de plante, înseamnă lance sau suliță, iar extractul ei era folosit pe vremuri de luptători pentru a înmuia vârfurile săgeților. Ciorchinii de culoare albastru-violaceu sau galben-auriu se scutură rapid și formează un covor dramatic chiar când primii ghiocei încep să înflorească. Omagul este protejat prin lege, fiind pe cale de dispariție.

Perioada de înflorire: februarie-martie.

Miya via Wikimedia Commons

Daphnele

Daphne odora este un arbust ușor de recunoscut datorită florilor roz, tubulare, cu un miros puternic, și frunzelor sale strălucitoare. Crește cel mai bine în soluri drenate, în soare puternic sau semiumbră și poate rezista și la temperaturi negative. Daphnele sunt potrivite pentru a fi crescute în ghiveci și pentru a decora grădini mici, cu pietriș. 

Perioada de înflorire: februarie-martie.

Jacky Parker via Getty Images

Mahonia

Mahonia aquifolium este o plantă decorativă de mici dimensiuni, originară din America de Nord, cu frunze persistente și în timpul iernii, lucioase, cu marginile spinos-dințate, de un verde-întunecat, care toamna devin purpurii. Florile sale galbene, parfumate și mici ornamentează iarna zonele urbane. Mahonia este cunoscută și sub numele de „strugurii de Oregon”, datorită fructelor sale comestibile, sub formă de boabe, dispuse în ciorchini – specia este des întâlnită în statul american Oregon. 

Perioada de înflorire: noiembrie-martie.

Feifei Cui Paoluzzo via Getty Images

Clematitele

Clematis cirrhosa este o plantă cățărătoare cu frunziș lucios și înflorire abundentă, chiar și iarna. Culoarea florilor de un crem stins, cu picățele roșii, și parfumul delicat de citrice se păstrează în sezonul rece, însă pentru a o feri de îngheț, acolo unde iernile sunt lungi și aspre, poate fi mutată într-un ghiveci și ținută într-o seră sau în interior, unde va continua să înflorească. Nu este o plantă pretențioasă, nu are nevoie de tăiere, deși acest lucru se poate face ușor, imediat după înflorire, pentru a-i restrânge dimensiunea. 

Perioada de înflorire: decembrie-ianuarie.

MrGajowy3/Pixabay

Erica

Este mai puțin cunoscut că această plantă este responsabilă pentru etimologia prenumelui feminin omonim. Erica iubeşte frigul şi înfloreşte bogat, decorând grădina pe timp de iarnă. Florile ca niște clopoței minusculi cresc des pe ram și pot avea culori de la alb la roșu intens, trecând prin toate nuanțele de roz și lila și rezistând foarte bine sub zăpadă. Planta crește în tufe compacte, cu formă globulară, care pot atinge între 20 și 150 cm înălțime.

Perioada de înflorire: februarie-martie

Ian Kirk via Wikimedia Commons

Ciclamele

Sunt flori care „hibernează” vara, perioadă în care nu au nevoie de îngrijiri speciale. Dacă în zilele toride se usucă și dorm (atenție, dacă le uzi pot putrezi), la începutul iernii încep să apară frunzele, urmate de flori în jurul lunii ianuarie. Ciclamele sunt extrem de rezistente la ger și pot trece cu bine și peste temperaturi de -25 °C, dacă sunt acoperite cu zăpadă. Plantate în ghiveci, ele preferă încăperile răcoroase. Florile de culoare albă, violet sau roșie au nevoie de lumina soarelui, însă nu tolerează razele directe ale acestuia.

Perioada de înflorire: ianuarie-aprilie.