Betoanele, agricultura și becurile distrug insectele României
Diversitatea insectelor scade în zonele urbane ale țării pentru că avem prea puțin spațiu verde pe cap de locuitor.
În ultimii 10.000 de ani, populația globului a crescut de la un milion de persoane, la aproape opt miliarde, iar odată cu asta, s-a schimbat și felul în care omenirea folosește resursele planetei. Felul în care exploatăm natura influențează sănătatea ecosistemelor, iar greșelile noastre pot influența viețile plantelor și animalelor.
În fiecare an, specialiștii estimează că Pământul „Scientists decry death by 1,000 cuts for world’s insects”, phys.org dintre insectele sale, iar motivele sunt dintre cele mai diverse: schimbările climatice, agricultura, erbicidele și insecticidele sau poluarea luminoasă. Poate o scădere atât de mică nu pare de interes, însă dacă ne uităm la o perioadă un pic mai mare, de un deceniu, se observă un declin puternic.
De altfel, cei mai mulți biologi cred că planeta trece acum prin cea de-a șasea extincție, care afectează aproape toate speciile de plante și animale. Pe măsură ce spațiile agricole avansează și fură din cel al pădurilor și pășunilor, insectele și celelalte vietăți își pierd casele și resursele de hrană.
„Schimbările din habitat sau distrugerile habitatelor sunt de multe ori aproape ireversibile”, spune „Insects. Around Romania and not only”, nature4stock.com
România are foarte puține date care să arate ce s-a întâmplat cu populațiile de insecte în ultimele decenii, însă entomologii cred că există câteva motive de îngrijorare. Nu e o „apocalipsă a insectelor”, însă în unele locuri numărul acestor vietăți s-a redus, atât în zonele rurale, cât și în orașe.
CITEȘTE ȘI: Unde se duc fluturii când se duc?
„În mediul urban, odată cu scăderea spațiilor verzi îngrijite, diversitatea [insectelor] a scăzut foarte mult”, spune Manci. „Acolo unde se văd diminuări, acestea sunt legate total de schimbările sau distrugerile de habitat.”
Manci spune că nu e „prăpăstios” atunci când vine vorba de situația insectelor de la noi, însă crede că oamenii ar trebui să facă mai mult pentru a le proteja.
Diversitatea gângăniilor
Insectele sunt printre cele mai diverse și mai rezistente vietăți ale planetei, spune entomologul Adrian Ruicănescu de la filiala Cluj-Napoca a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice. În întreaga lume, „Numbers of Insects (Species and Individuals)”, si.edu iar patru sau cinci milioane așteaptă să fie văzute pentru prima dată de biologi, potrivit unor estimări. Pentru comparație, speciile de mamifere sunt mai puțin de 6.500.
„Insectele sunt 80 și ceva la sută din totalitatea speciilor de animale, când luăm în calcul tot, de la mamifere, păsări, pești, crustacee, moluște”, spune Ruicănescu. „Insectele sunt un grup de mare succes în evoluția viului pe această planetă.”
Biologul crede că nimic în natură nu există degeaba, nici măcar țânțarii, păduchii și alți dăunători. De-asta, el nici nu folosește termenul dăunător. Preferă să numească aceste insecte competitori.
„Au și ele nevoie de mâncare, cum avem și noi”, spune el. „Noi suntem doar o parte a naturii și natura nu e la dispoziția noastră.”
Ruicănescu își imaginează că natura e un ceas mecanic elvețian cu peste un milion de rotițe dințate, câte una pentru fiecare specie.
„Fiecare rotiță o angrenează pe cealaltă”, spune el. „Și dacă noi omorâm insecte, rotițele dințate vor dispărea. Celelalte rotițe nu vor mai putea să se angreneze una pe cealaltă și tot ansamblul se va strica. Fără insecte, lumea va înceta.”
Agricultura, marele inamic al insectelor
Agricultura intensivă și monoculturile grăbesc sfârșitul unor specii sau reduc mult populațiile, spune Ruicănescu. Dacă pe vremuri oameni cultivau mai multe plante pe aceleași parcele, astăzi, pe suprafețe mari de teren avem un singur tip de plantă.
„Monocultura diminuează foarte mult diversitatea”, spune cercetătorul.
Un câmp cultivat cu o singură plantă creează o resursă aproape interminabilă pentru anumite specii de insecte, în timp ce altele se luptă să supraviețuiască. O soluție mai bună pentru natură ar fi revenirea la modul vechi de a face agricultură, în care câmpul este cultivat într-un mod mai divers.
„Strămoșii noștri puneau în pământ, într-un cuib, un bob de porumb, un bob de fasole și o sămânță de dovleac”, spune Ruicănescu. „Porumbul creștea înalt, fasolea se înfășura pe porumb fără să-i dăuneze, iar dovleacul creștea târâtor pe sol, cu frunzele lui mari, care mențineau umbra și umiditatea solului. Toate aceste plante se înțeleg între ele.”
Culturile diverse duc la apariția unor populații variate de insecte. Dezavantajul este că acest mod de a face agricultură duce face ca recoltarea să fie mai dificilă.
„Una dintre propunerile mele pentru ingineri e să gândească mașinuțe, drone, care să recolteze din policultură, așa cum făceau strămoșii noștri”, spune biologul. „Dacă avem rând de cartofi, un rând de ceapă, rând de cartofi, rând de ceapă, eu pun pariu că nu avem atac de gândaci de Colorado, pentru că nu le place ceapa. Și nu mai trebuie sa dăm bani pe insecticid. Nu poluăm și scoatem și producție bio 100%.”
Pe lângă monocultură, un alt obicei care afectează insectele este arderea miriștilor primăvara și toamna, o metodă interzisă de Uniunea Europeană, dar care continuă să se practice pe scară largă în România.
Și plantarea de salcâmi afectează insecte de la noi, pentru că acești arbori fixează azotul în sol și limitează astfel tipurile de plante care pot trăi la umbra lor. Plante mai puțin variate, înseamnă automat și mai puține specii de insecte, spune Ruicănescu.
„Toate aceste specii sunt interconectate.”
Betoanele și gazele de eșapament
În marile orașe ale României există mai puțin spațiu verde decât recomandă Uniunea Europeană. Aceasta spune că ar trebui să existe cel puțin 26 de metri pătrați de verdeață pe cap de locuitor, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății cere chiar mai mult: puțin peste 50 de metri pătrați.
Marile orașe ale României sunt sub aceste standarde. Bucureștenii au, spre exemplu, „Cât spațiu verde (nu) au locuitorii marilor orașe. Marea păcăleală de la București”, europalibera.org Cifra, calculată în 2011 și neactualizată de atunci, cuprinde tot ce putea, inclusiv cimitirele și spațiile verzi private. Și Clujul e sufocat de betoane – are 25,40 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, iar Iașul, 26,15 mp/cap de locuitor.
Biologul ieșean Cosmin Manci a observat că diversitatea insectelor a scăzut în orașe odată cu apariția ansamblurilor rezidențiale, răsărite adesea peste spațiile verzi.
„Acum mult ani, când umblam printre blocuri, încă erau insecte, dar astăzi, cu extinderea tot mai accelerată a spațiilor construite, foarte multe specii efectiv au dispărut din aceste spații verzi”, spune el.
Spațiile verzi dintre blocuri și locurile de joacă cu iarbă erau „raiuri pentru insecte”, explică Manci. „Acum, aproape că nu mai există ceva nebetonat”.
Și Ruicănescu spune că spațiile urbane ar putea fi o oază pentru insecte, inclusiv curțile caselor. Crede că ar trebui să avem plante specifice României, cu care insectele noastre sunt obișnuite. Sau să lăsăm iarba și buruienile să crească pur și simplu, natural, și să evităm gazonul care arată bine, dar nu le place insectelor.
„De ce nu e frumoasă o peluză cu flori galbene de păpădie? De ce iarba trebuie tunsă și rasă? Simțul meu estetic nu înțelege”, spune el.
Nu doar betoanele, ci și lumina orașelor afectează activitatea micilor insecte. Poluarea luminoasă afectează multe specii, cărora le schimbă echilibrul diurn-nocturn. Licuricii, de exemplu, se atrag între ei prin semnale luminoase.
„Cum să facă asta, dacă totul este luminos în jur?”, se întreabă biologul.
Pe lângă toate aceste cauze, gazele de eșapament și arderea deșeurilor sunt și ele periculoase pentru vietățile din mediu urban, dar și pentru oameni.
Mai multă dragoste pentru insecte
Ruicănescu și Manci se implică des în acțiuni de popularizare a lumii vii, atât față în față, cât și online. Vor să arate că insectele sunt folositoare și prietenoase. Și își propun ca oamenii, în special copiii, să înțeleagă că pot interacționa frumos cu gândăceii colorați și cu albinele „pufoase”.
„Copiii se joacă cu de toate, caută, sunt curioși, pun mâna”, spun Ruicănescu. „Dar vine părintele, îi dă peste mână. Vine bunicul și îi spune o poveste că dacă atinge insecta, îl mușcă. Îmi aduc aminte că părinții îmi spuneau să nu mai pun mâna pe albine. Eu am zis: cum să nu pun mâna pe pufoșenia asta? Și am pus mâna și m-a înțepat. Am învățat că dacă pun degetul de deasupra, albina nu are cum să îndoaie abdomenul și să mă înțepe.”
Manci afirmă și el că, de cele mai multe ori, nu trebuie făcute lucruri speciale pentru a proteja insectele.
„Eu am o vorbă: speciile nu au nevoie de protecția noastră, atâta timp cât lăsăm casa lor în pace, plantele care le asigură viața”, spune el. „Insectele sunt strâns legate de plante. Dacă a dispărut o plantă, lanțuri întregi sunt distruse.”
Rotițele ceasului elvețian, care s-au format în milioane de ani de evoluție, au fiecare câte un loc clar în natură, iar dispariția lor poate duce la dispariții ale altor specii, în lanț.
„Nu există nimic degeaba în lumea vie”, spune Ruicănescu. „Dacă luăm în considerare faptul că au existat milioane de ani de evolutie, tot ce există are un rol.”