Caii, de la vânat la coleg de muncă și prieten de plimbare45 min read

Animale maiestuoase, entuziaste și joviale, caii au jucat un rol important în viața oamenilor timp de mii de ani. Nimeni nu știe cine s-a urcat prima oară pe spatele unui cal, dar istoria relației dintre cai și oameni marchează  momente cruciale de război și pace. 

Oamenii iubesc caii încă din cele mai vechi timpuri. Această legătură a fost importantă pentru ascensiunea și declinul imperiilor, cucerirea teritoriilor continentale, desfășurarea unor bătălii istorice importante, dar și evoluția transporturilor, înființarea serviciilor poștale și progresul agriculturii.

În anii 680 î.e.n., la Jocurile Olimpice din Antichitate, au fost introduse cursele de care trase de doi sau patru cai. Cursele presupuneau viraje periculoase, care duceau adesea la prăbușirea sau răsturnarea carelor. 

Prima înregistrare scrisă despre o potcoavă de metal datează din anul 910 î.e.n.. Caii purtau potcoave și înainte, dar acestea erau confecționate din material vegetal și piele de animal. Primele potcoave de metal erau legate și nu bătute în cuie, așa cum sunt acum. 

În timpul Revoluției Industriale, între 1760 și 1840, în Europa și America de Nord, caii au jucat un rol crucial. Ei erau folosiți pentru a manevra mașinării agricole noi, pentru munca în minele de cărbune și pentru transportul mărfurilor grele. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a pus accent pe creșterea raselor de cai mai robuste, adaptate pentru muncă agricolă și forestieră, precum și pentru tracțiunea căruțelor.

Odată cu apariția motoarelor cu combustie, rolul cailor a intrat într-un con de umbră. Cu toate acestea, ei sunt încă utilizați în agricultura de subzistență, în special în Europa de Est, Asia, Africa, America Centrală și de Sud. 

Pictură rupestră reprezentând un cal de acum 14.000 de ani. Foto: Gonzalo Azumendi/Getty Images

Se spune că cei mai buni prieteni ai omului sunt câinii, dar și caii ar putea revendica cu succes acest titlu. Caii au inspirat artiști, de la pictorii peșterilor din Epoca de Piatră până la creatorii brandului My Little Pony. Cu mult înainte de a domestici caii, oamenii pictau imagini ale acestora pe pereții peșterilor. Descoperită în 1969, Peștera Ekain, situată într-o zonă muntoasă din nordul Spaniei, adăpostește picturi murale vechi de 14.000 de ani. Acestea ilustrează faptul că, în acea perioadă, caii nu erau călăriți, ci vânați de primii oameni, pentru care reprezentau o sursă importantă de hrană.// Mai multe, aici: aranzadi.eus (PDF) //

Legătura emoțională dintre cai și crescătorii lor, cândva esențială, devine din ce în ce mai puțin comună astăzi, fiind înlocuită de o interacțiune mai tehnologică și sisteme de producție eficiente. Deși importanța cailor în industrie a scăzut odată cu avansul mașinilor, ei încă joacă un rol important în sport și activități recreative. Caii sunt, de asemenea, un element vital al biodiversității globale. Neglijarea relațiilor dintre diferitele grupuri de cai sălbatici poate duce la fragmentarea populației globale și afecta astfel fondul genetic al speciei.// „Breeds at risk: Definition and measurement of the factors which determine endangerment”, sciencedirect.com // 

Sălbatici și domestici

Calul domestic (Equus caballus) este un animal erbivor copitat din familia Equidae.// „Early horse domestication on the Eurasian steppe”, researchgate.net // Unul dintre cele mai semnificative animale domestice pentru oameni, calul a avut un rol crucial în istoria și dezvoltarea civilizațiilor. Domesticirea calului, care a avut loc acum aproximativ 5.000-6.000 de ani, a fost un moment de cotitură în istoria umanității. Această practică a început în diverse regiuni din Asia Centrală. Cercetătorii cred că diferite specii de ecvide// În latină Equidae de la equus (cal), este o denumire generică pentru o familie de mamifere, nerumegătoare, imparicopitate (cu o singură copită), fără coarne și fără veziculă biliară, care include, printre altele, calul sălbatic, calul domestic, măgarul/asinul, catârul, zebra. // sălbatice au stat la baza diverselor rase de cai domestici cunoscute astăzi. 

În timpul Pleistocenului, s-au dezvoltat multe specii de cai sălbatici de dimensiuni mari, dar acestea au dispărut până la sfârșitul erei glaciare. Se pare că dintre numeroasele specii de cai din perioada Pleistocenului, una singură a supraviețuit până în ziua de astăzi. Acest cal sălbatic are o înălțime cuprinsă între 122 și 142 centimetri, culoare cafeniu-roșcat, coamă maro și arată ca un măgar. 

Calul lui Przewalski, numit așa după descoperitorul său, exploratorul rus Alexander Przewalski. Foto: Art Wolfe/Getty Images

Exploratorul rus Alexander Przewalski a descoperit oase ale acestui cal în jurul anilor 1800. Ultimul cal Przewalski a fost văzut în Mongolia, în 1969. Ulterior, calul lui Przewalski a fost clasificat ca fiind dispărut în sălbăticie de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN). Acest fapt s-a datorat imposibilității identificării unor exemplare în sălbăticie, în ciuda expedițiilor realizate în acest sens în Mongolia și China. 

Calul lui Przewalski a supraviețuit ca specie datorită programelor de reproducere în captivitate. Toate exemplarele acestei specii care trăiesc în prezent sunt descendenții a doar 12 exemplare capturate în sălbăticie. Exemplarele fondatoare// Termenul se referă la indivizii inițiali dintr-o populație care sunt folosiți pentru a începe sau a reînnoi o linie genetică în cadrul unui program de reproducere. În contextul conservării speciilor, acești indivizi sunt adesea capturați din sălbăticie sau selectați dintr-o populație existentă pentru a crea o nouă populație cu o bază genetică sănătoasă și diversă. Scopul este de a menține sau de a crește diversitatea genetică, ceea ce este crucial pentru supraviețuirea pe termen lung a speciei. // de cai Przewalski au fost reproduse cu succes prin programe de capturare și reintroducere la nivel global. În 2014, se estima că existau peste 1.988 de cai Przewalski în sălbăticie. Astăzi, aproximativ 2.500 de astfel de cai trăiesc în circa 112 centre de reproducere și grădini zoologice din întreaga lume.// „An Update on Status and Conservation of the Przewalski’s Horse ( Equus ferus przewalskii): Captive Breeding and Reintroduction Projects”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov //

S-a crezut mult timp despre calul lui Przewalski (Equus ferus przewalskii) că este singura specie de cal sălbatic în viață și singura ai cărei strămoși nu au fost niciodată domesticiți. Totuși, analiza genomului mitocondrial sugerează că au existat mai multe populații distincte ale acestui cal sălbatic (Equus ferus przewalskii) care au fost domesticite în calul modern (Equus caballus).// „Mitochondrial DNA and the origins of the domestic horse”, ncbi.nlm.nih.gov //  Pe lângă dovezile ADN, variațiile de culoare a blănii au început să apară cam în aceeași perioadă, ceea ce sugerează că începuse să aibă loc o reproducere selectivă.// „Coat Color Variation at the Beginning of Horse Domestication”, ncbi.nlm.nih.gov // 

După ce caii s-au răspândit din Asia Centrală, au avut loc încrucișări ocazionale cu caii sălbatici locali. Odată cu creșterea numărului de cai domestici, s-au diversificat și modurile în care aceștia erau folosiți. Caii au devenit o sursă importantă de carne și lapte și un mijloc eficient de transport.// „Widespread origins of domestic horse lineages”,  pubmed.ncbi.nlm.nih.gov // 

Există și o categorie de cai sălbăticiți, întâlniți în vestul Americii și Canada, care sunt de fapt descendenți ai cailor domestici care au scăpat în sălbăticie. Termenul „sălbăticit” descrie un animal domestic care a devenit sălbatic, fiind adesea folosit pentru specii non-native unei anumite zone. Pe de altă parte, „sălbatic” se referă de obicei la specii native care trăiesc în sălbăticie. 

În vestul Statelor Unite, acești cai sălbăticiți sunt cunoscuți sub numele de mustangi. Mustangii din America de Nord, de exemplu, sunt urmașii cailor spanioli aduși de europeni acum peste 400 de ani. Ei formează grupuri de 3-20 de indivizi, conduse de un armăsar, care include iepe și mânji tineri. La vârsta de doi ani, mânjii sunt alungați de armăsar și se alătură altor masculi tineri, până când pot să-și formeze propria herghelie.

Caii Shire, unii dintre cei mai mari din lume. Foto:Joe Giddens/PA Images via Getty Images

Pe cai mari, mici sau pitici

În 2008, în lume existau 58,7 milioane de cai. Cele mai multe exemplare se regăseau în America de Sud (15 milioane), Asia (13,8 milioane) și America de Nord (9,8 milioane). Un studiu realizat de Universitatea Suedeză de Științe Agricole face referire la existența a 784 de rase de cai înscrise în baza de date a Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, dar majoritatea experților în ecvide recunosc aproximativ 200 de rase de cai.// „Epsilon Archive for Student Projects”,  stud.epsilon.slu.se // 

Thumbelina, o specie pitică, ajunge la doar 40 de centimetri înălțime . Foto: Spencer Platt/Getty Images

Caii sunt clasificați în trei tipuri de bază, în funcție de constituție: cai grei (de tracțiune), cai ușori și ponei. Variația de mărime a acestor animale este bine cunoscută. Unele exemplare de talie mare, precum Percheroni și Shires, ajung la 1,9 metri înălțime, în timp ce exemplarele pitice, precum Thumbelina, abia ating 40 centimetri.

În trecut, caii de tracțiune erau folosiți pentru munca grea. Adesea, erau utilizați pentru a trage încărcături, cum ar fi echipamente agricole sau trăsuri, dar și pentru a transporta cavaleri cu armuri metalice. Calul de tracțiune este înalt de statură, cu oase grele și extrem de musculos. Acești cai pot cântări 1.600 de kilograme sau mai mult. 

Este cunoscut ca fiind un cal greu și este descris ca având „sânge rece”. Termenul se referă la dispoziția liniștită și calmă a acestor cai de talie mare, care contrastează cu natura mai agitată a raselor de cai ușori. Caii de tracțiune sunt binevoitori, au o curiozitate naturală și sunt ușor de dresat. Sunt cai de companie și de echitație minunați.

De la picturile rupestre din Epoca de Piatră la omniprezentul brand My Little Pony, caii au inspirat oamenii dintotdeauna. Foto: The Washington Post via Getty Images

Delicați, dar temperamentali

Caii ușori sunt folosiți în principal pentru călărie. Aceștia includ rasele de cai arab și pur sânge Thoroughbred. În  prezent, rasele de cai ușori sunt cel mai des întâlnite. Aceste rase au fost dezvoltate în primul rând pentru diferite activități ușoare, precum plimbări cu trăsura, echitație, pentru recreere sau pentru spectacole. 

Rasele de cai ușori variază în ceea ce privește temperamentul. Multe rase sunt atente și receptive, fiind excelenți cai de călărie. Altele sunt foarte încordate, sprintene și pot excela în competiții, alături de călăreți experimentați.

Poneii au un corp lung în comparație cu înălțimea lor în dreptul greabănului și sunt caracterizați de o greutate corporală mică. Prezintă adesea coamă, coadă și blană mai groasă, precum și picioare proporțional mai scurte, un trunchi mai lat, oase mai grele, un gât mai gros și un  cap mai scurt, cu fruntea mai largă. Toți poneii au o înălțime mai mică de 1,50 metri. 

În general, poneii sunt considerați inteligenți și prietenoși. Uneori sunt descriși ca fiind încăpățânați sau vicleni. Poneii dresați în mod corespunzător sunt animale adecvate pentru copiii care învață să călărească. Poneii sunt, de asemenea incredibil de puternici, fiind adesea capabili să care adulți, în ciuda dimensiunilor lor mici.

Sociabili, dar precauți

Comportamentul social al cailor variază în funcție de condițiile în care sunt ținuți. În captivitate, ei pot fi grupați separat pe sexe sau în grupuri mixte, alese mai mult pentru comoditate, decât pe baza structurii sociale naturale. Grupurile sunt adesea perturbate prin îndepărtarea unor indivizi pentru călărie sau alte scopuri.// „Keeping horses in groups: A review”, sciencedirect.com // 

Rănile cauzate de lovituri, semn al relațiilor instabile, sunt frecvente, dar nu indică necesitatea izolării cailor. În mod natural, caii trăiesc în herghelii, iar beneficiile vieții sociale depășesc costurile pentru această specie. Beneficiile includ protecția împotriva prădătorilor prin vigilență sporită la pășunat și siguranța în număr în caz de fugă. Se presupune că, de-a lungul evoluției speciei, a existat o presiune selectivă puternică pentru comportamentul gregar și împotriva izolării și agresivității în cadrul grupurilor sociale.// „Exploring aggression regulation in managed groups of horses Equus caballus”, sciencedirect.com //

Culorile obstacolelor din concursurile de hipism trebuie alese cu grijă, pentru a putea fi ușor distinse de cai. Foto: simonkr/Getty Images

Simt enorm și văd perfect

Ca oamenii, caii au cinci simțuri: vederea, auzul, pipăitul, mirosul, gustul. La cai, însă, aceste simțuri sunt mult mai dezvoltate. 

Vederea este simțul cel mai intens studiat la cai. Cercetările științifice s-au axat în special pe percepția culorilor, adâncimea vederii și acuitatea vizuală. Caii au un câmp vizual uniocular (cu un singur ochi) de până la 228°, în timp ce câmpul vizual binocular (cu ambii ochi) se extinde până la 65° în fața lor, comparativ cu 120° la oameni. Zona de suprapunere a vederii unioculare și binoculare este predominant sub capul calului și se extinde în partea inferioară.// „Vision and hearing in horses”, avmajournals.avma.org // 

Vederea culorilor la cabaline este bicromată, deoarece pot percepe doar două dintre lungimile de undă vizibile din spectrul luminos. Caii au doar celule cu conuri sensibile la albastru și galben. Astfel, ei văd albastru, verde și variații ale celor două culori, dar nu văd roșu sau nuanțe de roșu.// „Color vision in horses (Equus caballus): deficiencies identified using a pseudoisochromatic plate test”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov // Este un aspect important de luat în considerare în concursurile de sărituri peste obstacole. Culorile obstacolelor trebuie atent alese, fiindcă pot să nu fie la fel de evidente pentru cal, pe cât sunt pentru călăreț. 

Ai zis ceva?

Caii prezintă reacții vizibile la sunete, una sau ambele urechi mișcându-se de obicei în direcția sursei sonore. Capacitatea auditivă a cailor a fost studiată pentru prima dată în anii 1980 de către doi cercetători americani.// „Hearing in large mammals: Horses (Equus caballus) and cattle (Bos taurus)”, psycnet.apa.org // 

Aceștia au cartografiat gama de frecvențe pe care caii le pot detecta și au demonstrat că, în timp ce animalele mai mari au tendința să audă frecvențe mai joase, caii sunt o excepție. Cea mai joasă frecvență percepută de cai este de 50 Hz, mai mare decât cel mai scăzut prag de detecție uman (20 Hz). În schimb, auzul ecvidelor depășește cele mai înalte frecvențe care pot fi auzite de oameni (33 kHz față de 20 kHz pentru oameni), ceea ce indică faptul că vor exista situații în care un cal poate detecta sunete pe care oamenii nu le pot auzi și invers.

Cu pielea sensibilă

Atât la cai, cât și la oameni, pielea este cel mai mare organ senzorial. Calul este un animal foarte sensibil la atingere și posedă abilități remarcabile de condiționare operantă, adică asocierea dintre un anumit comportament și consecințele acestuia, în special învățarea prin eliminarea unui stimul aversiv. Această sensibilitate tactilă a calului ar fi putut fi un avantaj în evitarea prădătorilor în trecutul său evolutiv. Totodată, această caracteristică a contribuit la transformarea calului în cel mai popular animal pentru călărie.

În zona feței, unde epiderma este mai subțire, sensibilitatea tactilă este deosebit de ridicată în jurul ochilor, nărilor și a gurii. La fel ca multe mamifere, caii au vibrize (numite și mustăți) în jurul botului, precum și în jurul ochilor, însă doar câteva studii au analizat rolul acestora. Se știe însă că vibrizele au caracteristici diferite față de foliculii de păr, nu numai prin faptul că sunt mai groase, ci și prin faptul că au o inervație mai mare. Din acest motiv, ele sunt considerate organe de simț. 

Tăierea vibrizelor cailor este un obicei controversat, interzisă în unele țări, cum ar fi Germania. Se crede, în general, că îndepărtarea sau subțierea vibrizelor din motive estetice poate afecta negativ bunăstarea animalului. În Regatul Unit, această tundere este permisă, dar opiniile privind această practică diferă în funcție de modul în care sunt folosiți caii.// „Practice and attitudes regarding trimming of equine vibrissae (sensory whiskers) in the UK and Germany”, researchgate.net //  

În cadrul hergheliei se practică îngrijirea reciprocă: caii se îngrijesc reciproc pe diferite zone ale corpului, în special pe spate și la baza gâtului, zone greu accesibile. De asemenea, se consideră că acest gest facilitează și menține legăturile sociale prin calmarea animalului. De exemplu, toaletarea la baza greabănului, partea proeminentă a corpului situată între ceafă și spate, este renumită pentru încetinirea ritmului cardiac.// „Grooming at a preferred site reduces heart rate in horses”, psycnet.apa.org // 

Ce gust bun!

La fel ca la alte mamifere, organul olfactiv al calului este format dintr-un epiteliu olfactiv care căptușește interiorul cavității nazale. Caii au, de asemenea, un organ vomeronasal bine dezvoltat, care este receptiv la moleculele nevolatile și slab volatile prezente adesea în secrețiile corporale.// „Understanding the perceptual world of horses”, sciencedirect.com //

Organul vomeronazal este o structură situată în porțiunea antero-inferioară a septului nazal, la baza cavității nazale. Atunci când un cal intră în contact cu o substanță de interes, moleculele asociate activează organul vomeronazal, care declanșează un răspuns flehmen, adică atunci când calul își încrețește înapoi buza superioară, își expune dinții din față, inspiră cu nările de obicei închise și apoi își menține adesea această poziție timp de câteva secunde. 

Organul gustativ al cailor este conectat la nivel de dezvoltare cu sistemul lor olfactiv, dar nu se știe sigur dacă aceștia pot combina mirosul cu gustul pentru a percepe arome, așa cum fac oamenii. Caii pot recunoaște patru dintre cele cinci gusturi de bază: dulce, acru, sărat și amar. Totuși, capacitatea de a detecta gustul umami (savuros) nu este încă cunoscută la ecvide.// „Sensory Abilities of Horses and Their Importance for Equitation Science”, ncbi.nlm.nih.gov // 

Un copil cu sindrom Down în timpl unei ședințe de terapie ecvestră. Foto: Capuski/Getty Images

Terapii ecvestre și neuroni oglindă

Oamenii dezvoltă o relație de încredere reciprocă și o legătură puternică cu caii, nu doar pentru călărie, ci și pentru a-și îmbunătăți sănătatea fizică și mentală. Fiind animale blânde și impunătoare, caii învață mai bine anumite abilități în medii calme și familiare. Comportamentul cailor nu se bazează doar pe dresaj, ci și pe o îngrijire adecvată.

Crescătorii de cai subliniază importanța de a le oferi acestora tot ce le este necesar din punct de vedere comportamental, nutrițional, social, fizic, ecologic, vizual și metabolic, respectând preferințele lor. Pentru a avea grijă de ei și a-i antrena eficient, iubitorii de cai trebuie să-i cunoască bine. Caii care nu sunt crescuți în herghelie pot avea vulnerabilități comportamentale mai târziu în viață. Cei care petrec mult timp cu caii sunt de acord că aceștia sunt excepționali în a interpreta și răspunde la emoțiile umane.

Lumea științifică a demonstrat capacitatea cailor de a recunoaște emoțiile umane prin vocile și expresiile faciale, asemănătoare cu a câinilor și primatelor. Aceasta ridică întrebarea: de ce sunt caii atât de buni în a citi și răspunde la emoțiile umane? 

Neurobiologia oferă un răspuns: caii pot descifra emoțiile umane datorită unui tip special de celule nervoase numite neuroni oglindă. Aceștia permit oamenilor să recunoască și să empatizeze cu emoțiile observate la alte ființe, și le oferă, în același timp, capacitatea de a înțelege și a adopta perspectiva altora. 

Studiile neurologice asupra cabalinelor au identificat caii drept animalele cu cei mai mulți neuroni oglindă, iar sistemul prin care aceștia percep emoțiile este în mare parte similar cu cel al câinilor. 

Cu toate acestea, spre deosebire de câini, puține studii au investigat modul în care caii sunt conștienți de emoțiile umane, însă puținele care au făcut-o, au evidențiat rezultate foarte promițătoare. Cercetătorii care au explorat neuronii oglindă la cai au sugerat că mecanismele în care sunt implicați acești neuroni ar putea explica de ce caii pot reflecta lumea interioară a oamenilor. Aceste mecanisme ajută la formarea unui posibil cadru teoretic pentru integrarea cailor în terapiile de dezvoltare precum și înțelegerea rolurilor cailor în terapie în general. 

Anumite studii au indicat faptul că aceste animale percep atât de bine emoțiile umane încât pot detecta și reține chiar și cele mai subtile schimbări ale expresiilor faciale. Animale sociabile și inteligente, caii ar putea chiar să observe când tonul vocii unei persoane este diferit de expresia sa facială (de exemplu, când cineva zâmbește în timp ce țipă). Toate acestea sunt probabil rezultatul neuronilor oglindă și oferă o oportunitate pentru a înțelege aceste animale complexe, atât de pricepute la comunicarea non-verbală.// „Horses’ Roles in Equine-Assisted Psychotherapy: Perspectives of Mental Health Practitioners”, jpbsnet.com // 

8 iulie 1946. Prințesa Elisabeta (stânga) și sora ei, Prințesa Margareta, călărind pe terenul Lojii Regale, Windsor. Foto: Lisa Sheridan/Studio Lisa/Hulton Archive/Getty Images

Sprijin emoțional necondiționat

Dincolo de relația obișnuită dintre proprietar și animalul de companie, animalele sunt adesea folosite în contexte terapeutice pentru a ajuta persoanele care trec prin experiențe emoționale dificile. Terapia asistată de cai implică folosirea lor în procesul terapeutic. 

Multe dintre beneficiile acestei terapii se datorează naturii cailor în sine. Fiind creaturi blânde și calme, caii pot reflecta și răspunde la comportamentul uman, ceea ce îi face extrem de eficienți în interacțiuni și în a lucra cu oamenii într-o manieră răbdătoare, care nu implică acțiunea de a judeca.

Psihoterapia asistată de cai poate fi eficientă atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți. Participanții se angajează în activități cum ar fi îngrijirea, hrănirea și conducerea unui cal, sub îndrumarea unui specialist în sănătatea mintală. La fel ca adulții, tinerii pot face față unor provocări precum traume, anxietate, depresie și alte probleme similare.

Terapia cu cai oferă un cadru terapeutic mai deschis și mai primitor decât un cabinet tradițional de terapie prin vorbire. Adesea, oamenilor le este greu să se exprime și să proceseze emoții și experiențe dureroase. Psihoterapia asistată de cai ajută la abordarea problemelor precum asertivitatea, încrederea în sine, dezvoltarea și menținerea relațiilor, empatia, controlul impulsurilor și diverse abilități de rezolvare a problemelor. Caii sunt observatori atenți și sensibili la mișcări și emoții, ceea ce îi face parteneri eficienți în acest tip de terapie.

Caii reflectă adesea comportamentul sau emoțiile pacientului, creând o înțelegere și o conexiune care îi fac pe pacienți să se simtă în siguranță. Aceasta le permite pacienților să mențină o autocunoaștere, folosind comportamentul și interacțiunile cu calul ca mijloc de feedback și ca oportunitate de a observa și procesa ceea ce se întâmplă în acel moment.// „An Exploration of the Mechanism of Action of an Equine-Assisted Intervention”, mdpi.com // 

Terapia ecvestră nu oferă doar avantaje psihologice, ci și beneficii fizice. S-a observat că acest tip de terapie poate reduce tensiunea arterială și pulsul. Alte cercetări au evidențiat eficacitatea terapiei ecvestre în îmbunătățirea imediată a mersului și a performanței în sarcini funcționale după un accident vascular cerebral.// „Effects of horse-riding therapy and rhythm and music-based therapy on functional mobility in late phase after stroke”,  pubmed.ncbi.nlm.nih.gov // 

Există și alte forme mai complexe de terapie cu cai. Hipoterapia, de exemplu, este o formă de terapie fizică, ocupațională și logopedică, unde terapeutul folosește mișcările specifice ale calului pentru a oferi stimulare motorie și senzorială. Aceasta ajută la îmbunătățirea funcției neurologice și a procesării senzoriale, cu efecte benefice asupra unei game largi de activități zilnice. 

Diferită de echitația terapeutică, care se concentrează pe învățarea abilităților de călărie, în hipoterapie mișcarea calului este folosită ca mijloc de atingere a obiectivelor terapeutice. Hipoterapia este aplicată în tratamentul pacienților cu diverse dizabilități, cum ar fi autismul, paralizia cerebrală, artrita, scleroza multiplă, traumatismele cranio-cerebrale, accidentele vasculare cerebrale, leziunile măduvei spinării, tulburările comportamentale și cele psihiatrice.// „What is hippotherapy? The indications and effectiveness of hippotherapy”, ncbi.nlm.nih.gov // 

Caii sunt animale remarcabile care au captivat oamenii de-a lungul secolelor, cu impact major în domenii precum războiul, vânătoarea, transportul, agricultura, industria și comerțul, precum și în activitățile de recreere. Frumusețea, grația, blândețea, forța și loialitatea lor le transformă în creaturi captivante și afectuoase. Caii contribuie semnificativ la diverse terapii pentru ameliorarea sănătății fizice și mentale. O parte esențială a istoriei umane de mii de ani, relația dintre om și cal se bazează pe un mix de interes, curiozitate și, nu în ultimul rând, dragoste pentru aceste animale extraordinare.

Rubrica Jurnal de naturalist este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories și conține texte realizate de cercetătorii muzeului, care-și propun să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea din România.