Raimund Linke/Getty Images

Cerbii, regii încoronați ai pădurii24 min read

De Andreea Brezeanu 29.11.2023

Coarnele sunt un element definitoriu în măsurarea atractivității unui specimen de cerb sau ren. Dar știai că, din punct de vedere științific, sania lui Moș Crăciun n-ar putea fi niciodată trasă de un mascul? Asta pentru că, iarna, acestora le lipsesc cu desăvârșire coarnele. 

Familia Cervidae, grup taxonomic din care fac parte cerbii și căpriorii, cuprinde unele dintre cele mai întâlnite animale sălbatice. Aspectul maiestuos al cerbilor, frumusețea și agerimea lor, au fermecat oamenii încă din cele mai vechi timpuri, iar aceștia i-au imortalizat în artă, literatură și mitologie. 

În fauna României sunt prezenți cerbul comun (Cervus elaphus), cerbul lopătar (Dama dama) și  căpriorul (Capreolus capreolus). Primele două specii, cerbul și căpriorul, sunt specii autohtone, însă cerbul lopătar a fost introdus în țară în 1904. 

Sunt animale sociale

Cervidele sunt animale zvelte, cu coarne ramificate și caduce, ceea ce înseamnă că își schimbă coarnele în fiecare an. Speciile acestei familii prezintă puține excepții de la trăsăturile generale. 

Cervidele au o distribuție largă, fiind absente doar din Africa subsahariană și Antarctica. Habitatul ocupat de aceste animale variază foarte mult. Astfel, ele pot trăi în păduri de foioase, mlaștini, pajiști, tundră, zone aride, munți sau păduri tropicale. De asemenea, cervidele variază semnificativ în dimensiune, de la genul Pudu, care poate ajunge la aproximativ 36 cm înălțime și o greutate maximă de 9 kilograme, până la impunătorul elan (Alces alces), care atinge doi metri înălțime și o greutate de 800 de kilograme.

Majoritatea reprezentanților acestei familii se hrănesc cu cereale, muguri proaspeți, fructe căzute, ciuperci, mușchi și licheni, dar nu ignoră nici vertebratele mici, dacă sunt la îndemână.

Animale foarte sociale, cervidele trăiesc în general în grupuri, numite cârduri, fie separate pe sexe, fie mixte. Cârdurile sunt adesea conduse de un singur animal, fie un mascul tânăr și dominant, fie o femelă în vârstă, care îi supraveghează pe ceilalți. 

Cerbul lopătar, spre exemplu, este înzestrat cu un puternic instinct de asociere, putând forma cârduri de până la 200 de indivizi. Astfel de asocieri mari de indivizi pot crea uneori probleme, mai ale într-o arie mică, pentru că saturează solurile cu azotul provenit din excremente. Potrivit unui studiu// „Broadening the ecological context of ungulate–ecosystem interactions: the importance of space, seasonality, and nitrogen”,  esajournals.onlinelibrary.wiley.com // din 2013 realizat în America de Nord, concentrația ridicată de azot din sol împiedică dezvoltarea molidului de Canada, însă creează condiții favorabile pentru plantele iubitoare de azot, precum arțarul de zahăr. 

https://mindcraftstories.ro/images/2023/11/Mindcraftstories_cerb-caprior-lopatar-boncanit-jurnal-de-naturalist_Antipa-Andreea-Brezeanu_Cervus-elaphus_MarkBridger-Getty-Images.jpg

Cerbl comun (Cervus elaphus). Foto: MarkBridger/Getty Images

Puterea stă în coarne

O caracteristică a cervidelor (cu excepția genurilor Moschus și Hydropotes) este prezența caracterelor sexuale secundare, reprezentate de coarnele masculilor. 

Coarnele sunt structuri ramificate, compuse din oase solide, care se înnoiesc anual prin extensii ale osului frontal, numite centre apicale de creștere. În perioada de dezvoltare, primăvara, sunt moi și acoperite de o piele păroasă, numită velur sau mătase, puternic vascularizată. La unele speciile, precum cerbul comun sau cerbul lopătar, coarnele pot crește până la 1,5 centimetri pe zi, iar la elan cu doi centimetri pe zi. Acest lucru care necesită consumul unei mari cantități de minerale. Coarnele cerbilor sunt țesutul cu cea mai rapidă dezvoltare din clasa mamiferelor.

Un studiu recent arată că dezvoltarea rapidă a coarnelor se datorează exprimării ridicate a unor proto-oncogene (gene cu rol în diferențierea, creșterea și proliferarea celulelor), dar au fost găsite și gene tumoral-supresoare care, după cum le spune și numele, inhibă dezvoltarea cancerului la nivelul acestui țesut. Acest fapt ar putea explica de ce extractul de velur, utilizat în medicina tradițională chineză de peste 2.000 de ani, este prezentat ca având proprietăți antitumorale. Mai mult, există studii recente care sugerează că extractul de velur ar putea fi dezvoltat ca medicament terapeutic, valoros în tratarea diferitelor tipuri de cancer.// „Anti-tumour activity of deer growing antlers and its potential applications in the treatment of malignant gliomas”, nature.com // 

Când ciclul osificării coarnelor se încheie, velurul se usucă și se jupoaie. Animalele îl leapădă deseori prin frecarea coarnelor de trunchiurile și ramurile arborilor. 

Dimensiunea coarnelor poate ajunge la lungimi mai mari de 80 de centimetri și o greutate de 15 kilograme. Atât dimensiunea cât și numărul de ramuri depind de nutriție, vârstă și factori genetici.

Aceste caractere sexuale secundare sunt structuri sezoniere, dependente de fluctuațiile secreției de testosteron la masculi. Astfel, începutul perioadei de creștere a coarnelor coincide cu perioada de infertilitate a cervidelor din timpul primăverii și verii. Nivelul de testosteron în corp crește însă la finalul verii, ceea ce determină maturarea coarnelor, acompaniată de pierderea velurului.

La reni (Rangifer tarandus), coarnele sunt dependente de secreția de estradiol, hormon care se găsește în cantități suficient de mari atât la masculi, cât și la femele. Astfel, ambele sexe prezintă coarne și cel mai interesant este că femelele nu le leapădă toamna asemenea masculilor, ci vara. 

Așadar, sania lui Moș Crăciun este trasă de femelele de ren. Ceea ce înseamnă că Rudolf este, de fapt, Rudolfina.

https://mindcraftstories.ro/images/2023/11/Mindcraftstories_cerb-caprior-lopatar-boncanit-jurnal-de-naturalist_Antipa-Andreea-Brezeanu_Dama-dama_Gary-Chalker-Getty-Images.jpg

Cerbi lopătari (Dama dama). Foto: Gary Chalker/Getty Images

Un stil de curtare zgomotos

Când munții și dealurile sunt împodobite cu o haină multicoloră, atunci se desfășoară unul dintre cele mai fascinante spectacole ale naturii. Atunci este vremea în care nuntesc cerbii, vremea boncănitului.

Comportamentul cervidelor este influențat de sezon. Perioada rutului (împerecherea) este reglată în așa fel încât să asigure nașterea puilor primăvara și vara, când condițiile de mediu, precum temperatura și abundența hranei, sunt optime pentru supraviețuire. Prin urmare, speciile din zonele temperate, inclusiv din România, au perioada de rut în toamnă, de obicei din septembrie până în noiembrie. 

Este un moment bun pentru a lămuri o confuzie destul de răspândită. Nu căprioara este soața cerbului, ci cerboaica sau ciuta. 

Boncănitul este unul dintre cele mai impresionante și răsunătoare spectacole ale toamnei. În această perioadă, cerbii se luptă între ei pentru a stăpâni grupul de ciute, iar comportamentul lor agresiv este o altă consecință a nivelului crescut de testosteron. În lupta lor pentru supremație, cerbii se despart abia atunci când cel mai slab renunță și părăsește ringul de luptă. 

Masculii dominanți dețin grupuri de până la 40 de ciute. Cei mai slabi dintre ei încearcă să se împerecheze cu ciutele abia atunci când cerbul dominant este epuizat în urma unei lupte cu un alt adversar.

La începutul perioadei, boncănitul masculilor este realizat pe tonuri mai joase și pe o durată scurtă de timp. Însă în a doua jumătate a rutului, răgetele se intensifică atât numeric, cât și ca intensitate. În acel moment, pot fi auzite de la distanțe de câțiva kilometri.

În toată această frenezie, cerbul pierde circa 30 de kilograme, pe care le poate însă dobândi la loc, mai ales dacă toamna este lungă și găsește suficiente cantități de jir sau ghindă.

Există însă și excepții în legătură cu perioada de împerechere. La căprior, această perioadă se numește „alergat” și are loc în lunile iulie-august, ceea ce ar determina apariția puilor când condițiile de mediu nu sunt prielnice, în mijlocul iernii. Așadar, căprioarele prezintă o adaptare în acest sens, și anume o perioadă mai lungă de gestație. În mod normal, gestația poate dura între 6-8 luni, însă căprioarele manifestă un fenomen de „înghețare” a dezvoltării embrionului. Această oprire din dezvoltare durează circa cinci luni, timp în care embrionul crește de la 1 la 5 milimetri, pentru ca în ianuarie gestația să își reia ritmul normal.// „Embryonic diapause in roe deer: A model to unravel embryo-maternal communication during pre-implantation development in wildlife and livestock species”, sciencedirect.com // 

https://mindcraftstories.ro/images/2023/11/Mindcraftstories_cerb-caprior-lopatar-boncanit-jurnal-de-naturalist_Antipa-Andreea-Brezeanu_Capreolus-capreolus_James-Warwick-Getty-Images.jpg

Căpriori (Capreolus capreolus). Foto: James Warwick/Getty Images

Bambi e aici

Primăvara, începând cu luna mai, apar și primii iezi de căprioară și viței de cerb. Mici și timizi, aceștia sunt adesea lăsați singuri cât timp mama pleacă după hrană. Deoarece în primele două-trei săptămâni de viață puii nu-și pot urmări mama, ei stau ascunși în vegetație, iar la apropierea omului sau oricărui alt animal, rămân nemișcați, fiind cu greu deosebiți de mediul înconjurător. Petele albe de pe corpul lor, asemănătoare petelor de lumină strecurate prin coronamentul arborilor, până jos, în ierburi, ajută la camuflare. Aceste pete dispar odată cu prima năpârlire din toamnă la majoritatea speciilor, cu câteva excepții, printre care și cerbul lopătar.

Când mama se întoarce la pui, vocalizează din apropierea zonei în care știe că l-a lăsat, iar acesta se duce la ea pentru a se hrăni. Pentru a se asigura că puiul este al ei, femela îl adulmecă. De aceea trebuie să ai grijă, dacă găsești unul. Chiar și o simplă mângâiere  poate duce la respingerea puiului de către mamă!

Modalități inedite de comunicare

Mirosul este una dintre metodele de comunicare dintre aceste animale. Ele au o varietate de glande cu secreție externă care produc semnale hormonale puternice din punct de vedere olfactiv. Poziționarea glandelor este la nivelul capului și la cel al cozii și picioarelor. 

Excrețiile sunt importante în delimitarea unui teritoriu, fie pentru individ, fie pentru grupului. Acestea sunt sesizate printr-o respirație caracteristică, în care animalul își expune dinții din față, apoi inspiră pe gură și menține această poziție câteva secunde.

Rol important în comunicare îl are și oglinda, acea pată albă din regiunea anală care este întotdeauna evidentă. Oglinda semnalează pericolul, fiind ușor detectată de membrii cârdului atunci când unul dintre ei este speriat de ceva anume. Alte metode de comunicare sunt bătutul din picior, balansarea capului, zvâcnirea urechilor, lungi urmăriri și împungeri cu coarnele, dar și sunete agresive sau lătrături de alarmă, dar și sunete mai puțin deranjante, cum ar fi mormăiturile de contact social dintre ciute.

https://mindcraftstories.ro/images/2023/11/Mindcraftstories_cerb-caprior-lopatar-boncanit-jurnal-de-naturalist_Antipa-Andreea-Brezeanu_Public-Domain.jpg

Peter Paul Rubens, Paul de Vos, Jan Wildens – Diana și nimfele vânând cerbi (reproducere fotografică)/Wikimedia Commons

Vânate și venerate de oameni

De-a lungul timpului, aceste animale au fost capturate și manipulate de către oameni. Multe specii au fost introduse ca animale exotice în numeroase țări, în afara distribuției lor native. 

În lunga istorie a interacțiunilor umane cu cervidele, punctul principal de legătură este vânătoarea. Aceasta nu doar că a inspirat aproape toată arta legată de cervide, dar a devenit unul dintre cele mai comune subiecte pentru literatură, mituri și simbolism. 

În plus, coarnele au fost adesea folosite fie ca obiecte de podoabă, fie pentru realizarea vârfurilor de arme, ace de cusut, piepteni și multe altele. 

În sculpturile preceltice, cerbul comun este cel mai des întâlnit animal după cal, în timp ce în mitologia celtică este asociat zeului fertilității și al animalelor sălbatice. Cernunnos, „cel cu coarne”, este reprezentat stând cu picioarele încrucișate, purtând coarne stilizate. S-a sugerat de-a lungul timpului că Cernunnos ar putea fi legat de hititul// Populație de limbă indo-europeană care a pătruns în mileniul II în Asia Mică.// Karhuha, de asemenea, zeu al fertilității.

Și în legenda clasică a lui Acteon, din mitologia romană, apare cerbul. Legenda spune că în timpul unei partide de vânătoare, Acteon o surprinde pe zeița Diana făcând baie. Zeița, revoltată, se asigură că Acteon nu poate spune niciodată ce a văzut și îl transformă într-un cerb, mai apoi fiind ucis de proprii lui câini de vânătoare.

De asemenea, mulți șamani siberieni purtau coroane cu coarne de cerb, care includeau și reprezentări ale păsărilor și reflectau tradiția conform căreia șamanul a fost crescut în cuibul unui vultur.

Fiindcă își schimbă coarnele anual, de-a lungul timpului cerbii au reprezentat simboluri precum timpul, longevitatea, rezistența și regenerarea. Monarhii și aristocrații europeni au rezervat vânătoarea cerbilor pentru ei înșiși, în dorința de a fi asociați cu maiestuoasele animale. Dar și în Orient vânătoarea regală de cerbi era o modalitate de a demonstra puterea și abilitățile administrative ale conducătorului.

Astfel, asocierea cerbului cu regalitatea, dar mai ales cu reînnoirea dinastică, a devenit element cheie în iconografia europeană. De asemenea, ciutele sau căprioarele albe au fost apreciate pentru asocierea lor cu legitimitatea dinastică. Simbolul cerbului apare și în textele biblice, unde este descris ca fiind iute, pofticios, timid și curajos și ușor de fermecat prin muzică.

În prezent, cervidele sunt privite drept un grup de animale nobile și mândre, cu importanță economică, dar care se confruntă, asemenea multor specii, cu numeroase amenințări din cauza impactului antropic. Printre aceste amenințări se numără expansiunea mediului urban, defrișările, activitatea agricolă și braconajul. În timp, aceste probleme pot duce la izolarea populațiilor și, implicit, la consecințe considerabile asupra diversității genetice și sănătății speciilor de cervide.


Rubrica Jurnal de naturalist este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories și conține texte realizate de cercetătorii muzeului, care-și propun să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea din România.



Text de

Andreea Brezeanu

​​Andreea Brezeanu este Asistent de cercetare în cadrul Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și are competenţe în biologie celulară, biologie medicală, genetică umană, histologie, citologie animală şi vegetală, anatomie umană şi animală, genomică, inginerie genetică, microbiologie, imunologie, botanică.

MEDIU|FYI

Războiul Rusiei în Ucraina accelerează criza climatică

De
Numai în primii doi ani, costul climatic al războiului provocat de ruși în Ucraina depășește emisiile anuale cumulate generate de 175 de țări, se arată într-un nou raport.
MEDIU|MS TALKS

„Sunt uimit că Transilvania nu este pe lista obligatorie de vizitat a oricărui turist european.” Interviu cu John Murray, regizorul documentarului Wild Transylvania

De
Regizorul irlandez John Murray a petrecut patru ani în România pentru a documenta natura și fauna din Transilvania. El a lansat filmul „Wild Transylvania” în cadrul celei de-a doua ediții Lynx Festival, desfășurat la Brașov, între 4-9 iunie.
MEDIU|FYI

12 recorduri consecutive: luna mai 2024 este cea mai caldă din istorie

De
În luna mai a acestui an, temperatura medie globală a atins o nouă valoare record, marcând un lanț de 12 luni consecutive de temperaturi extreme. ONU cere interzicerea reclamelor la combustibilii fosili pentru a combate criza climatică.
MEDIU|SOLUȚII

Europa vrea să combată toxinele periculoase cu tehnologii inovatoare

De
Cercetătorii testează moduri de a elimina din mediu „substanțele chimice permanente” și de a le înlocui în unele bunuri comerciale.