Peter Summers/Getty Images
La COP26, liderii planetei promit că opresc încălzirea globală. Realitatea e mult mai călâie25 min read
Planeta s-a încălzit deja cu mai bine de un grad și experții avertizează că, fără măsuri serioase și rapide, vom avea mult de suferit de pe urma încălzirii globale.
Dacă ai urmărit știrile în ultimele zile, probabil ai citit ceva despre COP26. COP (sau Conference Of Parties) e o întâlnire internațională în cadrul ONU la care participă reprezentanți din toată lumea – politicieni, cercetători, membri ai societății civile – pentru a găsi soluții împotriva încălzirii globale. Acest summit are loc în fiecare an și e la ediția a 26-a, care se desfășoară între 31 octombrie și 12 noiembrie.
Primele ediții ale COP erau privite cu destul de puțin interes. Dar pe măsură ce a devenit din ce în ce mai clar că încălzirea globală e o problemă foarte serioasă („Majority of voters want political parties to tackle global warming”, europeanclimate.org), politicienii au început să dea din ce în ce mai multă atenție acestui summit. La COP26, care are loc în Glasgow, Scoția, au participat 120 de șefi de stat și mai bine de 30.000 de delegați din toată lumea. E o ediție importantă, care ar putea să definească eforturile climatice ale planetei pentru mult timp – mulți o văd ca o „120 leaders gather in Glasgow”, ukcop26.org pentru a evita dezastrul climatic ce se prefigurează.
Negocierile au durat aproximativ două săptămâni, dar anunțurile făcute inițial sunau foarte bine pe hârtie. Chiar dinainte de COP, de la summitul G20, care reunește UE și cele mai bogate 19 țări din lume, mai mulți șefi de stat au spus că vor face tot posibilul pentru a limita încălzirea globală „G20 pledge climate action but make frew commitments”, bbc.co.uk Se părea deci că se pot pune speranțe în acest summit. După prima săptămână de negocieri, lucrurile sunt mai degrabă așa și-așa.
Ce a rămas din COP-urile trecute?
COP e o mare ciorbă, în care se coc știința, economia și desigur, politica. Și ca orice ciorbă care se respectă, contopește multe arome și gusturi. Fiecare țară vine cu propriile interese, propriile probleme și propriile așteptări. Tocmai de asta e atât de remarcabil că acum cinci ani, la COP21 de la Paris, toate țările au căzut de acord să semneze un acord climatic.
În „Paris Agreement”, europa.eu fiecare țară a semnat o fișă cu responsabilități și măsuri pe care și le „Nationally determined contributions”, wikipedia.org personalizate pentru fiecare în parte. Spre exemplu, în țări ca Brazilia sau Indonezia, cu suprafețe enorme acoperite de păduri tropicale, prioritatea este protejarea acestor păduri, în vreme ce în state precum Polonia sau Ungaria, care ard mult cărbune, prioritatea este trecerea la energie regenerabilă. La nivel global, Acordul de la Paris are un obiectiv clar de a opri încălzirea globală la 2 grade Celsius, și un obiectiv bonus de-a o opri la 1,5 grade.
Acordul de la Paris nu e primul acord climatic internațional, dar e primul care a fost ratificat de aproape toate statele și care vine cu soluții concrete ce par a fi aprobate de toată lumea. A fost o realizare diplomatică fără precedent, în care mulți și-au pus toate speranțele pentru oprirea încălzirii globale.
Dar nu există mijloace concrete prin care țările să fie forțate să-și respecte obiectivele. Practic, dacă o țară promite să facă ceva și apoi face altceva, nu există metode directe prin care poate fi sancționată. Desigur, celelalte țări pot aplica presiuni indirecte, dar în realitate, fiecare țară își dă cuvântul, apoi, restul lumii doar speră că și-l respectă. Ba mai mult, așa cum am văzut atunci când Donald Trump a venit la putere în SUA, țările se pot retrage din acord – și deși mai mulți lideri „Trump isolated over Paris Agreement”, bbc.com nimeni nu s-a grăbit să aplice sancțiuni SUA. Practic, dacă o țară ca SUA se retrage, e greu de crezut că un acord de acest gen poate să aibă succes.
Din fericire pentru „What is the Trump Administration’s track record on the environment”, brookings.edu Trump nu a câștigat și al doilea mandat, iar succesorul său, Joe Biden, a spus din prima că va reînscrie SUA în Acordul de la Paris și va face din măsurile climatice una dintre prioritățile sale, ceea ce s-a și întâmplat.
Acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care COP26 este considerat atât de important: în sfârșit, SUA (al doilea cel mai mare poluator din lume) se întoarce la masa negocierilor. Ba mai mult, pandemia a arătat clar că problemele globale nu pot avea decât soluții globale și că fără colaborare internațională e mai rău pentru toată lumea. Și în ultimul rând, Acordul de la Paris le cere statelor ca la fiecare cinci ani, să-și actualizeze planul de acțiune climatică – preferabil, cu ținte și mai ambițioase.
Existau deci toate premisele unui summit de succes. Ceea ce s-a văzut doar parțial, deocamdată.
Un COP mare, cu de toate
Summit-ul a început cu declarații scurte ale liderilor de stat. Practic, fiecare lider prezent a venit și a prezentat un mic mesaj despre importanța reducerii emisiilor de gaze de seră care cauzează încălzirea globală. Dacă te-ai fi teleportat în sală fără să știi vreun context, probabil ai fi fost încântat.
Boris Johnson, liderul Marii Britanii, a declarat că e un moment de cotitură pentru umanitate, în care trebuie să ascultăm de oamenii de știință și să luăm măsuri imediate pentru a proteja planeta. Joe Biden, președintele SUA, a spus că suntem „față în față cu istoria” și că SUA vrea să redevină un lider în reducerea emisiilor. Șef de stat după șef de stat a urcat pe scenă și a transmis mesaje care mai de care mai ambițioase. Klaus Iohannis a fost și el prezent, menționând că încălzirea globală nu are granițe și este o problemă ce poate fi rezolvată doar prin cooperare internațională. Până acum, totul era super.
Doar că Biden a aprobat noi exploatări petroliere „Despite a pledge to ban it, oil permitting is up under Biden”, audobon.org (inclusiv o exploatare masivă în Alaska ce a fost ulterior respinsă de un „Biden Administration Won’t Appeal Decision Shutting Down Western Arctic Oil Drilling Project”, biologicaldiversity.org), Boris Johnson vrea să deschidă o mină nouă de „The UK considers its first new coal mine in decades”, npr.org și aproape nici un stat nu își respectă angajamentele de la Paris. Practic, conform „Countries”, climateactiontracker.org o singură țară este pe traiectoria de 1,5 grade: Gambia. Ba mai mult, studii mai recente arată că și dacă toate țările și-ar respecta angajamentele, „U.N. warns world set for 2.7C rise on today’s emissions pledges”, reuters.com
De menționat sunt și absențele notabile a doi șefi de stat de la COP26: Xi Jinping din China, care nu a călătorit în afara țării de la începutul pandemiei, și Vladimir Putin din Rusia, care e unul din liderii cel mai puțin interesați de încălzirea globală. Recent, cel mai popular cotidian pro-Putin din Rusia scria că omenirea nu prea ar trebui să se teamă de încălzirea globală – ceea ce, desigur, contrazice informațiile științifice. Privind situația în ansamblu, nu sunt foarte multe reușite concrete până acum, totuși, sunt și ceva motive de optimism.
Nuanțele de gri de la COP26
Dacă te aștepți ca toți liderii să își respecte promisiunile climatice sau să fie semnat un nou acord care să forțeze lumea să-și reducă masiv emisiile de carbon, vei fi dezamăgit – nu va exista așa ceva prea curând, cu atât mai puțin la COP26. Dacă te aștepți să fie doar promisiuni goale și minciuni, atunci pierzi din vedere că există și progres real. Realitatea e undeva la mijloc. Sunt inițiative care pot aduce progres important. Declarațiile politice, în sine, pot transmite un mesaj piețelor economice.
De obicei, anunțurile mari vin spre final, dar iată ce s-a discutat până acum și cât de importante sunt aceste decizii:
130 trilioane de dolari pentru climă
Un grup de 450 de bănci, grupuri de investiții și firme de asigurări au promis că vor mobiliza $130 trilioane până în 2050 în proiecte care să adreseze încălzirea globală. Printre semnatarii grupului, care s-a autointitulat The Glasgow Financial Alliance for Net Zero (Gfanz), se numără CEO-ul BlackRock (una dintre cele mai mari firme de investiții din lume) și Michael Bloomberg, fostul primar al New York-ului, cu o avere estimată de aproape 60 de miliarde de dolari. Totuși, nu e clar exact cum vor fi mobilizați acești bani.
Principala metodă pare să fie parteneriatul stat-privat, prin care Gfanz vrea să sprijine proiecte naționale de infrastructură eco-friendly, dar detaliile nu sunt limpezi. Iar multe din băncile care au semnat acest acord finanțează exploatări de „Challenging banks, the fossil fuel funders”, ran.org Totuși, astfel de înțelegeri, chiar fără a fi perfecte, pot împinge piețele către investiții mai sustenabile. Deja, majoritatea băncilor de dezvoltare „Nearly all development banks committed to cutting coal investment, data shows”, reuters.com spre exemplu.
Oprirea defrișărilor până în 2030
O parte importantă a provocării climatice e și oprirea despăduririlor. Un grup de 100 de țări care dețin 85% din pădurile lumii a semnat un acord pentru a opri despăduririle în mai puțin de un deceniu. Investiții de $19 trilioane au fost puse la bătaie pentru acest scop.
Totuși, e greu să fii optimist cu acest anunț, mai ales că un acord anterior similar există deja, dar nu și mecanisme prin care să fie monitorizat progresul țărilor.
Reducerea emisiilor de metan cu 30% până în 2030
Poate cel mai tangibil acord este cel de reducere a emisiilor de metan. Deși metanul stă mult mai puțin în atmosferă decât dioxidul de carbon (un deceniu față de câteva secole), este un gaz de seră mult mai potent. E una dintre căile cele mai ușoare prin care poate fi abordată încălzirea globală pe termen scurt.
Deși nici acest acord nu vine cu un angajament concret, sunt totuși mai multe semnale pozitive aici – în special faptul că o mare parte din emisiile globale de metan vin din „To Curb Methane, Put Cows on a Diet”, bloomberg.com și pot fi reduse fără consecințe negative majore. Creșterea animalelor, în special, produce multe emisii, iar cercetătorii au avertizat în repetate rânduri că reducerea consumului global de carne ar trebui să fie una dintre „Eat less meat: UN climate-change report calls for change to human diet”, nature.com Mai mult, SUA (unul dintre principalii emițători de metan din agricultură) a susținut din plin acest proiect, ceea ce pare să îi dea și mai multe șanse de succes.
Menționarea emisiilor istorice și cele $100 miliarde pe an
La nivel de declarații, lucrurile sună foarte bine – dar, cum spuneam, nu te poți baza prea mult pe declarații. Totuși, o anumită discuție merită menționată: cea despre emisiile istorice ale țărilor. Este prima dată când, pe „scena mare”, un președinte american (Biden) a abordat problema emisiilor istorice.
Discuția e lungă și complicată, dar pe scurt, treaba stă așa. Actualmente, țări precum China sau India produc foarte multe emisii. Țări precum SUA sau cele din Europa de Vest pot emit mai puține gaze de seră azi – dar, istoric, emisiile lor au fost mult mai mari. Practic, toate țările dezvoltate de astăzi au ajuns astfel arzând cărbune și petrol și producând emisii de gaze de seră. Spre exemplu, SUA a produs 20% din emisiile totale ale omenirii „Analysis: Which countries are historically responsible for climate change?”, carbonbrief.org
Dacă sunt luate în considerare și emisiile istorice, atunci se acceptă că țările dezvoltate au o responsabilitate mai mare în criza climatică și ar trebui să plătească și pentru emisiile din trecut; e un argument pe care țările mai puțin dezvoltate l-au adus la masa negocierilor.
La Paris, țările dezvoltate au căzut de acord să susțină țările în dezvoltare prin $100 de miliarde anual până în 2020 – o țintă care a fost ratată. La COP26, se așteaptă discuții concrete legate de această sumă, dar până acum nu au fost rezultate clare.
O piață de carbon? Nu încă, probabil
O altă așteptare mare de la COP e legată de o piață de carbon – un mecanism prin care fiecare stat să aibă o „normă” de emisii peste care nu poate trece decât cumpărând din norma altui stat. Astfel de mecanisme există în UE și China, dar nu există o piață globală.
Un astfel de mecanism ar putea fi foarte eficient în limitarea emisiilor, dar, la cum au decurs negocierile până acum, pare greu de crezut că va exista un acord până la sfârșitul acestui COP.
Ceva, ceva – dar nu cât trebuie
La ora actuală, Pământul se îndreaptă cu viteză spre o încălzire globală de peste 2 grade; probabil 3. Poate nu pare mare lucru, dar „A Degree of Concern: Why Global Temperatures Matter”, nasa.gov Până acum, statele lumii au promis să taie nouă miliarde de tone de CO₂ anual până în 2030. Pentru traiectoria de 1,5 grade, e nevoie de o reducere de 22 de miliarde de tone. E ceva progres, și poate mai urmează ceva surprize plăcute, dar greu de crezut că se va ajunge la 22 – și apoi, astea sunt promisiuni, rămâne de văzut dacă vor fi respectate.
Nu e ușor să tragi concluzii despre COP, mai ales că nu s-a terminat încă, dar până acum cel puțin, summit-ul nu prea poate fi considerat un succes. Nu e nici un eșec total. Deocamdată, COP26 a adus ceva progres, dar prea puțin. Practic, e o metaforă bună pentru toate eforturile lumii de a reduce emisiile de gaze de seră: ceva progres, dar prea puțin.
