Miriapodul de casă – creatura cu cele mai multe picioare din locuința ta28 min read

Poate că nu este cel mai plăcut la vedere, dar miriapodul de casă este complet inofensiv. Mai mult, dacă-l lași să trăiască, s-ar putea să te scape de musafirii nepoftiți din casa ta. 

Miriapodele sunt un grup de artropode care reunesc aproximativ 13.000 de specii exclusiv terestre, al căror corp este format din numeroase segmente și prevăzut cu multe perechi de picioare. De fapt, denumirea de miriapod vine din limba greacă și se traduce prin „nenumărate picioare”. 

Acest grup deține recordul celui mai mare număr de picioare al unui animal de pe pământ. Recordmenul provine dintr-o regiune minieră din Australia, unde oamenii de știință au descoperit un miriapod orb, foarte alungit, de aproximativ 95 de milimetri, cu un cap conic, o gură în formă de cioc și antene mari, care posedă cele mai multe picioare de pe Terra, mai exact 1306. Creatura se numește Eumillipes persephone. 

De altfel, în zona în care minerii căutau aur și alte minerale, la până aproape de 60 de metri sub pământ, au fost descoperiți mai mulți indivizi. Ulterior, în 2021, patru indivizi de Eumillipes au fost descriși într-un studiu:„The first true millipede – 1306 legs long”, doi.org două femele (una cu 1306 picioare, cealaltă cu 998) și doi masculi adulți (unul cu 818 picioare, celălalt cu 778). Numărul de picioare nu este constant în cadrul speciilor de miriapode, deoarece indivizii năpârlesc atunci când cresc, adică își pierd din stratul exterior dur, și tot adaugă de-a lungul vieții segmente pe care au câte patru picioare. 

Pe vremuri, miriapodele erau cu adevărat uriașe

Din punct de vedere taxonomic, sub-încrengătura Miriapoda este, în prezent, împărțită în cinci clase: Chilopoda (centipede sau scolopendre), Diplopoda (milipede sau miriapode propriu-zise), Pauropoda (pauropode), Symphyla (simfile sau centipede de grădină) și Arthropleuridea (fosile). Clasa Chilopoda cuprinde următoarele ordine: Geophilomorpha (denumite și „firele pământului”), Scolopendromorpha (scolopendre – cele mai cunoscute), Scutigeromorpha (centipede de casă), Lithobiomorpha (centipede de piatră) și Craterostigmomorpha (miriapode endemice în Noua Zeelandă). Termenul centiped provine din alăturarea cuvintelor latine centi– și –pedis, (o sută, respectiv, picioare).„Evolutionary biology of centipedes (Myriapoda: Chilopoda)” researchgate.net

După regimul de hrană, miriapodele se împart în carnivore şi vegetariene. 

Dintre speciile carnivore și prădătoare fac parte, printre altele, miriapodul de casă (Scutigera coleoptrata), urechelniţa (Lithobius forficatus) şi scolopendra (Scolopendra cingulata). Acestea trăiesc sub frunziş, pe sub muşchi, pietre, trunchiuri de copaci etc., unde îşi găsesc hrana alcătuită din insecte, râme, păianjeni, melci, dar nu numai. Unele scolopendre din regiunile tropicale sunt veninoase, fiind periculoase chiar şi pentru om. 

Dintre miriapodele vegetariene face parte și șarpele orb (Julus terrestris) care trăieşte prin frunzişul pădurilor, hrănindu-se cu plante în putrefacţie, ciuperci etc. Alte specii se hrănesc cu rădăcinile plantelor de cultură (cereale, sfeclă, castraveţi). 

Pentru că sunt obligate să-şi urmărească prada, speciile carnivore au picioarele lungi şi puternice, se pot deplasa cu repeziciune, iar corpul turtit le permite, în caz de pericol, să se strecoare printre crăpăturile solului sau în alte adăposturi. Speciile vegetariene nu trebuie să urmărească şi să atace prada, așa că au picioarele foarte scurte, ceea ce le face să se deplaseze încet, târându-se. Atunci când sunt în pericol, corpul lor cilindric se răsuceşte în spirală orizontală (Julus) sau se face ghem (Glomeris).„Zoologia nevertebratelor – manual universitar”,  Bioflux, Cluj-Napoca, (2011) bioflux.com.ro (PDF)

Milipedele sau miriapodele propriu-zise sunt artropode care se deplasează lent (înrudite cu centipedele, insectele și crustaceele) și au apărut în urmă cu peste 400 de milioane de ani. 

Oamenii de știință britanici au descoperit,„The largest arthropod in Earth history: insights from newly discovered Arthropleura remains” doi.org în bazinul Northumberland din Nordul Angliei, fosila unui miriapod uriaș numit Arthropleura, pe care îl descriu drept „cel mai mare artropod din istoria Pământului”. Fosila a fost descoperită din întâmplare, când a fost scoasă la iveală dintr-un bolovan care se prăbușise de pe o stâncă aflată pe plajă. În urma căderii, roca s-a spart și a expus două jumătăți ale miriapodului. S-a stabilit că fosila data de acum 326 de milioane de ani, din Carbonifer (o perioadă din istoria Pământului cuprinsă între 359-299 de milioane de ani în urmă). Asta înseamnă cu 100 de milioane de ani înainte de apariția dinozaurilor. 

Scutigera coleoptrata, cap, imagine SEM (Scanning Electron Microscopy) 260x. Foto: Rozalia Motoc, Laboratorul de Microscopie electronică, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Vecinul cu multe perechi de papuci

Miriapodul de casă, Scutigera coleoptrata,Detalii, aici: wikipedia.org este unul dintre cei mai cunoscuți membri ai clasei Chilopoda.

În 1758, Carl Linné a descris specia în lucrarea Systema Naturae. I-a dat numele de Scolopendra coleoptrata, afirmând că are un corp acoperit cu platoșe, asemănător unui coleopter (ordin de insecte cu patru aripi). În 1801, Jean-Baptiste Lamarck a separat Scutigera de Scolopendra și a numit noua specie Scutigera coleoptrata. Cuvântul scutigera provine din limba latină și înseamnă scutum (scut) și gerere (a suporta) și are legătură cu forma plăcilor de pe spatele chilopodului.

În 1902, entomologul american C.L. Marlatt descria foarte plastic chilopodul Scutigera coleoptrata: „Poate fi văzut adesea alergând pe podele cu o viteză foarte mare, apoi oprindu-se brusc și rămânând absolut nemișcat, pentru ca, în cele din urmă să-și reia mișcările rapide, ducându-se direct la locatarii casei, în special la femei, evident cu dorința de a se ascunde sub rochiile lor, creând astfel multă consternare”.„The house centipede (Scutigera forceps Raf.)”. Circular No. 48, Second Series. United States Department of Agriculture, Division of Entomology (1902). ia902704.us.archive.org (PDF)

Delicată și frumoasă, dar, în același timp, înfiorătoare pentru unii privitori, Scutigera coleoptrata (Linnaeus, 1758), numită și centiped de casă, este un chilopod care își are originea în regiunea mediteraneană și care s-a răspândit foarte repede în toată Europa, Asia și America de Nord. A fost găsită în cele mai îndepărtate regiuni ale globului, fiind întâlnită până în Japonia, Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud.

Miriapod de casă. Foto: Didier Descouens/Wikimedia Commons

Miriapodul de casă, un vitezoman înnăscut

Aspectul extern al miriapodului de casă le poate da fiori celor mai slabi de inimă. Cele mai mici centipede nu au o lungime mai mare de un centimetru, dar cele mai lungi pot atinge și 30 de centimetri. Scutigera coleoptrata are o lungime de 2,5-3,5 centimetri, iar cu tot cu antene poate ajunge până la 7,5-10 centimetri. Corpul ușor turtit are culoarea galben-cenușie, este marcat dorsal de trei dungi întunecate și împărțit în 15 segmente, cu câte o pereche de picioare pe fiecare segment. 

Principalul motiv pentru care miriapodul de casă poate provoca frică este viteza sa neobișnuit de mare. Cu ajutorul celor 15 perechi de picioare, el se mișcă foarte repede, putând să atingă și 40 centimetri/secundă. Prima pereche de picioare este modificată în așa numitele forcipule – structuri asemănătoare unor clești, folosite pentru capturarea prăzii și injectarea veninului, dar, în același timp, sunt și nişte arme redutabile împotriva dușmanilor. 

Aceste picioare modificate reprezintă o trăsătură unică, regăsită doar la centipede. Picioarele miriapodelor cresc progresiv spre partea din spate a corpului, permițând astfel să se încrucișeze deasupra și spre exteriorul celor din fața lor, prevenind încurcarea. Pe măsură ce picioarele sale se unduiesc, centipedul pare, mai degrabă, că plutește pe suprafață, în loc să alerge. Un sistem traheal asemănător plămânilor, unic printre chilopode, permite creaturii să se oxigeneze complet în timpul mișcării.„Domestic Ecology: A Brief Biohistory of the House Centipede”, thehistorybandits.com

Scutigera coleoptrata, detaliu ochi compus, imagine SEM (Scanning Electron Microscopy) 380x. Foto: Rozalia Motoc, Laboratorul de Microscopie electronică, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Spre deosebire de celelalte chilopode, Scutigera are ochii foarte bine dezvoltați. Ochii compuși îi conferă o vedere bună, orientare în spațiu și îi permit să sesizeze lumina albă și razele ultraviolete. Când este luminată brusc, ea se retrage într-un loc întunecat. La miriapodul de casă se observă un automimetism (atunci când o parte a corpului imită o altă parte): picioarele lui au aspectul unor antene, ceea ce îi încurcă pe prădători, care nu îi pot localiza ușor capul.

Primăvara, femelele depun ouă. Masculul și femela formează un cerc pentru împerechere și comunică atingându-se cu antenele. Masculul depune un spermatofor care este preluat de către femelă. Ouăle fecundate sunt depuse pe sol și acoperite cu resturi vegetale. Femela este o mamă grijulie, protejând ouăle şi apoi puii, prin diverse metode. Femela îngrijește ponta, înconjoară cu corpul ei ouăle, iar mai târziu și larvele. Perioada aceasta durează câteva săptămâni. În plus, femela secretă o substanță împotriva fungilor. 

Ca și la alte artropode, larvele sunt versiuni în miniatură ale adulților, dar cu un număr mult mai mic de picioare. La eclozare, larvele au numai patru perechi de picioare. La prima năpârlire, se dezvoltă doar o pereche de membre în plus. La celelalte cinci năpârliri ulterioare se adaugă câte două perechi. Pe parcursul vieții, adulții năpârlesc de trei ori, menținându-și numărul de membre. Maturitatea sexuală o ating în al treilea an de viață. În funcție de condițiile de mediu, trăiesc în jur de 3-7 ani. Canibalismul este frecvent la această specie, iar femelele adulte preferă să consume masculi proaspăt năpârliți.„Evolution, Morphology and development of the centipede venom system. Evolution of Venomous Animals and Their Toxins”, researchgate.net

Uite o scutigera la fereastră

Scutigera coleoptrata este rareori văzută de oameni din cauza activității nocturne și a vitezei cu care se mișcă. De obicei, preferă să trăiască în locuri umede și răcoroase. 

Sistemul respirator nu are niciun mecanism pentru închiderea orificiilor respiratorii, de aceea are nevoie de un mediu care să o protejeze de deshidratare și de frigul excesiv. 

În mediul ei natural, trăiește sub pietre, bucăți de lemn, în grămezi de frunze putrezite. În perimetrul casei, aceasta poate fi găsită oriunde, cel mai des fiind întâlnită pe lângă ferestre, în crăpăturile pereților, pivnițe, subsoluri, băi și toalete, locuri care oferă o umiditate ridicată, însă poate fi găsită și în birouri, dormitoare și sufragerii. 

Este foarte sensibilă la modificările microclimatului, astfel că antenele lungi detectează cu ușurință chiar și cele mai mici fluctuații ale temperaturii aerului, ceea ce o ajută să simtă orice curent sau pericol. Când apar astfel de condiții incomode, miriapodul de casă fuge imediat într-un loc confortabil. 

Un centiped poate apărea numai acolo unde trăiesc alte insecte, altfel nu va supraviețui fără o sursă constantă de hrană. Uneori, primăvara, Scutigera părăsește locuințele umane, dar se poate întoarce toamna pentru iernat.

O Scutigera Coleoptrata care mănâncă o urechelniță (Dermaptera) pe un arbore de mandarin în Portoroz, Slovenia.Miriapod. Foto: Logship/Wikimedia Commons

Miriapodul de casă, un insecticid natural

Scolopendra gigantea – ruda sa cu numele lung, pe măsura numărului de picioare, „miriapodul gigantic peruan cu picioare galbene” – este cel mai mare miriapod descoperit vreodată (43 cm, adică mărimea unui antebraț uman) și se hrănește cu șerpi, șopârle, șoareci, chiar și cu lilieci pe care îi prinde din zbor, folosindu-și picioarele din față. 

Spre deosebire de acesta, miriapodul de casă este o ființă timidă, singurul lui scop fiind să vâneze păianjeni, păduchi, termite, gândaci, furnici și alte artropode întâlnite pe lângă și în casa omului. „ Two fangs good, a hundred legs better: juvenile viper devoured by an adult centipede it had ingested”, dx.doi.org Furnicile, în special, sunt o adevărată delicatesă pentru Scutigera, dar acesta nu refuză nici țânțarii sau moliile. 

În ciuda prezenței unor ochi compuși, bine dezvoltați, el preferă să folosească antenele pentru a detecta prada. Antenele poartă receptorii olfactivi și tactili. Acest miriapod are o tehnică specială de a vâna: sare peste pradă și o înfășoară cu restul picioarelor. 

Este considerat un vânător activ care își caută constant următoarea pradă. Poate fi considerat un insecticid natural pentru că este foarte abil când vine vorba de înhățat prada (se descurcă, adesea chiar cu câte două insecte în același timp). 

Un studiu„Centipedes subdue giant prey by blocking KCNQ channels”, pnas.org a demonstrat că miriapodul de casă are capacitatea de a distinge prada de dușman, având chiar și strategii de luptă. Când are de înfruntat creaturi mai mari sau insecte periculoase, le anesteziază cu o înțepătură bine plasată, apoi se retrage cu viteză, chiar în trombă, ca să nu fie vânat la rândul lui, și așteaptă ca veninul să-și facă efectul înainte de a-și lua masa. Dacă un picior îi este prins de către dușman, atunci miriapodul și-l poate desprinde. Nu produce stricăciuni mobilierului sau produselor alimentare, dimpotrivă, ajută la menținerea „curățeniei” caselor de gângănii.

Miriapodul de casă nu este periculos pentru om

Nemilos cu prada, miriapodul de casă este inofensiv pentru om. În primul rând, nu poate mușca, pentru simplu fapt că nu are mandibule. Acest animal cu multe picioare poate însă înțepa, dar înțepătura poate fi cel mult la fel de neplăcută, ca cea de țânțar sau viespe. Pielea se înroșește de obicei la locul înțepăturii, cel mai probabil apare o mică umflătură urmată de mâncărimi sau o ușoară usturime. Spre deosebire de muşte sau gândacii de bucătărie, Scutigera coleoptrata nu este purtător de microbi în casă, deoarece îşi petrece mult timp curăţându-şi picioarele. Motivul pentru care nu ar trebui să-l omori este faptul că el îți poate scăpa casa de alți musafiri nepoftiți, este doar o creatură în căutare de hrană. Așadar, data viitoare când întâlnești un miriapod de casă, lasă-l să plece la vânătoare.

Dacă totuși ai decis să pui capăt prieteniei cu miriapodele de casă, atunci trebuie să iei câteva măsuri simple. Poți proteja casa de centipede prin câteva metode de prevenție: punerea lucrurilor în ordine în zona adiacentă casei, îndepărtarea frunzelor căzute, eliberarea pereților casei de plantele agățătoare, uscarea subsolurilor, etanșarea fisurilor din pereți și eliminarea insectelor care pot deveni o sursă de hrană pentru ele. 

Nu toate metodele standard pentru distrugerea centipedelor într-un apartament sunt potrivite. De exemplu, capcanele lipicioase recomandate de mulți sunt ineficiente și chiar inutile. Chiar dacă centipedele sunt prinse în aceste capcane, fug fără câteva picioare – pentru ele nu este o problemă, deoarece membrele cresc înapoi, rapid. Alternativa este să le lași să trăiască. Miriapodele de casă sunt ființe total inofensive și dacă nu le deranjezi, nici ele nu te vor deranja. 

Sălbăticia nu se oprește la ușa omului. Fauna urbană, cum sunt șoarecii, veverițele, vulpile sau porumbeii, dezvăluie faptul că multe animale nu fac nicio distincție între natură și mediul artificial, atunci când încearcă să supraviețuiască. Casele pot fi pentru unele dintre animale, un habitat ideal. Dacă sursa naturală de hrană a miriapodelor de casă există în bucătăriile, pivnițele și băile oamenilor, nu trebuie să surprindă prezența lor și acolo.

Seria Biodiversitate Urbană este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.