Ilustrație de Andrea Nastac
Nimeni nu știe cum se reciclează plasticul47 min read
Plasticul destinat consumului este clasificat în șapte categorii, dintre care doar primele două se reciclează la noi. Și, în realitate, sunt câteva sute de tipuri de plastic, majoritatea, greu sau imposibil de reciclat.
Simbolul de reciclare – trei săgeți care par că se urmăresc unele pe altele – a fost conceput în 1970 ca o modalitate de a informa oamenii că un produs este reciclabil. Doar câțiva ani mai târziu, în anii 1980, producătorii de plastic au început să folosească un simbol foarte asemănător. Cele trei săgeți formează un triunghi și au un număr în interior. Acesta indică din ce tip de plastic este fabricat un recipient. Însă, mai important de atât este că simbolul nu are vreo legătură cu reciclabilitatea produsului.
Uitându-se la produs (cel mai adesea un ambalaj), consumatorii presupun că săgețile arată că produsul este reciclabil. Acest lucru creează una dintre cele mai comune concepții greșite despre reciclare.
Ai spune că industria și-a propus voit să confuzeze lumea.
Doar 9% din deșeurile de plastic sunt reciclate, în timp ce 22% sunt gestionate prost
Consumul de plastic a crescut de patru ori în ultimii 30 de ani. O consecință este că materialele plastice au ajuns să reprezinte 3,4% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Sunt concluziile celui mai recent raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), „Plastic pollution is growing relentlessly as waste management and recycling fall short, says OECD”, oecd.org Consumul global de materiale plastice a ajuns în prezent la 460 de milioane de tone/an.
Creșterea populației și a veniturilor acesteia, inclusiv pe piețele emergente, generează o creștere direct proporțională a cantității de plastic folosite și aruncate apoi la gunoi.
În același timp, politicile de reducere a deșeurilor din mediu sunt insuficiente, nu se adaptează și nu țin pasul cu ritmul în care plasticul, vizibil și invizibil, creează probleme, pentru că și microplasticele reprezintă acum o amenințare la adresa ecosistemului și a sănătății oamenilor.
Potrivit aceluiași raport OCDE, luând în calcul pierderile din procesul de reciclare, doar 15% din deșeurile de plastic au fost colectate și doar 9% au fost în final reciclate, 19% au fost incinerate și aproape 50% au ajuns la depozite cu acte în regulă. Restul de 22% au sfârșit în gropi necontrolate, ilegale, arse sau aruncate în mediul înconjurător.
Aproape două treimi din toate deșeurile din plastic provin din aplicații cu durate de viață mai mici de cinci ani: ambalaje (40%), consumul de produse marine (12%) și textile (11%).
O rază de speranță a apărut în pandemie, dar n-a durat mult și nici n-a făcut diferența. Astfel, în 2020 utilizarea plasticului a scăzut cu 2,2% față de anul anterior. Dar s-au înmulțit articolele de unică folosință din plastic și utilizarea plasticului a crescut din nou, odată cu redresarea economică, se arată în raportul OCDE.
CITEȘTE ȘI: Dilema pandemiei: măștile și mănușile salvează vieți, dar produc deșeuri
Macroproblema macroplasticelor
Cea mai mare parte a poluării cu plastic provine din colectarea și eliminarea inadecvate a resturilor de plastic mai mari, cunoscute sub numele de macroplastice. Majoritatea materialelor plastice utilizate astăzi sunt materiale plastice virgine (primare) fabricate din petrol sau gaze.
Chiar dacă producția globală de plastic provenit din materiale plastice reciclate (secundare) a crescut de peste patru ori în acest mileniu, de la 6,8 milioane de tone (Mt) în 2000 la 29,1 Mt în 2019, aceasta încă reprezintă doar 6% din totalul de materiale plastice „Global Plastics Outlook”, espas.secure.europarl.europa.eu
Situația s-ar putea schimba dacă s-ar face mai mult pentru a crea o piață separată și funcțională pentru plasticul reciclat – momentan, tipul acesta de plastic este perceput doar ca o alternativă sau un înlocuitor al plasticului virgin –, cu ținte bine definite (și bine aplicate, dincolo recomandările din vârful condeiului ale UE) de conținut reciclat, plus investiții în tehnologii noi de reciclare.
Pentru asta, e nevoie nu doar de o bună înțelegere a motivului pentru care reciclarea (de altfel, ultimul pas dintr-un ciclu de trei R: reducere-reutilizare-reciclare) poate reduce din cantitatea uriașă a deșeurilor, ci și ce trebuie făcut pentru ca plasticul să poată ajunge în această ultimă fază.
România, codașă la reciclare, în general, dar peste Franța sau Austria la reciclarea plasticului
Potrivit „Packaging waste by waste management operations”, ec.europa.eu în 2020, majoritatea statelor membre UE au reușit să atingă ținta de 55% reciclare a deșeurilor de ambalaje, cu excepția României (44,6%), Croației (54,2%), Ungariei (52,4%) și Maltei (40%). De altfel, România nici măcar nu a raportat datele privind gestionarea deșeurilor de ambalaje pentru anul 2020, așa că, pentru a întocmi statistica, Eurostat a utilizat datele trimise pentru anul 2019.
În 2020, deșeurile de ambalaje generate au fost estimate la 177,2 kilograme pe locuitor al UE (România a raportat 103,81 kilograme/locuitor, dar tot în 2019), dintre care, 34,6 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic. Din această cantitate doar 13 kilograme (sau 38%) au fost reciclate, arată datele publicate în 2022.
Totuși, în mod cu totul surprinzător (la prima vedere), conform datelor Eurostat, în anul 2019, românii au reciclat un procent mai mare de deșeuri de ambalaje din plastic decât francezii. Potrivit datelor Eurostat, în anul 2019, în România, 31,1% din deşeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate, faţă de 26,9% în Franţa.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece, pentru că surclasarea Franței, de exemplu, a fost posibilă doar fiindcă această țară se afla pe un loc codaș în rândul statelor membre UE. În acea perioadă, cele mai bune performanţe s-au înregistrat în Olanda, Lituania, Slovacia, Spania, Cipru și, atenție, Bulgaria, unde mai mult de jumătate din deşeurile de ambalaje din plastic erau reciclate.
De fapt, din cauza creșterii volumului acestui tip de deșeuri, progresul reciclării nu prea se vede. Între 2010 şi 2020, cantitatea de deşeuri de ambalaje din plastic nereciclate a crescut cu 3,4 kilograme pe cap de locuitor.
Apasă aici pentru a descărca infograficul.
Câte feluri de plastic există, de fapt?
Dacă arunci o privire superficială la infograficul de mai sus, ai putea înțelege că există șapte tipuri de plastic (deși „other”, de la numărul șapte, ar trebui să sune alarma). Și, mai ales, că toate sunt reciclabile.
Dar, totuși, câte feluri de plastic există?
„Depinde pe cine întrebi”, spune Raul Pop, expert în gestionarea deșeurilor și manager de programe în cadrul ONG-ului Site: ecoteca.ro specializat in managementul corespunzător al deșeurilor. „Cu totul, sunt câteva sute de tipuri de plastic, nenumărate sortimente folosite în diferite zone tehnice, în tot felul de monomeri, polimeri și alte combinații, în tipuri de plastic mai puțin vizibile. Însă plasticul folosit în produsele destinate consumului, cel vizibil la raft, în ambalaje, în țesături, în electrocasnice și electronice este de obicei clasificat în șapte mari categorii.”
Tuturor acestora le este atribuit un cod care indică materialul, pentru a facilita procesul de colectare și reciclare. Așa stau lucrurile cel puțin la nivel teoretic.
Doar că, de fapt, doar foarte puține dintre aceste plastice sunt reciclabile. În plus, „doar pentru că două obiecte sunt din același material și au același cod, nu înseamnă că se reciclează amândouă. De ce? Rațiunile economice dictează dacă un obiect va ajunge la reciclare, la incinerare sau la groapa de gunoi”, spune Raul Pop.
Principala întrebare pe care și-o pun colectorii, reciclatorii și alți actori implicați în industria plasticului (cum ar fi agentul de salubritate, care, de la caz la caz, adică de la sector la sector sau de la un județ la altul se poate erija și în colector, și în sortator, și în reciclator sau toate laolaltă) este dacă merită ca acel plastic să fie reciclat.
„Este vorba recycling, de upcycling sau de downcycling? Dacă în urma reciclării, materialul își pierde din calitate, reciclarea începe să nu mai fie o soluție, pur și simplu pentru că nu e profitabilă”, spune Mihail Tănase de la asociația de mediu Site: viitorplus.ro specialist în comunicare în cadrul proiectului Site: hartareciclarii.ro
Cum să citești codurile de pe ambalajele de reciclare
În general, sunt reciclate doar plasticele cu indicație de Cod 01 – polietilenă tereftalată (PET) – și Cod 02 – polietilenă cu densitate ridicată (HDPE). În România, se pot colecta în vederea reciclării toate flacoanele – recipientele de tip sticlă de la băuturi (PET) sau cele de la detergenți, șampon, balsam (HDPE).
Dacă sunt ridicate de către un operator de salubritate, este bine ca acestea să fie clătite și turtite. Dacă sunt duse la un automat de colectare de tipul celor existente în anumite supermarketuri, acesta va recunoaște doar flacoanele din PET, adică sticlele de apă și de suc și le va primi doar neturtite, întrucât sunt comprimate automat în mecanism.
„Majoritatea colectorilor reușesc să valorifice prin reciclare și un anumit tip de folie de plastic, cea puțin elastică, groasă, care nu foșnește și nici nu se mototolește ușor, folosită de obicei la baxuri sau la împachetarea mobilei, alta decât folia alimentară”, spune Mihail Tănase.
În acest punct, apare o primă confuzie.
Asta pentru că pe lângă flacoane, există și alte obiecte produse din materialele PET cu Codul 01. Printre acestea, paharele transparente de unică folosință, anumite caserole și anumite pahare de iaurt. Deși ai putea crede că ele se reciclează fără probleme împreună cu celelalte obiecte din PET, asta nu este neapărat adevărat. Acest lucru trebuie verificat cu operatorul de salubritate.
Principala problemă este că aceste recipiente sunt contaminate cu resturi alimentare, ceea ce generează costuri mari de curățare. Astfel, mulți reciclatori preferă să nu le accepte. În plus, acestea ar necesita un proces diferit de reciclare.
Codurile 03-07, greu sau deloc reciclabile
Sunt slabe șansele (chiar dacă nu imposibile) să găsești, cel puțin în România, un colector care să valorifice prin reciclare și alte tipuri de plastic. Cu timpul, probabil, împinsă de la spate de trendul global, o să apară și în România tehnologia necesară procesării lor, dar momentan codurile 03-07 fie nu sunt preluate de către colectori, fie sunt luate doar pentru a le valorifica energetic, prin incinerare.
Până se vor schimba lucrurile, e bine să știi ce tipuri de produse se ascund în spatele acestor coduri.
Codul 03 este indicativul pentru policlorura de vinil (PVC). Din acest material se fac țevi, anumite recipiente pentru produse care nu sunt de uz uman (cum ar fi pentru uleiul de motor), anumite elemente de construcție. Este un material toxic, care nu poate fi reciclat împreună cu alte tipuri de plastic și care prezintă numeroase dificultăți în procesul de valorificare. Se reciclează doar în anumite țări, precum Austria, Brazilia sau Canada, unde ratele de reciclare sunt „10 Countries Tackling Plastic Pollution”, sustainabilitymag.com
Codul 04 este folosit pentru polietilena cu densitate mică (LDPE). Din acest material se fac anumite ambalaje, cum ar fi pungile pentru alimente, în special pentru pâine, anumite recipiente de mâncare, o parte dintre obiectele de unică folosință, chiar și anumite flacoane, care însă nu este recomandat să fie amestecate cu cele reciclabile. Deși este un material sigur și nontoxic, se reciclează mai greu, pentru că, din cauza utilizărilor sale în agricultură, este adesea contaminată și trebuie să treacă printr-un proces adecvat de curățare și sortare înainte de a putea fi reciclată, care necesită timp, energie și este ineficient financiar.
Codul 05 indică polipropilena (PP), un material din care sunt produse majoritatea paharelor pentru iaurt, ambalajelor brânzeturi, precum și alte recipiente flexibile sau dure pentru mâncare sau medicamente, de obicei opace. De asemenea, din polipropilenă se fac multe obiecte de unică folosință, învelișurile plastice de la majoritatea electrocasnicelor, o parte din jucării, folii și pungi. Este un material foarte răspândit, nontoxic, inclusiv atunci când este încălzit la microunde. Se reciclează într-o proporție mai mică, cu precădere ambalajele cu grosime mare, cum ar fi găletușele de iaurt. Nu toate stațiile de reciclare primesc astfel de ambalaje, așa că o soluție este să întrebi direct operatorul de salubritate ce să faci cu obiectele cu codul 05.
„Se întâmplă asta pentru că nu toți producătorii de plastic folosesc rețeta standard de polipropilenă”, explică Mihail Tănase. „Adesea, folosesc un fel de polipropilenă ieftinită, prin adăugarea unor substanțe de mai proastă calitate.”
Codul 06 este indicația pentru polistiren (PS). Se folosește la o parte din caserolele și paharele de unică folosință, și la ambalarea produselor fragile. Este un material foarte ieftin și ușor, motiv pentru care este și destul de răspândit. Este toxic, însă, motiv pentru care s-a observat o oarecare reducere a folosirii acestuia în ultimii ani. Nu prea se reciclează, pentru că e foarte puțin dens. Este nevoie de un volum foarte mare, ceea ce face reciclarea nerentabilă.
Codul 07 este atribuit altor alte tipuri de plastic (denumite, generic, „altele”). În această categorie intră obiectele făcute din nailon, policarbonat, acril, precum și toate celelalte tipuri de mase plastice care nu au fost menționate până acum. Sunt printre cele mai nocive forme de plastic și nu se reciclează nicăieri. Cel mai probabil vor ajunge la groapa de gunoi sau vor elibera compuși toxici la incinerare.
Apasă aici pentru a descărca infograficul.
Reciclarea se face cu efort și discuții cu colectorul
Bun, acum, că știi aceste lucruri, poate crezi că ești pregătit să reciclezi corect plasticul. Nu e atât de simplu, va trebui să analizezi fiecare produs în parte și să treci prin mai mulți pași.
Sticlele și alte recipiente din PET, cu capac sau fără, se colectează fără îndepărtarea etichetelor (acestea vor fi îndepărtate în timpul procesului de reciclare). PET-urile se preseaza cât mai mult posibil, pentru reducerea volumului.
Dacă este posibil, este preferabil ca înainte să fie spălate cu apă și uscate. Resturile de alimente sau lichide pot contamina alte deșeuri reciclabile cu care intră în contact, îngreunează procesul automat de sortare și pot chiar dăuna echipamentelor din instalațiile de sortare și reciclare.
Separă orice carton și hârtie de ambalajele din plastic și reciclează-le separat.
Nu toți colectorii preiau toate tipurile de deșeuri din plastic, deci este util ca, înainte de a preda deșeurile, să întrebi colectorul dacă ridică toate tipurile deținute. De exemplu, unii colectori preiau doar PET-uri, alții doar folie sau alte tipuri.
Ambalajele din plastic care nu se pot curăța de produsele pe care le-au conținut trebuie să ajungă la deșeurile reziduale. Nu lăsa să rămână niciodată mai mult de o linguriță de lichid într-un recipient reciclabil.
Mihail Tănase crede că gradul de reciclare ar putea crește în România dacă s-ar face direct de la sursă, adică de la consumator, dar tot el adaugă că, în acest moment, colectarea la sursă nu funcționează pentru că nu există garanția că firmele de salubritate vor separa deșeurile fracționat și corect. Adică există un risc ridicat ca ce se colectează la sursă să nu fie reciclat.
Problema e mai mare chiar în Capitala țării, unde, potrivit Eurostat, gradul de reciclare e de circa 10%, sub media națională de 11,5%. Pentru a ajuta, Asociația ViitorPlus, prin programul Harta Reciclării, desfășoară campania „Reciclăm în București”, prin care bucureștenii sunt informați cu privire la colectarea separată în toate cele șase sectoare ale Capitalei. Proiectul ajută oamenii să înțeleagă de ce este important să colecteze separat, cum trebuie să pregătească ambalajele și – mai ales – Ghidurile, pe sectoare, aici: hartareciclarii.ro/bucuresti
Care e traseul plasticului până la reciclare?
Bun, ai făcut deci efortul să separi plasticul corect și să îl predai colectorului. Ce se întâmplă însă mai departe? Teoretic, acesta ar trebui să ajungă la o stație de sortare – mașinile sunt scumpe și nimeni nu are încredere că s-a făcut corect colectarea.
Dar nici aici lucrurile nu sunt clare și nici unitare. Numai la nivel de București, fiecare sector are propriile reguli și fiecare lucrează cu colectori și sortatori diferiți. Nu există întotdeauna o trasabilitate clară a deșeului. Acesta este preluat spre a fi reciclat fie de la sursă, fie din pubelele stradale, fie de la un punct de colectare sau o stație de sortare. Adesea, două sau mai multe din aceste operațiuni sunt făcute de același agent economic.
În cazul cel mai nefericit, deșeul va ajunge la o groapă de gunoi. În cazul cel mai fericit, soarta lui e decisă de sortator. „Contează ce își dorește sortatorul să separe, ce i se pare avantajos”, spune Mihail Tănase.
Bernd Thissen/picture alliance via Getty Images
Cum funcționează o stație de reciclare?
Există și situații în care lucrurile merg bine și clientul are o trasabilitate corectă a reciclării. În Buzău, de exemplu, funcționează Detalii, aici: green-tech-global.com unul dintre cei mai importanți reciclatori de plastic PET din Europa și un important producător de fulgi, bandă PET și granule r-PET (PET reciclat).
Aici, procesul de cântărire se realizează cu ajutorul unor structuri de platforme specializate. Fiecare balot este înregistrat individual. Camioanele sunt cântărite, iar baloții sunt etichetați cu un cod de bare care oferă informații despre furnizorul deșeurilor, data recepției, calitatea materialelor. Fiecare descărcare se documentează fotografic, iar imaginile sunt stocate pe un server și puse la dispoziție la cerere.
În fabrica de reciclare de la Buzău, procesul începe cu sortarea. Primul pas îl reprezintă spargerea baloților și separarea sticlelor pe criterii de culoare și material. Prin folosirea unui ciur rotativ și a unui sistem balistic, impuritățile, cum ar fi particulele de praf sau nisip, sunt îndepărtate mecanic. Alte tipuri de plastic, cum ar fi foliile PE, cartonul sau hârtiile sunt îndepărtate manual. Deșeurile metalice regăsite în baloți sunt îndepărtate automat, cu ajutorul unui separator magnetic. De asemenea, deșeurile de aluminiu (doze de bere, cutii de conserve) sunt eliminate cu ajutorul unui sistem sortare automat. În ultima fază, sticlele PET sunt sortate optic, pe culori, după care sunt transportate și distribuite în gurile de alimentare ale morilor de măcinare.
Urmează măcinarea, spălarea și ambalarea. Plasticul PET este măcinat în fulgi de opt până la 12 milimetri. Fulgii sunt spălați și separați folosindu-se instalații de înaltă precizie, apoi se ambalează în huse speciale de tip big-bag, de aproximativ o tonă. Conținutul fiecărui sac este testat în laboratoare de calitate înainte de a fi trimis către procesatorii finali.
Mai departe, fulgii pot fi transformați în bandă PET (un produs de legătorie, rezistent și durabil, folosit în industria lemnului, în cea metalurgică, textilă sau în industria construcțiilor) sau granule rPET (care devin materie primă pentru producția de ambalaje alimentare și nealimentare).
Și totuși, de ce se reciclează atât de puțin plastic în România? Ce soluții există
Problema nu este neapărat la stațiile de colectare, cu atât mai puțin la cele de reciclare, ci la statul român, care continuă să funcționeze după metode învechite.
De exemplu, Mai multe, aici: eur-lex.europa.eu obligă la renunțarea, până în 2025, la ghenele de gunoi cu tubulatură, amplasate în interiorul imobilelor de locuit. Măsura are în vedere considerente ce țin de igienă și sănătate, dar mai ales de faptul că sistemul îngreunează colectarea selectivă a deșeurilor.
Pentru asta, însă, ar trebui să existe o alternativă funcțională de colectare selectivă a gunoiului. Dar legislația e stufoasă și permisivă iar proprietarii și chiriașii din blocuri sunt dispuși să conviețuiască mai degrabă alături de gândaci, decât să facă un drum până la pubelele destinate reciclării selective.
Un alt motiv pentru care gradul de reciclare este foarte scăzut aici este aplicarea deficitară a legislației actuale, dar și taxele de depozitare la groapă, care sunt printre cele mai mici din Europa. În România, taxa este de 16 euro/tonă (80 lei) și nu există restricții la depozitare, ceea ce transformă țara într-o imensă groapă de gunoi.
Nu în ultimul rând, cetățenii care, în ciuda infrastructurii deficitare, fac efortul de a recicla, plătesc în continuare taxe de salubritate la fel de mari ca cei care aruncă deșeurile amestecat.
Sistemul de garanție-returnare din România – cum o să funcționeze și ce ar trebui să schimbe?
O soluție – atât pentru plasticul reciclabil, cât și pentru sticlă sau metal – ar putea fi dată de colectarea făcută în magazine, stimulată financiar de un sistem de recompense. Există un proiect în acest sens, care se implementează însă cu viteza melcului și, potrivit vocilor din sistem, va dura cel puțin doi ani pentru a fi eficient.
Până în 2025, România trebuie să ajungă la 55% rată de reciclare, „Europeans will have to recycle half of their waste by 2025”, euractiv.com
O măsură care ar putea aduce România mai aproape de acest obiectiv şi ar putea reduce poluarea cu PET-uri este Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR). În cele 11 state UE care au aceste sisteme funcţionale „Sistemul Garanție – Returnare (SGR) – Ce măsuri sunt necesare pentru a deveni funcțional. Acum nu e”, ecoteca.ro
Acest sistem înseamnă că preţul produsului va fi suplimentat cu 50 de bani la ambalajele pentru băuturi de până la trei litri, o garanţie ce poate fi recuperată la returnare. După trei amânări în decurs de trei ani, 30 noiembrie 2023 este data de la care sistemul devine obligatoriu pentru toți producătorii de produse ambalate în „Guvernul a amânat până la 30 noiembrie 2023 intrarea în funcțiune a sistemului pentru returnarea ambalajelor reciclabile, după ce a mai ratat un termen”, economedia.ro
Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal (care conțin apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase). Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
O etapă esenţială în implementarea SGR este înregistrarea în sistem a aproximativ 4.000 de producători şi importatori de băuturi şi a peste 80.000 de comercianţi. Site-ul Detalii, aici: returosgr.ro deja funcționează şi oferă o platformă de înrolare pentru toţi producătorii, importatorii şi comercianţii care, potrivit legislaţiei, au obligaţii de a raporta date despre colectare.
Principalul avantaj al SGR ar fi că marea majoritate a ambalajelor nu vor fi contaminate, fiind colectate separat încă de la început și că va exista o situație clară a circuitului PET-urilor în drum spre stațiile de reciclare.
Un viitor plastifiat
Poate că, în urmă cu mai bine de 70 de ani, atunci când a fost descoperit, plasticul a fost văzut ca un material util. Într-adevăr, ajută la reducerea deșeurilor alimentare, păstrând produsele proaspete mai mult și permite fabricarea de echipamente medicale care să salveze vieți. În plus, a îmbunătățit eficiența transportului și a ajutat omul să vadă lumea. Cu tot cu plasticul din ea.
În prezent, însă, oamenii produc atât de mult plastic, încât nicio capacitate de reciclare sau de gestiune a deșeurilor nu poate capta întreaga cantitate. Plasticul va fi aici mult după ce tu vei fi dispărut, pentru că are nevoie, în medie, de „A whopping 91% of plastic isn’t recycled”, nationalgeographic.com
O bună parte din această cantitate uriașă, care, după unele estimări, este de 100 de ori mai mare decât întreaga greutate a celor „List of Things That Weigh 100 Tons”, weightofstuff.com se transformă în microplastice, particule invizibile care ajung, treptat, în plămânii și chiar „Plasticenta: First evidence of microplastics in human placenta”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov și a „Microplastics Found in Every Marine Animal in UK Study”, globalcitizen.org
Chiar și atunci când este reciclat, procedeul de reciclare reprezintă, la rândul său, o formă de poluare a aerului cu emisii de carbon, așa că multe voci spun că ar trebui privit cu scepticism.
Nu este clar ce strategii vor reuși să atenueze cel mai bine daunele cauzate de problema globală a poluării cu plastic. Potrivit unui studiu internațional din 2020, publicat în „Evaluating scenarios toward zero plastic pollution”, science.org alte 1,3 miliarde de tone metrice de plastic vor invada ecosistemul până în 2040.
Studiul a analizat soluțiile posibile și impactul acestora. Concluzia a fost că, în următoarele decenii, generarea deșeurilor din plastic ar putea fi redusă substanțial cu acțiuni imediate, concertate și coordonate global. Printre ele: creșterea ratelor de reutilizare, colectare și reciclare a deșeurilor, extinderea sistemelor de eliminare în siguranță a plasticului și un ritm la fel de accelerat al inovației în domeniu (apariția unor materiale biodegradabile sau reciclarea orgnică, de exemplu).
Poate că singurul lucru clar în problema plasticului este că oamenii ar trebui să înceapă urgent să nu mai trateze simptomele, ci cauza. Majoritatea țărilor se confruntă cu sisteme defecte sau inexistente pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv în ceea ce privește reciclarea. E de luat în considerare și că aproximativ două miliarde de oameni nu au niciun fel de servicii de gestionare a deșeurilor și încă cel puțin două miliarde au servicii de colectare extrem de modeste sau nesigure.
Totuși, în timp ce guvernele încă nu reușesc să scurteze din decalajul între angajamentele pe care și le-au luat și acțiunea propriu-zisă, preocuparea societății civile cu privire la poluarea cu plastic a crescut vertiginos în ultimii ani. Așa se face că 91% dintre consumatori sunt în prezent îngrijorați de deșeurile de plastic, potrivit unui „Report: Consumers and business concerned about plastic waste but expect governments to do more”, unep.org Campanii „The global movement envisioning a future free from plastic pollution”, breakfreefromplastic.org au crescut și ele presiunea asupra companiilor și politicienilor (cel puțin în unele țări, ceva mai dezvoltate și mai educate).
Această conștientizare și presiune publică par să funcționeze. Există acum „Global Plastic Action Partnership”, globalplasticaction.org și „The Plastics Pact Network”, ellenmacarthurfoundation.org care își propun să adreseze problema plasticului la nivel global, regional și național și să ajute la apariția unei economii circulare.
Rămâne de văzut cine va câștiga la final: rezistența plasticului sau reziliența celui care l-a produs.
