Sandra Lele

Tatăl racului bihorean

De Andrada Fiscutean 20.01.2021

Munții Apuseni ascund un rac unic în lume. Un cercetător bănățean face eforturi să-l protejeze.

În pâraiele limpezi și domoale ale Munților Apuseni, trăiește un rac unic în lume. Comunitatea științifică a aflat de racul bihorean în 2019 de la un biolog pasionat, Lucian Pârvulescu, care a arătat, cu analize genetice amănunțite, că racii din sectoarele superioare ale Crișurilor sunt un pic aparte și au un cuvânt de spus în istoria geologică a Europei.

Racul bihorean sau Austropotamobius bihariensis„Introducing a new Austropotamobius crayfish species (Crustacea, Decapoda, Astacidae): A Miocene endemism of the Apuseni Mountains, Romania”, sciencedirect.com are mai puțin de 10 centimetri lungime și o carapace netedă, a cărei culoare poate varia între maro închis și portocaliu deschis. Pentru un ochi neantrenat, el nu diferă prea mult de ceilalți raci europeni, însă biologii observă trăsături distincte: are un bot mai scurt, solzii de pe antene sunt netezi, nu zimțați, iar tuberculii de pe suprafața cleștilor sunt mai mari și mai rari, spune Pârvulescu, cercetător și conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Racul bihorean, Austropotamobius bihariensis.

Racul bihorean, Austropotamobius bihariensis. Foto: Sandra Lele

El a descoperit din întâmplare, împreună cu o studentă și o echipă de biologi din Germania, racul deosebit al Apusenilor, și prima dată nu i-a venit să creadă că a găsit o specie nouă. Acum, își dorește să-l studieze mai bine și să înțeleagă cum poate fi ajutat să supraviețuiască. Speră să găsească „sanctuare ale racilor”, locuri în care populațiile să fie în stare bună, cu risc minim de a fi distruse, și să propună protejarea acestor raci prin lege.

„Dacă nu-i băgăm un pic în seamă mai ca lumea, riscăm să-i pierdem”, spune Pârvulescu. „Europa e săracă în specii native de rac.”

CITEȘTE ȘI: Detectivul de plastic

Un drum sinuos

Lucian Pârvulescu s-a născut la Reșița, dar după clasa a VIII-a a plecat din oraș, pentru că visul lui era să fie asistent medical. A dat admitere la liceul sanitar din Arad, pentru că nu era liceu sanitar în Reșița. 

Când a terminat clasa a XII-a, la puțin timp de la Revoluție, încă se mai dădeau posturi prin repartiție, după medie, și s-a bucurat să primească unul în satul bunicilor lui, Vermeș, din Caraș-Severin, unde își petrecuse toate vacanțele și cunoștea bine locurile și oamenii. 

„Am profesat ca asistent în sat șapte ani, am făcut vaccinuri la copii”, spune el.

Doi dintre prietenii lui, au dat între timp la facultate, unul a ajuns istoric, iar celălalt geograf. Pârvulescu înghițea în sec de fiecare dată când îi spuneau „ce fain e-n practică” sau ce mai învață la cursuri. Se considera biologul echipei, pentru că îi plăceau păsările și învățase singur să le identifice, însă îl deranja că nu a terminat și el o facultate.

„S-a nimerit într-o zi ca prietenul meu geograf să ajungă la Timișoara să-și ia o diplomă de la Secretariat, iar eu eram cu el”, spune Pârvulescu. „Și pe holul facultății erau numai păsări împăiate. Și am zis: wow, eu aici trebuie să rămân.”

Peste câteva luni, dădea admitere la Biologie, Universitatea de Vest din Timișoara. 

„Am intrat ultimul”, spune Pârvulescu. „Aveam 26 de ani.”

Pentru că a fost la coada clasamentului, n-a primit loc în cămin. Iar de bani de chirie nu putea fi vorba. Așa că mult timp a dormit pe jos, prin camerele prietenilor.

„Am avut și perioade când stăteam în mașină, o Dacia Break, în așteptarea vreunui prieten care avea cameră în cămin”, spune el. „A fost destul de tricky, am vrut să și renunț.”

În prima sesiune, a aflat însă că e printre cei mai buni și a căpătat încredere. Îi era simplu să ia 10, mai ales la examenele orale, iar lucrul ăsta l-a ambiționat să reziste. În scurt timp, a venit și o practică, de genul celor lăudate de prietenul lui de la geografie. S-a dus ca voluntar în Parcul Național Retezat, unde s-a plimbat cu Land Rover-ul, a dormit la cort, și inventariat amfipode.

„Pentru mine, a fost safari. A fost deja Discovery”, spune el. 

Oamenii din parc l-au ținut minte pentru că lucra meticulos și îi plăcea să se murdărească pe mâini, iar la câțiva ani după l-au căutat pentru un proiect cu raci. Apoi, a făcut un alt studiu, tot pe raci, cu cercetătorul Iorgu Petrescu de la Muzeul Antipa. 

Lucian Pârvulescu, pe teren

Lucian Pârvulescu, pe teren. Foto: Mihaela C. Ion.

„Am pus în proiect mult teren, am zis să merg să văd racii din toată România, să merg să caut cel puțin zece unități acvatice pe subunitate montană. Munții Gurghiului, zece râuri. Munții Aninei, zece râuri, și așa mai departe. Am băgat trei ani în proiectul ăla”, spune Pârvulescu. 

A adunat date despre locurile în care trăiesc racii galeriile pe care și le sapă în pământ, lateral, lângă unele pâraie mici. A luat și bucăți de țesut, picioare de raci din care să extragă ADN-ul, pe care le-a pus la păstrare în frigiderul din camera de cămin în care stătea.

Pentru că era deja la doctorat și preda la UVT, de multe ori chema și câte doi studenți cu el, ca să le ofere experiența de safari care l-a impresionat pe el și să-i convingă să urmeze o carieră în biologie.

„Ziua, eu căutam raci, ei prelevau apă. Seara, la cort, eu făceam mâncare, ei făceau analizele chimice ale probelor de apă, că i-am învățat procedurile”, spune el. „Uneori, făceam analize până la 1 noaptea, la farurile mașinii”–o Dacia Logan „cu buton de Land Rover”. 

Într-una dintre vizitele cu studenții pe teren, unul dintre ei i-a zis că ar fi interesant să găsească o specie nouă de rac. 

„Nu mi s-a mișcat niciun fir de păr”, spune cercetătorul. „Racii sunt mari, nu au unde să se fi pierdut ca să nu-i fi văzut cineva. Dar uite că stăteau, că mocneau acolo.”

Austropotamobius bihariensis, racul bihorean

Racul bihorean, Austropotamobius bihariensis. Foto: Sandra Lele.

Racul bihorean

Pârvulescu și-a dorit mereu să facă o analiză genetică amănunțită a racilor de pe teritoriul României. S-a uitat un pic la genetica lor în cadrul proiectului cu Muzeul Antipa, însă atunci a studiat problema mai „din avion”, la nivel de populație. N-a avut cum să folosească tehnologii de ultimă generație ca să se uite în detaliu. Acum trei ani, când una dintre studentele lui, Diana Popovici, și-a dorit să plece în Germania, cu Erasmus, a văzut o oportunitate de a afla mai multe despre genetica lor.

„I-am zis: vrei să faci un Erasmus ca lumea, în Landau? Bun. Ține punga asta de probe.”

Ajutată de cercetătorii germani, Popovici a reușit să analizeze un pic mai în amănunt racii, pe baza probelor primite de la profesorul ei. A făcut un rând de analize, dar ceva nu părea în regulă.

„Îmi scrie Diana: sigur nu mi-ai dat altceva? Că ce-a ieșit nu seamănă cu niciun rac, din secvențele moleculare pe care le avem.”

Pârvulescu i-a zis studentei să repete analiza, pentru că el i-a dat o probă bună. Rezultatul a ieșit la fel.

Cercetătorii au descoperit, astfel, că racii din Apuseni sunt diferiți de ceilalți raci din România. Și mai interesant, se înrudesc cu racii croați. Pe Pârvulescu, rezultatul l-a intrigat.

„Am vorbit cu geografi, paleogeografi, cu geologi, iar colegul Lucian DrăguțLucian Drăguț, Departamentul de Geologie, uvt.ro mi-a spus: tu ai găsit o chestie care e presupusă și demonstrată cumva geografic, prin teoria plăcilor tectonice a lui Marcian Bleahu.”

Bleahu, fost cadru didactic la Geologie la Universitatea din București, spunea că placa tectonică pe care se află Munții Apuseni, megaunitatea Tisa-Dacia, s-au rupt din Alpii Dinarici acum 15 milioane de ani. 

„Racii din Croația, care sunt înrudiți cu cei din Apuseni,„A journey on plate tectonics sheds light on European crayfish phylogeography”, wiley.com de unde sunt? Fix de unde se presupune că s-ar fi rupt tectonic placa cu Apusenii!”, explică Pârvulescu.

Munții aceia s-au tot îndepărtat de Dinarici, nu brusc, ci milimetru cu milimetru, timp în care placa tectonică s-a tot rupt. Pentru raci, călătoria trebuie să fi fost mai degrabă anxioasă decât fascinantă. Timp de 10 milioane de ani, au fost captivi pe o insulă, înconjurați de apa sărată a străvechiului Ocean Tethys.

„Racii n-au putut să migreze, pentru că nu suportă apa de mare, și în captivitatea aia, au evoluat un pic diferit față de racii croați”, spune Pârvulescu. De unde și diferențele genetice.

Cercetătorul și colegii lui au descoperit 43 de mutații în bucățica de ADN a racului bihorean studiată, mutații care diferențiază racul bihorean de fratele său croat, Austropotamobius torrentium.

„Nu mă gândeam că e o specie nouă, m-am gândit că e doar diferit, că e evoluție și că peste un milion de ani ar putea fi o specie nouă, dar că acum nu e cazul”, spune Pârvulescu. „Dar la un moment dat, am vorbit cu un biolog, aveam filogenia printată, și mi-a zis că racul bihorean e foarte divergent, și asta m-a ambiționat să caut diferențe morfologice. Și am găsit.”

Pârvulescu speră acum ca Austropotamobius bihariensis, al cărui nume vine „de la regiunea Biharia, nu de la județul Bihor, deși popular îi zic racul bihorean”, să fie recunoscut ca specie distinctă de specialiștii din întreaga lume, mai ales că Europa are mai puțin de zece specii native confirmate oficial până acum.

„Sunt tatăl racului,” spune el.

Comparație între racul croat și cel bihorean.

Diferențele morfologice dintre racul bihorean (stânga) și cel croat (dreapta). Sursa: Elsevier.

Racul de acvariu, un pericol pentru racul bihorean

Pârvulescu crede că, dacă tot s-a găsit un rac care e numai în România, acesta ar trebui păstrat în stare bună. De-asta se bucură că tocmai a primit o finanțare de aproape 1.200.000 lei pentru trei ani de la Bugetul de Stat ca să studieze mai bine crustaceul și habitatele lui. Plănuiește să se uite mai bine la genetica racului bihorean, pe care să o studieze în totalitate – vrea să afle genomul.

„De-acolo poți să vezi multe lucru, poți să intri pe orice zonă din genetica lui”, spune cercetătorul.

Vrea să știe și dacă populațiile sunt suficient de diverse genetic sau suferă de consangvinizare, având risc degradare în timp. În paralel, va analiza și ecologia racului bihorean, habitatele și toleranța la poluare.

Un mare pericol îl reprezintă racii invazivi„Multifaceted implications of the competition between native and invasive crayfish: a glimmer of hope for the native’s long-term survival”, springer.com – cei care au scăpat din acvarii sau din crescătorii și s-au înmulțit în natură. Nu doar că le consumă resursele racilor nativi, ci îi și pot îmbolnăvi, pentru că vin adesea adesea patogeni periculoși.

Pârvulescu spune că există, de exemplu, o ciupercă adusă din America. Racii invazivi s-au obișnuit cu ea și „sunt vaccinați”, însă cei nativi ai Europei se îmbolnăvesc.

„Ciuperca crește în țesuturile racilor, ajunge în sistemul nervos și 100% mor”, spune el. „Dacă se infectează un rac într-un râu, se infectează toți și mor. Este cea mai mare problemă.”

În cadrul studiului său, pentru care a primit acum finanțare, Pârvulescu speră să identifice comunități izolate ale racilor bihoreni aflate în locuri sigure, cu ape limpezi și domoale, bine păzite de natură. Un fel de „sanctuare ale racilor”.

„Poate ar fi deasupra unei cascade, iar acolo nu urcă nimeni”, spune Pârvulescu. „Racii trebuie să aibă calitate genetică bună și să fie într-o zonă fără risc antropic, adică să nu vină satul peste ei”.

Aceste locuri, dacă există, ar trebui să devină zone protejate. Dar pentru asta, pe lângă cercetare, mai trebuie și voință politică. 

„Sperăm să le declarăm într-o formă clară, astfel încât să le îmbrățișeze la un moment dat Ministerul Mediului. Să le vadă ca sanctuare ale racului bihorean”, spune cercetătorul.

Între timp, Pârvulescu caută tineri biologi cu care să lucreze și care, la modul ideal, să fie la fel de pasionați de natură ca el. Vrea oameni dedicați, capabili să primească feedback, care să renunțe la autosuficiență și la autoevaluare. 

„Adică să nu-ți dai tu cu părerea despre tine și să zici că ești bun, că poate nu-i neapărat chiar așa”, spune el.

În teza de abilitare pe care o scrie chiar acum le promite la schimb o „provocare super palpitantă” și o doză bună de neprevăzut.

„Bagi mâna într-un râu, într-o apă semitulbure, și nu știi ce e acolo”, spune el. „Și câteodată simți un rac.”



Text de

Andrada Fiscutean

Jurnalist de știință și tehnologie. A publicat în Ars Technica, Nature, Wired, Motherboard și ZDNet. Colecționează calculatoare est-europene fabricate în anii ‘80 și ‘90.

MEDIU|BIODIVERSITATE

În căutarea ierburilor uitate. O arheologie culinară

De Adriana Moscu 19/02/2021
Mona Petre este un graphic designer pasionat de botanică. În timpul liber, descoperă plantele comestibile din flora spontană și reconstituie rețete vechi de sute de ani. 
MEDIU|BIODIVERSITATE

Regele Peșterii: Micul miriapod care face legea în Peștera Movile

De Andrei Mihai 08/02/2021
La marginea Mangaliei, sub un câmp acoperit de maldăre de gunoaie multicolore, se află o peșteră cu un ecosistem unic în lume. Cercetătorii au încununat recent un nou rege al peșterii: e mic, are multe picioare și își domină ecosistemul de câteva milioane de ani.
MEDIU|STUDIU

În anii '60, defrișarea pădurilor românești se vedea din spațiu

De Andrada Fiscutean 11/01/2021
Un profesor de silvicultură din Brașov a prelucrat imaginile proiectului secret Corona pentru a vedea ce s-a întâmplat cu pădurile românești.
MEDIU|SCI-FACTS

9 plante care înfloresc iarna. De ce iubesc frigul?

De Adriana Moscu 08/01/2021
Mutațiile genetice, concurența pentru resurse, intensitatea luminii sau ciclul de viață al anumitor insecte determină unele plante să facă flori în perioada rece.