Desen de Brin Edward. Foto: DeAgostini/Getty Images
Râmele. De ce ajung până la doi metri și cât de importante sunt pentru ecosistem?26 min read
Râma nu este nici pe departe atât de neînsemnată pe cât ar putea părea. Este unul dintre cei mai buni fertilizatori naturali ai solului și un ajutor redutabil pentru arheologi, ferind de intemperii artefactele pe care le îngroapă.
Poate că ți s-a întâmplat uneori să mergi grăbit prin ploaie și, încercând să eviți bălțile, să dai cu ochii de o râmă ieșită la aer. Poate ți s-a părut respingătoare sau ciudată. Sau poate, în copilărie, ai alergat prietenii cu amenințarea că vei pune o râmă pe ei.
Râmele nu sunt neapărat plăcute la aspect, însă, de fapt, sunt viețuitoare foarte curate și importante în formarea și menținerea structurii și fertilității solului. De altfel, solul este casă pentru o multitudine de organisme. Peste 40% dintre organismele din ecosistemele terestre „Soil Ecosystems”, sciencedirect.com
Mai mult, se estimează că un gram de sol poate conține până la un miliard de „The secret life of soil”, oregonstate.edu cuprinzând zeci de mii de taxoni și o gamă largă de organisme, inclusiv nematode, artropode și, desigur, râme.
Caricatura lui Charles Darwin. Foto: Wellcome Library, London/ Punch’s Fancy Portraits (1881)/Wikimedia Commons.
Râmele, aliați, nu dușmani ai solului
Unul dintre primii observatori ai importanței râmelor a fost chiar Aristotel, care le-a numit „Earthworms: Thatch-Busters”, entomology.ca.uky.edu Însă abia la sfârșitul anilor 1800, „The Importance of Earthworms: Darwin’s Last Manuscript”, nypl.org Darwin a pus în lumină importanța râmelor în descompunerea materiei animale și vegetale care ajunge în sol. De asemenea, a subliniat rolul acestora în menținerea structurii și fertilității solului, în aerarea și drenajul acestuia.
Toate aceste aspecte au fost publicate în anul 1881, în lucrarea sa O poți cumpăra de aici: elefant.ro Această carte a rezumat 40 de ani de observații și experimente asupra acestor viermi.
Înainte de publicarea cărții, râmele erau considerate dăunători ai culturilor, însă opinia lui Darwin asupra lor a fost aceea că ele „au jucat un rol important în istoria lumii”. Cartea sa i-a determinat și pe alți oameni de știință contemporani lui să susțină și să extindă studiile asupra râmelor.
În această lucrare, Darwin a demonstrat importanța râmelor nu numai pentru agricultori, ca factor de menținere și sporire a fertilității solului, ci și pentru arheologi, deoarece ele contribuie la păstrarea obiectelor sau materialelor, pe care le îngroapă în pământ, acoperindu-le cu sol și, astfel, le ferește de influența intemperiilor.
Foto: Jopstock/Getty Images
Prea mari pentru a fi doar momeli la pescuit
Râmele fac parte din încrengătura Annelida, așadar sunt viermi inelați, din clasa Oligochaeta, familia Lumbricidae. Până în prezent, sunt cunoscute 6.000 de specii de râme. Acestea se găsesc în majoritatea regiunilor lumii, cu excepția zonelor cu climă extremă, precum deșerturile și zonele polare, sau a zonelor cu soluri acide.
Anumite genuri și specii de râme, în special cele aparținând genului Lumbricus, sunt extrem de răspândite, fiind denumite și râme călătoare. Acestea ajung adesea în arii noi, unde devin dominante asupra speciilor endemice.
În funcție de specie, râmele au dimensiuni care variază de la câțiva milimetri la doi metri și de la 10 miligrame la aproape un kilogram. Corpul lor este format din segmente, vizibile la exterior sub formă de inele.
CITEȘTE ȘI: Insectele vor intra în meniul europenilor
Cea mai comună râmă, atât la noi în țară, cât și în restul lumii, este Lumbricus terestris. O știi ca acea râmă care este adesea folosită ca momeală pentru pescuit. Ea are corpul format din aproximativ 150 de segmente și poate ajunge la 20-25 de centimetri în lungime.
Recordul lungimii este deținut de către „Megascolex (Promegascolex) mekongianus Cognetti, 1922 – its extent, ecology and allocation to Amynthas (Clitellata/Oligochaeta: Megascolecidae)”, researchgate.net specie care trăiește în sud-estul Asiei, în apropierea râului Mekong, și care poate ajunge la trei metri.
În România, recordul este deținut de genul Octodrilus, una dintre cele mai mari specii fiind „Significance of the Apuseni Mountains (the Carpathians) in the origin and distribution of Central European earthworm fauna”, researchgate.net Un exemplar al acestei specii care măsura 120 de centimetri a fost găsit în Munții Apuseni, o zonă bogată din punct de vedere al speciilor de lumbricide. Râma este expusă la O poți vedea pe facebook.com
Anatomia unei râme. Foto: New York Public Library Digital Collections.
Schimbările climatice, o amenințare pentru râme
Fiindcă râmele trăiesc în sol și nu le vezi prea des, poți uita cu ușurință de ele, deși sunt atât numeroase. De exemplu, se consideră că „Global data on earthworm abundance, biomass, diversity and corresponding environmental properties”, nature.com
Râmele pot fi găsite în multe ecosisteme din întreaga lume. Acolo unde solul nu este înghețat, prea umed, acid sau complet uscat (deșerturi), râmele determină în mod esențial modul în care funcționează ecosistemele.Rezultatele unui studiu amplu arată că modelele biodiversității subterane nu se potrivesc cu cele observate pentru organismele care trăiesc la suprafață. Diversitatea plantelor, insectelor sau păsărilor (numărul de specii dintr-o anumită zonă) crește de obicei de la latitudini mari la latitudini mici, ceea ce înseamnă că numărul speciilor este cel mai mare la tropice. Cu toate acestea, pentru râmele de pământ, cercetătorii au descoperit opusul.
Potrivit „Higher local earthworm diversity in temperate regions than in the tropics”, sciencedaily.com condus de oamenii de știință de la Centrul German de Cercetare Integrativă în Domeniul Biodiversității (iDiv) și Universitatea Leipzig, cele mai multe specii de râme trăiesc în regiunile temperate și nu la tropice, așa cum se întâmplă în cazul altor vietăți. Astfel, cea mai mare diversitate locală de râme a fost găsită în zona temperată, în Europa, nord-estul SUA și în Noua Zeelandă.
În același timp, deși există puține specii găsite într-o singură locație la tropice, numărul total de specii din întreaga regiune poate fi, de fapt, extrem de mare. Motivul principal al acestei incertitudini este că multe specii de viermi tropicali nu au fost încă descrise. Astfel, viermii identificați în locații diferite ar putea aparține sau nu aceleiași specii, mai spun oamenii de știință.
Cercetătorii au evaluat, de asemenea, care sunt factorii de mediu care determină numărul de specii de râme, precum și abundența și biomasa acestora. Au descoperit că factorii legați de precipitații și temperatură au cele mai puternice efecte. Pentru că râmele sunt atât de depenndente de climă, se poate concluziona că schimbările climatice ar putea provoca modificări importante în comunitățile de râme și ar putea altera funcțiile și serviciile pe care ele le oferă ecosistemelor. Iar această situație ar putea avea potențiale efecte în cascadă asupra altor organisme, cum ar fi microbi, insecte ale solului și numeroase plante.
Foto: Ed Reschke/Getty Images
Trăiesc în sol, pe care îl și mănâncă
Fie târându-se, fie săpând galerii, râma se deplasează datorită extensiei și contracțiilor fiecărui segment din care este formată. Dar ce face cu solul pe care îl sapă? Ei, bine, îl mănâncă! Râmele se hrănesc în special cu frunze descompuse, dar înghit și cantități enorme de sol. Dacă prinzi o râmă și te uiți cu atenție la ea, vei observa în mijlocul ei o dungă închisă la culoare, de la un capăt la altul al corpului său. Acea dungă este, de fapt, intestinul său, plin cu solul înghițit, din care râma extrage substanțele necesare pentru a trăi.
Numeroasele lor galerii orizontale și verticale depășesc adâncimea de 1,5 metri și stabilizează solul, ușurând astfel pătrunderea apei și schimbul de gaze și, de asemenea, ajutând la creșterea rădăcinilor plantelor. Aceste galerii sunt de mare importanță pentru păduri și livezi.
Mărimea populațiilor de râme depinde de o varietate de factori, precum tipul solului, pH-ul, umiditatea, precipitațiile și temperatura. Dar cel mai important factor este reprezentat de prezența materiei organice cu care se hrănește. Prin urmare, găsești râme mai ales în terenurile cu multe plante. Acestea sunt zonele în care a fost observat un număr mare de indivizi – aproximativ 360.000 pe hectar în terenurile agricole cultivate și 3-4 milioane pe hectar în pășuni și grădini. Cantitatea de pământ trecut, într-un an, prin intestinul râmelor este colosală – de 25-30 tone pe hectar –, în timp ce cantitatea de excremente depuse poate ajunge la 12-100 tone pe hectar.
Aceste excremente sunt esențiale pentru terenuri. S-a constatat că excrementele râmelor rețin apa cu până la 40% mai mult decât argila și cu 11% mai mult față de terenul nisipos. De asemenea, sunt mai bogate în microorganisme cu până la 33% față de restul terenului. Așadar, prin munca lor migăloasă, râmele ajung să transforme un teren neproductiv într-unul „7 Reasons to Use Worm Poop in Your Garden”, kellogggarden.com
Activitatea râmelor și numărul lor sunt dependente de temperatură și umiditate. Așadar, ele se comportă foarte diferit între anotimpuri în regiunile temperate, cum este și țara noastră. Aici râmele sunt active, în principal, primăvara și toamna. Iarna pătrund adânc în sol, unde sunt mai protejate de temperaturile scăzute, iar în perioadele secetoase de vară, se îngroapă adânc în sol, petrecându-și timpul în cămăruțe căptușite cu mucus până ce condițiile de mediu devin favorabile.
Râmele nu au organe de simț precum urechi, nas sau ochi. Au însă simțul tactil foarte bine dezvoltat, având niște proeminențe scurte, asemenea firelor de păr, pe toată suprafața corpului lor. Potrivit unui „A New Case of Consensual Decision: Collective Movement in Earthworms”, onlinelibrary.wiley.com râmele din specia Eisenia fetida folosesc atingerea pentru a comunica și pentru a se influența una pe alta, și nu feromoni, așa cum fac furnicile și alte insecte. Astfel, râmele decid în mod colectiv să călătorească în aceeași direcție, ca parte a unui singur cârd. Asemenea „călătorii” pot avea loc atunci când condițiile de mediu devin nefavorabile, precum atunci când apar inundații sau când nivelul de oxigen din sol este scăzut.
Nivelul de oxigen din sol este foarte important pentru aceste viețuitoare. Ele respiră prin difuzie pe toată suprafața corpului, prin pielea lor subțire și trandafirie, care este bogată în vase de sânge și terminații nervoase. În mod normal, solul prezintă un amestec egal de apă și oxigen însă, după ploaie, solul se umple cu apă, iar oxigenul difuzează mai greu. Astfel, râmele nu mai pot obține suficient oxigen când solul este inundat și ies la suprafață pentru a respira.
De ce unele râme luminează și motivul pentru care le vezi apărând după ploaie
Viața molcomă a râmelor este încărcată și de mistere. Încă nu se știe cu exactitate de ce nu se întorc în galeriile lor de îndată ce „The Real Reason You See Earthworms After Rain”, blog.nature.org Unii cercetători spun că sunt atât de tulburate din punct de vedere senzorial, încât nu mai știu să se întoarcă, deoarece prezintă la nivelul epidermei numeroși receptori tactili, chemoreceptori și fotoreceptori. Astfel, odată ieșite afară din întunecoasele lor tuneluri, râmele sunt complet bulversate de toată lumina care se năpustește asupra lor.
În mod ironic, există însă râme care luminează. Mica râmă din Carpați, cunoscută ca Eisenia lucens, devine luminescentă când este iritată de diverși stimuli, fie ei „A study on bioluminescence and photoluminescence in the earthworm Eisenia lucens”, pubs.rsc.org
Eisenia lucens este o râmă care se găsește preponderent în pădurile montane ale Arcului Carpatic. Habitatul prielnic pentru această specie este reprezentat de scoarța și lemnul umed care este în descompunere, dar și de solul care este mai mereu umed. Adulții acestei specii pot avea 60-130 segmente și pot ajunge până la 4,5-18 centimetri lungime și 5-6,5 milimetri diametru. Fiecare segment prezintă pe mijloc o bandă transversală de culoare roșu-maroniu, până la roșu-violet.
Rolul bioluminescenței la râme nu este încă pe deplin înțeles. Dar, având în vedere că râmele au foarte mulți dușmani, de la păsări la cârtițe și arici, bioluminescența este considerată a fi o adaptare pentru a descuraja prădătorii.
De ce nu moare atunci când o tai în două
Probabil ai mai auzit că o râmă se poate regenera dacă este tăiată. Și poate chiar ai încercat acest mic experiment, în speranța că vei fi făptașul unei minuni cum numai natura poate oferi.
E adevărat, din cauza multitudinii de dușmani de care au parte, râmele au această adaptare spectaculoasă: nu mor dacă sunt tăiate în două!
Dar aici e nevoie de o mică explicație. Deși la prima vedere nu pare, râmele au cap și coadă. Capul râmei este localizat la capătul cel mai apropiat de zona cu piele îngroșată, care este denumită clitelum (cu rol în reproducere). Dacă râma este tăiată, cele două jumătăți nu vor deveni două râme individuale. Jumătatea care cuprinde și capul poate supraviețui și își poate regenera coada. Și asta, doar dacă animalul este tăiat după clitelum. Dar din jumătatea care este reprezentată doar de coadă nu va putea să crească un nou cap sau restul organelor vitale, deci această parte va muri. Există însă viermi plați (care fac parte din cu totul alt ordin decât cel al râmelor) care își pot regenera tot corpul din doar 1/300 din dimensiunea corpului.
Așadar, data viitoare când ai să întâlnești o râmă, n-o strivi și nu încerca să vezi dacă trăiește nouă vieți. Este mult mai importantă pentru ecosistem întreagă, vie și nevătămată.
Seria My Antipa este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.
