Cărțile de știință ale lunii iunie10 min read
Cinci cărți despre pandemie, un matematician celebru care a încercat să demonstreze existența lui Dumnezeu, o călătorie prin galaxii, migrație și cultura animalelor.
În recomandările de luna aceasta am inclus lecturi despre criza sanitară pe care o traversăm și posibilele ei efecte, o biografie a unui matematician care i-a fost partener loial de discuții lui Albert Einstein și care a avut o viață personală la fel de interesantă ca cea profesională, o introducere în astronomie, un studiu bine documentat despre mobilitatea speciilor și o carte despre cum își cresc animalele copiii și cum trăiesc unele cu altele în comunitate.
În vremea contaminării, de Paolo Giordano
Paolo Giordano, doctor în fizică și autor al romanului premiat „Singurătatea numerelor prime”, a început să scrie cartea Apărută la editura Polirom, în traducerea Anamariei Gebăilă. polirom.ro la finalul lui februarie, pe când pandemia de coronavirus lovea puternic Italia, iar în lume se înregistrau undeva la 85.000 de cazuri și aproape 300 de morți. Pentru o imagine a rapidității cu care evoluează lucrurile în câteva luni – astăzi sunt peste 10 milioane de cazuri de infecție confirmate și 500.000 de oameni care au murit. Cartea lui Paolo Giordano e atât o analiză a felului cum se răspândește virusul și cum ne afectează pandemia, cât și un jurnal în care autorul descrie cum i se schimbă viața personală și raportarea la lumea din jur. Mergând dincolo de criza sanitară, Giordano vorbește și despre cum tratăm natura, despre știrile false și xenofobie și despre cum am putea îmbunătăți situația în care ne găsim.
Dumnezeul logicii. Viața genială a lui Kurt Gödel, matematicianul filosofiei, de Odifreddi Piergiorgio
Poreclit „Domnul De ce” de familie când era mic, Kurt Gödel a devenit unul dintre cei mai importanți matematicieni ai secolului XX și a întreprins cercetări în domeniul logicii, al filosofiei, religiei, cosmologiei. E celebru în special pentru Orice lucru în jurul căruia poți desena un cerc nu poate fi explicat fără a face referire la ceva din exteriorul cercului – adică la ceva ce poți doar presupune, nu și demonstra. Găsiți aici o explicație a ei pe înțelesul tuturor. perrymarshall.com dar a avut multe alte realizări, printre care: a formulat un argument de logică modală prin care a încercat să dovedească existența lui Dumnezeu, i-a făcut cadou lui Einstein de ziua lui teorema călătoriei înapoi în timp etc.
În cartea sa, În curs de apariție la editura Polirom, în traducerea lui Liviu Ornea. 49,95 lei. polirom.ro Odifreddi Piergiorgio scrie amănunțit despre opera lui Gödel, cât și despre viața lui personală, presărată cu ciudățenii, și ultima parte a vieții sale, marcată de probleme psihologice serioase.
Călătorie pe valuri de galaxii, de Hélène Courtois
„Așezați-vă confortabil în fotolii și zburați cu mine în această călătorie în timp și spațiu, urmărind campaniile mele de observații de la începuturile ca tânără studentă în bush-ul australian, până mai recent, deasupra palmierilor hawaiieni sau în mijlocul unei imense zone de tăcere radio, întinse în inima comitatului Pocahontas în Virginia de Vest”, ne îndeamnă Hélène Courtois în prologul cărții sale, Apărută la editura Humanitas, în traducerea lui Dan Daia. humanitas.ro Courtois este cosmografă, adică alcătuiește hărți ale universului, folosindu-se de telescoape uriașe, măsurând lumina galaxiilor, distanța dintre ele și efectele lor gravitaționale. Dacă căutați o introducere în astronomie scrisă într-un limbaj accesibil publicului larg, cartea aceasta e cea mai bună alegere.
Bonus: Cartea cuprinde portretele câtorva astrofiziciene de excepție, precum Henrietta Leavitt, Sandra Faber, Wendy Freedman, Vera Rubin, Renée Kraan-Korteweg.
The Next Great Migration: The Story of Movement on a Changing Planet, de Sonia Shah
În noua sa carte, Disponibilă ca e-book în limba engleză pe amazon.com Sonia Shah, jurnalistă de știință care a publicat în New York Times, Wall Street Journal, Scientific American etc, face o trecere în revistă a istoriei științei și arată că, de sute de ani, toate speciile, de la fluturi până la oameni, migrează. Migrația e asociată des cu dezordinea, media o prezintă în termeni apocaliptici, iar amestecul populațiilor e văzut de mulți ca un pericol și folosit ca instrument politic. Shah reușește, printr-o documentare temeinică, să normalizeze ideea de mobilitate și, mai mult, să o prezinte ca pe o sursă de speranță pentru viitor, nu ca amenințare la stabilitatea globală.
Becoming Wild: How Animal Cultures Raise Families, Create Beauty, and Achieve Peace, de Carl Safina
Ecologistul Carl Safina scrie în cartea Disponibilă ca e-book în limba engleză pe amazon.com despre cum animalele gândesc, simt și învață în moduri mult mai complexe decât ne-am imaginat, despre ce înseamnă și cum se formează cultura în rândul animalelor. Cartea are trei părți și în fiecare autorul discută pe larg despre o anumită temă și o specie. Prima parte este despre cașaloți și familie, a doua despre papagalii macaw și frumusețe, iar a treia despre cimpanzei, violență și pace. Safina începe capitolele cu întrebări interesante – „Cum își găsește o balenă sensul în viață?”, „Își dau păsările seama cât sunt de frumoase?” – și scrie într-un fel care te face să te minunezi de lumea din jur.