Guliver/Getty Images
Avem nevoie de orașe inteligente emoțional
Gestionate pentru destulă vreme de primari fără viziune și gust, orașele românești încearcă să-și construiască o identitate modernă, iar conceptul de „smart city” le sună, adesea, interesant. Este însă tehnologia, în sine, un scop sau doar o nouă unealtă?
Încă de pe vremea lui Jules Verne, dar mai ales după al doilea război mondial, era la modă să-ți imaginezi orașele viitorului. Sunt pline revistele din anii 1950-1960 de imagini cu ce-ar fi trebuit să fie lumea în anii 2000 și probabil că destule capsule ale timpului zac îngropate cu desene despre un viitor imaginat de actuali bunici care ni s-ar părea acum naiv. O temă comună a acestor imagini era însă orașul, toate viitorurile utopice pe care și le-au imaginat copii și adulți, laolaltă, presupuneau metropole imense, parcă scoase din imaginația lui Fritz Lang, pline de mașini zburătoare, trenuri suspendate și roboți.
Așa cum merg lucrurile întotdeauna, copii de atunci au devenit oameni cu putere de decizie acum. Având pe mână orașe și profitând de explozia tehnologiei informației și-au imaginat că le vor putea transforma în direcția dorită de ei. Din combinația asta de factori a apărut conceptul de „smart city”, o chestie definită destul de vag care a fost și încă este o țintă pentru primari, administrații și oricine scrie un proiect de infrastructură.
Nu există un smart city, există elemente de smart city
Orașele sunt niște organisme complicate, pe care nu le poți schimba peste noapte. Sunt ca o familie cu zeci de generații care locuiește la un loc – și nu e vorba doar de oamenii care le populează, ci de straturile succesive de elemente care le compun, unele vechi de sute sau chiar mii de ani, care încă influențează modul în care acel oraș crește.
Grațian Mihăilescu, fondatorul Agregator de idei, opinii, proiecte și știri despre orașe inteligente şi dezvoltarea urbană durabilă, urbanizehub.ro are experiență națională şi internațională de peste 12 ani în domeniul dezvoltării, comunicării, politicilor publice şi inovării. El spune că „am observat acum, cu pandemia, că viitorul orașelor nu stă în technologie neapărat. Stă în calitatea vieții, stă în orașe reziliente (capabile să se adapteze repede la provocări), stă în calitatea spațiilor publice. Plus că nu poți construi un smart city de dragul tehnologiei. Orașele sunt ale oamenilor și oamenii trăiesc în ele. Degeaba pui senzori și faci aplicații, dacă oamenii nu știu să le folosească.”
Grațian Mihăilescu
Cu alte cuvinte, peste vechile straturi ale orașului se va adăuga acest strat inteligent și plin de date, dar asta se va face în timp, cu eforturi și, cel mai probabil, va fi doar un alt element al complexității unei așezări urbane moderne.
Pentru că, în loc de orașe inteligente care să semene a schițe tehnice desenate de ingineri, începem să realizăm că avem nevoie de orașe inteligente nu doar tehnologic, ci și emoțional. Înainte de a apuca să implementăm, în România cel puțin, conceptul modern de „smart city”, conceptul ăsta s-a transformat deja în altceva.
Ce este totuși un oraș inteligent?
Avem totuși nevoie să înțelegem un pic mai bine ce ar trebui să fie un „smart city” și, ca orice ține de un oraș, putem face asta doar analizând care sunt straturile care compun un oraș al viitorului. Lucru care e greu de făcut când trebuie să navighezi printr-o mare de texte care par a fi scrise de agențiile de PR a diverselor primării, pline de cuvinte mari și de informații puține, ascunse și alea în spatele unor propoziții alambicate.
Managementul utilităților
Este, probabil, cea mai importantă funcție a orașului, dar și cea mai puțin vizibilă, pentru că se vede cu adevărat doar atunci când nu funcționează bine. Povestea recurentă cu apa caldă care dispare pe perioada verii cu săptămânile este exemplu perfect al acestui tip de vizibilitate a absenței. Însă tehnologia e esențială în administrarea serviciilor de bază – apă, rece și caldă, canalizare, curent electric, termoficare, iluminatul stradal, colectarea deșeurilor, rețele de internet și de cablu, WiFi public, informații despre trafic și poluare etc. – și e greu să ai un oraș cu adevărat „inteligent” fără să rezolvi problemele acestea.
Ideal, toate aceste lucruri ar trebui să comunice între ele, însă în realitate acest lucru este mai greu, datorită furnizorilor diferiți, adesea privați, și a sistemelor incompatibile între ele pe care sunt bazate diversele soluții de management. Chiar și când dai peste un caz de „best practices”, cum ne sunt recomandate Singapore sau Barcelona, vei descoperi repede că, adesea, e vorba de soluții punctuale (și adesea experimentale), de exemplu pentru „Smart Community Based Solution for Energy Management: An Experimental Setup for Encouraging Residential and Commercial Consumers Participation in Demand Response Program”, sciencedirect.com sau „Pneumatic collection. Agència de Residus de Catalunya”, residus.gencat.cat
Glasgow pare a fi unul dintre acele orașe care chiar încearcă „Glasgow leverage data to improve city services – urban control”, urban-control.com într-o platformă comună, iar cuvântul cheie dint întreg proiectul este „open data”, pentru că doar pe baza unui asemenea sistem în care accesul la date este facil, poți dezvolta platforme utile.
Ar fi fost culmea ca problemele de integrare să nu existe la noi. „În general, în România tot ce nu este integrat, e greu să funcționeze”, spune Grațian Mihăilescu. „Să luăm exemplul Alba Iulia, al cărui concept a fost OK. Primul smart city din România, cu peste 100 de aplicații și funcții. Acolo a fost un laborator viu de testare. Fiecare companie era invitată să testeze soluțiile în oraș. Unele au funcționat, altele nu.” Ar fi interesant de știut câte aplicații folosesc, cu adevărat, locuitorii de acolo.
De fapt, sistemele astea integrate ar putea funcționa mai bine în localități care au mai puține servicii de coordonat. În orașele mari, „abia acum se formează strategiile de smart city, care sunt punctul de plecare. Eu cred că cel mai posibil e să le vedem în orașele mici sau chiar comune. Ciugud e un exemplu bun”, spune Grațian Mihăilescu.
Managementul traficului
Traficul ar putea fi introdus în categoria de mai sus și, evident, datele de trafic trebuie integrate cu celelalte pentru a avea o privire de ansamblu asupra orașului. Merită însă o categorie separată pentru că, spre deosebire de alte servicii, modificările făcute aici sunt vizibile și, adesea, drastice.
Sunt mai multe layere aici. Proiectele de infrastructură rutieră sunt vizibile, iar în România adesea primarii s-au orientat către ele. În principal, s-au făcut străzi mai largi, dar s-au planificat și linii de metrou, deși ne-a luat o veșnicie să terminăm „Metroul din Drumul Taberei, făcut în 9 ani. Cât durează construcții similare în alte colțuri ale lumii”, stirileprotv.ro și rămâne de văzut cât îi va lua Clujului să-și facă „Metroul de la Cluj intră în linie dreaptă. Emil Boc a semnat un contract de 35,9 milioane de lei” https://www.digi24.ro
Adesea, proiectele sunt terminate doar parțial, și sunt cam inutile, cum e cazul „Pasajul rutier Ciurel se va deschide sâmbătă”, digi24.ro sau pot fi făcute inutile de propuneri noi, cum s-ar întâmpla cu Pasajul Basarab, extrem de costisitor la vremea lui, dacă s-ar muta Gara de Nord mai spre „Cel mai ambiţios proiect urban: Gara de Nord din Bucureşti ar urma să fie mutată cu 1,3 km şi înlocuită cu un mall”, zf.ro
Dincolo de infrastructură, partea „smart” vine în zona de management al traficului, de la senzori la semafoare inteligente, și a transportului urban în comun. Aici lucrurile s-ar putea să se regleze la un moment și datorită unor factori externi, disruptivi, așa cum au fost serviciile de tip Uber sau Bolt pentru taximetrie, „Lessons from Uber’s Disruption of the Taxi Industry”, medium.com pe care nu le-au încuraja activ orașele – dimpotrivă, fiindcă pierdeau bani din licențiere –, dar le-au îmbrățișat cetățenii. Apariția mașinilor self drive ar putea fi un asemenea moment, deși aici va trebuie ca orașele să ia măsuri active, cum ar fi să limiteze accesul altor tipuri de autoturisme în unele zone.
Siguranța publică este unul dintre cele mai controversate puncte de pe agenda orașelor inteligente. Foto: John Moore/Giver/Getty Images
Siguranța publică
Pentru România, unde siguranța publică a rămas la nivelul poliției locale și a paznicilor pe care stă uniforma prost, ideea tehnologizării acestui segment se limitează, cel mai adesea, la sisteme CCTV. În alte părți însă, lucrurile sunt mai complexe și, adesea, mai delicate. Aceste sisteme vin însă și cu diverse discuții complicate legate de libertățile individuale, după cum o dovedește Singapore, orașul-stat care „Privacy Takes a Backseat in Singapore’s Vision of a Smart Nation”, bloomberg.com
Și mai controversate sunt tehnologiile care spun că „Will Smart City Technology Prevent Crime Before It Happens?”, beesmart.city nu după modelul Minority Report, cu ajutorul unor mutanți preștineți, ci cu cel al inteligenței artificiale. Este o discuție interminabilă despre etica implementării unor astfel de sisteme și despre faptul că există riscul major ca prejudecățile umane să fie transmise sistemelor computerizate, ceea ce ar putea duce la abuzuri. Iar în contextul situației din SUa, în care abuzurile poliției sunt documentate, accesul forțelor de ordine la asemenea tehnologii devine periculos pentru societate.
Serviciile publice și comunicarea cu cetățenii
Acesta este paragraful la care se va da mereu exemplu „We have built a digital society and we can show you how”, e-estonia.com o țară de 1,3 milioane de locuitori care și-a rezolvat problema interacțiunii digitale cu cetățenii. Mai ales în contextul actual, cu o pandemie pe cap, limitarea interacțiunii față în față dintre cetățean și autorități și mutarea ei în mediu online ar fi minunată. Majoritatea actelor și adeverințelor s-ar putea elibera așa, cât despre taxe, plata lor online ar trebui să fie standardul.
Însă aici apare și problema majoră a prăpastiei digitale, pentru că, oricât ne-ar plăcea să credem că orice cetățean are acces la computer, smartphone și/sau internet, „Characteristics of the Digital Divide in Romania and Differences in Internet Use in Comparison with Internet Use in Europe”, researchgate.net În România, în 2016, doar 65% dintre locuințe aveau acces la internet. De la sărăcie la lipsa cunoștințelor de utilizare, există destule motive ca cetățenii să nu aibă acces la un serviciu public digitalizat. În plus, felul în care sunt concepute interfețele cu utilizatorii ar trebui să fie unul prietenos și oricine a completat vreodată vreun formular al statului român știe că „usability” un e un termen intrat în conștiința funcționarilor publici.
Cel mai probabil, digitalizarea administrației va fi dublată de o interfață clasică pentru o lungă perioadă de vreme. Însă există riscul ca, odată cu dispariția cetățenilor „bine îmbrăcați” de la ghișee, calitatea serviciilor să se „adapteze” în rău, mai ales într-o societate cu tendințe rasiste și de lăsare în urmă a celor săraci ca a noastră.
Guvernarea participativă
Dincolo de serviciile publice, digitalizarea și internetul permit dezvoltarea unor concepte de guvernare locală participativă, în care rolul cetățenilor să fie amplificat de posibilitatea accesului rapid al acestora la ședințele consiliilor locale, respectiv de capacitatea crescută a administrațiilor de a consulta cetățenii în ceea ce privește noile proiecte. „Dacă se poate la Cluj, cred că se poate și în alte orașe”, ne spune Grațian Mihăilescu despre procesele participative în general. „Timișoara, Iași și București sunt orașele care ar putea implementa acest proces participativ, deoarece au expertiză multă în comunitate, au universități puternice, au ONG-uri active, au un sector de business efervescent.”
Și aici însă, este nevoie să se țină cont ca prăpastia digitală să nu-i excludă pe o parte de cetățeni de la decizie. Plus că există riscul ca unele proiecte controversate să fie îngropate în bălăriile unor website-uri semi-funcționale până e prea târziu să se mai facă ceva.
E nevoie de o masă critică de cetățeni pentru a putea începe un asemenea proiect, crede Grațian Mihăilescu. „Degeaba te bați cu pumnii în piept că administrație că faci proiecte de bugetare participativă, dacă comunitatea nu înțelege ce este asta. Trebuie să vii înspre comunitate, să educi și să explici, să formezi o masă critică de oameni care ar putea aplica la un call pe bugetare participativă. Iar pentru cei care nu folosesc tehnologia trebuie găsite metode alternative pentru a-i implica și pe ei în interacțiune și pentru a fi un proces inclusiv.“
Planificarea urbană și cartierele tehnologice
Orașele nu sunt construite de primării, ci de oameni, însă primăriile pot încuraja anumite direcții de dezvoltare, iar unul dintre elementele care pot face un oraș „smart” este dezvoltarea unor cartiere dedicate tehnologiei – sau chiar dezvoltarea întregului oraș în direcția încurajării firmelor de tehnologie să investească acolo. „De la planificare se pornește”, spune Grațian Mihăilescu, „de la PUZ-uri și PUG-uri. Însă, de multe ori sunt interese imobiliare foarte mari, iar acest lucru nu se întâmplă doar în România, ci este valabil peste tot.” De fapt, se știe încă din secolul al XVI-lea, de când Francesco Laparelli a redefinit planificarea urbană desenând caroiajul străzilor din Valetta, cât de important este un plan făcut cu cap.
Există desigur și posibilitatea ca o firmă să decidă de una singură că vrea să-și deschidă un centru într-un anumit oraș, dar și așa e important ca primăriile să faciliteze acest lucru, odată ce află de el – cei din Cluj-Napoca știu de anii și oportunitățile pierdute datorită viziunii naționaliste a lui Funar. Din fericire pentru ei, acum Cluj este unul dintre acele orașe, dar nici Iași nu stă foarte rău, o dată cu deschiderea unui „Amazon Development Center Romania”, romania.amazon.com în cel mai important oraș moldav.
Adesea însă, astfel de proiecte pot eșua, fie „The failure of London’s Tech City, spectator.co.uk fie transformându-se în niște monumente nefericite ale unor viziuni mărețe, cam cum au devenit stadioanele Africii de Sud după încheierea Campionatului Mondial de fotbal din 2010. E o decizie complexă, în care contează foarte mult și consultarea comunității locale, care poate că nu este mereu dispusă să facă toate concesiile cerute de vreun gigant tehnologic pentru relocare, după cum am aflat din tentativa eșuată a Amazonului de a-și deschide un sediu în „Amazon Drops Plans For New York Headquarters”, npr.org
Și Grațian Mihăilescu crede că rolul comunității e important. „Am văzut în Amsterdam un proiect de planificare urbană colaborativă, pe o platformă. Am fost surprins plăcut să văd că ceva de gen s-a făcut la Constanța, pornind de la arhitectul șef de acolo. Mi-ar plăcea să văd cât mai multe proiecte în care cetățenii să fie implicați în procesul decizional.”
Ca întotdeauna, practica este mai grea
În teorie, toate proiectele astea care fac orașul mai „deștept” ar putea fi implementate oriunde; în practică, proiectele costă bani, iar banii sunt limitați. O administrație eficientă va implementa doar proiectele cu cea mai mare șansă de succes, așa cum și-l închipuie la momentul în care-l pune pe hârtie. Chiar și așa, până în momentul implementării, există riscul ca avansul tehnologic să-l facă un proiect deja depășit – n-ai vrea să fii în situația țărilor occidentale care deja își întinseseră rețelele de cupru pentru internet când a apărut mult mai rapida fibră optică.
Pune peste asta și viziunile diferite a diverselor administrații succesive și aversiunea, nu neapărat tipic românească, de a implementa sau duce la capăt ideile altora, și te vei trezi cu același eclectism pe care-l găsești la nivel arhitectonic și în ceea ce privește diversele soluții tehnologice. Și mai este, desigur, rolul comunității, al populației – orice soluție ai adopta, va muri dacă nu este îmbrățișată de cetățeni, dar va deveni rapid un „nou normal” dacă e utilă și funcțională.
Interconectivitatea între diferite sisteme, datele deschise, un mod integrat de a planifica și privi lucrurile ar putea netezi parte dintre aceaste aceste hopuri. „Eu cred că trebuie să avem răbdare și să vedem ce impact poate aduce digitalizarea administrației și procesul de automatizare”, spune Grațian Mihăilescu. „firme ca UIPath ar putea avea un impact direct asupra transformării și eficientizării administrației la noi. Plus că aștept blockchainul, să văd cum vă fi preluat de administrație. Sunt multe inovații care vor transforma orașele și asta o să se întâmple din ce în ce mai rapid. Trebuie să îmbrățișăm tehnologia și să o folosim, altfel nu vom performa, că oraș, că națiune.”
Dar nu doar tehnologia, pentru că mulțumirea cetățenilor nu ține de numărul aplicațiilor pe care i le pune la dispoziție primăria.
Masdar City, un oraș carbon-neutral. Foto: Bloomberg via Guliver/Getty Images
O nouă țintă: orașele neutre climactic
„Zero-carbon cities” înlocuiește deja „smart city” ca nouă țintă de atins pentru marile orașe. Un cartier din Abu Dhabi, Site oficial: masdarcity.ae este acum noul model de bune practici în direcția dezvoltării unui oraș sustenabil. Aproape 100 de orașe majore din întreaga lume – dar nu și din România – au semnat „C40 : Net Zero Carbon Buildings Declaration”, c40.org ca, din 2030, toate clădirile nou construite să fie carbon-neutral, și să extindă acest lucru la toate clădirile.
E parte dintr-o nouă viziune în care nu doar că este pusă în prim plan calitatea vieții cetățeanului unui oraș, pe care, pe lângă adoptarea unor noi tehnologii, o poți îmbunătăți și cu decizii cât se poate de clasice, dar și rolul pe care-l au orașele în lume. Soluțiile nu vor veni doar de la programatori, ci, la fel ca în orice familie întinsă pe mai multe generații, de la fiecare membru al ei în parte. „Am participat de curând la o conferință alături de urban plannerul orașului Singapore”, îmi spune Grațian Mihăilescu. „Mi-a rămas asta în minte : «Că să planifici un oraș trebuie să ai o inimă de umanist, un cap de om de știință și un ochi de artist. Trebuie să-ți pese de oameni și de teren, să creezi un sistem capabil să asigure o viață bună, că oamenii să iubească locul în care trăiesc.»”
