Ce caută roboții în biblioteca sătească?38 min read

În 150 de sate și comune din România, CODE Kids oferă copiilor șansa de a participa la un club de IT – o șansă care le-ar putea schimba, multora, întreaga viață.

Ovidiu Ana a plecat din Dobroțu, satul în care s-a născut, după ce bunicul i-a explicat că „munca-i pentru tractoare”. După zece ani de experiență ca trainer, s-a întors la sat. Mai precis în 150 de sate și comune din 22 județe ale României, unde a înființat cluburi de programare pentru elevii de 10-14 ani, ca director de dezvoltare CODE Kids.

Rețeaua CODE Kids oferă copiilor din mediu rural șansa de a învăța gratuit bazele programării, dar și ocazia de învăța jucându-se cu imprimante 3D sau roboți. Cluburile CODE Kids pun la lucru una dintre resursele invizibile ale României: bibliotecile publice. Odată deschis un club, sub supravegherea bibliotecarului, copii au acces la o programă gândită pentru doi ani de studiu. Învățarea se face prin exerciții practice, prin mentorat online alături de profesioniști din industrie și, cel mai important, în echipă.

Cluburile au costuri de operare minime, deoarece nu au nevoie de profesori sau de personal calificat. Majoritatea bibliotecilor au deja calculatoare și conexiune internet, așadar cluburile au nevoie doar de binecuvântare școlii, părinților și a primarului. Care binecuvântare deseori lipsește.

Mindcraft Stories: Cum așa?

Ovidiu Ana: Sunt comunități în care programarea sau participarea la comunități extrașcolare sunt văzute ca mâncătoare de timp, ca activități care nu contribuie la educație.

La nivel mai degrabă empiric, observăm că sunt comunități în care educația nu este valorizată.

De la școală până la autoritățile publice locale, nimeni nu încurajează sau sprijină educația copiilor, educația copiilor. Bibliotecarul nu este lăsat să facă club, nu este lăsat să stea la bibliotecă, când merge la școală să promoveze clubul, profesorii spun ,,Eu nu îți las copiii la bibliotecă” de parcă ar fi proprietatea lor. Imaginează-ți că au fost profesori care ne-au contactat direct și ne-au spus ,,Bine-bine, dar nouă ce ne iese? Eu îți las copiii la bibliotecă, dar mie ce-mi iese?”

Sunt primari care spun că bugetele în zona asta sunt minime din partea lor. În condițiile în care nu le cerem bani, ci doar bunăvoință. Cum s-a văzut la un primar dintr-o comună din Tulcea – a spus pe pagina lui de Facebook: ,,De luni, avem club de programare la bibliotecă”. Șaptezeci de copii au fost luni la ușa bibliotecarei. Vreau să avem mai mulți primarii din ăștia.

Avem însă parte de primari care spun, de față cu elevii, ,,Copiii din comuna mea sunt proști”. 

Suntem obligați să ieșim către public, să spunem ce e evident: cluburile de coding gratuite vă ajută la școală și deja avem niște date care dovedesc asta. Anul acesta vom scoate niște date adunate de un evaluator extern, care va măsura performanța copiilor la început și la final. Vrem ca acei părinți care nu lasă copiii la bibliotecă, la clubul de programare, să-și schimbe atitudinea, să înțeleagă că e o activitate extrașcolară care îmi ajută copilul, iar copilul meu nu are un program prea aglomerat.

În mediul rural, copiii termină școala sau grădinița la 12-13 și ajung acasă.  After-school-urile sunt rare. În cazurile fericite, în comună ar mai fi o echipă de fotbal, care se întâlnește o dată, de două ori pe săptămână, un ansamblu de dansuri sau cor. Rar se întâmplă să fie toate trei. Eu mereu zic: Poate nu toți copiii sunt talentați la muzică, la dans și la fotbal. Eu la toate astea trei nu mă pricep. Și pentru mine, copil din mediul rural, nu a existat altă opțiune.

E trist că un spațiu public, care ar putea fi al comunității, biblioteca, este cenzurat de un adult care nu înțelege că pentru copii este un beneficiu, prin simplul fapt că se întâlnesc acolo, chiar dacă nu produc, adică nu fac o aplicație pentru telefonul mobil în următoarele șase luni. Se întâlnesc acolo și se uită la un ecran, unde sunt niște specialiști IT și le dau niște informații.

În contextul acesta al pandemiei, s-a văzut cel mai clar cât de mult ne lipsesc spațiile publice, deschise pentru tineri și copii. Bibliotecile ar trebui să fie exact genul acesta de spațiu, care să completeze traseul lor, alături de căminele culturale, sălile de sport sau telecentrele construite în anii 2000. Cât de deschise sunt locurile astea pentru comunitate?

O.A.: În acest moment, mulți dintre bibliotecarii noștri sunt și administratorii acestor săli din comunitate. Bibliotecarul face mult mai multe lucruri decât a fi bibliotecar și a fi responsabil pe acea sală de bibliotecă și de cărți. Are în gestiune și căminul cultural, are în gestiune și farfuriile de la parastase și tot ce se întâmplă în jurul bibliotecii. Cât a fost școala închisă, copiii nu au ieșit din casă. Anul trecut am trecut printr-o situație care putea părea de criză, copiii au început să se întâlnească chiar în perioada în care aveau restricții în comunitățile lor. Nu aveau dreptul să se întâlnească și ei totuși se întâlneau.

Le-am recomandat să se întâlnească în grădina bibliotecii, în foișorul unui coleg, în condiții de siguranță. E clar că au nevoie de comunitate. 

Când îi întrebăm ,,Ce v-a plăcut cel mai mult în cluburile CODE Kids, după doi ani de CODE Kids?”, undeva la 50% dintre ei ne răspund că apreciază că au lucrat în echipă, că au cunoscut alți oameni și că participă la evenimente publice. Că ies în lume și în fața lumii cu proiectele lor și că sunt apreciați. Asta este motivația lor.

Se vorbește foarte mult de sistemul hibrid, de teleșcoală combinată cu întâlniri fizice, cu mai multe activități în aer liber, cu alternarea prezenței la clasă. Cumva e la mintea cocoșului că biblioteca e unul dintre spațiile care poate să completeze cercul, să ofere copiilor componenta aia socială de care au nevoie.

O.A.: La început de pandemie, s-a încercat punerea bibliotecilor între instituțiile și organizațiile care prestează servicii de interes public. S-a depus un efort mare atunci, nu s-a putut. Acum s-a făcut un efort la nivel parlamentar, guvernamental și s-au pus bibliotecile în acel Plan Național de Dezvoltare și Reziliență. Ar putea beneficia de fondurile respectivului plan. Însă ce trebuie să schimbăm este percepția adulților asupra rolului bibliotecii. Pentru adulții din comunitățile rurale educația nu este percepută ca un punct forte.

Am fost acum câțiva ani în Gorj, am făcut o cercetare pe consumul cultural și am rugat bibliotecarul să ne aducă din comunitate oameni care nu îi vizitează. Au chemat un băiat de treizeci și ceva de ani, lucra în construcții și a intrat pentru prima dată în viața lui în bibliotecă. Întâlnirea cu bibliotecarul a fost foarte șocantă. ,,Cum, aveți și calculatoare, și cărți, și birouri la care să stăm, și ziare?”.

Când a ieșit din bibliotecă, l-a întrebat un vecin: ,,Ce faci, băi, Gheorghiță, dă-te cultura-n tine?” 

Așa se întâmplă în Oltenia când te vede cineva dacă te-ai apucat să înveți la vârsta asta. Iar oamenilor le e teamă să mai intre în bibliotecă, ca să nu fie judecați.

CODE Kids

Asta ar explica destul de logic de ce avem cea mai slabă piață de carte din Europa.

O.A.: E o chestiune de modele. Peste tot pe unde mergem, singurele așteptări de la viață ale copiilor sunt să fie profesor, doctor, primar, afacerist local, să emigreze sau să rămână pe ajutor social. Sunt copii de 10 ani care ne-au spus asta. Eu mă uit în satul meu. La 200 de case locuite există un singur inginer, nu mai există nici un profesor. Toți ceilalți fie au emigrat, fie sunt în orașele mari, iar copiii care locuiesc acolo nu văd alte modele decât ce ți-am spus eu mai devreme.

Când noi îi punem în fața specialiștilor din IT sau când aducem voluntari din diverse companii în bibliotecile lor, acești copii sunt fascinați. 

Am participat la niște live-uri din biroul lor cu băieții din Gameloft, despre ce înseamnă să fii IT-ist. La întrebarea ,,Ce ați învățat când v-ați întâlnit cu Horia cel vesel?”, copiii mi-au spus ,,Păi, nu am înțeles ce face Horia acolo, dar l-am ascultat două ore pentru că avea o cască de motociclist în biblioteca din spate și îmi doresc să fiu ca el. Vreau să lucrez și eu într-o clădire cu geamuri de sus până jos.”

Ai zice că cluburile voastre le deschid ușa către o realitate paralelă: clădiri de birouri cu geamuri de sus până jos, roboți și imprimante 3D.

O.A.: Copii primesc din partea noastră niște materiale pentru a desfășura temele obligatorii din programă. Primesc roboței micuți – roboți cu încărcare solară, kituri Arduino – kit-uri simple pe care le pot folosi și face aceste teme de bază. Avem un sistem de gamification: acolo unde avem un club cu copii implicați, care promovează, care fac activități extra, le suplimentăm materialele didactice cu imprimante 3D, cu laptopuri, îi recompensăm cu roboți mai complecși: Mbots, MakeBlock, Smart Car, roboți cu senzori ultrasonici, roboți controlabili prin Bluetooth, roboti umanoizi.

În ultimii ani, toată lumea a primit cel puțin două kit-uri robotice, anul trecut au primit 30 de roboți mai complecși, pistoale de lipit, voltmetre, adică destul de multă recuzită. 

Acum eu discut cu un arhitect, să facem niște planuri de colțuri IT/ STEM în bibliotecă. Adică bibliotecarii să găsească un mod de a aranja sau rearanja biblioteca astfel încât de materialele acestea să beneficieze și bătrâna care vine să vorbească pe Skype cu nepoții din Anglia. Să vadă acolo un robot sau o imprimantă 3D și să se întrebe: ,,Băi, dar ce e cu asta aici?” Nu îmi doresc mai mult, dar măcar să-și pună întrebarea și să vadă cât e lumea de mare.

Mă uit pe harta voastră și văd că județele cu cele mai multe cluburi sunt nu sunt neapărat cele mai performante economic.

O.A.: Am avut succes în Tulcea, Galați, Sălaj, Maramureș, Suceava, județe care sunt în medie, în care oamenii își doresc mai mult pentru copii, dar nu au infrastructura. Sălajul nu este un județ foarte bogat, dar există dorință de dezvoltare. Tulcea nu este un județ extraordinar de bogat, dar oamenii aceia își doresc foarte mult să crească. La Mehedinți am avut trei ani tentative de a deschide cluburi în județ. În Teleorman, suntem la al doilea an. La Călărași nici nu știm pe cine să mai sunăm.

La 50% dintre copiii cu care noi lucrăm, unul sau ambii părinți sunt plecați, îi văd o dată sau de două ori pe an. Sunt crescuți de bunici, de 50, 60, 70 de ani, care au rămas ancorați alte vremuri și în prejudecăți. Cu asta ne luptăm. 

Uite, un exemplu, în Vidra a fost, cum să zic, noaptea minții. Ne-a contactat doamna bibliotecar, să ne spună că nu mai vin copiii la bibliotecă, pentru că noi avem niște beneficii de pe urma copiilor. „Sunt părinți care cred că vă folosiți de creațiile copiilor să vă îmbogățiți.” M-am pus în mașină și am condus 300 de kilometri până la Vidra, în Vrancea, ca să mă întâlnesc cu părinții.

Un tată mi-a zis: ,,Păi nu, fata mea e foarte pricepută la calculatoare!” ,,Dar ce vă face să spuneți lucrul acesta? Nu face mai mult decât fac ceilalți copii.” Și zice: ,,Ba da, am văzut eu, când stă la calculator, apasă pe toate tastele alea foarte repede și face lucruri acolo, se deschid, se închid ferestre.” Practic, părintele neștiind ce face copilul pe calculator, nici nu știa ce valoare are ceea ce creează. Și i-am spus: ,,Stați liniștit, că până să creeze ceva valoros, vor mai trece câțiva ani.” Dar cu toate astea, și cu intervenția mea, părinții nu și-au lăsat copiii la bibliotecă în continuare. Genul ăsta de situație te lasă dezarmat, nu știi ce să faci.

Acum am ajuns să lucrăm cu 3500 de copii de 10-14 ani. Copiii care termină doi ani, ies cu niște idei de proiecte și le prezintă în cadrul unui târg de știință. 

Acolo vedem puțină originalitate și ai putea să vezi niște proiecte pe care un adult ar putea să le reinterpreteze sau să facă lucruri, dar nu este mai mult decât o joacă de copil care creează sau învață creând niște aplicații, despre asta vorbim. Încă nu am întâlnit ideea aceea genială, probabil nici nu aș recunoaște-o, că nu sunt la nivelul acela. Eu vreau să-i învăț să învețe programare, nu caut idei geniale să mă îmbogățesc.

E simptomatic, avem prostul obicei să ne supraevaluăm competențele în IT.

O.A.: Sunt date, rapoartele europene spun că suntem la coada clasamentului în ceea ce înseamnă competențele digitale și că avem cea mai slabă piață de muncă pe IT. În Europa este undeva la 3,3, în România este 2,7, adică decalajul este destul de mare în ceea ce înseamnă specializarea pe IT. La decalajul ăsta vrem să lucrăm, ăsta a fost planul nostru de la început.

Îi învățăm programare și concepte de bază și în etapa a doua, în anul doi de programare, îi încurajăm să fie creativi, să rezolve ei o problemă. 

Anul trecut, au fost câștigători niște copii din Onești, care au făcut o aplicație cu un panou solar care se mișca după soare. Alții au reușit să facă un sistem de protecție cu senzori pentru bicicliști care atenționa biciclistul că se aproape o mașină din spate, iar dacă cădea forțat, bicicleta trimitea un SMS către un număr de siguranță.

Au reușit să gândească niște aplicații care le rezolvă probleme din realitatea imediată. Lucrul acesta nu se întâmplă în mod curent în ceea ce fac ei la școală.

Pentru noi, în tot procesul acesta, nu contează cât de corect fac ceea ce fac, ci e important să facă ceva. Noi mereu le spunem: dacă primiți niște materiale de la noi, nu vă îngrijorați că le stricați. Dacă le-ați stricat, ne bucurăm, dar numai să ne spuneți cum le-ați stricat. Greșeala este învățare.

Pentru mine, și dacă faci un filmuleț după eșecul tău, e la fel de valoros ca și cum ai prezenta un proiect, o reușită.

CODE Kids

Voi oferiți un program gratuit care include metodă, acces la resurse și la echipamente. Mi se pare foarte important pentru că când vorbim despre educație IT și de acces la tehnologie, lipsa de venituri poate să adâncească și mai inegalitățile sociale.

O.A.: Când am pornit proiectul acesta, ne-am uitat la rezultatele de la Evaluarea Națională. Am observat acolo, pe mediile de la matematică, o diferență de 3 puncte. Mediile copiilor din rural se situează undeva între 4 și 5. Așa a fluctuat din 2013, de când sunt date publice, până anul trecut, la ultima evaluare. Cei din urban, au medii între 6 si 7.

Ce se întâmplă cu un copil care ia nota 2, 3, 4, 5 la matematică, la Evaluarea Națională? Ajunge, poate, la un colegiu tehnic, la un liceu mai slab cotat sau la o școală profesională.

Celor 45% dintre copii trăiesc în mediul rural le-ai creionat deja traseul către zona aceasta. O fi bine, nu o fi bine, nu judecăm. 

Dar ce se întâmplă cu copiii din colegii tehnice și licee mai slab cotate din orașele mari? Am aflat că în județul Timiș, în 2014, în colegiile tehnice au intrat în jur de 950 spre 1000 de copii. În 2018 au dat Bacalaureatul, cât crezi? Jumătate. Și au luat Bacalaureatul 10%. Ce s-a întâmplat cu ceilalți 400 și ceva de copii, jumătate dintre ei? Nimeni nu știe. Sau nu au știut să ne spună.

Dacă aproape jumătate dintre ei, 45%, nu dau examenul de Bacalaureat, imaginează-ți ce forță calificată de muncă vom avea peste câțiva ani.

Ca să reglăm cifrele astea, ne-am gândit să facem niște cluburi de matematică ca să ajutăm copiii din rural. Ne-am dat seama că ar fi un eșec din start. Dacă profesorii și școala nu îi atrag, nu cred că am fi putut noi, niște oameni din afară, să îi aducem la cluburi de matematică. Dar programarea poate fi interesantă.

Copilul din rural care vine la CODE Kids și părintele, respectiv familia lui, economisesc 7.000-8.000 de lei în cei doi ani. Atât ar costa cursurile dacă ar participa la o inițiativă privată.

Un părinte care trăiește din agricultură sau o mamă care este îngrijitoare prin Italia, nu reușește să-i asigure copilului condițiile, să-l trimită într-un oraș mare, la 50-60 de kilometri, la un curs de IT. Este dificil, costisitor și deloc motivant.

Văd foarte multe inițiative în zona asta de educație IT pentru copii, unele gratuite, altele nu. Vă încurcă aglomerația asta?

O.A.: Noi ne adresăm copiilor din medie sau sub medie, copii care nu sunt neapărat talentați la programare sau care nu au posibilități economice. Cei care lucrează în zona privată, se adresează unui alt public – copii care vin din familii cu buget pentru educație, pentru că  un curs de programare costă 250-300 de lei pe lună. La nivel de programă, da, programele noastre seamănă foarte mult. Cu toții mergem cam pe aceleași direcții, dar nu pe același drum.

Noi lucrăm mult în echipă. La noi nu există copilul talentat din localitatea X, există clubul puternic din localitatea X. 

Neavând un profesor, un instructor în respectivul club, care să-i ajute și să-i tutorieze tot timpul, noi îi încurajăm să colaboreze, iar cel căruia ,,îi pică fisa” sau vede rezultatul, vede soluția, să îl ajute și pe celălalt. În felul acesta, cunoașterea se întâmplă în cadrul clubului în primul rând, între ei.

Participăm cu plăcere la concursurile private, cum este concursul Super Coders, cu copii din program. Anul trecut am făcut invitații către inițiativele private, să vină ei la târgurile noastre naționale de știință. Să vină cu copii, cu proiecte, să le prezinte publicului.

Gata, m-ai convins, cum putem să vă ajutăm? Donăm, facem voluntariat?

O.A.: Avem două tipuri de voluntari în acest moment. Există voluntarii corporate, care vin datorită parteneriatului cu compania. Ei au atribuții de mentori sau traineri, fac tutoriale, dezvoltă materiale educaționale. Apoi avem voluntarii locali, care vor să deschidă cluburi. Voluntarii aceștia sunt coordonatori de club, sunt adultul care ține legătura cu noi și gestionează clubul cel puțin doi ani de zile.

Însă ne este mult mai ușor să facem parteneriate cu instituții, organizații, pentru că trebuie existe un spațiu unde să faci întâlnirile cu copiii, o minimă infrastructură.

Căutăm parteneri pe termen lung, pentru că planul este ca în următorii trei ani de să ducem proiectul la nivelul unei mișcări naționale. Obiectivul meu personal este acela de a face CODE Kids prima inițiativă pe care copiii o aleg în ceea ce privește activități de timp liber în mediul rural. Nu vom reuși să ajungem în cele peste 3.000 de comune, pentru mine este clar, dar vrem să creăm o platformă de conținut și de resurse care să  fie accesibilă oricui dorește. Dacă tu îți dorești să deschizi un club în Cucuieți, să-ți deschizi acel club și ai acolo toate materialele, tutoriale, planuri de lecții, să fii în această rețea, să poți să participi la competiții și să fii parte din rețeaua CODE Kids.

De anul trecut am să reușim să comunicăm mai bine, n-am depus efort în a deschide cluburi. Au venit oameni din afara bibliotecilor să deschidă cluburi. 

Când am povestit despre program la radio sau în presa locală, ne-au scris zilnic direct nouă cel puțin cinci-șase părinți care ar vrea să-și înscrie copiii la cursuri, deși comunicatul a fost clar: cluburile se întâmplă în biblioteci. Anul acesta pilotăm ieșirea cluburilor de sub tutela bibliotecilor publice pentru că sunt comunități unde biblioteca nu există sau bibliotecarul nu își dorește clubul. Avem niște surprize foarte plăcute, s-au activat ONG-uri locale, diverse asociații, centre de copii, biblioteci școlare, profesori. Am o contabilă dint-o școală, care a zis că ea vrea să facă club la ea la școală.

Și, da, ca să-ți răspund sincer: donațiile sunt binevenite!

Poți susține CODE Kids de pe site-ul oficial al inițiativei.

CITEȘTE ȘI: (Aproape) totul despre roboți