Iată încă 5 lucruri pe care le poți presupune greșit despre impacte de asteroizi, găuri negre sau ploile de meteori.
A venit momentul să trec în revistă alte cinci concepții greșite pe care le au oamenii despre astronomie și spațiul cosmic. De la steaua Jupiter și până la ploile de meteoriți, hai să vedem de ce și aceste idei sunt greșite.
Jupiter fotografiat de telescopul Hubble. Foto: NASA, ESA, A. Simon (Goddard Space Flight Center), și M.H. Wong (University of California, Berkeley)
Dacă ar fi fost un pic mai mare, Jupiter ar fi devenit o stea
Jupiter este alcătuit în cea mai mare parte din hidrogen și heliu, la fel ca orice stea din Univers, probabil de aici a apărut această concepție greșită. Dar o stea nu e doar alcătuită din hidrogen și heliu, ci este și masivă, chiar foarte masivă pentru a putea fuziona hidrogenul în heliu„Fusion in stars”, uiuc.edu în nucleul său. Deci, mărimea înseamnă de fapt o masă ridicată, nu neapărat un diametru mare.
Jupiter este o planetă foarte masivă, fiind de 2,5 ori mai mare decât toate celelalte planete„Jupiter”, lco.global din Sistemul Solar la un loc. Dar și așa, Jupiter este insuficient de masiv pentru a fi o stea. Dar este oare adevărat că dacă ar fi fost puțin mai masiv ar fi devenit o stea?
Răspunsul este nu.
Cele mai mici stele din Univers sunt piticele roșii.Detalii pe wikipedia.org Una dintre cele mai mici pitice roșii descoperite de astronomi până în prezent este 2MASS J0523−1403,Detalii pe wikipedia.org care are un diametru foarte puțin mai mare decât cel al lui Jupiter, dar este de aproape 70 de ori mai grea. Iar astronomii cred că această stea este foarte aproape de limita de jos a masei care i-ar permite unei stele să fuzioneze hidrogen în heliu în nucleu. Dacă masa ar scădea sub aceste 70 de mase ale lui Jupiter, atunci densitatea și temperatura din nucleu nu ar fi suficiente pentru a începe reacțiile de fuziune nucleară, deci obiectul nu ar mai fi considerat o stea, ci o pitică maro.Detalii pe wikipedia.org
Așadar, pentru a fi fost o stea, Jupiter nu ar fi fost nevoie să fie puțin mai masiv, ci de cel puțin 70 de ori mai masiv.
Fragment din asteroidul care a explodat deasupra orașului Chelyabinsk. Foto: Denis Panteleev / Wikimedia Commons
Orice impact cu un asteroid va lăsa un crater pe Pământ
În cazul unui corp cu o atmosferă extrem de rarefiată, cum este, spre exemplu, Luna, afirmația este corectă, orice impact cosmic va produce un crater.
Dar Pământul are o atmosferă destul de groasă, iar aceasta va împiedica asteroizii de mici dimensiuni să ajungă la suprafață și să producă un crater.
În 2013, un asteroid de vreo 20 de metri în diametru a intrat în atmosfera terestră deasupra orașului rusesc CeleabinskDetalii pe wikipedia.org și în urma interacțiunii cu atmosfera a explodat la aproximativ 23 de kilometri deasupra solului. Fragmente din asteroid au ajuns pe sol, inclusiv în lacul Cebarkul.Detalii pe wikipedia.org
În anul 1908, tot în Rusia, deasupra regiunii Tunguska, un alt corp intra în atmosferă și exploda.Detalii pe wikipedia.org Nici acest impact nu a produs un crater, după cum a descoperit prima expediție ajunsă în zona exploziei, la 19 ani după eveniment.„Tunguska event”, britannica.com Oamenii de știință au descoperit milioane de copaci arși și doborâți de suflul exploziei, dar craterul lipsea.
Din fericire, cele mai multe dintre obiectele care intră în coliziune cu Pământul sunt mici și nu reușesc să supraviețuiască intacte până la sol și deci nu pot produce un crater.
Dacă, însă, asteroidul este destul de mare, atunci o parte din acesta va ajunge la sol și va produce un crater, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu în cazul meteoritului care a produs Meteor CraterDetalii pe wikipedia.org din SUA. Iar dacă meteoritul este destul de mare, urmările pot fi catastrofale.
Un meteor aparținând curentului Perseide, deasupra Observatoarelor Very Large Telescope. Foto: ESO/S. Guisard (sguisard.astrosurf.com)
MeteoroiziiDetalii pe wikipedia.org reprezintă fragmente mici, cele mai multe de mărimea unei pietricele, care la trecerea prin atmosfera terestră se încălzesc până la incandescență. Această dâră luminoasă produsă de meteoroid prin atmosferă poartă numele de meteor. Cum aceste fragmente cosmice au viteze enorme, de zeci de kilometri pe secundă, cei mai mulți meteori au durate extrem de scurte.
În urma trecerii prin atmosferă, cei mai mulți meteoroizi sunt vaporizați, deci nu ajung pe suprafața terestră.
MeteoritulDetalii pe wikipedia.org este bucata dintr-un asteroid care ajunge pe suprafața Pământului. Așadar, o ploaie de meteoriți ar fi ultimul fenomen astronomic la care ai vrea să asiști, asta dacă nu îți face plăcere să fii bombardat de pietricele care cad din cer.
În general, un obiect cosmic al cărui diametru depășește un metru este considerat asteroid. Dacă este mai mic de un metru, este considerat meteoroid. La intrarea în atmosferă, asteroidul sau meteoroidul produce un fenomen luminos numit meteor. Dacă meteorul este unul deosebit de strălucitor, atunci acesta va fi denumit bolid.Detalii pe wikipedia.org Dacă un fragment ajunge pe suprafața terestră acesta este un meteorit.
Sagittarius A* fotografiat de Event Horizon Telescope. Foto: EHT Collaboration
Găurile negre absorb tot
Da și nu.
Da, găurile negre absorb tot ce se apropie de ele la o distanță destul de mică. Nu, nu absorb ceea ce se menține la o distanță suficientă de ele.
Ca să îți fie mai simplu să înțelegi, poți să privești o gaură neagrăDetalii pe wikipedia.org ca orice obiect cosmic masiv (stea sau planetă). Dacă un obiect se apropie la o distanță destul de mică de gaura neagră și nu are o viteză destul de mare pentru a se menține pe orbită în jurul ei, atunci va cădea în gaura neagră, la fel cum ar face-o și in cazul unei stele sau planete. Dar dacă obiectul se află pe o orbită stabilă în jurul găurii negre, el nu va fi afectat în niciun fel de aceasta, continuând să o orbiteze fără probleme. Iar dacă un obiect trece pe lângă o gaură neagră cu o viteză destul de mare și la o distanță suficientă, nu va cădea în ea. Traiectoria sa va fi alterată, dar va reuși să scape de atracția gravitațională a găurii negre și își va continua drumul nestingherit prin Univers.
Dacă în locul Soarelui ar exista o gaură neagră de masă echivalentă, Pământul, celelalte planete și toate celelalte obiecte din Sistemul Solar aflate pe orbite în jurul Soarelui vor rămâne pe aceleași orbite și în jurul găurii negre.
De fapt, chiar în momentul în care citești aceste rânduri, tu împreună cu Pământul și întreg Sistemul Solar orbitezi gaura neagră supermasivă Sagittarius A*,Detalii pe wikipedia.org aflată în centrul galaxiei. Iar Pământul se învârte în jurul ei de 4,5 miliarde de ani.
Constelația Lebăda. Foto: Till Credner, AlltheSky.com
Toate stelele dintr-o constelație sunt la aceeași distanță de Pământ
Nu, nu toate stelele dintr-o constelație sunt la aceeași distanță față de Pământ, așa cum par să creadă mulți oameni. Anumite stele din constelație pot fi la aceeași distanță, dar nu toate.
Spre exemplu, în constelația Ursa MareDetalii pe wikipedia.org există asterismul Carul Mare,Detalii pe wikipedia.org cu care cel mai probabil ești familiarizat. Ei bine, steaua din centrul oiștii Carului Mare se numește MizarDetalii pe wikipedia.org și se află la 83 de ani-lumină față de Pământ. Imediat lângă ea, dacă te uiți bine, vei putea vedea o stea mai puțin strălucitoare, Alcor,Detalii pe wikipedia.org care se află la aceeași distanță. Dar steaua Alfa Ursae MajorisDetalii pe wikipedia.org este la o distanță de 123 de ani-lumină. Iar această constelație conține multe alte stele care se află la diferite distanțe.
În constelația Lebăda,Detalii pe wikipedia.org diferența este și mai mare. AlbireoDetalii pe wikipedia.org este o stea binară ale cărei componente sunt la 430 de ani-lumină de Pământ, dar Deneb,Detalii pe wikipedia.org cea mai strălucitoare stea din Lebăda este la aproximativ 2.500 de ani-lumină. Și aici există o mulțime de alte stele cu distanțe diverse față de locul din care le privești.
În constelația Orion,Detalii pe wikipedia.org cele mai strălucitoare stele se află la distanțe diferite față de Pământ. Astfel, dacă BetelgeuseDetalii pe wikipedia.org este la aproximativ 600 de ani-lumină, RigelDetalii pe wikipedia.org se află la 860 de ani-lumină. Iar acestea sunt doar două din multitudinea de stele din constelația Orion, fiecare aflată la distanțe diferite.
Constelațiile reprezintă modele pe care oamenii le pot desena imaginar pe cer folosind anumite stele pentru a le permite să se orienteze mai ușor pe boltă. Cele mai multe constelații au origini foarte vechi, pe vremea când oamenii nu aveau mijloacele necesare pentru a le determina distanța. Ele nu reprezintă formațiuni astronomice compacte, sunt simple reprezentări create de oameni pentru că văd stelele dintr-o singură perspectivă.
Jurnalist și astronom amator. Este pasionat de tot ce înseamnă explorarea spațiului cosmic. Este inițiatorul a numeroase activități de popularizare a astronomiei.
Telescopul spațial James Webb a confirmat existența unei stele neutronice în rămășițele supernovei 1987A din Marele Nor al lui Magellan. Descoperirea te ajută să înțelegi procesul cum se nasc și evoluează acestor obiecte cerești dense, rezultate din prăbușirea stelelor mari.
