Mohammad Haghani via Getty Images
7 descoperiri surprinzătoare despre dinozauri făcute în ultimul an22 min read
Paleontologii creează un tablou tot mai complex al animalelor care stăpâneau planeta acum câteva zeci de milioane de ani
Epoca de aur a paleontologiei este chiar acum. Acesta este verdictul dat de un articol National Geographic din decembrie 2020, care scoate în evidență faptul că umanitatea a învățat mai multe despre dinozauri în ultimul sfert de secol decât în precedentul sfert de mileniu, iar din 2003 încoace se descoperă anual, în medie, „Reimagining dinosaurs – Prehistoric icons get a modern reboot”, nationalgeographic.com
Poate că este puțin hiperbolic, însă adevărul este că, în ultima perioadă nu a trecut vreo lună fără să apară vreun studiu, într-un jurnal științific cu renume, care să schimbe modul în care este percepută evoluția sau comportamentul vreunei categorii importante de dinozauri. Sau care descoperă o specie cu totul nouă.
Am strâns, mai jos, câteva dintre cele mai importante descoperiri din ultimele 12 luni despre dinozauri, ecosistemele și comportamentul lor., Sunt, însă, doar o cantitate infimă din cercetările publicate pe marginea subiectului.
Ilustrație a unui T-Rex vânând un Ornithomimus. Science Photo Library via Getty Images
Cum și-au dominat tiranozaurii ecosistemele?
Familia mai largă a acestor tip de dinozauri, din care face parte T-rex, prădătorul suprem dominant din America de Nord au dominat lanțul trofic al supercontinentului nordic Partea de nord a Pangeei în Cretacicul târziu, însă modul în care au ajuns în această postură nu este foarte clar pentru paleontologi. Totuși, cercetări recente aduc unele clarificări în acest sens.
De exemplu, „Tyrannosaurs Dominated Their Cretaceous Ecosystems”, smithsonianmag.com au arătat că specia a exercitat o dominație asupra mai multor aspecte ale propriilor ecosisteme, în special datorită unor particularități de creștere. Mai specific, pentru că tiranozaurii tineri aveau dimensiuni mult mai reduse decât cele pe care aveau să le atingă după creștere, în prima parte a vieții aceștia vânau exclusiv prăzi de dimensiuni mai reduse.
Ulterior, tiranozaurii treceau printr-o creștere bruscă și extrem de pronunțată, până la dimensiuni care le permiteau să abordeze prăzi mult mai mari. Astfel, tiranozaurii adulți se comportau aproape ca o specie diferită. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care foarte puțini dinozauri carnivori de mărime medie au reușit să se dezvolte în perioada tiranozaurilor.
Rămâne însă neclar ce s-a întâmplat cu predecesorii tiranozaurilor în vârful lanțului trofic, precum Allosaurus; se bănuiește că dispariția acestora a coincis cu o perioadă de dezvoltare a unor erbivore de dimensiuni mari.
Totuși, cel puțin în anumite părți ale teritoriilor dominate, tiranozaurii tot au avut concurență serioasă.
O fosilă descoperită în 1980 în Uzbekistan și reanalizată recent a dus la descoperirea lui Ulughbegsaurus uzbekistanensis, un prădător de opt metri lungime și care cântărea peste 1.000 de kilograme, din familia „A new carcharodontosaurian theropod dinosaur occupies apex predator niche in the early Late Cretaceous of Uzbekistan”, royalsocietypublishing.org dominantă în Africa de Nord. Ulugbegzaurul a fost de departe cel mai mare dinozaur carnivor din regiunea actuală a Asiei Centrale, asta în ciuda faptului că a coexistat cu specii mai mici de tiranozauri, încetinind probabil evoluția acestora către titlul de prădător suprem.
Unele specii de dinozauri trăiau tot timpul anului în zona Arctică
Deși știau de mult timp că dinozaurii au ajuns și în zona Arctică de azi, datorită fosilelor descoperite în zonele din interiorul Cercului Polar, paleontologii nu știau însă clar dacă animalele au și trăit acolo, rămânând inclusiv în lunile fără soare și cu temperaturi extrem de reduse, sau dacă era vorba mai degrabă de migrație sezonieră.
Răspunsuri au început să apară de-a lungul timpului într-un sit din Prince Creek, Alaska, unde a devenit tot mai clar faptul că sunt prezervate fosilele unor pui de dinozauri din mai multe specii, atât mici, cât și de gabarit mare. Un studiu publicat în „Nesting at extreme polar latitudes by non-avian dinosaurs”, cell.com susține că aceste descoperiri confirmă faptul că dinozaurii arctici nu erau migratori. Având în vedere că puii nu ar fi fost capabili să traverseze distanțe lungi, se presupune că aceștia rămâneau în regiunile arctice pe tot parcursul anului.
Pe baza descoperirilor de la Prince Creek, cercetătorii au sugerat și un posibil ciclu al vieții pentru dinozaurii arctici. Părinții construiau cuiburile și depuneau ouăle în perioada de tranziție dintre iarnă și primăvară; puii erau clociți pe parcursul verii, iar apoi tot ecosistemul era întrerupt pentru hibernare pe parcursul iernii. Autorii studiului au și mai multe teorii despre cum ar fi reușit animalele să supraviețuiască temperaturilor extreme, atât de scăzute încât nu au fost găsite fosile de amfibieni, reptile sau alte animale cu sânge rece în zonă. De exemplu, unele dintre specii ar fi putut să aibă un penaj dens, în timp ce altele mai mici și-ar fi putut creat vizuini subterane în care hibernau.
Anchilozaurii aveau o armură groasă și o coadă în formă de măciucă, pe care o foloseau pentru a se apăra de prădători. De Agostini via Getty Images
Anchilozaurul cu coadă de topor
Anchilozaurii, un tip de „dinozauri blindați” de la sfârșitul Cretacicului, sunt printre „Ankylosaurus”, britannica.com Pielea lor era plină de plăci osoase de diverse forme, care puteau ajunge și până la lungimi de 35 de cm, și care formau semi-inele protectoare în jurul gâtului. Cele mai multe specii de anchilozauri aveau o coadă relativ asemănătoare unei măciuci. Se estima că acesta avea, în capăt,chiar și până la jumătate de metru lățime.
Fosilele unui exemplar dintr-o specie de anchilozaur anterior necunoscută, descoperite în partea chileană a Patagoniei, par să indice însă că acesta nu era singurul tip de „armă” pe care anchilozaurii o aveau încorporată în coadă. Stegouros elengassen, așa cum a fost numit, avea dimensiuni mici pentru un anchilozaur, de doar circa doi metri lungime, însă caracteristica specială era înșirarea plăcilor osoase de-o parte și de cealaltă a cozii. Astfel, aceasta avea aspectul unui topor de luptă cu mai multe lame înșirate pe ambele părți ale unui singur mâner.
Specimenul a fost datat acum aproximativ 74 de milioane de ani și împarte trăsături asemănătoare cu specii de anchilozauri ale căror fosile La acea vreme, continentele erau învecinate cu Patagonia ca parte a supercontinentului Gondwana, partea de sud a Pangeei, care se afla însă în procesul de destrămare Într-un studiu care prezintă noua specie în „Bizarre tail weaponry in a transitional ankylosaur from subantarctic Chile”, nature.com autorii susțin că aceste specii au evoluat diferit față alți anchilozauri, iar cel puțin specia antarctică, Antarctopelta, ar fi avut o coadă similară cu Stegouros; în acest sens, cercetătorii au propus chiar o reclasificare a lor ca paranchilozauri.
Cel mai mare megaraptor descoperit până acum
Velociraptorii sunt printre vedetele seriei Jurassic Park, dar faima lor a venit cu prețul sacrificării acurateței științifice: în realitate, prădătorii nu aveau doi metri înălțime, ci erau mai degrabă de dimensiunile unui curcan.
Asta nu înseamnă că alte specii înrudite sub aceeași denumire de „raptor” nu puteau ajunge la dimensiuni uriașe, iar o fosilă descoperită în Argentina pare să fie cea mai mare specie de raptor descoperită până în prezent. Maip macrothorax a fost descrisă într-un studiu din „A large Megaraptoridae (Theropoda: Coelurosauria) from Upper Cretaceous (Maastrichtian) of Patagonia, Argentina”, nature.com publicat în luna aprilie, ca parte a grupului megaraptorilor, o categorie de raptori care putea ajunge la lungimi de 6-8 metri. Pe baza scheletului incomplet, însă, specimenul patagonian este estimat la o lungime de 9-10 metri, ceea ce l-ar face cel mai mare megaraptor.
De altfel, numele de macrothorax vine de la dimensiunile impresionante – cel mai lat punct al toracelui acestuia avea 1,4 metri dintr-un capăt în celălalt. „Maip: the huge carnivorous predator that was one of the last dinosaurs before extinction”, conicet.gov.ar paleontologii argentinieni care au descoperit fosila au adăugat că specimenul, datat în Cretaciul Târziu (acum cca. 70 de milioane de ani), ar fi cântărit aproximativ cinci tone.
Cel mai mare dinozaur carnivor din Europa?
În cea mai recentă descoperire din această listă, o echipă de paleontologi britanici „A European giant: a large spinosaurid (Dinosauria: Theropoda) from the Vectis Formation (Wealden Group, Early Cretaceous), UK”, peerj.com descoperirea unei fosile care ar putea aparține celui mai mare dinozaur carnivor găsit până acum Europa, în Insula Wight, situată în Canalul Mânecii.
Rămășițele sunt incomplete, constând doar din fragmente din oasele spatelui, șoldului și cozii prădătorului. Pe baza lor, cercetătorii au putut conclude că specimenul aparținea A nu se confunda cu spinozaurii, specia cunoscută cu o „velă” osoasă pe spate care aparține acestei familii care conține cei mai mari dinozauri carnivori cunoscuți din istorie, însă nu au putut determina o categorisire mai precisă.
În schimb, pe baza fragmentelor descoperite, se estimează că specimenul descoperit pe Insula Wight avea o lungime mai mare de zece metri, depășind recordul deținut de un specimen de torvosaurus descoperit în Portugalia.
Ilustrație a unui spinozaur vânând pești. Stocktreck Images via Getty Images
Comportamentul de turmă a evoluat mai devreme decât se credea
O altă descoperire dintr-un sit patagonian relevă faptul că până și cele mai vechi specii de dinozauri dispuneau de mentalitate de turmă și își împărțeau grupurile sociale în funcție de vârstă. Un studiu publicat în „Earliest evidence of herd-living and age segregation amongst dinosaurs”, nature.com în octombrie 2021 analizează o întreagă comunitate fosilizată de Mussaurus patagonicus, un dinozaur erbivor cu gât lung, cu 80 de schelete aparținând unor indivizi diferiți și 100 de ouă.
Fosilele au fost găsite grupate în funcție de vârstă: ouăle și puii într-o anumită zonă din sit, dinozaurii tineri (care probabil au murit subit în același timp) grupați într-o altă zonă, în timp ce rămășițele adulților au fost găsite singure sau în perechi. Acestea sunt semne ale unei structuri de turmă complexe, care împărțea locurile de cuib și grupa tinerii în „creșe”, în timp ce adulții căutau hrană pentru grup.
Rămășițele au fost datate acum 193 de milioane de ani, în perioada jurasică timpurie, „Dinosaurs may have lived in social herds as early as 193 million years ago”, mit.edu Iar comportamentul de turmă este, probabil, și mai vechi, având în vedere alte două specii de dinozauri contemporane cu Mussaurus, Massospondylus (Africa de Sud) și Lufengosaurus (China), care sunt bănuite că a fi avut structuri sociale similar de complexe. Asta ar indica dezvoltarea comportamentului la un strămoș comun, probabil în perioada Triasică târzie (acum 237-200 de milioane de ani).
Asteroidul ucigaș a lovit primăvara
Pe lângă multele descoperiri despre noi specii și caracteristici ale dinozaurilor, ultimii ani au adus și descoperiri importante despre asteroidul care le-a semnat sfârșitul. Chicxulub a lovit zona actuală a peninsulei Yucatan acum aproximativ 66 de milioane de ani, ducând la dispariția a trei sferturi din toate speciile de animale de pe Pământ, incluzând toți dinozaurii tereștri. Dar paleontologii care studiază un sit din Dakota de Nord susțin că evenimentul poate fi data și mai specific într-un anotimp – „Seasonal calibration of the end-cretaceous Chicxulub impact event”, nature.com
Concluzia a fost atinsă în urma analizelor fosilelor de pești din cadrul sitului, care conține una dintre cele mai detaliate colecții de fosile de la sfârșitul Cretacicului și începutul Palogenului (fix perioada în care a avut loc impactul și procesul de extincție). Analize izotopice ale semnelor de creștere de pe fosilele peștilor din stratul asociat perioadei impactului arată că acestea au încetat brusc, în toate cazurile, în perioada de primăvară-vară.
În același timp, „Dark primitive asteroids account for a large share of K/Pg-scale impacts on the Earth”, sciencedirect.com efectuat cu ajutorul unui supercomputer NASA a stabilit că Chicxulub a provenit, cel mai probabil, din partea îndepărtată a centurii de asteroizi din Marte și Jupiter.
