Laura Bouriaud, cercetătoarea în silvicultură care a așezat Suceava pe harta cercetării internaționale28 min read

Cercetarea silvică de la Suceava este cunoscută internațional datorită Laurei Bouriaud, care a atras, în ultimii 15 ani, 1,8 milioane de euro pentru proiecte în care i-a implicat pe studenții ei doctoranzi. Își propune să-i formeze cu o atitudine morală față de cercetare, pentru că aceasta va duce la o gestionare durabilă a pădurilor.

Laura Bouriaud a iubit dintotdeauna să stea în natură. Rolul ei principal în vacanțele de la școală, pe care le petrecea mereu la țară, în județul Suceava, era să păzească vaca la marginea unei păduri dese, cu multe specii de copaci, plină de urzici și de țânțari. Dar, pe lângă aceste neplăceri, erau și recompense. 

„Bucuria cea mai mare a mea era să vizitez pădurea primăvară, când există toată succesiunea de flori: brândușe, viorele, lalele pestrițe”, spune ea acum. „Le știam pe toate și, dacă ratam un episod, eram tristă tot anul.” 

După liceu, când a auzit că există meseria de silvicultor, a simțit că a găsit ceva ce i se potrivea. Nu doar că nu trebuia să fie vânzătoare sau să lucreze în industrie, așa cum ar fi ar fi prevăzut profilul liceului economic, dar avea șansa să fie într-un domeniu direct legat de natură. 

Pe când era deja studentă în primul an la Facultatea de Silvicultură, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, tatăl, care era foarte mândru că unul dintre cei patru copii ai lui o să aibă studii superioare, i-a spus în glumă: „La cum te știu eu pe tine, vei face și Dreptul.”

Doar că Bouriaud a văzut provocarea din această glumă și a acceptat-o. Era obișnuită din copilăria și adolescența petrecute mereu în altă localitate din județul Suceava, unde tatăl, polițist, primea un post. 

„N-am făcut mai mult de trei ani în aceeași școală”, își amintește acum. „De fiecare dată când mergeam într-o clasă nouă, trebuia să arăt din nou cine sunt, ce fac, câte știu, ca să pot lua premiul întâi. Cu două excepții, am luat numai premiul întâi.” 

Astfel că a urmat în paralel și ​​Facultatea de Științe juridice, de la Universitatea A.I. Cuza din Iași. 

„Nu a fost simplu”, spune ea. „Dar mi-a plăcut foarte mult și a devenit o ambiție. Am zis că dacă este greu, e de mine.”

În timpul studenției a plecat cu o bursă în Belgia, apoi în Franța, unde l-a cunoscut pe Olivier, cel care urma să-i devină soț, cercetător tot la Silvicultură. Era anul 1995, când nu mulți români aveau șansa să iasă din țară, iar pe Laura au uimit-o atunci ușile automate și varietatea de produse din supermarketuri. Dar mai ales că a văzut biblioteca de la școala de silvicultură și a înțeles ce porți îi deschide faptul că poate citi cărți în limba franceză. 

A decis să urmeze masteratul în Drept Public și Științe Politice, în Nancy, Franța, pe care l-a finalizat într-un singur an. Apoi a făcut doctoratul în Științe forestiere, specializarea Economie forestieră. I-au fost de mare ajutor cunoștințele juridice când a scris și a susținut teza de doctorat „Alocarea drepturilor de proprietate și de utilizare a pădurii: analiza economică și politică a cazurilor țărilor aflate în tranziție”. 

Au fost cam patru ani în care Bouriaud a făcut naveta cu autobuzul și cu trenul între România – unde le preda deja studenților de la Facultatea de Silvicultură din Suceava – și Franța. Și nu singură, căci în acest timp au apărut și doi dintre cei cinci copii ai familiei. 

Căutând un teren neutru unde să se stabilească, Laura și Olivier au decis să încerce să trăiască în Canada. El primise acolo un job la un serviciu forestier, iar ea avea grijă de cel de-al treilea copil proaspăt născut. 

„A fost o situație pe care am suportat-o destul de greu pentru că trebuia să stau degeaba acasă”, spune ea. „Nu cred că voi suferi vreodată asta. Să lucrez de acasă, da, dar să stau acasă fără să am nimic de făcut… Chiar dacă trebuie să mă ocup de copii, nu e suficient.”

Nu i-a plăcut acolo și, după un an, s-a întors la catedra de la Suceava, iar Olivier a urmat-o după ce i s-a terminat contractul în Canada. 

De când și-a început cariera didactică, în 1995, când a devenit preparator universitar, până în prezent, Bouriaud nu a luat nicio pauză de la catedră, cu excepția anului din Canada. Spune că pentru ea a fost important să-și continue cariera didactică, fie că făcea naveta în Franța, fie că a născut cei cinci copii. 

Până copiii împlineau un an și jumătate, îi lua cu ea la cursuri și alăpta pe holurile universității sau la secretariat. Recent, la o reuniune a absolvenților Universității, aceștia i-au amintit amuzați cum a venit la curs cu un coșuleț pe care l-a așezat pe catedră, despre care studenții credeau că este un bagaj obișnuit. Numai când unul dintre ei a strănutat, profesoara a zis: „L-ai trezit, ești un om mort!”. 

În 2009 a organizat o conferință internațională la Suceava despre păduri, iar cuvântul de încheiere l-a ținut cu una dintre fetițe în brațe, care avea nouă luni. Sau, în 2015, la un eveniment din Polonia, a vorbit la microfon în fața unei săli pline și cu fiica cea mică sprijinindu-se de pupitru.

După perioada de alăptare, îi dădea la cămin, iar acasă avea diferite femei care o ajutau. 

„Am făcut astfel de lucruri pentru a încuraja femeile care vor să aibă și carieră, și copii”, spune ea. „Este întotdeauna posibil, trebuie doar un pic de organizare și foarte mult curaj.”

O zi din viața unui profesor-cercetător

O zi obișnuită din viața Laurei Bouriaud poate să însemne între opt și douăsprezece ore petrecute în fața laptopului, în camera de lucru de acasă, la biroul lipit de cel al soțului ei. A cedat biroul ei de la Universitate studenților doctoranzi, români sau străini. 

Îi place să lucreze de acasă tocmai pentru că programul nu se încheie la ora 16, ca la Universitate, ci poate să stea și până la patru dimineața, dacă încă n-a bifat totul de pe lista de obiective. Pe această listă se poate afla formularea a 30 de mailuri, printre care unele către colegii ei pe care îi coordonează în proiecte de cercetare.// Cercetările de pe researchgate.net // În astfel de proiecte au parteneri internaționali, iar Bouriaud nu concepe să întârzie. 

În plus, tot din fața laptopului le acordă note studenților și pregătește și cursurile – acum predă Drept și legislație silvică, Strategia firmei cu specific forestier, Dreptul mediului. Însă spune că munca cu doctoranzii este cea mai solicitantă pentru că fiecare are propria sa temă de doctorat și trebuie să replonjeze mereu în subiectul fiecăruia ca să înțeleagă ce a mai făcut și ce ar mai putea adăuga la lucrare. 

Nici în pădure nu merge prea des, în interes de serviciu, căci munca sa de cercetare presupune colectarea datelor din interviurile pe care le face cu personalul silvic sau cu alți actori din sector, dar și din chestionare. Printre ultimele proiecte mai ample pentru care Bouriaud a fost în pădure a fost unul demarat în 2022, când la Suceava a fost testat, în premieră națională, sistemul de identificare a arborilor prin radiofrecvență. Acest proces, care presupune implantarea unui cip în arbore, ar asigura o securitate sporită în contextul tăierilor ilegale și ar înlocui vechea metodă de marcat, cu ciocane. Iar în toamna lui 2023, cercetătoarea a condus un grup de silvicultori din Republica Moldova în pădurile din Vaslui și Galați și, apoi, în cele din Franța, pentru un instructaj legat de bune practici în adaptarea pădurilor la schimbările climatice. 

Dar o zi obișnuită poate să fie petrecută la catedră, cu studenții, în întâlniri de lucru cu colegii cercetători din România, în deplasări prin Europa, sau în discuții cu doctoranzii. Din 2016 ocupă și funcția administrativă de directoare a Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, despre care spune că este între cele două pe care le are deja, didactică și de cercetare, pentru că îi învață pe doctoranzi să fie cercetători. 

Cercetarea în silvicultură, de la Suceava la standarde internaționale

Unul dintre obiectivele pe care și le-a asumat Bouriaud în ce privește cercetarea în silvicultură din România a fost ca aceasta să se desfășoare la standarde internaționale. Iar primul argument pe care îl aduce ca să demonstreze că a reușit este faptul că lucrările soțului ei, Olivier, cu care colaborează îndeaproape în proiectele de cercetare, au fost citate de 10.000 de ori pe Google Scholar, un motor de căutare specializat în literatura academică și științifică. 

„La noi în familie, el este cercetătorul, eu, profesorul”, spune ea. „Faptul că cercetătorul meu a depășit recent acest prag este dovada faptului că se poate să faci o cercetare de alt nivel și în România.”   

Mândria ei este că a reușit să așeze Universitatea din Suceava// Site-ul cu cercetările realizate la Facultatea de Silvicultură: silvic.usv.ro // pe harta cercetării silvice europene prin câștigarea proiectelor internaționale de finanțare la care nu aplica nimeni din România la acea vreme, în 2005. Cel puțin din 2009 până în prezent, a câștigat anual câte un proiect de cercetare în care îi implică pe studenții doctoranzi. În total, aproape 1,8 milioane de euro atrași pentru cercetare și cinci-zece cercetători implicați în fiecare proiect. 

Unul dintre proiecte a fost Fem4Forest,// Site-ul oficial al proiectului din România: silvic.usv.ro // o inițiativă care a avut scopul de a încuraja femeile să aibă un rol mai activ în toate segmentele sectorului forestier. Au fost implicate partenere din zece țări din regiunea Dunării.

„Faptul că am asigurat finanțarea din surse externe, că am lucrat cu parteneri străini”, explică cercetătoarea, „a dus implicit și la creșterea calității cercetării, pentru că a trebuit să ne aliniem la standardele lor.”

La fel de important este că, alături de colegi din universitate, a adus în cercetare o abordare inovativă a drepturilor de proprietate asupra pădurii ca indicator de guvernanță. Dar și că s-a specializat în fenomenul tăierilor ilegale de păduri din România și că a introdus în curriculum universitară disciplina de Drept și Legislație Forestieră, pentru care a scris suportul de curs. 

Deși ceva banal pentru unii, un alt obiectiv important pentru Bouriaud a fost „să mă pun pe Facebook”, după cum zice. Și-a asumat rolul de a identifica problemele, de a vorbi deschis despre ele și de a arăta soluțiile. 

„Mi-am dat seama că noi, ca profesori, dacă ne mulțumim doar să le spunem studenților și nu ieșim public cu o anumită atitudine, vom fi datori. Conștiința mea o să mă acuze că am știut despre anumite lucruri și nu le-am spus.”

Astfel că acum folosește Facebook-ul ca să semnaleze probleme din silvicultură. 

Tot dintr-o nevoie de a oferi soluții s-a implicat și în rescrierea Codului Silvic, deși rezultatul final, care va fi trecut prin negocieri ministeriale și modificat ca atare, s-ar putea să nu mai semene cu varianta predată de cercetători acum un an. Ea a coordonat echipa de experți din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava, unul dintre cei trei parteneri din domeniul cercetării. 

„Pentru noi a fost un demers de risc. Ni l-am asumat ca să contribuim cu lucruri noi, bune, în direcția reformei.”

Planul pentru pensionare

Cu părul grizonant, tuns franțuzește până la bărbie, Bouriaud vorbește strict la obiect, cu un tonus vioi. Are 51 de ani și spune că uneori, când obosește de toate activitățile în care este implicată, amenință că se va pensiona anticipat. Apoi ascultă protestele soțului ei, cu care s-a obișnuit să lucreze împreună în proiectele de cercetare și să împartă biroul de acasă. Au fost amândoi decorați în 2022 cu „Ordre du Mérite Agricole” (Ordinul Meritul Agricol) de Ministerul Agriculturii și Alimentației din Franța pentru realizările lor. Și sunt unul pentru celălalt cel mai bun prieten.

Numai că pensionarea nu se poate întâmpla peste noapte, ci trebuie un plan gândit pe câțiva ani. 

„Eu și soțul meu ne-am propus să formăm suficient de mulți cercetători tineri la Suceava care să continue cu proiecte de cercetare internaționale. Dacă doctoranzii sunt formați în cercetare, toate celelalte lucruri merg la sine – calitatea cercetării, dorința de a performa în cercetare, de a fi competitivi internaționali. Dar e mult efort. Din zece, poate unul va dori să facă o carieră în cercetare și să găsească și oportunitatea de finanțare necesară.”

Dar, dincolo de cunoștințe, pentru ea este important să știe că le-a format studenților și doctoranzilor o atitudine morală față de cercetare, pentru că va duce la o gestionare durabilă a pădurilor. Această atitudine poate să însemne dorința continuă de învățare, dar și o doză de modestie.  

„În silvicultură trebuie să privim lucrurile cu o anumită detașare, dar și cu autocritică. Nu mă pot bate eu cu cărămida în piept: «Uite ce arboret am făcut!». Eu doar am făcut așa încât lucrurile să se petreacă natural, dar să recunoaștem că e rolul naturii. Noi doar am moștenit arborete frumoase, păduri reziliente, dar nu ne punem întrebarea dacă această situație va mai continua și în următorii 30 de ani, având în vedere că se schimbă total condițiile climatice.”

Dar planurile de după pensionare nu sunt nicidecum pentru relaxare, ci pentru o activitate de care nu prea a avut timp în ultimii zece ani și de care îi e dor: scrisul cărților. Are deja opt publicate,//CV-ul Laurei Bouriaud: usv.ro (PDF) // dar a adunat material pentru încă cel puțin trei: de legislație forestieră, de politici forestiere, de adaptare a sectorului forestier la schimbările climatice. 

Și poate că o să se întoarcă la o altă pasiune, de a scoate pui la incubator și de a crește găini. Tocmai a trimis cele 20 de păsări pe care le avea în curtea mamei ei, pentru că nu mai avea timp și de ele. 

„Dacă știu că nu mă pot ocupa de ceva cum trebuie,” spune ea, „mai bine renunț.”

Cum a și procedat, de exemplu, când și-a dat demisia din rolul de vicepreședinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării. În cei doi ani de activitate acolo a insistat, împreună cu colegii săi, să fie publicat codul național al eticii, important pentru stabilirea standardelor etice, dar și pentru încurajarea transparenței și pentru credibilitatea științifică, însă demersul a întâmpinat nenumărate piedici. Astfel că Bouriaud a considerat că lucrurile nu avansau și a renunțat la funcție. 

Până când o să aibă timp de scris cărți și de agricultură, își reîncarcă bateriile alături de soțul ei în plimbări prin pădure, în timp ce cele două fiice mai mici fac cursuri de echitație. 

„E relaxarea noastră de weekend”, spune ea. „E ceea ce ne salvează de presiunea zilnică.”

Portret de cercetător este o rubrică în care îți facem cunoștință cu oameni de știință care au ales să-și desfășoare cariera în universitățile și institutele de cercetare din România.