Image Source/Guliver/Getty Images

Vindecă virusul știința?18 min read

De Vlad Tăușance 01.04.2020

Criza medicală și socială provocată de noul coronovirus a scos lumea științei dintr-o letargie soră cu coma. Ceea ce e foarte sănătos!

Întreaga omenire are febră ridicată. Pandemia nu afectează doar indivizi, ci și societăți, rețele globale care se obișnuiseră, până ieri, să funcționeze ca un organism viu. Un organism cu propriile reacții imunitare la amenințări. Dintre anticorpi, încrederea în știință este cel mai promițător. 

În ultima vreme, ați citit sau văzut zeci de interviuri cu oameni de știință sau practicieni – medici, sociologi, epidemiologi, chimiști, statisticieni – o specie care părea pe cale de dispariție în aparițiile din mass-media. Este, pe bună dreptate, momentul lor. Au cunoștințele, uneltele și, am pretinde, datoria de a oferi răspunsuri și, dacă se poate mâine, soluții: tratamente, vaccinuri, tehnologii salvatoare. O fac deja, chiar dacă nu așa repede sau miraculos cum ne-au obișnuit filmele. O comunitate invizibilă și, într-o mare măsură, ignorată, lucrează la foc continuu pentru a depăși criza. Suntem în siguranță, deci? Astăzi nu. De acum înainte, poate. 

„Știința a început să devină anostă”

„De niște zeci de ani, mințile bune nu mai sunt atrase de știință. Guvernele multor țări fac eforturi foarte mari de a le aduce înapoi, către cercetare”, mi-a explicat Cristian Hatu, doctor în domeniul istoriei și filosofiei științei. „Știința începe să aibă, din nou, din ce în ce mai mult, rolul de a găsi soluții la problemele de amploare cu care se confruntă omenirea, probleme complexe, urgente și globale. Știința are acum în spate, nu doar un obiectiv teoretic, ci şi unul pragmatic, chiar legat de supraviețuire”. 

Cristian Hatu nu doar afirmă nevoia unei noi generații sclipitoare în știință, ci și încearcă să o rezolve, la firul ierbii, în România. Prin organizația pe care conduce, Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE), a ajutat mii de profesori de fizică și chimie să-și predea materia mai interactiv.Proiectul „Fizica Altfel” a ajuns la 2.500 de profesori din toată țara care, prin utilizarea investigației în clasă, au retrezit curiozitatea copiilor și i-a învăţat să gândească coerent. ceae.ro  

Avem nevoie de știință, dar, la scară largă, nu ne mai interesează. Evaluările Uniunii Europene din 2014 estimau că, până în 2020, UE va avea nevoie de un milion de cercetători. Nu am sărbătorit, încă, cifra rotundă și este foarte puțin probabil să o facem. Dincolo de finanțările sau eforturile guvernelor de a resuscita interesul pentru știință, presiunea cade, în multe cazuri pe organizații non-profit precum CEAE, care promovează și susțin educația STEM.Science, Technology, Engineering, and Mathematics. 

„Nu mai avem reflectoarele pe știință. Acum se lucrează foarte mult pe operațional, inginerește, iar satisfacția intelectuală pe care o oferă este de mică amploare”, spune Hatu. „Știința a început să devină anostă – este greu de înțeles pentru audiențe largi. Pe de altă parte, este greu să progresezi pe domenii nișate sau fragmentate. A devenit birocratică, blocată în rapoarte și articole”. 

Sfârșitul sfârșitului

Există voci care predică, încă din anii 90, sfârșitul științei. Pe de o parte, este vorba despre o nostalgie a Vârstei de Aur, fie că vorbim despre efervescența Iluminismului construită pe temeliile Revoluției Științifice, fie că ne raportăm la începutul de secol, vârful de glorie al Celei de-a Doua Revoluții Industriale și perioada Marilor Teorii, fie că mergem mai aproape, spre competiția adusă de Era Atomică și de a Doua Revoluție industrială în anii 50-60. 

Puțin context, din aceeași conversație cu Cristian Hatu: „Revoluția Științifică a reprezentat efortul de a înțelege cât de mult și cât de bine lumea, momentul de extindere a cunoașterii  teoretice a lumii. Soluția pentru a duce omenirea într-o altă fază era înțelegerea rațională, cât mai cuprinzătoare a lumii. Acest impuls a continuat până în prima jumătate a secolului XX. La un moment dat, acest impuls și-a pierdut tracțiunea. Din punctul de vedere al progresului tehnologic, știința și-a atins obiectivele. Am supraestimat progresul tehnologic, care ne-a alimentat egoismul și hedonismul. Ne-am plafonat, societatea de consum a atins apogeul.”

Plafonarea științei, sau mai degrabă a puterii ei de a transforma radical lumea, modul în care gândim și acționăm, este confirmată și statistic. O sinteză provocatoare publicată acum doi ani de către din The Atlantic,Science Is Getting Less Bang for Its Buck theatlantic.com arată că magnitudinea descoperirilor laureate cu Premiul Nobel pentru fizică scade constant începând cu 1920, având un moment de resuscitare în anii ’60. În procesul de evaluare a 1.370 de descoperiri, autorii au apelat la expertiza a 93 de fizicieni din cele mai bine cotate departamente de fizică, conform Shanghai Rankings of World Universities. Tendința descendentă este confirmată prin analiza premiilor acordate pentru chimie și medicină, unde decadele de vârf ale progresului par să fie anii ’40, ’50 și ’70. La fel de îngrijorător pare faptul că în anii ’90 și 2000, premiul a fost acordat mai degrabă pentru descoperiri mai vechi, nu pentru cercetări actuale. Evident, metodologia celor de la The Atlantic poate și trebuie privită cu precauție, la fel ca relevanța sau criteriile de evaluare ale Premiilor Nobel din ultimii ani. Descoperiri sau progrese recente – bosonul Higgs, inteligența artificială, quantum computing, nanoboți, editarea genetică CRISPR – pot avea un impact uriaș la nivelul civilizației globale, conțin chiar promisiunea singularității tehnologice, a momentului de cotitură după care nimic nu mai este la fel. 

Dacă judecăm strict cantitativ, știința ar trebuie să se simtă mai bine ca niciodată. În practică, fondurile disponibile pentru cercetare, chiar dacă împărțite între comunități și proiecte atomizate, sunt în creștere abruptă de la decadă la decadă, în țările care țintesc la leadership tehnologic. În teorie, la fel de spornic crește și numărul de lucrări științifice publicate,„The rising trend in authorship” thewinnower.com acesta depășind, încă de la finalul anului 2012, cifra de un milion pe an. Însă mai mult înseamnă, de cele mai multe ori, mai mulți și mai diluat. Din 1998 încep să apară primele articole cu peste 500 de co-autori, iar articolele care se refereau la acceleratorul de particule Large Hadron Collider (LHC) sunt primele cu peste 3.000 de co-autori.  

Aparenta creștere poate fi interpretată și ca o capitulare. După cum explică Cristian Hatu, „pare că am parcat subiectul progresului științific. Avem de procesat zeci de ani pentru a vedea cum valorificăm tehnologic descoperirile ştiinţifice făcute până acum și asta pare să ne mulțumească.”

Noul Cernobîl?

Analiștii geopolitici se referă la pandemia COVID-19 ca la un Cernobîl al Chinei,„Is COVID-19 China’s ‘Chernobyl Moment’?” thediplomat.com o dovadă irefutabilă a incapacității unui regim totalitar de a gestiona crizele altfel decât prin mușamalizare, dar și a fragilității echilibrului economic și tehnologic al acestei superputeri globale.  Însă, acest nou Cernobîl ar putea avea pentru știința globală exact efectele contrare catastrofei din 1986.

Explozia centralei atomice a dus nu doar la prăbușirea Uniunii Sovietice și, în consecință, a mașinăriei infernale comuniste, ci și la scăderea încrederii în știință ca factor de progres și ca religie de stat alternativă. Václav Havel lega căderea comunismului de sfârșitul Erei Moderne, și odată cu ea, a credinței că omul poate înțelege, explica și controla lumea și adevărul, prin știință. Odată cu Cernobîl, știința și-a pierdut mult din sclipire, din iluzia controlului. Dacă în anii ’40 știința ne ajutase să câștigăm războiul cu totalitarismul, în anii ’80 ea apare scăpată de sub control, se întoarce împotriva personajelor pozitive. A urmat, o perioadă de scepticism, de reglementare politică și instituțională a științei, de privatizare a cercetării și progresului, a cărei relație cu Statul a devenit ilegitimă. 

CITEȘTE ȘI: Povestea Cernobîlului

Pandemia COVID-19 pare și poate să aibă un efect contrar, o reîntoarcere la resursele științei ca soluție pentru a naviga criza și, eventual, de a reconstrui lumea de apoi. Nu ar fi prima oară când o face. Cronologic, uneori și cauzal, putem vedea cum marile progrese științifice se suprapun cu marile traume globale, fie ele revoluții sau războaie. Perioada interbelică a stabilit o bună parte din cadrul tehnologic și, în consecință, cultural, în care am evoluat secolul trecut: de la producția de masă la energia electrică ieftină. Al Doilea Război Mondial a amorsat Era Atomică și a fost un catalizator pentru invenții care rămân încă în uz, de la antibiotice la mase plastice, de la sisteme de calcul la sisteme de propulsie. În acest context, COVID-19 este, după mulți, cea mai importantă traumă globală comună de la Al Doilea Război Mondial încoace, un punct de inflexiune social și, inevitabil, științific. Un bine-venit moment de restart pentru o știință ce părea ținută în viață de aparate scumpe.

Într-o panoramă amplă a istoriei științei,„What Place for Science in our Culture at the «End of the Modern Era?»” bbvaopenmind.com Gerald Holton, profesor de fizică și istoria științei la Harvard University, trece în revistă un moment similar. Abia ieșit din război, Franklin D. Roosevelt îi cere lui Vannevar Bush, șeful Biroului de Cercetare Științifică și Dezvoltare un plan despre cum știința poate fi pusă în slujba națiunii și umanității. Erau vizate trei rezultate: îmbunătățirea sistemului medical, atragerea de minți și talente tinere în spațiul științific și dezvoltarea unor programe de cercetare descentralizate, în cooperare cu zona privată. Realizat în nici opt luni, cu participarea a peste 40 de oameni de știință de prim rang, documentul programatic a lui Bush,„Science The Endless Frontier” nsf.gov avea să dea direcția unui progresism bazat pe știință care a rămas valid pentru decenii și a fost îmbrățișat de majoritatea democrațiilor europene. Efectele lui rămân în cărțile de istorie. O aducere a sa la zi, în contextul crizei actuale, este mai mult decât oportună. Poate obligatorie.

Pentru că, după cum încheia conversația partenerul meu de reflecție Cristian Hatu: „Ca civilizație, ne comportăm tot mai mult ca un adult nematurizat, credem că totul ni se cuvine. Acum trecem printr-un moment în care ne vedem obligați să ne reevaluăm, să ne dăm seama de fragilitate noastră, avem o șansă să ne putem ordine în priorități”.



Text de

Vlad Tăușance

Publisher. Consultant de strategie, uneori în comunicare. Prieten cu societatea civilă și cu organizațiile neguvernamentale. Conector compulsiv de idei și de oameni.

ȘTIINȚĂ|SCI-FACTS

6 câștigători ai Nobelului care au căzut în capcana pseudoștiinței

De Radu Călin Crahmaliuc 16/10/2020
Ne-am obișnuit să credem că persoanele cele mai vulnerabile la conspirații, vrăjitorii, misticism, superstiții și alte fake-news-uri sunt în general persoanele fără educație. Totuși, așa cum ne dovedesc exemplele următoare, pseudoștiința e o boala grea, care lovește chiar și la case mai mari, de laureați Nobel.
ȘTIINȚĂ|SCIENCE OF FOOD

De ce e pâinea cu maia diferită?

De Viviana Mârza 06/10/2020
Pâinea cu maia e considerată mai bună ca pâinea „obișnuită”. Există o explicație. Fiindcă durează mai mult să o faci, fermentarea e mai intensă și rezultatul final e diferit.
ȘTIINȚĂ|STUDIU

Stephen Wolfram și teoria întregului: un univers din hipergrafuri

De Victor Macry 01/10/2020
Anul acesta, Stephen Wolfram a publicat ceea ce el descrie ca un posibil model pentru o nouă teorie fundamentală a fizicii. Aveam nevoie de o nouă „theory of everything”? Și, mai ales, e ceva de capul ei?
ȘTIINȚĂ|STUDIU

De ce "Viață pe Venus" e o exagerare

De Mihai Ghiduc 15/09/2020
„Fosfină pe Venus” ar suna plicticos. Avem nevoie de dovezi mult mai clare ca să clamăm că există viață pe planeta cea mai apropiată dinspre Soare