Adrian Șonka. Arhiva personală.
Zoom out. O plimbare prin Univers cu astronomul Adrian Șonka36 min read
Adrian Șonka urmărește la serviciu corpurile cosmice cu ajutorul telescoapelor, iar în timpul liber scrie relaxat despre ele.
Ai putea spune despre el că e cu capul în nori. Sau că stă cu nasul pe sus. N-ai greși prea mult, pentru că, de mai bine de 20 de ani, Adrian Șonka e mai mereu cu ochii pironiți la stele. Privește spre ele metodic, cu ajutorul telescoapelor Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” și cele ale Institutului Astronomic al Academiei Române. Când nu face observații cosmice, ține cursuri de astronomie la Observator și prezintă planetariul pentru public, este invitat la Fundația Calea Victoriei, în școli sau librării și oriunde găsește oameni pasionați care vor să afle mai multe despre Univers.
A făcut studii de fizică și comunicare, dar, pentru că în România astronomia nu se învață la școală, cele mai multe lucruri le-a descoperit singur, din pasiune. În 2020 a terminat un doctorat în fizică cu specializarea planetologie-asteroizi.
Din când în când, organizează și ieșiri în afara orașului, cu grupuri de pasionați de astronomie. Scrie constant despre astronomie și observații astronomice pe site-ul său, sonkab.com.
În 2018, i-a apărut, la Editura Nemira, O poți cumpăra de aici: nemira.ro prima carte de astronomie pe care a scris-o pentru copii și publicul larg. O poți găsi aici: nemira.ro
Despre cum arată o zi din viața unui astronom român într-o țară în care inițiativele științifice și cercetarea se observă mai greu decât partea nevăzută a Lunii, despre activitățile fascinante din spațiul cosmic și despre craterul Eminescu de pe Mercur l-am lăsat chiar pe el să vorbească.
Adrian Șonka la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Foto: arhiva personală
Mic CV de astronom
M-am născut în 1977 şi sunt pasionat de astronomie din 1996. Am absolvit Facultatea de Fizică din Bucureşti, specializarea metrologie. Prezint astronomie publicului din anul 1999, de când sunt angajat la Pagina oficială, aici: .astro-urseanu.ro iar din 2005 sunt coordonatorul Observatorului. Am urmat cursurile facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA. Sunt membru al Astroclubului Bucureşti şi membru colaborator al AAVSO (American Association of Variable Star Observers).
Am contribuit cu 14.000 de observaţii de stele variabile şi cu sute de imagini planetare.
Între 1996 și 2003, am observat vizual stele variabile și am trimis observațiile (estimările de magnitudine) la AAVSO – The American Association of Variable Star Observers. În acea perioadă am făcut mai mult de 10.000 de observații. Codul meu de observator este SBX.
Din decembrie 2001 și până în 2016, am redactat (împreună cu alți colegi) Găsești arhiva aici: astroclubul.ro
Din 2003, am început să folosesc Dispozitivul cu cuplaj de sarcină (DCS) (din engleză de la Charge-Coupled Device, abreviat CCD) este un registru cu deplasare analogic ce permite transportul semnalelor analogice (al sarcinilor electrice) prin mai multe etape succesive, sub controlul unui semnal de ceas. Principala utilizare a acestor dispozitive o constituie senzorii de imagine folosiți în scanere, aparate foto digitale, în telescoape și în diverse alte dispozitive de captat imagini. în astronomie, unul construit de De altfel, românii Radu Corlan și Petru Pop au primit un premiu special din partea Academiei Americane de Teatru și Film pentru proiectarea seriei Phantom de camere de mare viteză, folosite în cinematografie: „Românii au inventat slow-motion-ul”, vice.com
În 2005, am fost printre primii oameni care au descoperit Detalii, aici: alpo-astronomy.org Observațiile au fost trimise la Site-ul oficial, aici: alpo-astronomy.org
Din primăvara lui 2014, fac observații astronomice cu telescoapele de 0,38 și 0,5 m în diametru la Site-ul instituției, aici: astro.ro Am utilizat direct în observațiile astronomice telescoape de până în un metru diametru (cel de la Pic du Midi fiind cel mai mare, în colaborare cu Mirel Bîrlan și Alin Nedelcu). Cel mai mare telescop operat de la distanță a fost Isaac Newton Telescope, de 2,5 m în diametru (în colaborare cu Ovidiu Văduvescu și Marcel Popescu).
Pe 27 iunie 2015, am observat erupția găurii negre Mai multe, aici: wikipedia.org un obiect aflat la aproximativ 8.000 de ani lumină depărtare. Cred că acesta este cel mai spectaculos eveniment astronomic la care am asistat.
Adrian Șonka explică astronomia unor adolescenți veniți în vizită la Planetariu. Foto: arhiva personală.
De la cărți SF, la astronomie…
Nu am o poveste deosebită. Eu nu m-am apucat de astronomie când eram copil, ci când m-am făcut mare, la 18-19 ani, citind cărți SF despre călătorii printre stele. Erau acolo niște oameni care mergeau către o stea și am vrut să știu dacă acea stea chiar există. Am căutat informații – pe vremea aceea, în 1996-1997, informațiile se găseau la bibliotecă, trebuia să te deplasezi din punctul A în punctul B, era foarte ciudat. Acolo am găsit un manual de astronomie pentru liceu, de clasa a XI-a, din anii ’60. L-am luat și am descoperit că anumite lucruri din romanele science-fiction sunt reale. Am încercat să le văd pe cer și așa a început totul.
…și de la astronomie, la cărți
Am scris o carte de astronomie pentru copii, Ghidul micului astronom, care poate fi citită și de oameni mari, și o carte pentru oameni mari, O plimbare prin Univers, care poate fi citită și de copii. Cu condiția să nu fie prea mici.
Amândouă au apărut la Editura Nemira, cea din urmă, în primăvară, în colecția Orion. M-am gândit să descriu ce se întâmplă în jurul nostru, pe Pământ, din punct de vedere astronomic, cum arată planeta noastră, apoi m-am ridicat puțin, am vorbit despre atmosferă, despre cum se vede Pământul din spațiu, despre lună, despre obiectele care există pe lângă Pământ, despre sistemul solar, planete, asteroizi, comete. M-am îndepărtat de sistemul solar și am ajuns la stele, le-am descris – cum funcționează, ce vor ele de la noi. Am continuat cu galaxia și cu restul Universului. E o călătorie prin Univers, așa cum reiese și din titlu.
O călătorie fascinantă, de altfel. Spațiul cosmic face parte din Univers și este mediul prin care planetele, stelele și alte obiecte sunt interconectate. Imaginează-ți un ocean din nimic, prin care plutesc insule, iar una dintre insule este planeta pe care te-ai născut tu. Din păcate, încă nu putem înota în acest ocean, dar am făcut o baie mică până la Despre Lună poți citi și aici: solarsystem.nasa.gov A fost atât de incredibil, încât pentru unii este de necrezut. Putem însă călători prin Univers folosindu-ne de ceea ce cunoaștem despre acesta și despre obiectele cosmice. Oricine trebuie să treacă prin experiența emoționantă de a afla că este un simplu om, aflat pe o planetă minusculă care se rotește în jurul unui soare banal. Ar trebui să te simți bine că așa stau lucrurile, pentru că faci parte din singura specie care poate înțelege imensitatea Universului.
Revenind la carte, care e scrisă pe un ton relaxat, ea te va conduce dinspre planeta Pământ, spre alte obiective „turistice” cosmice, trecând prin cum ar fi să trăiești pe Lună sau să faci „scuba-diving” pe planetele joviene.
Următoarea carte: despre Universul necunoscut
Am lăst deoparte, totuși, câteva subiecte, pentru că sunt atât de vaste încât merită o carte a lor, separată. Despre ciclul solar, activitatea soarelui și despre obiectele exotice din Univers, am scris doar puțin, vreau să dezvolt subiectul. De exemplu, se crede că galaxia noastră conține undeva între 200 și maximum 400 miliarde de stele, dar până acum am reușit să măsurăm doar până la un miliard. Așadar, mai e mult până departe.
Sunt sute de miliarde de galaxii în Univers, au fost observate până acum vreo două milioane. Nu se cunosc planetele care se nasc din alte stele, nu se pot vedea – au fost descoperite doar câteva mii. Nu se cunosc toți asteroizii, se știe doar în mare parte câți ar putea fi, însă nu se știe unde anume sunt, cum arată. Nu se poate calcula poziția sistemului solar decât pentru vreo 50 de ani, pentru că nu există calculatoare suficient de performante. Nu se știu prea multe despre Univers. Dar se cunosc foarte multe detalii despre obiecte, în general, cât să se vorbească și să se scrie sute de mii de pagini.
Sunt multe stele care nu se pot vedea în Univers. Nu este cazul cu Sirius, cea mai strălucitoare stea, fotografiată de Adrian Șonka în ziua de 30 decembrie 2020, ora 23-15, prin telescop de 0,5 m în diametru, din București.
Surprize, surprize în Univers
Se știe cum funcționează legile fizicii, în principiu (mai rămâne, totuși, de descris partea mică a materiei, prea puțin cunoscută), dar dacă te duci într-un Univers unde temperatura și presiunea cresc, legile fizicii nu mai funcționează ca aici, pe Pământ. Însăși viteza luminii e diferită, de-asta nu se poate explica formarea Universului, apariția lui, pentru că legile fizicii actuale nu funcționau atunci când Universul s-a format. Universul o să ne surprindă mereu.
Sunt șanse mari, la cum a fost observat Universul până acum, ca lucrurile văzute de oameni să fie doar fenomene locale, modificarea unui Univers mai mare, infinit, cu foarte multe stele, iar oamenii să descrie doar ce pot observa pe o suprafață extrem de mică. Dacă asta e adevărat, Universul e infinit. Dacă Universul e doar cât s-a putut observa până acum, și sunt slabe șanse să fie așa, se poate extinde la infinit și n-o să mai existe stele, lumină, condiții de dezvoltare a vieții. Momentan, Universul nu dă semne c-o să dispară sau o să se întoarcă în starea în care a fost atunci când s-a format.
În concluzie, nu se știe cât din Univers este cunoscut, ci doar că nu se poate zări niciodată capătul lui. Apoi, nu se pot vedea toate obiectele din cer – chiar și cu ajutorul telescoapelor, cunoaștem și vedem foarte puțin.
Soarele, observat de Adrian Șonka la 26 septembrie 2010, ora 20.
Privește cerul
Nu există cel mai bun moment din an pentru a observa cerul. De fapt, oricând e cel mai bun moment, depinde ce vrei să vezi. Având în vedere că noi suntem pe Pământ și ne învârtim în jurul soarelui, dacă te uiți la aceeași oră, o dată la trei luni vei observa altceva. Așadar, întotdeauna e ceva nou de văzut. N-ai timp într-un an să vezi tot, se mai mișcă una, alta, după trei luni harta stelară se reia și așa ajungi să-nveți cerul. Ți-ar trebui 30-40 de ani să vezi tot ce e de văzut. Totuși, dacă vrei să observi Despre Calea Lactee, aici: earthsky.org cel mai bine e s-o faci vara și toamna, dacă vrei să vezi stele strălucitoare, ca Mai multe, aici: space.com cel mai bine este iarna și primăvara. Sunt anumite obiecte care nu se văd decât în câteva luni, dar, în principiu, oricând e bine să te uiți pe cer, nu trebuie s-o lași pe mâine sau pe poimâine.
Craterul Eminescu de pe planeta Mercur.
Obiecte cerești cu nume românești
Corpurile cereşti pot purta Un tabel cu toate numele românești de pe planete găsești aici: astro-urseanu.ro ce au avut o contribuţie importantă în ştiinţă, artă, sau alt domeniu. Cometele, cărora eu le spun „vagaboantele cereşti”, poartă numele descoperitorilor lor.
Este o mare onoare ca numele tău să fie purtat de o anumită formaţiune de pe o planetă. Onoarea este mare, cum ziceam, dar nu ai cum să te bucuri de ea, pentru că toate formaţiunile de pe planete poartă numele personalităților decedate.
Asteroizii, în schimb, poartă și nume ale unor persoane în viață. Iar, până în luna iulie 2021, 34 de asteroizi au primit nume de români.
Și Eminescu se află printre stele. În aprilie 2008, un crater de 125 km în diametru, situat pe planeta Mercur, a primit numele poetului. Este un crater care pare că s-a format mai recent decât restul craterelor de pe Mercur.
Apoi, unul dintre lanţurile muntoase de pe Lună a primit numele de Montes Carpatus. Munţii Carpaţi formează marginea de sud a unui gigantic bazin lunar – Mare Imbrium. Aici se întâlnesc vârfuri muntoase, cel mai înalt având 2.400 m înălţime. Vârfurile sunt separate de văi ce s-au format în urma scurgerilor de lavă. Cei ce doresc să vadă Montes Carpatus prin telescoapele noastre sunt aşteptaţi la două zile după Primul Pătrar până în Lună Plină.
Tot pe Lună există și craterul Spiru Haret. De ce? Haret a obţinut doctoratul în astronomie la Paris cu teza Asupra invariabilităţii axelor mari ale planetelor. Ca ministru al educaţiei, a emis decretul pentru înfiinţarea Observatorului Astronomic din Bucureşti (acum Institutul Astronomic al Academiei Române).
Lumina unei găuri negre
Prin 2014, am observat cum se aprindea gazul din jurul unei găuri negre. Era vorba de o stea compusă dintr-o gaură neagră și o altă stea care se rotea în jurul ei și care-și pierdea gazul. Am văzut cum se aprinde sistemul, pe măsură ce se încălzea gazul din jurul găurii negre, cum steaua devenea mai strălucitoare și revenea la forma inițială, mai mică. Am reușit să văd în timp real cum, la mii de ani lumină, un sistem foarte complicat crește în strălucire în câteva minute. E ca și cum soarele nostru ar deveni de un milion de ori mai strălucitor, chiar acum, în trei secunde, în timp ce vorbim.
Eclipsa totală de soare din 11 august 1999 rămâne preferata astronomului. Aici, însă, Șonka a surprins o eclipsă de Lună, mai exact, cea din 7 august 2018.
Fenomenul cosmic preferat
Eclipsa totală de soare din 1999, din 11 august, mi-a plăcut atât de mult încât parcă n-aș mai vrea să văd alta. Când se întâmplă o eclipsă totală de soare, vezi cu adevărat cum se transformă totul jurul tău, cum se face întuneric, un întuneric ciudat, cum se schimbă umbrele și temperatura în câteva minute, cum trece luna peste soare, cum apar stelele în jurul soarelui, în timpul zilei.
Poți urmări o filmare prin luneta ecuatorială de 150 mm în diametru a Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, aici:
Foc și gheață. De la Soare, la Saturn
Dacă aș putea să-mi aleg orice punct din Univers pentru a călători, m-aș duce pe Câteva statistici despre Soare, aici: „Sun Facts”, theplanets.org aș vrea să ajung foarte aproape de el, să văd cum fierbe. Soarele face un soi de bulbuci cu o mărime de 600 de km, care durează câteva minute și dispar, apoi vin alți bulbuci, e o activitate extraordinară acolo.
Planeta Saturn, una dintre preferatele astronomului, surprinsă chiar de el prin luneta telescopului.
După asta, m-aș duce pe inelele lui Mai multe despre Saturn, aici: „Saturn: Facts About the Ringed Planet”, space.com să văd ce se-ntâmplă pe-acolo, cum se ciocnesc bucățile acelea de gheață, cum se lipesc și formează niște munți de mii de metri înălțime care se rotesc în jurul unei planete imense. Mi-ar plăcea să văd un ocean de mii de miliarde de bucăți de gheață de aproape, în tăcere.
Coperta cărții apărută anul acesta la Nemira, în colecția Orion.
O plimbare prin univers. Fragment din carte
Este foarte ciudat că, atunci când oamenii se gândesc la radio, de fapt, se gândesc la sunet. În realitate, posturile radio funcționează cu lumină, cu unde electromagnetice de o anumită lungime de undă, de obicei mare. Sunetul enervant al DJ-ului de la radio este transformat în lumină și emis spre receptoarele care îl retransformă în sunet. Datorită lungimii de undă mari, undele radio se modifică foarte greu în timp ce călătoresc dintr-un loc în altul, de asta sunt folosite și la transmiterea de informații. Dacă am putea să le vedem, ne-am mira de păienjenișul de raze din jurul nostru și dacă am intra în casă – Surpriză! – am vedea același lucru.
Undele radio cu cea mai mică lungime de undă se numesc „microunde“ și au fost descoperite din cauza unui accident monstruos. Un domn pe nume Spencer, în timp ce lucra lângă un aparat care emitea unde radio, a simțit ceva gelatinos în buzunar. Nu, nu era creierul lui, sânge sau ceva vital, ci un baton de ciocolată care se topise în timp ce a stat lângă undele radio. S-a apucat de experimente și a găsit că orice obiect care conținea apă se încălzea de la undele radio respective. Felicitări! Mulți oameni îi sunt recunoscători, pentru că ne-a dat posibilitatea să consumăm mâncare de porumbei la cinema.
Povestea razelor X este tristă, pentru că înainte de a se descoperi efectul acestora, folosirea lor devenise un fel de jucărie. Oamenii se distrau văzându-și oasele picioarelor prin aparate instalate în magazine stradale, iar unii își „tratau“ până și acneea cu ele. Razele X au fost descoperite laolaltă cu radioactivitatea anumitor materiale, pentru că sunt emise la scindarea atomilor. Mai sunt emise și la temperaturi foarte mari, ceea ce înseamnă că nu prea se găsesc în jurul tău. Superman era un ciudat. Avea o privire care trecea prin zid, dar nu poți vedea nimic dacă nu se și întoarce lumina. Razele X trec foarte ușor prin materie și se reflectă foarte greu, la unghiuri extrem de mici, ceea ce înseamnă că nu se întorc ușor la cel care le emite. Dacă Superman scotea raze X prin ochi, înseamnă că în capul lui erau peste 10 milioane de grade. În cazul în care vedea în acest tip de lumină, adică ochii lui o puteau vedea, acest individ ar fi avut probleme serioase: când ar fi ieșit afară din casă l-ar fi călcat mașina. Totul ar fi fost în întuneric, pentru că nu există multe surse de raze X pe Pământ. Acest tip de lumină mai face ceva amuzant: intră în carne, dar nu trece prin oase, ceea ce înseamnă că poate fi folosit la fotografierea umbrei oaselor. Din cosmos ne vin raze X de la stelele foarte fierbinți și gazul care le înconjoară, de la stelele care au ca satelit o gaură neagră și din centrul galaxiilor cu găuri negre.
Razele gamma sunt cea mai plină de energie formă de radiație electromagnetică. Frecvența acestora este enormă: 100 de milioane de miliarde de maxime pe secundă! Lungimea de undă este de mărimea unui atom, ceea ce face din această lumină cea mai penetrantă formă de radiație. Razele gamma trec aproape prin orice și produc schimbări mari în materie. Asemenea tip de lumină este emis din interiorul nucleului atomic, atunci când acesta se sparge sau la anihilarea materie-antimaterie. Condiții bune pentru producere de raze gamma sunt și în supernove sau găuri negre, ba chiar și în norii de gaz aflați în preajma găurilor negre supermasive. Cerul observat în raze gamma este presărat cu surse punctiforme care nu sunt stele, ci resturi de supernove sau stele cu satelit gaură neagră.
Dacă stai să te gândești puțin, vei vedea că lumina nu știe că noi existăm. Nu are culoare, nu are nimic, până când nu se întâlnește cu ceva care o… vede. Hai să spunem că „o detectează“. Un apus de Soare nu are culoare până când un om nu îl vede. Universul este plin de unde luminoase tridimensionale pe care nu le vede nimeni niciodată, iar în fiecare noapte lumina stelelor se lovește de munți, ape, câmpii, acoperișuri de mașini și spinări de animale, fără să fie conștientizată de vreun creier. Este trist. De asta nu e bine să rămâi singur cu gândurile tale…
