Foto: Netflix

3 Body Problem. And we only got one

De Mihai Ghiduc 19.03.2024, ultima actualizare: 21.03.2024

Netflix încearcă să pornească o nouă franciză din lumea SF cu ambiții de „Dune” sau „Fundația” a unui autor chinez, cu ajutorul celor care au ridicat (și apoi distrus) „Game of Thrones”.

Există ceva liniștitor în cum arată viitorul lui 3 Body Problem, noua superproducție Netflix semnată de creatorii Game of Thrones, David Benioff și D. B. Weiss, dar și de Alexander Woo, care s-a ocupat tot de un hit HBO, True Blood. Ceea ce mă liniștește este că romanul aproape omonim// Intitulat The Three-Body Problem (Problema celor trei corpuri) și tradus în română de Nina Iordache, pentru colecția Armada a editurii Nemira, nemira.ro // pe care se bazează cele opt episoade, publicat de scriitorul chinez Liu Cixin în 2008, deși face parte dintr-o trilogie, Remembrance of Earth’s Past, face parte dintr-una încheiată. Dacă am învățat ceva despre Benioff & Weiss, este că atunci când au acces la materialul-sursă sunt niște scenariști competenți, dar când trebuie să scoată două sezoane dintr-un sumar scris pe șervețel de George R.R. Martin, o dau în bară – și chiar omoară o franciză.

Noul serial e SF, nu fantasy, dar intrigile sunt de nivelul precedentului show al celor doi – și, măcar într-un episod din a doua jumătate a sezonului, chiar și șocul crimelor comise. Unii ar zice că serialul e hard SF, la cât de mult jonglează Cixin cu teoria corzilor, inseparabilitatea cuantică, dimensiunile multiple, comunicațiile interplanetare, dar și cu probleme de sociologie cosmică, însă se pare că scenariști au simplificat destul de mult din complicata fizică din carte – una (semi)inventată de Cixin.

Spun „se pare”, pentru că n-am citit încă cartea. Ceea ce, într-un fel, mă scapă de inevitabila dispută de social media pe tema „aoleu, nu-i fidelă”. În cazul de față, faptul că în serial sunt personaje care nu apar (așa) în carte, colegi într-un așa numit grup numit Oxford Five – o simplificare atât a distribuției, cât și a interacțiunilor –, o să ducă la destule controverse online.

Având în vedere romanul sursă, nu-i vreo mirare că distribuția e una multinațională, cu măcar trei absolvenți ai școlii Game of Thrones (John Bradley, Liam Cunningham, Jonathan Pryce), un alumni Marvel (Benedict Wong), o actriță ce-a debutat într-o telenovelă, Eiza González, și numeroși actori de origine chineză, dar nu din China (Rosalind Chao și Zine Tseng, în același rol, Jess Hong sau Sea Shimooka). Mă întreb dacă cei din urmă n-au fost aleși și pentru cum e portretizată revoluția comunistă chineză, și felul în care se raporta la știință – alt lucru care mă face curios să citesc cartea. 

Din China, de altfel, se va dovedi, pornește întreaga intrigă, forțată de decizia fatidică a unuia dintre personajele principale, care creează o problemă majoră pentru omenire – legată, oarecum, de problema celor trei corpuri din titlul serialului. Care titlu vine de la o problemă nerezolvată a fizicii,// Detalii pe wikipedia.org // faptul că nu există o soluție universală pentru modul în care se mișcă trei mase punctuale, chiar dacă le cunoști poziția și viteza inițială. Sau, mă rog, o problemă nerezolvată când a fost scrisă cartea, pentru că se pare că o soluție a apărut chiar în februarie 2024.// „Breakthrough in predicting chaotic outcomes in three-body systems”, phys.org //

Nu vei afla chiar de la început adevărata intrigă a serialului. De fapt, pregătește-te pentru ceva confuzie, fiindcă 3 Body Problems sare cu ușurință între diverse perioade istorice, iar într-o primă fază pare mai degrabă un policier ce se concentrează moartea suspectă a unor savanți implicați în probleme de fizică avansată. Există și o zonă de gaming imersiv, accesibilă cu o cască misterioasă la care doar ar visa cei de la Apple, în care se abordează problema din titlu – „descoperită” după câteva episoade, că personajele n-au acces la meniul Netflix, unul din puținele cazuri în care te simți, ca privitor, mai informat ca personaje. 

Ai parte, de asemenea, de un countdown bizar care afectează unul dintre personajele principale, obligându-l să ia niște decizii neplăcute pentru propria carieră, și pe care parcă l-ai vrea folosit pe niște politicieni contemporani, plus vreo două morți neașteptate, fără a atinge însă la nivelul de șoc Ned Stark. Însă marea intrigă se învârte în jurul felului în care aleg să se raporteze pământenii la o potențială amenințare extraterestră din viitor. E un pic de atmosferă de Don’t Look Back aici, pe care, deși știu că vine din carte, aproape că-mi vine să-o pun pe ultima jumătate de deceniu trăită de omenirea din fața ecranelor.

Una peste alta, deși pe alocuri confuz, serialul se liniștește și clarifică spre a doua parte, apoi șochează puțin cu o rezolvare care-ți va pune pune multe probleme etice, și se îndreaptă spre un final destul de apatic, poate cea mai mare slăbiciune a sa. Rămâne de văzut cum o să jongleze mai departe creatorii cu un material-sursă care pare a ajunge până la finalul universului, trecând printr-a zecea dimensiune – dar care măcar există și altundeva decât în mintea autorului.

Disponibil pe Netflix (din 21 martie) | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 8/10



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

CULTURĂ|MS TALKS

Între haz și Buzz House: din culisele filmului, cu Vlad Neamțu

De
Primul thriller horror din România e produs de Selly (și e mai mult comedie). Am vorbit cu unul dintre cei mai simpatici influenceri de pe TikTok despre cum a fost la filmări, doar că nu prea a dat din casă de frica lui Șelaru.
CULTURĂ|POPCRAFT

5 seriale SF & fantasy pentru binge-watching de Paște

De
Dacă vei evita destinațiile turistice aglomerate în timpul minivacanței care stă să înceapă, poate încerci și câteva dintre serialele de mai jos.
CULTURĂ|POPCRAFT

La Chimera: Trecut, prezent și niciun viitor

De
Scurt și la obiect: un film impresionant, ireproșabil și complet, cum n-am mai văzut demult.
CULTURĂ|GAMING SPOTLIGHT

(Aproape) Tot ce trebuie să știi despre Fallout dacă nu ai încercat jocurile

De
Povestea de fundal a serialului postapocaliptic care a devenit un hit instant este pe cât de fascinantă, pe atât de complexă și stufoasă.