Russell Cheyne - WPA Pool/Getty Images

Coronavirus Science Report #63: vaccinarea cu AstraZeneca a fost reluată

De Mihai Ghiduc 20.03.2021

Agenția Europeană a Medicamentului a reconfirmat siguranța vaccinului AstraZeneca. Persoanele în vârstă au un risc mai mare de reinfectare. S-a aflat de ce varianta britanică este mai infecțioasă.

Coronavirus Science Report este o rubrică săptămânală, în care luăm un pic de distanță de zgomotul mediatic și vedem mai clar informațiile cu adevărat esențiale. Iată ce am aflat în ultima săptămână despre COVID-19 și virusul care cauzează această boală:

  1. Agenția Europeană a Medicamentului a analizat cazurile rare de tromboze și a concluzionat că beneficiile folosirea vaccinului AstraZeneca sunt semnificativ mai mari decât riscurile. Țări care suspendaseră vaccinarea au reluat-o;
  2. Un posibil mecanism care explică apariția trombozelor a fost descris de specialiști. Vestea și mai bună: sunt tratabile;
  3. Același vaccin are o eficacitate redusă față de varianta sud-africană a virusului, conform unui studiu publicat în NEJM;
  4. Mutația N501Y care apare în varianta B.1.1.7 a SARS-CoV-2 (dar și în alte variante nou descoperite) se multiplică mai rapid în căile respiratorii superioare, ceea ce explică de ce e mai infecțioasă;
  5. Posibilitarea reinfecției cu COVID-19 e mai ridicată la persoanele peste 65 de ani, spune un studiu danez;
  6. Ultrasunetele ar putea distruge coronavirusul, arată o simulare computerizată de la MIT.

Undă verde de la EMA pentru vaccinul AstraZeneca

La începutul acestei săptămâni, o serie de țări europene, incluzând Germania, Spania și Franța, au suspendat folosirea vaccinului AstraZeneca pentru o perioadă, ca urmare a rapoartelor despre apariția unor trombofilii la persoanele vaccinate. 

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat joi, 18 martie, că susține folosirea în continuare a vaccinului.„COVID-19 Vaccine AstraZeneca: benefits still outweigh the risks despite possible link to rare blood clots with low blood platelets ”, ema.europa.eu Conform specialiștilor agenției, beneficiile vaccinării sunt semnificativ mai mari decât riscurile și niciunul dintre loturile administrate până acum nu are o problemă specifică. 

Comitetului pentru evaluarea riscului în materie de farmacovigilenţă (PPRAC) a concluzionat însă că o asociere cu cheaguri sanguine care apar în cazuri de trombocitopenie (un nivel foarte scăzut al trombocitelor din sânge) și care pot provoca coagulare intravasculară diseminată și tromboza a sinusurilor și a venelor cerebrale (CSVT) este posibilă, dar că acest lucru este extrem de rar. Au fost semnalate 7 cazuri de tromboze multiple și 18 de cazuri de CSVT, majoritatea la femei sub 55 de ani, la 20 de milioane de vaccinări, fără a se găsi o legătură cauzală cu vaccinul.Agenția a anunțat că va adăuga acest risc în prospect. 

Multe dintre țările care suspendaseră vaccinul au reluat administrarea acestuia. Pentru a repara problemele de încredere în vaccin create de această discuție, mai mulți politicieni s-au vaccinat sau urmează să se vaccineze cu AstraZeneca, inclusiv premierul britanic Boris Johnson, cancelarul german Angela Merkel și prim-ministrul francez  Jean Castex.

În schimb, Norvegia, Suedia și Danemarca nu au renunțat la suspendare. Acestora li s-a alăturat vineri și Finlanda.„Finland suspends AstraZeneca vaccine despite European regulator saying it is safe and effective”, euronews.com

România a suspendat doar folosirea lotul ABV2856, după ce acesta fusese semnalat ca un lot problematic de către Italia, însă a reluat folosirea acestuia„Precizări privind lotul de vaccin ABV2856 produs de compania Oxford/AstraZeneca”, vaccinare-covid.gov.ro după decizia EMA. 

Faptul că toate acestea discuții au creat o problemă de încredere e evident. Pe 16 martie, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spunea că peste 33.000 de persoane„Dr. Gheorghiţă: 33.000 de programări pentru vaccinul AstraZeneca, anulate în ultimele 24 de ore. O parte din ele au fost reocupate”, digi24.ro își anulaseră programarea pentru vaccinul AstraZeneca, deși mare parte dintre locuri au fost reocupate. 

CITEȘTE ȘI: Creșterea și descreșterea vaccinului AstraZeneca

Un posibil mecanism pentru tromboze

Cercetători de la clinica universitară Greifswald au descris,„AstraZeneca: German team discovers thrombosis trigger”, dw.com după ce au analizat probe de sânge de la șapte persoane care au prezentat simptomele trombozei sinusurilor și venelor cerebrale, un posibil mecanism prin care vaccinul le poate provoca. Acesta ar putea declanșa un răspuns imun al organismului care să ducă la activarea trombocitelor. Cercetarea e acum verificată de institutul german Paul Ehrlich. 

Vestea bună este că aceste posibile tromboze cerebrale sunt tratabile. Persoanele vaccinate care au dureri de cap, amețeli și probleme de vedere pentru o perioadă mai mare de trei zile ar trebui să-și facă un control, spun specialiștii. 

Eficacitate mai scăzută față de varianta sud-africană

Între timp, studiul pe baza căreia Africa de Sud a renunțat la folosire vaccinului AstraZeneca a fost publicat în The New England Journal of Medicine. „Efficacy of the ChAdOx1 nCoV-19 Covid-19 Vaccine against the B.1.351 Variant”, nejm.org Cercetarea făcută de Universitatea din Johanesburg a fost făcută pe 2.026 de persoane între 18 și 65 de ani care nu aveau HIV. Conform cercetării, vaccinul a avut o eficacitate de doar 21,9% împotriva formelor ușoare sau medii de COVID-19 și de 10,4% față de varianta B.1.351 a virusului. N-au apărut însă forme grave ale bolii.

CITEȘTE ȘI: E484K: mutația care îngrijorează oamenii de știință

Studiul are o serie de limitări, cele mai mari fiind lipsa vârstnicilor și numărul foarte mic de participanți (practic, doar 1.011 persoane au primit vaccinul, 1.010 au primit un placebo), dar arată că vaccinul oferă o protecție limitată față de varianta sud-africană a virusului.

Mutația N501Y face virusul mai virulent

Conform unui studiu publicat apărut în format pre-print„The N501Y spike substitution enhances SARS-CoV-2 transmission”, biorxiv.org versiunea B.1.1.7, cea descoperită prima dată în sud-estul Angliei, este mai virulentă din cauza mutației N501Y. Cercetătorii au observat că această variantă a virusului se multiplică mai rapid în tractul respirator superior al hamsterilor și în celulele din căile respiratoare umane față de varianta „originală” a virusului, ceea ce explică de ce se răspândește mai ușor. 

Riscul reinfecției cu COVID-19 e mai mare la bătrâni

Conform unui studiu observațional danez publicat în The Lancet„Assessment of protection against reinfection with SARS-CoV-2 among 4 million PCR-tested individuals in Denmark in 2020: a population-level observational study”, thelancet.com riscul unei reinfecții cu COVID-19 este mai ridicat la vârstnici. Testul s-a folosit de strategia Danemarcei de a testa gratuit, cu metoda PCR,  populația, analizând cele 10,4 milioane de teste făcute în 2020 de circa 4 milioane de persoane (69% din populația țării).

Conform analizei, dintre cele peste 11.000 de persoane care au avut un test pozitiv în primul val al pandemiei, înainte de iunie 2020, și care au fost testate și în valul al doilea, 72 au avut rezultate pozitive. Cercetătorii spun că protecția față de o posibilă reinfecție dată de anticorpii obținuți natural ar fi de 80,5%, însă la de peste 65 de ani a fost de doar 47,1%.

Studiul arată astfel că strategia de vaccinare care prioritizează vârstnicii este una înțeleaptă, însă are și o limitare: nu există o corelare cu simptomatologia celor reinfectați, studiul incluzând și persoane care, la primul test pozitiv, au fost asimptomatici sau au avut forme foarte ușoare ale bolii, ceea ce ar putea indica că numărul de anticorpi creați de organism ar fi fost scăzut, dar și persoane care ar fi putut avea o formă de lungă durată a COVID-19.

Ultrasunetele pot afecta coronavirusul SARS-CoV-2

Conform unui studiu de la MIT publicat în Journal of the Mechanics and Physics of Solids„Ultrasound has potential to damage coronaviruses, study finds”, news.mit.edu ultrasunetele folosite în dispozitive de imagistică medicală pot afecta virusul SARS-CoV-2. Folosind o modelare computerizată, cercetătorii au observat că proteina S și învelișul coronavirusului colapsează la frecvențe între 25 și 100 MHz, în aer și în apă în doar câteva milisecunde.

Ne este încă prea clar cât de apropiată este simularea computerizată de proprietățile fizice reale ale coronavirusul, însă studiul deschide calea către un posibil tratament bazat pe ultrasunete împotriva COVID-19. 



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

CORONAVIRUS|STUDII

Sindromul post-Covid: încercarea de după pandemie

De
Doctorii din Europa îi țin sub supraveghere pe pacienții infectați cu Covid-19 pentru a găsi tratamente pentru o afecțiune prelungită, care este deopotrivă istovitoare și enigmatică.
ȘTIINȚĂ|SCIENCE REPORT

Games of Science, concursul care îi antrenează pe cercetătorii români pentru postări de Tik Tok

De
Au început înscrierile la ediția a doua a concursului Games of Science, un proiect dedicat cercetătorilor (și nu numai), în care participanții trebuie să capteze atenția publicului în doar 15 secunde.
CORONAVIRUS|SCIENCE REPORT

Coronavirus Science Report #115: Honey, I’m back!

De
Pandemia n-a plecat nicăieri, s-a schimbat doar modul în care oamenii se raportează la virus și la boală.
CORONAVIRUS|SCIENCE REPORT

Coronavirus Science Report #114: Din val în val

De
Părerea generală este că pandemia s-a încheiat – cel puțin așa se comportă majoritatea. Cifrele arată însă creșteri în mai toată lumea, datorate variantei BA.2