Alejandro Levacov/Guliver/Getty Images

5 seriale de văzut în vacanță14 min read

De Mindcraft Stories 17.04.2020

Conform tradiției seculare, de sărbători, redacția Mindcraft Stories studiază știința din seriale. Până ne revedem, uite la ce-ți recomandăm să te uiți și tu, în pauza dintre drob și pască.  

Gata, punem pandemia pe mute, și dăm drumul la niște episoade puse pe hold. Pentru că mesajele de sărbători intră mai bine cu seriale pe fundal, nu ne-am putut abține și am ales doar titluri care au de-a face, în clin sau în mânecă, cu știința și tehnologia. De la roboți la zboruri interplanetare, de la călătorii în timp la inteligență artificială și inginerie genetică.

HBO


Devs

► Recomandat de Vlad Tăușance

Spioni ruși, universuri paralele, crime și o eroină hacker. Sună ciudat de cunoscut, știu. Adaugă în ecuație un laborator levitant și un supercomputer cuantic, care dă replay crucificării lui Iisus, dar aruncă și un ochi spre viitor, la nevoie. Devine interesant.

La fel ca la toate SF-urile bune, Devs are o bază științifică relativ solidă, precum și referințe tehnice și culturale familiare. Computerul cuantic din serial copiază designul aproape steampunk al prototipului IMB Q prezentat la CES 2019 (youtube.com). Sediul companiei ficționale de tehnologie Amaya seamănă cu campusul Google. Lumea toxică a startupurilor de tech este redată fidel, în stilul slow-burn patentat de Mr. Robot.

Nu-i de mirare, regizorul și scenaristul este Alex Garland, poate cea mai promițătoare voce din cinematografia SF recentă, căruia îi datorăm recentele hituri Ex Machina și Annihilation, dar și scenariile de la 28 Days Later, Sunshine și Dredd.

Disponibil pe: HBO GO | Știință & Tehnologie: 9/10Potențial de binge watching: 6/10

Netflix


Lost In Space

► Recomandat de Alec Pop

Este un remake al serialului lui Irwin Allen din 1960 cu același titlu și se bazează pe (aproximativ) aceleași personaje principale. În urma unui eveniment care amenință supraviețuirea umanității, familia Robinson este selectată pentru cea de-a 24-a misiune a Rezolutului, o navă spațială interstelară care transportă familiile selectate pentru a coloniza sistemul Alpha Centauri. Cum anii șaizeci au fost o epocă de aur pentru science-fiction, și serialul lui Allen abordează teme științifice precum schimbările climatice rapide, călătoria în timp și chiar antimateria. 

Reboot-ul din 2018 este chiar mai puternic înrădăcinat în știință decât omologul său din 1960. Acest lucru poate fi parțial atribuit simplului fapt că înțelegerea universului de către comunitatea științifică s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii 50 de ani.

Un element clasic de sci-fi, care a fost și o mare parte din originalul Lost in Space, este tovarășul apropiat al lui Will (mezinul familiei, mic geniu când vine vorba de computere și nu numai), robotul. În versiunea modernă acesta nu mai este un simplu robot, ci mai degrabă l-am clasifica drept inteligență artificială. 

Disponibil pe: Netflix | Știință & Tehnologie: 7/10Potențial de binge watching: 8/10

Netflix


Love, Death & Robots

► Recomandat de Mihai Ghiduc

De la The Twilight Zone încoace, suntem obișnuiți cu asocierea SF-ului cu ideea de antologie, seriale în care episoadele n-au nici cea mai mică legătură între ele, cu excepția genericului și a unei eventuale teme comune. Revigorat de Black Mirror, genul a cunoscut o adevărată explozie în ultima perioadă, fiecare serviciu de streaming având măcar o asemenea antologie.

Love, Death & Robots este o serie animată, creată de Tim Miller (regizorul Deadpool), David Fincher (dacă mai are nevoie de prezentare, tipul care ne-a dat Seven, Fight Club, Zodiac sau, în televiziune, House of Cards și Mindhunter), Joshua Donen și Jennifer Miller, care ignoră chiar și regulile tradiționale ale serialelor-antologie. Episoadele au durate diferite, între 5 și 18 minute; doar atât cât este nevoie ca să spună povestea. Comune sunt tonul sci-fi sau fantasy și animația.

Fiecare episod este realizat într-un stil diferit, pentru că s-a apelat la 18 echipe, din întreaga lume, câte una pentru fiecare poveste. Ai de toate, de la comedie la dramă și horror, și e imposibil să nu găsești măcar câteva care să-ți placă. Recomandările mele sunt Zima Blue, Good Hunting, Three Robots, Ice Age, Lucky 13 și Alternate Histories. Serialul a fost lansat anul trecut, în martie, și se lucrează deja la un al doilea sezon.

Disponibil pe: Netflix | Știință & Tehnologie: 7/10Potențial de binge watching: 9/10

Amazon Prime


The Expanse

► Recomandat de Ionuț Preda

Cumva, am ajuns până în anul 2019 fără să aud de The Expanse. Pentru un pasionat auto-proclamat de SF-uri asta ar trebui să fie echivalentul unei blasfemii.

Din trailere, ai zice că e un serial de tip space opera standard, în care spectacolul vizual e menit să-ți distragă atenția de la incongruențele scenariului. Dar, după ce începi să te uiți, ești aruncat într-un viitor în care omenirea s-a extins prin întreg Sistemul Solar, iar coloniile pe care le-a fondat au evoluat diferit în timp, ajungând la diferențe culturale aproape ireconciliabile. Ești purtat dintr-o parte în alta a sistemului, în diferitele perspective ale unor personaje imperfecte, care pot să ia decizii salvatoare în momente de criză la fel de bine cum pot face greșeli care le anulează toți așii din mânecă. Iar în sezoanele ulterioare, atenția se îndreaptă încet către misterele galaxiei, reducând la minim momentele de „scena X se întâmplă pentru că așa spune scenariul”.  

Serialul e mult mai axat pe partea de science, fără ca aceasta să preia prim-planul. Este în principal meritul seriei de cărți scrise de autorii Daniel Abraham și Ty Franck sub pseudonimul James A. Corey, după care este adaptat serialul. Dar nu strică nici faptul că producătorul executiv, Naren Shankar, are doctorat în fizică aplicată și inginerie electrică, și a a avut grijă ca adaptarea să includă reprezentări realiste ale zborului navetelor prin spațiu (fără drifturi spațiale!) – o dezvoltare mai apropiată de realitate a oamenilor care cresc în condiții de gravitație zero – și efectul Coriolis aplicat în turnarea unui pahar de whisky pe Ceres.

Disponibil pe: Amazon Prime | Știință & Tehnologie: 9/10 | Potențial de binge watching: 9/10

HBO


Westworld

► Recomandat de Valentina Nicolae

În sezonul trei al serialului SF Westworld – o adaptare a filmului din 1973 a lui Michael Crichton (cel care a scris Jurassic Park) – ieșim din parcul de distracții cu tematică western, care a fost locul principal de desfășurare a acțiunii în primele două sezoane, și ne mutăm într-un Los Angeles din viitor, unde mașinile vorbesc, motocicletele se conduc singure și devin arme ucigașe la nevoie. În această nouă lume, Dolores e hotărâtă să extermine specia umană (și, hei, cine o poate condamna după câte a pătimit din partea oamenilor în sezoanele anterioare), Maeve vrea să evadeze în lumea reală, dar nimerește dintr-o simulare a simulării realității în alta, iar Bernard încearcă să o găsească pe Maeve ca să o înfrunte pe Dolores.

Apare un nou personaj, jucat de Aaron Paul (pe care îl știți ca Jesse Pinkman din Breaking Bad), un fost soldat pe nume Caleb Nichols. Caleb suferă de PTSD și se luptă să supraviețuiască într-o lume care e construită pe acordarea de scoruri oamenilor, în funcție de ce fel de job ai, dacă muncești etc. Tema a mai fost explorată în Black Mirror și în China, în viața reală. 

Noul sezon aduce mai multă acțiune și entertainment, dar și întrebări esențiale despre viitorul umanității, despre rolul inteligenței artificiale în structurarea societății, despre liberul arbitru și ce înseamnă realitatea. Pe alocuri, însă, narațiunea mi s-a părut mai simplă și mai orientată spre binaritatea bine-rău decât în episoadele de dinainte. 

Disponibil pe: HBO GO | Știință & Tehnologie: 8/10Potențial de binge watching: 7/10


CULTURĂ|FILM&TV

Acasă, My Home – cum s-a transformat un reportaj într-un documentar premiat

De Valentina Nicolae 24/09/2020
Un documentar despre trecerea de la traiul în mijlocul naturii la cel din oraș, dar și despre definirea propriei identități și găsirea unui acasă.
CULTURĂ|FILM&TV

Știință versus Hollywood: Tenet, între fizica teoretică și plothole-uri cât casa

De Ionuț Preda 22/09/2020
Christopher Nolan ne amețește din nou cu ultimul lui film, în care ia noțiuni despre timp discutate de fizicieni renumiți și le inserează într-o poveste de acțiune cu spioni.
TEHNOLOGIE|FILM&TV

The Social Dilemma evită să pună punctul pe i

De Mihai Ghiduc 16/09/2020
Documentarul de pe Netflix spune multe lucruri pe care le știm, apoi scapă hățurile într-o vagă direcție conspiraționistă
MEDIU|FILM&TV

Investigațiile sub acoperire ale celor care se luptă cu mafia lemnului

De Valentina Nicolae 10/09/2020
WOOD (LEMN) aduce în discuție defrișările ilegale din Rusia, China, România și Peru într-un documentar ca filmele cu spioni.