Robin Olimb/Getty Images

Adam Curtis analizează ideologiile contemporane într-un nou documentar BBC

De Cristi Mărculescu 20.02.2021

În „Can’t Get You Out of My Head”, Adam Curtis pune multe întrebări despre istoria ideilor, ideologiilor și isteriilor din societate

Can’t Get You Out of My Head, documentarul nou-nouț al lui Adam Curtis își alocă vreo opt ore (și șase episoade) pentru aceste interogații. Are eleganța de-a nu oferi răspunsuri sau de a da verdicte, ci de-a trasa un scurt istoric al teoriilor despre psihicul uman și modurilor în care ideologiile au tot încercat să țină sub control masele și sentimentele lor. 

Titlul complet al serialului de documentar este Can’t Get You Out of My Head: An Emotional History of the Modern World.Detalii pe imdb.com Multe cuvinte, multe ore, multe idei și foarte multe imagini de arhivă. În niciun caz prea multe, pentru că la documentarele lui Curtis densitatea este unul din motoarele narative. 

Considerată de unii potop de dimensiuni biblice de informații, imagini și teorii, densitatea filmelor făcute de Adam CurtisDocumentarist britanic care lucrează la BBC: wikipedia.org din materiale de arhivă (și ce mai arhivă, fix cea mai mare din lume, a BBC-ului) îl recomandă fie drept autor esențial (pentru o parte, mai educată și mai relaxată a publicului), fie drept regizor nefrecventabil (pentru o parte din extremitățile politizate și ideologizate ale societății). 

Curtis lucra de 20 de ani la BBC când a devenit star de calibru mondial în 2002, cu The Century of the Self,Poți vedea aici un trailer extins: youtube.com o docu-serie despre cum de la Sigmund Freud până la consumerismul rampant au fost câțiva pași deloc ascunși și deloc benefici, motivați de bani și corupți de ideologii politice. Bitter Lake și HyperNormalisation, concepute ca lungmetraje, i-au cimentat reputația de cronicar al secolului XX și observator, în egală măsură echidistant și pesimist, al secolului XXI. 

CITEȘTE ȘI: 2020: A Covid Space Odyssey. Departe de pandemie, în spațiu.

Istoria emoțională a lumii moderne îl (re)confirmă drept documentarist genial, cu arhivele BBC la degetul mic și o predispoziție de-a dreptul manieristă pentru un anume tip de cinema. Un cinema colat din arhive, interesat de idei și idealuri și perfect capabil să le înțeleagă ratările, un sortiment compact, amplu dar și lejer de istorie a ideilor și ratărilor secolului XX. Ușor de ironizatCa în The Loving Trap, un video care-l critică pe Curtis, youtube.com ca manieră (și maneirism), dar imposibil de re-creat. Sau egalat. 

Acestea fiind scrise, care-i faza cu Can’t Get You Out of My Head: An Emotional History of the Modern World? Ca să nu iasă un text de dimensiuni comparabile cu serialul, voi puncta fix șase chestiuni.

O istorie a ideilor despre om (și societate) este automat și o istorie a idealurilor, și o istorie a ideologiilor. Curtis include și traseul teoriilor din psihologie și neurologie, devenite literă de lege, și istoria efectelor idealurilor devenite ideologii: Califatul ISIS și Revoluția Culturală, conspiraționismul pe trend ascendent și inegalitățile sociale, iresponsabilitățile birocrațiilor tehnocrate, toate sunt rezultate din frici și fantezii ale elitelor. 

Drumul spre iad este pavat nu doar cu ambiții dictatoriale ci și cu prea-bune intenții. Și viteza de deplasare este cu atât mai mare cu cât percepțiile despre realitatea lumii în care trăim sunt rezultate din perspective și narative croite după teorii științifice și ambiții umanitare care uneori se dovedesc greșite, alteori se dovedesc unelte cu dublu-tăiș. 

Curtis are o teză de demonstrat aici. Am ajuns incapabili să funcționăm ca societăți pentru că unii nu mai cred în nimic, alții cred în cele mai absurde teorii ale conspirației, pentru că politicienii au abrogat orice responsabilitate a clasei politice în controlarea capitalului, oligarhilor și economiei. Prezentată simplu, teza nu-i nici nouă, nici spectaculoasă. 

Ce-i terifiant și fascinant este traseul pe care gândirea politică despre societate l-a parcurs pentru a ne aduce în acest moment actual. Care este, de fapt, un „toate-s vechi și nouă-s toate”: și tendința de refugiere în trecuturi nobile și edulcorate și ficționalizate (a dreptei) și mișcările de masă și rasă motivate de inegalități (ale stângii multiculturale) și ajutoarele ratate oferite țărilor din Africa și colaboraționismul (fie el voluntar sau nu al) oamenilor de știință la cele mai dezgustătoare acte politice s-au mai întâmplat. 

Nici măcar Trump nu a fost primul președinte al SUA acuzat că ar fi omul Kremlinului. 

Can’t Get You Out of My Head este munca unui regizor care știe că, pentru a explica o perspectivă asupra realității, trebuie să faci două lucruri: să îți asumi caracterul subiectiv al demersului și să creezi, într-un mod asumat, ficțiune. Aceste două chestiuni sunt foarte rar prezente în documentarele pe trend recente. 

La parseci distanță de observaționalul frust (Colectiv și City Hall ar fi cele mai recente exemple notorii), Curtis își asumă deplin caracterul de ficțiune/„narativ” și idiosincraziile personale: montajul cu pusee dramatice (slo-mo și tăieturi bruște), ironiile gigantice (Thatcher și Elțîn), videocliparea unor piese iconice peste materiale complet disjuncte (Lady in Red a lui Chris de Burgh nu cred că o mai ascultă nimeni cu aceleași sentimente după vizionarea docu-seriei ăsteia). 

Adam Curtis știe că cinema-ul este spectaculos și alegerea materialelor de arhivă fix asta face: spectacularizează un trecut și construiește povești despre civilizație folosind criterii estetice. 

Povestea (teza/narativul) din Can’t Get You Out of My Head este de fapt o culegere de povestiri, adunate de prin imperiile secolului (China și Rusia, SUA și ruinele imperiului britanic), dotate cu protagoniști surprinzători. Soția lui Mao și Tupac Shakur, matematicieni uitați și balerine celebre, psihiatri odioși și miliardari din Silicon Valley, pseudodizidenți sovietici și bancheri din Londra au cu toții rolurile lor mai mari sau mai mici în ceva ce este o încrengătură întortocheată de idei și masacre, continente și experimente. 

Aici Curtis patinează pe ghețuri subțiri și e perfect conștient de asta. Când definește teoriile conspiraționiste drept căutare de modele (pattern-uri) și legarea unor chestiuni distante drept rapoarte cauză-efect, riscă. Un risc asumat con gusto, demn de un narativ despre cum noi oamenii și ideile noastre despre noi ca oameni am evoluat, mutat, criminalizat și chestionat, exploatat și reînviat aparent haotic prin marile imperii ale secolului XX. 

Titlul include una dintre cele mai interesante întrebări apropo de lumea de azi: putem să scăpăm de încercările guvernelor (și savanților) de-a înțelege cine suntem și cum gândim noi, ca masă de oameni cu drept de vot? Și bani de cheltuit? 

Disperate și deja ratate de câteva ori (cu consecințe tragice), tentativele puterii de-a înțelege și controla „lucrurile dubioase care bântuie prin subconștientul colectiv” au construit lumea de azi. O lume cu o istorie (încă recentă) de antecedente oribile (Holocaust și Revoluția culturală, Gulagul și Kosovo, masacrele din Africa) și un prezent deloc agreabil. 

Curtis explică momentul actual cu luciditate: individualismul triumfător nu poate ține la un loc societățile, dar guvernele îl preferă ideologiilor de masă și revoluțiilor. Modul în care puterea se transmite de la conducători la revoluționari, felurile în care rămâne (aproape) intactă și transformă revoluționarii victorioși în guvernanți sângeroși organizează o parte din ideile documentarului. 

Tot din titlu, „emoționalul” implică altceva: că istoria recentă este un șir de tentative de-a înțelege exact emoțiile umane și de a le controla. Fie prin diversiuni pline de autovalidare (consumerism și contracultură, pășunism și nazism), fie prin suprimare (nu musai fizică a individului: de la chimia creierului până la spălarea pe creier și „reprogramarea” personalității a fost un pas mic). 

Brutal rezumat, Can’t Get You Out of My Head: An Emotional History of the Modern WorldPentru curiozități despre cât de pesimist este de fapt Curtis și cât de bun prieten e cu Charlie Brooker, creatorul Black Mirror, dă click aici și aici. este o poveste despre poveștile pe care ni le spunem nouă înșine despre noi și ce ni se întâmplă atunci când începem să credem doar în ele. 


Norocoșii care locuiesc în Marea Britanie pot vedea serialul pe site-ul BBC.



Text de

Cristi Mărculescu

Selecționer de filme la festivaluri. A început cu TIFF, a continuat cu multe altele (Dracula IFF, Dakino, Luna Plinã, BUZZ CEE). Ocazional, scrie.

CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ choice: A început TIFF 2021

De
A doua ediție TIFF din pandemie se desfășoară între 23 iulie și 1 august. Dansatorul Sergei Polunin este invitatul special din acest an. 
CULTURĂ|FILM&TV

Magia tehnicii vs puterea narațiunii. De ce Marvel își resetează supereroii?

De
Tehnologia generării actorilor virtuali devine atât de puternică încât Marvel ar fi putut să-l mențină pentru totdeauna pe Robert Downey Jr. în rolul lui Iron Man. Face în schimb toate eforturile să dea costumele emblematice mai departe altor personaje.
CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ choice: Filmul unei comunități care se salvează prin cântece

De
Festivalul de film documentar antropologic Culese din Balcani se întoarce în acest weekend, cu o ediție specială de buzunar, adică una de pandemie, cu locuri și filme puține, dar bune.
CULTURĂ|OVERVIEW

Scrisoarea lui Neacșu, cel mai vechi document în română, nu are condiții speciale de arhivare

De
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document atestat în limba română, a împlinit 500 de ani, dar asta nu-i asigură un tratament special.