Alice in Borderland: Supraviețuiește cine gândește, nu cine se nimerește7 min read

Într-o pauză de noutăți, am ales să îți recomand un serial care mi-a scăpat în 2020, dar mi-a atras atenția în decembrie, când a apărut al doilea sezon.

Alice in Borderland are la bază manga cu același nume, scrisă de Haro Aso și apărută în 18 volume, între 2010 și 2015, și e o combinație inedită între thriller postapocaliptic, film de supraviețuire și SF. În centrul atenției e Ryohei Arisu, un adolescent care joacă poate un pic prea multe jocuri video, introvertit și vag depresiv. Prietenii lui, Karube și Chota, nu sunt nici ei mai breji. Primul urmează să fie concediat, iar celălalt abia așteaptă să chiulească de la job, pentru întâlnirea din fața gării Shibuya care le va schimba complet viața. După ce se ascund de poliție într-o toaletă publică, în urma unui accident ușor între două mașini, pe care l-au provocat involuntar, cei trei se regăsesc, la ieșire, într-un Tokyo pustiu. 

Băieții trec abrupt prin sentimente contradictorii, atât de panică, dar și de amuzament, iar în timpul nopții observă o reclamă pe un panou publicitar pentru un joc care stă să înceapă. Ajunși la locul cu pricina, descoperă că mai sunt, totuși, oameni în oraș, și că mulți dintre ei participă de ceva vreme la astfel de jocuri, care sunt pe viață și pe moarte. Mai mult, în urma acestora, supraviețuitorii primesc așa-zise „vize”, care se traduc, de fapt, în zile în plus de viață.

Sună deja a Squid Game, însă Alice in Borderland e mult mai expansiv și nuanțat, pentru că jocurile cinice, împărțite în patru categorii care folosesc însemnele cărților de joc („inima neagră” anunță jocurile bazate pe forța fizică, „trefla” pe cele unde importantă e munca în echipă, din „romb” fac parte provocări care testează inteligența, de genul escape room, în vreme ce  jocurile marcate cu „inimă roșie” testează altruismul sau, dimpotrivă, egoismul participanților), au deseori substrat sociopolitic percutant și reușesc, de la un episod la altul, să contureze personajele, suficient încât să te facă curios și să nu-l abandonezi după unul sau două episoade – mai ales când vine vorba despre primul sezon, în mod deosebit față de al doilea, care e niscaiva mai inegal și uneori redundant.

CITEȘTE ȘI: The Last of Us: zombie, ideologie și ciuperci

Suspansul probelor mortale și spectacolul regizoral al lui Shinsuke Sato (remarcabil în timpul jocului „Tag”, dintr-un complex de apartamente) sunt, însă, dezechilibrate de câteva aspecte modeste ale scenariului, aglomerat cu aforisme clișeu, de genul „Left to our own devices, humans will rape, steal, and kill each other. That’s just who we really are” sau „To gain something, you need to lose something”, și cu momente intime prea puțin izbutite între personaje, care rareori reușesc să treacă dincolo de plictis. Iar al doilea sezon îți oferă tot mai puțin mister și mai multe episoade decât ar fi fost nevoie.

În cele din urmă, însă, Alice in Borderland, dacă reușești să ignori faptul că nu la fel de profund ca The Last of Us, la fel de cinematic precum Station Eleven sau la fel de creativ și dinamic ca Squid Game, e un binge watch distractiv, care, în unele momente, te va surprinde cu câteva comentarii politice despre consumism sau autoritarism, îți va satisface pofta de acțiune, dar îți va provoca și intelectul, cu ocazia câtorva „probe” care fac din Survivor o joacă de copii. Oricum, mai interesant decât Ready Player One și mai accesibil decât Saw. Gata, suficiente referințe. De asemenea, serialul îți oferă mai multe personaje, în afara celui principal, cu care să simpatizezi. Poate chiar mai mult decât cu acesta. M-a interesat, mai degrabă, ce se va întâmpla cu Chishiya, un tip cerebral și introvertit, cu Ann, calmă în orice situație, sau Kuina, o transexuală cu dreadlocks pricepută la arte marțiale, care, în viața reală, a fugit de acasă. Ai suficiente motive, aș zice, să-l încerci.

Disponibil pe Netflix | Per total: 6/10 | Știință & Tehnologie: 5/10