Niko Tavernise/Netflix
Am vorbit cu cercetătoarea care l-a făcut savant pe Leonardo DiCaprio25 min read
În Don’t Look Up, noua comedie Netflix, o cometă amenință Pământul. Amy Mainzer, cercetătoare la NASA, a avut grijă ca știința din spatele filmului să fie mai serioasă decât restul scenariului.
Pe la jumătatea Disponibil, din 24 decembrie, pe Netflix vei avea un ciudat sentiment de familiaritate. N-are legătură doar cu La un moment dat, directorul care se ocupa de distribuție le-ar fi spus producătorilor despre faptul că toată lumea accepta participarea la film: „Începe să devină ridicol”. care-și tot fac apariția în filmul semnat de „Vinovat”, printre altele, de Anchorman, The Big Short și Vice. ci cu felul în care personajele din film tratează știința. Sau, mai exact, o ignoră ori o „îndoaie” cât să se potrivească cu viziunea lor politică și interesele de moment.
Leonardo DiCaprio și Jennifer Lawrence sunt protagoniștii fimului, doi savanți ce descoperă o cometă care va lovi pământul. Foto: Niko Tavernise/Netflix
În Don’t Look Up, surprinzătorul candidat la Oscar ce va debuta luna aceasta pe Netflix, știința nu spune ceva îndepărtat, precum „dacă temperatura globală va crește cu două grade, vom avea de suferit”, ci ceva mult mai clar și iminent. Doi cercetători, jucați de Leonardo DiCaprio și Jennifer Lawrence, descoperă o cometă care va lovi Pământul peste șase luni. Suficient de mare ca să producă o catastrofă ce duce la extincție.
CITEȘTE ȘI: 6 lucruri din spațiu care pot să ne omoare
Felul în care lumea reacționează, însă, nu e cel cu care te-au obișnuit filme precum Armaghedon sau Deep Impact, cu președinți sobri și încrezători în știință. E, mai degrabă, asemănător cu felul în care lumea a primit vestea epidemiei de coronavirus (unii nu vor scăpa ironia din faptul că Meryl Streep joacă o președintă cu alură trumpiană), cu politicieni care caută soluții cu un ochi la sondaje și grupuri întregi de oameni care atacă știința și preferă soluțiile unor șarlatani. Faptul că scenariul a fost scris cum mult înainte ca omenirea să se lovească de această boală e cu atât mai remarcabil.
Amy Mainzer, la premiera oficială a filmului. Foto: Dimitrios Kambouris/Getty Images for Netflix
Amy Mainzer este cercetătoare la NASA, fiind director adjunct al proiectului WISE și investigator principal al proiectului NEOWISE (Near-Earth Object Wide-field Infrared Survey Explorer), două programe care se ocupă fix de detectarea și catalogarea asteroizilor și cometelor care ar putea deveni periculoase pentru Pământ.
Nu-i de mirare, deci, că Amy Mainzer a devenit consultantul științific al filmului Don’t Look Up și i-a pregătit pe Leonardo DiCaprio și Jennifer Lawrence pentru a arăta ca niște cercetători adevărați. În lumea mult prea familiară a filmului, asta înseamnă nu doar că personajele lor știu toți termenii științifici corecți, ci și că sunt extrem de frustrate că nu sunt luate în serios așa cum ar trebui.
Am avut ocazia de a face un scurt interviu cu ea. Iată ce am aflat.
Când am văzut primul trailer al filmului m-am gândit; „Trebuie să fie o alegorie despre schimbările climatice”. Apoi, am văzut că și Adam McKay a spus asta. Care este părerea ta?
Din punctul meu de vedere, cred că filmul este, într-o viziune mai largă, despre acceptarea științei, nu este doar despre criza climatică. Desigur, e o alegorie, dar este despre întreaga gamă de probleme pe care le abordăm, ca omenire, și dacă adresăm sau nu aceste probleme cu instrumentele științei, dacă acceptăm sau nu rezultatele care provin din aceste analize.
Este un film despre negarea științei, despre oameni care resping știința și despre ce se întâmplă dacă faci asta.
Așa că, pentru mine, e o foarte importantă declarație despre importanța științei în procesul decizional zilnic din viața noastră.
Meryl Streep joacă un tip foarte familiar de președinte, iar Jonah Hill e șeful de cabinet și fiul acesteia. Foto: Niko Tavernise/Netflix
E destul de clar acum, cu pandemia, dar când ați început să lucrați nu era situația asta.
Exact. Ăsta e unul din lucrurile remarcabile la acest film. Am început să lucrez cu regizorul Adam McKay înainte să înceapă pandemia. Și m-am gândit că nu are cum ca oamenii să nu creadă în cometă, că nimeni n-o să îi nege existența. Și iată unde ne aflăm acum!
Acum foarte puțină vreme, NASA a lansat o sondă care va încerca devierea unui asteroid. Filmul vine după acest moment care arată un interes pentru subiect diferit de cel din film.
Misiunea DART abia a fost lansată și vom vedea dacă va fi capabilă să miște un asteroid – acesta va fi un experiment important.
CITEȘTE ȘI: Cum poate fi evitat impactul unui asteroid cu Pământul?
Cred că filmul vine într-un moment în care încrederea în știință a crescut, dar în același timp vedem o groază de oameni cărora nu le plac răspunsurile pe care știința le dă. Adesea, sunt adevăruri dureroase pe care le aflăm. E despre felul în care gestionăm veștile proaste, ca societate.
Uneori, știința ne spune că veștile nu sunt neapărat bune, sunt rele, iar uneori e și mai rău, uneori e vina noastră.
Așa că filmul vorbește despre ideea că poți fie să înfrunți realitatea, să mergi înainte și să încerci să rezolvi problema, cu ochii deschiși, folosind instrumentele pe care le ai, instrumentele științei, sau poți spune: „Nu, asta nu se întâmplă. Vreau să ignor asta”. Dar consecințele sunt teribile, în acest caz. Filmul încearcă să spună – sau asta sper eu că se va înțelege – că și atunci când știrile nu sunt bune, ar trebui să ascultăm și să încercăm să reparăm lucrurile.
În Don’t Look Up, o cometă se îndreaptă direct spre Pământ. Foto: Netflix
Premisa filmului, o cometă care va lovi pământul, e ușor de explicat unui politician. Dar știința nu lucrează mereu cu lucruri atât de concrete și are nevoie de bani pentru multe feluri de cercetări. Cum poate fi convins un politician să finanțeze lucruri abstracte?
Cred că una dintre cele mai mari dificultăți pe care le întâmpinăm, ca ființe umane, e că dacă nu vedem ceva cu ochii noștri, dacă nu e în fața noastră, dacă nu ni se întâmplă în acest minut, avem tendința să ignorăm acel lucru. E ușor să ignori. Dacă te gândești, nu poți vedea un virus, e invizibil cu ochiul liber, poți intra într-o cameră plină de viruși și nu vei ști pentru că nu-i vei vedea. La fel și cu climatul. Gazele de seră sunt invizibile, nu le vezi când te uiți la atmosferă. Și totuși, aceste lucruri sunt acolo și au un efect teribil.
Uneori, ceri oamenilor să lase deoparte instinctul vechi de milioane de ani de a ignora ceva ce nu e în fața ta și să-l tratezi cu aceeași seriozitate și același grad de urgență și respect ca pe un tigru care sare spre tine.
Nu putem vedea virusul, dar e la fel de periculos. Gazele de seră sunt la fel de periculoase ca lucruri care sunt, concret, în fața noastră. Avem multe obstacole de depășit pentru simplul fapt că nu suntem programați să ne gândim la aceste lucru, am aflat relativ recent despre toate aceste lucruri care sunt invizibile și au efect pe termen mai lung. Deci cred că multe din aceste lucruri au legătură cu natura umană, altele cu lipsa de educație științifică.
Cu alte cuvinte, ne trebuie mai multe persoane cu educație științifică de bază, dar cred că, fundamental, trebuie ca oamenii să-i cunoască pe savanți. Pentru că, în cele din urmă, ca să accepți când cineva îți spune că există lucruri invizibile care sunt periculoase, trebuie să ai încredere în persoanele care îți spun asta. Cum altcumva să îi crezi? Sper că filmul va umaniza cercetătorii și va face să le fie acceptate rezultatele.
Jennifer Lawrence descoperă cometa Debiasky. Foto: Netflix
Ai descoperit o cometă, acum câțiva ani, dar lucrezi și ca cercetător în științele climatice. Cum funcționează cele două lucruri, spațiul și pământul?
E cumva amuzant. Tehnologia pe care o folosim când ne uităm după comete și asteroizi utilizează un anumit tip de procesoare de imagine și tehnologii, o formă de imagistică rapidă cu câmp larg, prin care scanăm cerul foarte repede. Tehnicile sunt aceleași cu cele folosite în teledetecție, pe Pământ. Practic, iei același tip de echipament și îl îndrepți în jos. Au foarte multe lucruri în comun.
Deci e foarte ușor să lucrezi în ambele domenii pentru că știi cum să folosești echipamentul?
Ce siguranță ajută. Pentru că tehnologia e similară, procesarea imaginilor e la fel, felul în care sunt analizate datele și obținute semnalele sunt asemănătoare. Pentru mine, acestea sunt temele cele mai interesante, aș că vreau să lucrez la ele.
Știu că există o șansă destul de mică ca Pământul să fie lovit de un asteroid care ar putea distruge omenirea. Cât de mare ar trebui să fie ca să fie periculos?
Este foarte rar, în special pentru un obiect foarte mare, precum cel pe care-l vedem în film. Poate o dată la sute de milioane de ani. Dar cu obiecte mai mici, se întâmplă mult mai des, pentru că sunt mult mai multe obiecte mici în spațiu. Apar din coliziuni. Asteroizii se lovesc, se sparg în bucăți și așa apar mult mai multe bucăți mici.
Atmosfera Pământului e foarte capabilă să ne protejeze de obiecte sub circa 20 de metri diametru.
Dacă are sub 20 de metri, va fi distrus în cea mai mare parte. Un mod de a te gândi la asta este că aceste obiecte se mișcă cu o viteză incredibilă raportată la Pământ, deci e destul de comun ca un obiect să lovească planeta cu circa 65.000 de kilometri la oră. Când te miști atât de repede, atmosfera este, în esență, un zid de cărămidă. Chiar dacă e formată din gaze, e ca un perete și asteroidul se va sparge în bucăți, dacă are sub circa 20 de metri. Dacă e mai mare, sunt șanse să treacă prin atmosferă cel puțin parțial intact și să lovească solul.
Deci cam cât un autobuz de mare?
Exact. Sunt câteva experiențe recente. În 2013, a fost această explozie imensă deasupra Rusiei. Acel obiect a avut undeva între 17 și 20 de metri. Și a explodat sus, când a lovit atmosfera, nu a creat un crater. Au fost multe fragmente mici, dar nu un impact la sol.
Cât de importantă e compoziția asteroidului?
Da, foarte importantă. Și compoziția, și mărimea. Mărimea e importantă pentru că energia impactului crește cu cubul dimensiunii, cu mărimea la puterea a treia. Deci chiar și o modificare minoră a mărimii poate duce la o creștere masivă a energiei impactului. Dar, de asemenea, energia crește cu densitatea.
De exemplu, e o diferență între Detalii pe wikipedia.org și Detalii pe wikipedia.org din Arizona. Două obiecte diferite, dar nu atât de nesimilare. Cel mai mare crater creat de Celeabinsk a fost de circa șase metri, în zăpadă, de la un obiect de 17-20 de metri din piatră. Meteor Crater are un kilometru lățime.
Pentru că era din fier?
Da. Și avea doar cincizeci de metri, deci nu era foarte mare. Mai mare, dar doar de două ori. Dar fiindcă e fier și fiindcă energia crește, diferența la impact e imensă. Cu alte cuvinte, compoziția contează, dar dimensiunile contează și mai mult.
Revenind la film, cu a fost să lucrezi cu Leonardo DiCaprio și Jennifer Lawrence?
Am avut sute de conversații cu Leo. E foarte deștept și cred că e minunat să lucrezi cu artiști care sunt atât de interesați de știință, cărora le pasă și care vor să-și folosească talentul pentru a ajuta în lupta împotriva negaționismului științific. A fost minunat să lucrez cu el și cu Jen, ambii sunt foarte empatici, sunt implicați, și chiar a trebuit să lucrăm foarte mult, pentru că filmul are foarte mult dialog care e foarte tehnic.
Cred că a reușit să portretizeze frustrarea pe care noi, savanții, o simțim atunci când nu suntem auziți, când oamenii nu ascultă ce avem de spus.
I-am spus lui Leo: „În filmul ăsta trebui să vorbești pentru noi. Încercăm să vă spunem lucrurile pe care le aflăm despre climat, despre Covid, despre toate aceste lucruri”. E o scenă importantă în film în care Leo o spune – aia e practic comunitatea științifică exprimându-și sentimentele.
Au fost lucruri care s-au schimbat în scenariu din cauza discuțiilor voastre?
Adam își dorea să facă cometa foarte mare, de zece ori mai mare. Și i-am spus că nu, e prea mare. Pentru că problema e că dacă cometa e prea mare, nici măcar nu vei încerca să o deviezi. Așa că ne-am dorit ca cometa să fie suficient de mare ca să cauzeze un eveniment global, dar nu atât de mare încă lumea să zică asta e, n-avem șanse. Așa că a făcut modificarea asta și am fost foarte fericită că a făcut-o.
La ce lucrezi acum la NASA?
Acum lucrez la un nou telescop care va face o treabă și mai bună în găsirea asteroizilor și cometelor care pot ajunge în apropierea Pământului. Scopul este să descoperim 90% dintre obiectele care sunt suficient de mari ca să cauzeze daune severe la nivel regional, cu alte cuvinte obiecte care sunt mai mari de circa 140 de metri. Va fi lansat în 2026, se numește Near-Earth Object Surveyor.
Deci în următorii cinci ani nu suntem prea în siguranță, dar după…
Să sperăm, acesta e scopul. Să găsim obiectele nu când sunt la șase luni distanță de impact, ci la zece, douăzeci, treizeci de ani distanță. Și atunci am avea mult timp, dacă trebuie făcut ceva, să o facem.
