Getty Images

Artă VR. Viitorul nu a venit.13 min read

De Mihai Ghiduc 26.07.2022, ultima actualizare: 28.07.2022

Văzută la un moment dat drept viitorul artei, realitatea virtuală pare a crea mai degrabă cozi pe care mulți le ocolesc, decât să captiveze publicul

Grecia și Chile au două dintre cele mai „hot” pavilioane ale actualei Bienale de la Veneția, cel puțin din perspectiva cozilor de la intrare. Și totuși, când am vizitat cea mai mare expoziție de artă europeană, la începutul verii, n-am intrat în niciunul dintre aceste două pavilioane. Și, ca un făcut, niciunul dintre prietenii care au fost la Veneția (e drept, am întrebat doar cinci), n-au făcut-o.

Pavilionul Greciei propune o piesă de teatru în realitatea virtuală, Oedip reinterpretat, pe care poți să o urmărești chiar din mijlocul acțiunii.„Venice Biennale 2022: Four Pavilions To See in the Giardini”, artreview.com Însă coada nu se datora neapărat atractivității experienței artistice, cât mai degrabă unui deficit de aparate VR. Ca o paranteză, și România oferă o experiență în realitatea virtuală, însă nu în pavilionul din Giardini della Biennale, ci la Institutul Cultural Român – o experiență conexă expoziției Adinei Pintilie din pavilion.

Chile nu are nevoie de aparate VR, pentru că expoziția constă într-o proiecție de 15 minute, pe un ecran de (aproape) 360°, și limitează numărul participanților la opt.„Long Lines Form for Chilean Pavilion at 2022 Venice Biennale”, artnews.com În esență, este tot un soi de experiență imersivă, apropiată de conceptul de VR.

Abia la o expoziție organizată în paralel cu Bienala, Planet B: Climate Change and the New Sublime, un proiect al colectivului curatorial Radicants, lansat la începutul lui 2022 de Nicolas Bourriaud, am dat peste un exponat VR la care nu era coadă. Însă experiența, dacă poate fi numită așa, de a urmări un soi de animație 3D nedefinită, era îngreunată de un mesaj care insistat să-mi spună că lipsesc controlerele. Nu am reușit să mă prind dacă controlerele erau necesare (cu siguranță nu erau prezente) sau era o problemă de setări.

artă VR

Dominique Gonzalez-Foerster, Alienarium, 2022. Produs de VIVE Arts și dezvoltat de Lucid Realities. Vedere a instalației Alienarium 5 (Serpentine South, 14 aprilie – 4 septembrie 2022). Foto: Hugo Glendinning. © The artist and Serpentine, 2022.

Un dispozitiv greoi și incomod

Totuși, problemele de accesibilitate nu sunt problema principală a artei VR. La urma urmei, sunt nenumărate expozițiile care limitează numărul participanților și totuși sunt extrem de apreciate. Cine vrea să vadă oglinzile infinite ale lui Yayoi Kusama,„Yayoi Kusama: Infinity Mirror Rooms”, tate.org.uk la Tate Modern în Londra, nu va mai găsi bilete mai devreme de septembrie. Și la alte show-uri imersive non-VR accesul e limitat ca număr sau ca timp, așa că se formează cozi. Iar pandemia a amplificat această limitare a accesului la anumite evenimente. Și totuși, arta VR nu decolează, așa cum se aștepta lumea în 2012, când era anunțat Oculus Rift, în 2014, când a fost cumpărat de actuala Meta, sau în 2016,„Is Virtual Reality The Future Of Art?”, artrepreneur.com când au apărut primele căști VR și artiștii (și spațiile care expun artă)„Virtual Reality is a big trend in museums, but what are the best examples of museums using VR?”,  museumnext.com s-au apucat să producă conținut pentru ele. Conținut care a trecut însă rar de statutul de gimmick.

Problema nu e mereu la artiști. Uneori, acești reușesc să creeze expoziții cu elemente VR care sunt apreciate de critici și de public, precum cea a lui Dominique Gonzalez-Foerster (cu o tematică SF, poate cea mai potrivită pentru VR), care poate fi văzută la Serpentine Gallery, în Londra.„Dominique Gonzalez-Foerster imagines extraterrestrial life in VR and beyond”, wallpaper.com 

Problema e mai degrabă e una de hardware. Căștile de VR sunt greoaie și incomode. Dacă n-ai una acasă, pe care s-o folosești în același loc, la aproape fiecare utilizare într-un spațiu nou ciclul de învățare pare a se relua de la zero. Mai mereu ai nevoie de asistență sau ți se oferă oricum, chiar și nesolicitată. Disconfortul dat de lipsa de control asupra spațiului personal, mai ales când nu ești familiarizat cu locul în care utilizezi casca, afectează experiența imersivă. E greu să te lași uimit de artă când te întrebi unde naiba o fi peretele.

Nu-i deci așa de mirare că, din moment ce seturile de VR n-au devenit un dispozitiv „hot”, pe care să și-l dorească oricine, ci sunt mai degrabă adoptate de un mic grup de entuziaști, nu există un public care să fie confortabil cu ele nici la expozițiile de artă.

Aș mai adăuga o problemă creată chiar de pandemie. Ideea de a-ți pune pe față casca pe care s-a scurs transpirația altcuiva cu niște minute mai devreme (îmi place să cred că totuși cineva le dezinfectează între utilizatori) nu e cea mai apetisantă. Mai ales dacă ai stat în soarele Veneției, în fața pavilionului Greciei, să-ți aștepți rândul.

Tot de modul de funcționare al VR-ului ține și faptul că orice experiență de acest tip nu e instagramabilă. Sau cel puțin nu în sensul în care imagini spectaculoase ajung să-i determine și pe alții să vrea să fie acolo – o poză cu casca pe cap n-o să atragă public. Iar Instagramul rămâne un instrument de promovare important pentru lumea artistică.

Poate în alte domenii?

Mai degrabă decât în lumea artei, VR-ul ar putea avea un viitor în cel al filmului, cred alții. L-ar putea „salva” chiar, crede IndieWire,„VR Can Be the Film Industry’s Future, but the Barriers to Entry Are Surreal”, indiewire.com într-un articol care aproape copiază entuziasmul celor de pe siteurile de artă publicate cu cinci ani mai devreme. Nu e singurul,„Why Virtual Reality Could Become The New Normal For Cinema”, forbes.com pare să fie existat un avânt în direcția asta, amplificat de izolarea pandemică. Lunile care au trecut arată însă că lumea e foarte dispusă să abandoneze obiceiurile căpătate în anii de izolare – cu excepția notabilă a lucratului remote.

Așteptata„Apple VR/AR headset — everything we know so far”, tomsguide.com intrare a lui Apple pe piața dispozitivelor pentru VR, probabil cu o cască mixtă, de realitate virtuală și realitate augmentată (VR și AR), ar putea însă schimba lucrurile. La fel cum a luat căștile cu Bluetooth și le-a făcut ubicue, deși până la ei erau dispozitive pentru curieri și taximetriști, firma din Cupertino are capacitatea să facă din aproape orice produs lansează ceva hot. Nu e o garanție, dar pot face mai multe decât Meta pentru lumea realității virtuale.

Sau poate că artiștii ar putea învăța altceva de la Apple, că realitatea mixtă e viitorul. Poate că limitările senzoriale pe care le introduce un dispozitiv de realitate virtuală sunt prea intense, diferența dintre ce vezi și ce simți e prea mare, așa că e nevoie de o ancorare în realitatea imediată – fie prin realitate augmentată, fie prin opere care să integreze spațiul fizic pe care-l experimentează privitorul în realitatea virtuală. Pentru arta virtuală, juriul rămâne să se pronunțe – experimentele sunt acolo, dar nu s-a sărit cu adevărat gardul mainstreamului.



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

CULTURĂ|POPCRAFT

The Sandman: Așa sunt visele mele

De
Noul serial fantasy & horror din universul DC Comics apărut recent pe Netflix e o alegorie despre vise, adevăr și control (ah, și religie!), care se poate transforma într-un coșmar despre compromisurile pe care le faci.
CULTURĂ|POPCRAFT

Paper Girls: Dacă te întâlnești cu tine peste 20 de ani și nu-ți place?

De
Apărută parcă de nicăieri, replica Amazon la trendul serialelor cu puști din anii 1980 e suprinzător de captivantă, matură, dar și distractivă.
CULTURĂ|POPCRAFT

Cum a schimbat TikTok felul în care asculți muzică

De
Reinterpretată, recontextualizată sau (re)descoperită, muzica e sufletul platformei sociale TikTok. Iată câteva dintre experiențele mele și cum le-am interpretat, în diferite colțuri ale sale.
CULTURĂ|LUMEA9

Festivalurile devin verzi, pe măsură ce oamenii încep să gândească sustenabil

De
Untold, Electric Castle sau Neversea sunt doar câteva dintre festivalurile organizate anual în România. Însă pe cât sunt de profitabile economic pentru organizatori și comunitatea locală, pe atât de mult pot afecta ecosistemul. Există însă soluții pentru ca festivalurile să devină mai sustenabile.