Asimov și roboții săi: Întâlniri de gradul III (Partea a II-a)21 min read

Continuăm mini-antologia despre roboții lui Asimov cu amintiri de la Marian Coman, Mihai Iovănel și Marc Ulieriu

În prima parte a acestei miniserii despre Asimov, autorul al cărui centenar îl sărbătorim în acest an și inventatorul celor trei legi ale roboticii, ne-au scris despre prima lor întâlnire cu operele sale Bogdan Alexandru Stănescu, Laura Ciobanu și Cătălin Teniță.

CITEȘTE ȘI: Asimov și roboții săi: Întâlniri de gradul III (Partea I)

Continuăm incursiunea în opera asimoviană cu alte trei texte despre anii de aur ai SF-ului, cel puțin în România.

Marian Coman: „Anticariatul cu roboți. Sau cum am dat de Isaac Asimov”

În anii ’90, pe strada Mihai Eminescu din Brăila, lângă intrarea actorilor din Teatrul Maria Filotti, funcționa un mic anticariat. După ce ieșeam de la liceu îmi petreceam acolo cel puțin o oră în fiecare zi. Eram într-o perioadă de „recuperări” și vânam orice carte de literatură fantastică ori science-fiction. Așa i-am citit pe autorii români publicați înainte de 1989 în colecția Fantastic Club a Editurii Albatros și tot așa am descoperit o parte din clasicii genului cu puțin înainte ca Editura Nemira să dea drumul avalanșei de bijuterii SF din colecția Nautilus. Și, da, tot la fel l-am descoperit pe Isaac Asimov. Îi citisem, e drept, o povestire sau două în almanahurile Anticipația, ba chiar și niște fragmente dintr-un roman în revistele Orion realizate la Craiova de Viorel Pîrligras în anii ’80, dar, așa cum se întâmplă mereu cu lecturile din copilărie, din ele îmi rămăseseră doar câteva amintiri răzlețe. Așa că prima carte de Asimov pe care am deschis-o a fost Eu, robotul, volumul apărut la Editura Tineretului în 1967 și găsit de mine în anticariatul din centrul orașului. Abia acum îmi dau seama că lucrul acesta se întâmpla în 1992, anul în care Asimov se stingea în Statele Unite. 

Ei bine, povestirile pe care eu le citeam în 1992, publicate în România în 1967, apăruseră în volum în Statele Unite ale Americii în 1950 și, înainte de asta, fuseseră publicate în reviste între 1940 și 1950. Și, cu toate astea, își păstraseră savoarea, chiar dacă, nu de puține ori, literatura SF are ghinionul să fie depășită de progresul tehnologiei și de dezvoltarea societății. E posibil ca Eu, robotul să fi fost primul meu contact serios cu un volum de proză scurtă și probabil că atunci am realizat că povestirile pot fi scrise așa, într-un univers comun, lucru pe care aveam să-l găsesc mai târziu și la John Steinbeck, în Pășunile Raiului și care avea să mi se atașeze de suflet tot așa cum virușii se atașează de celule, cucerindu-le. Dacă proza mea scurtă este legată, dacă povestirile mele sunt interconectate, se întâmplă, cred, și pentru că la 15 ani am dat peste Eu, robotul. În anul următor, Nemira a început să publice seria Fundația, dar eu citisem deja Dune, iar Frank Herbert îmi furase nu numai mințile, ci, cum se întâmplă la vârsta aia, și inima. M-am întors la Asimov mai târziu, după ce am citit Zeii înșiși, și i-am apreciat ideile și forța imaginației, chiar dacă stilul său literar născut, cred, din obsesia pentru claritate nu este tocmai pe gustul meu.

Anul acesta, Isaac Asimov ar fi împlinit 100 de ani. Este unul dintre cei mai prolifici scriitori din lume, creatorul unui univers fascinant, autorul legilor roboticii, o minte sclipitoare, un promotor al științei și al literaturii deopotrivă. Înainte de toate, pentru mine rămâne scriitorul care mi-a deschis gustul pentru proza scurtă printr-o carte găsită în anticariatul adolescenței mele.

Mihai Iovănel: „R. Daneel Olivaw e firul roșu care leagă lumile lui Asimov”

M-am întâlnit cu roboții lui Asimov pe la 12 ani, atunci când am citit într-o revistă, publicat în foileton, Cavernele de oțel. Este un roman care combină SF-ul și literatura polițistă (cocktail care la Asimov dă cele mai bune rezultate; l-am regăsit ulterior și în câteva cărți din seria Fundației și nu numai). Detectivul Elijah Baley, ajutat de robotul R. Daneel Olivaw, rezolvă o crimă într-un New York al viitorului. Cei doi formează o pereche asemănătoare celei compuse din Sherlock Holmes și doctorul Watson. Robotul are perfecțiunea lui Sherlock, iar omul imperfecțiunea bunului doctor. Doar că de data aceasta „Watson” este cel care rezolvă cazul.

Când mă pregăteam să termin clasa a opta am citit Preludiul Fundației. După cum se știe, deși Preludiul…  este un prequel al trilogiei clasice, a fost scris la mai bine de trei decenii după aceasta, în anii ʼ80. Inevitabil, pare o scriere mai complexă decât cele trei cărți tipărite în anii ‘50. Nu doar pentru că între SF-ul din anii ʼ50 și cel din anii ʼ80 se cască o prăpastie, ci și pentru că Preludiul Fundației conectează seriile imaginate de Asimov (Roboții, Imperiul, Fundația). Când am citit apoi Fundația, prima din seria originară, am fost dezamăgit de sărăcia ei. Preludiul Fundației mi-a plăcut atât de mult (rămâne cartea mea preferată de Asimov) și pentru că acolo reapare R. Daneel Olivaw. El este firul roșu care leagă toate lumile lui Asimov. Personajul cel mai carismatic al autorului, în care fuzionează raționalitatea și etica (cele trei legi clasice ale roboticii, plus Legea Zero). 

N-am mai recitit cărțile lui Asimov de atunci, din anii ʼ90. Deși mi-am tot propus să o fac, probabil că e mai bine să le las netulburate în memoria mea afectivă. 

Marc Ulieru: „Asimov rămâne și astăzi de actualitate”

Dacă mi-ar fi dat să retrăiesc un deceniu din viața mea, aș alege fără să ezit toți anii ’90. Cu tot tumultul lor, cu toate zbaterile și neîmplinire sociale și politice pe care le-am îndurat în România acelor ani, pentru mine perioada asta – de la 10 la 20 de ani, în ceea ce mă privește – a reprezentat o continuă expansiune, a fost epoca marilor descoperiri, nu-mi aduc aminte să fi trăit vreo zi fără entuziasm. Și entuziasmul acesta mi-a fost, deseori, alimentat de literatura science fiction pe care, la acea vreme, o socoteam mai degrabă literatură de anticipație, la granița dintre imaginar și speculație tehnică sau științifică. Un ghid al lumii care avea să vină. În rândul celor care l-au alcătuit se numără, desigur, Isaac Asimov pe care l-am descoperit prin 1992 sau 1993 – Caverne de oțel, urmat de Soarele Gol, Preludiul Fundației și, mai apoi, toată saga Fundației.    

Numele lui Isaac Asimov rămâne strâns legat de roboți și, mai ales, de faimoasele legi ale roboților inclusiv în ziua de astăzi. Dar Asimov nu este primul om care și-a imaginat creaturi artificiale. Concepte asemănătoare se pot întâlni încă din Antichitate: spre exemplu, matematicianul Archytas din Tarentum închipuia (în urmă cu 6.000 de ani) o pasăre mecanică, „Porumbelul”, care era pusă în mișcare de un motor, filosoful Aristotel specula în Politica că automatele (sau automatonii, oamenii mecanici) ar fi o soluție pentru abolirea sclaviei, iar unul dintre cei mai mari ingineri ai antichității, matematicianul Heron din Alexandria (începând cu anul 10 d. Hr.), realiza numeroase invenții în câmpul mașinilor automate. Evul Mediu a fost, de asemenea, marcat de diverse prototipuri din ce în ce mai avansate de automatoni, între care excelează cavalerul mecanic al lui Leonardo da Vinci (1495) sau flautistul mecanic al lui Jacques de Vaucanson (1737).

Termenul de robot a apărut pentru prima dată ca atare în anul 1920, în piesa de teatru science fiction R.U.R. (Rossumovi Univerzální Roboti) a scriitorului ceh Karel Čapek. Premiera piesei a avut loc pe 25 ianuarie 1925, iar în următorii doi ani, bucurându-se de un larg succes, aceasta a fost tradusă în peste 30 de limbi, răspândind termenul de robot în toate colțurile lumii. Cum își imagina Čapek roboții? Surprinzător, într-un mod deloc diferit de filmele și serialele SF de astăzi (vezi Westworld). Piesa începe într-o fabrică în care se construiesc oameni artificiali, numiți roboți, din materie organică sintetică. Aceste creaturi seamănă foarte mult cu oamenii, gândesc independent și inițial sunt foarte prietenoase, lucrând pentru oameni și înlocuindu-i în diverse activități. În cele din urmă însă, roboții se răscoală împotriva oamenilor, amenințând întreaga rasă umană cu extincția.

Peste două decenii și un pic, documentându-se pentru o viitoare serie de povestiri și romane și influențat de R.U.R., un tânăr scriitor SF imagina, la 21 de ani, în 1941, cele trei legi ale roboticii pe care, mai apoi, avea să le enunțe în mai toate scrierile sale cu și despre roboți. Întâmplarea face ca unul dintre primii săi fani, pe când Isaac Asimov încă nu era foarte cunoscut, să fie un cercetător de geniu, Norbert Wiener – inspirat direct din povestirile lui Asimov, acesta formulează, în 1948, principiile de bază ale ciberneticii și deschide calea roboților practici moderni. 

Cu toate că i-am citit cu nesaț toate cărțile traduse în limba română și alte câteva în engleză, nu am fost cel mai înfocat fan al lui Asimov: îi apreciez ideile, inovațiile și imaginația. Nu mă încântă neapărat modul în care acestea sunt expuse – iar în bătălia „clasică” dintre Asimov și Frank Herbert, îl votez întotdeauna pe cel din urmă cu două mâini. Chiar și așa, în ciuda avansului tehnologic din a doua jumătate a secolului XX care face unele concepte din literatura SF a anilor ’50-’60 să pară perimate, Asimov rămâne și astăzi de actualitate. Nu există dezbare etică despre inteligența artificială și consecințele automatizării excesive a lumii în care trăim fără apelul la cele trei legi ale roboticii. Cele trei legi, care de fapt, sunt… patru! Iar cea de-a patra lege, legea zero, care spune că „Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol” mi se pare, în contextul vremurilor tulburi pe care le trăim, mai de actualitate decât oricând. 

Legea zero – care asemenea Inelului Suprem al lui Tolkien, se situează peste toate celelalte – este enunțată de mai multe ori în universul asimovian de robotul legendar R. Daneel Olivaw al cărui destin circumscrie speculațiile care se fac astăzi despre posibila evoluție a inteligenței artificiale: inițial, ajută oamenii, apoi le schimbă și influențează (în bine) viețile, le decide (pentru binele general) destinul, pentru ca, în final, să-i salveze de la dispariție. Este o viziune pozitivă și pozitivistă asupra roboticii, pe care Asimov o expune explicit în toate scrierile sale – R. Daneel este un robot bun, un înger păzitor care veghează umanitatea timp de mii de ani. Dar, implicit, scriitorul lasă goluri, zone gri, insinuează diverse scenarii pe care le putem interpreta și în sens cinic, á la Game of Thrones – dacă cârmuitorii sunt netrebnici sau nebuni, cineva trebuie să se preocupe de binele tărâmului (inclusiv prin intrigi, crime, revolte, revoluții etc.). George R.R. Martin pune toate astea pe umerii Lordului Varys, Asimov pe cei ai robotului Olivaw și, prin extensie, pe inteligența artificială. 

Am ajuns într-un sătuc uitat din Moldova, săptămâna trecută, iar seara copiii familiei i-au cerut bunicii să le prepare orez cu lapte. Răspunsul a fost: „Mai stau oleacă pe Facebook, apoi vă fac”. Cei mici s-au hotărât atunci să creeze un clip pe Tik Tok în așteptarea orezului. Dacă aș fi asistat la această scenă cam pe vremea în care îl descopeream pe Asimov, cu siguranță mi s-ar fi părut SF și n-aș fi înțeles mai nimic. Asimov plasează crearea lui R. Daneel Olivaw, primul robot cu IA și perfect umanoid (până acolo încât fizic nu se poate deosebi de oameni) în anul 5020. Eu cred că dacă noi nu-l vom mai apuca, nepoții noștri sigur vor deține un asemenea companion artificial, precum avem noi astăzi smartphone-uri.

AMINTIRILE CONTINUĂ: Adrian Cioroianu: „70 de ani după: «Legile» lui Asimov, inclusiv în dezbaterile de la UNESCO”