Alex Gotfryd/Corbis via Guliver/Getty Images

Asimov și roboții săi: Întâlniri de gradul III (Partea I)18 min read

De Mindcraft Stories 23.06.2020

Șapte cititori pasionați de SF vorbesc despre Isaac Asimov și roboții săi. În primul episod: Bogdan Alexandru Stănescu, Laura Ciobanu și Cătălin Teniță 

Multă lume consideră science-fiction-ul drept literatură pentru adolescenți sau, în cel mai bun caz, divertisment ieftin. Autorii de SF sînt, în România cel puțin, iluștri necunoscuți pentru omul de rînd.

Și totuși, există cîțiva monștri sacri ale căror nume vor fi întotdeauna recunoscute și asociate capodoperei lor de către orice individ cu o cultură generală medie. Frank Herbert, cu universul Dune. Arthur C. Clarke, cu 2001. Odiseea spațială. Robert Heinlein, cu Infanteria stelară. În sfîrșit, bunul doctor Asimov, cu Fundația și roboții săi pozitronici.

Cum a pătruns autorul american al cărui centenar îl sărbătorim în acest an în conștiința publică? În ce măsură roboții asimovieni mai sînt relevanți azi, în epoca internetului și a caselor inteligente?

Am încercat să aflăm răspunsul la aceste întrebări invitîndu-i pe cîțiva cititori pasionați de SF să ne dezvăluie prima lor întîlnire cu Isaac Asimov și roboții lui și să ne spună în ce măsură au fost influențați de aceasta.

Bogdan-Alexandru Stănescu: „Suntem niște geeks crescuți într-un oraș postapocaliptic”

Cred că am mai povestit că prin 1993, mânat de hormonii unei adolescențe zbuciumate, îmi făceam veacul, alături de alții ca mine (personaje legendare ale subculturii rock) prin zona gurii de metrou de la Tineretului, unde fie-mi ajutam tovarășul care vindea casete audio, fie ardeam gazul stând de vorbă cu niște tipi care vindeau cărți la tarabele din aceeași zonă. Aveam lecturi destul de dezordonate, însă duse la capăt cu încăpățânare, așa că în anul respectiv mă puteam lăuda cu un bagaj ridicol și impresionant de Dumas, Arthur Conan Doyle, Cioran (înțeles aproape deloc), cărți de călătorie (Magellan, Marco Polo), cărți de aventuri (Karl May) și multă literatură sovietică pentru tineret. Ani de zile am crezut că mi-am început aventura SF a cărților împrumutate de la tarabe (pe care nu aveam voie să le țin mai mult de o noapte, drept care m-am adaptat și am început să citesc foarte repede) cu ”sefeuri” de la Nemira, însă căutând acum prin rafturi dinozauri care să fi supraviețuit celor două mutări majore din viața mea, îmi dau seama că nu așa a fost: am început cu seria SF de la Teora, unde am citit Asimov pentru prima oară – O piatră pe cer și Pulbere de stele. Theyblewmymind! Nu sunt cele mai bune cărți ale lui, dar ele m-au făcut să caut Asimov în disperare, să încep să împrumut, să stau nedezlipit de ecranul televizorului la emisiunea lui Mironov și Mihai Bădescu, să cumpăr antologiile din epocă și să-mi extind acest univers spre autori pe care altfel nu i-aș fi cunoscut (de la Heinlein și Clarke la Spinrad, Poul Anderson, William Gibson și, cel la care m-am oprit, Frank Herbert). Cumva, tot acest amestec de literatură SF&Fantasy, heavy metal și haos (România anilor ‘90) e tinerețea mea și a unei bune părți din generația căreia îi aparțin. Niște geeks crescuți într-un oraș postapocaliptic unde invadatorii spațiului erau oameni ai muncii chemați de guvern să planteze panseluțe și să omoare oameni în centrul Capitalei. Trebuia să te refugiezi în ceva, iar pentru mine acel ceva a fost Asimov, cu toată lumea pe care mi-a deschis-o.

Laura Ciobanu: „Roboții inteligenți sunt cel mai apropiat contact pe care-l poți avea cu straniul”

Am cumpărat Caverne de oțel a lui Asimov pe drumul de la liceu spre casă. Când nu plecam cu prietenele, treceam de fiecare dată pe strada principală, unde erau tarabele cu cărți. Orice copertă nouă putea fi o navă către o destinație fascinantă. M-am apucat de citit imediat ce am ajuns acasă și așa am făcut cunoștință cu primul meu robot umanoid, R Daneel Olivaw. (Philip K. Dick și androizii lui visători de oi electrice, romanul nr. 1 din colecția Nemira, nu ajunseseră pe tarabele din Buzău.) Am fost fermecată pe loc. În lipsa extratereștrilor, roboții inteligenți sunt cel mai apropiat contact pe care-l poți avea cu străinul, cu straniul, cu o minte care funcționează altfel. Experiența îți este complet inaccesibilă: orice-ai face, nu ai cum să știi ce înseamnă să fii robot. 

Nu i-am înțeles niciodată pe cei care spun că Asimov nu mai este actual. Că este depășit, prăfuit. Poate că pe alocuri o fi. Dar Asimov a trasat practic regulile genului: o bună parte a romanelor și filmelor cu androizi fac referire până și azi, într-o formă sau alta, la cele trei legi ale roboticii enunțate de el. Și nu încape îndoială că o bună parte a oamenilor de știință care se străduiesc astăzi să creeze roboți inteligenți sunt copiii fascinați odinioară de cărțile lui, ceea ce îl face al naibii de actual. Ostilitatea și teama exprimate în ultimii ani față de roboții sau inteligențele artificiale nu neapărat umanoide care „ne vor lăsa fără locuri de muncă” nu sunt lucruri pe care Asimov să nu le fi înfățișat. Iar comunitatea științifică implicată în crearea de inteligențe artificiale a dezbătut de câteva ori serios dacă cele trei legi ale roboticii sunt suficiente. Ei, surpriză!, nu-s – ne-o zice chiar Asimov, în culegerile lui de povestiri cu roboți care chiar despre asta sunt: cum pot ei să încalce aceste directive, accidental sau nu. Mai mult, a setat așteptările publicului ca androizii, când vor ieși pe piață, să se spună acestor legi. Ceea ce înseamnă că științific, artistic și chiar social încă mai pășim în umbra imaginației sale, fie că-l mai citim sau nu. 

Cătălin Teniță: „Viața lui Asimov este o recapitulare la scară micro a istoriei secolului al XX-lea”

S-a născut la începutul lui 1920 într-o familie de comercianți evrei din Rusia, marele stat ce tocmai era capturat de bolșevici, în timpul războiului civil, survenit după primul conflict militar global și prima pandemie majoră din epoca modernă. 

A emigrat în America alături de părinți, a trăit copilăria și adolescența în timpul Marii Depresiuni, cu toate privațiunile economice, ajutând în magazinul de dulciuri din Brooklyn, New York al părinților. A citit pulp-urile cu aventuri științifice ale epocii și a devenit om de știință, participând în această calitate la eforturile de cercetare în scopuri militare din timpul celui de-al doilea război mondial și luându-și doctoratul la o vârstă foarte tânără. 

Este, așadar, un reprezentant tipic a ceea ce americanii numesc „Greatest Generation”, cei care au trecut printr-o cădere economică enormă și apoi au câștigat un război, cei învățați cu etica muncii (a scris peste 500 de cărți) și având speranța – dovedită de-a lungul vieții lor – că lucrurile se pot îmbunătăți, că poate exista mobilitate socială reală, că se pot îmbunătăți condițiile de muncă și de educație ale tuturor, că putem renunța la rasism, segregare și discriminări, că orice copil poate ajunge savant dacă învață și dacă își dorește cu adevărat. 

Cei care au văzut de-a lungul vieții lor tranziția de la o societate în care marea majoritatea populației încă trăia într-o economie agrară la o societate care a reușit să pună un om pe Lună. 

Comparați, de pildă, ethosul actual al literaturii speculative, dominat de distopii, cu cel din epoca celor trei mari – Asimov, Heinlein, Clarke.  

În mod clar optimismul acesta al epocii se vede foarte bine și în scrierile lui. Lumea nu doar că poate fi descrisă, nu doar că poate fi explicată, ci poate fi făcută și previzibilă. 

Despre asta este vorba, în esență, în cele două mari cicluri ale lui, Roboții și Fundația. Acțiunile disparate ale unui robot sau ale unei întregi societăți pot fi subsumate unor principii de funcționare, pot fi analizate și prezise folosindu-ne rațiunea. 

Asimov este, așadar, unul dintre inventatorii a ceea ce Neal Stephenson numea „hieroglife” moderne. Simboluri inventate de scriitorii de literatură de speculație, care apoi ghidează generații de creatori și savanți, determinând schimbări pozitive în lume. Roboții, rachetele și sateliții, computerele, marea biblioteca globală care este Internetul.

Povestea vieții lui Asimov se termină cumva neașteptat. În 1983, în urma unei intervenții chirurgicale, Asimov primește transfuzii cu sânge contaminat cu virusul HIV. Este la doar doi ani de la momentul în care primele cazuri de infecții cu HIV sunt raportate în Statele Unite, în San Francisco, și în același an în care se izolează pentru prima dată virusul. 

Cred că bunul doctor, care a ținut boala lui secretă până la moarte, care se temea de mersul cu avionul (a zburat o singură dată, dus-întors în timpul celui de-al doilea război mondial, din obligație de serviciu), s-a întrebat de multe ori cât de improbabil a fost ca finalul său să fie provocat de acest virus. 

Asimov însă a lăsat o moștenire enormă. A mers cu consecințele logice până la capăt (a refuzat ideea de divinitate, find președintele Asociației Umaniste Americane), a privit lucid existența omului în Univers, precum Carl Sagan. Dar, la fel ca acesta, fără a ajunge la o viziune rece, cinică, mecanicistă despre lume și rolul omului în ea. „Chiar dacă Dumnezeu nu există, putem avea umor, putem contempla frumusețea și putem să facem o lume mai bună, pe baze raționale. Avem această datorie morală, de fapt”, cred că a vrut să ne spună bunul doctor. 

Și încă ceva: undeva pe Marte se află un crater numit Asimov. Nu peste mulți ani, să sperăm, oamenii îl vor vizita. Și asta și pentru că Asimov a lucrat toată viața în direcția aceasta.

AMINTIRILE CONTINUĂ: Asimov și roboții săi: Întâlniri de gradul III (Partea a II-a)



Text de

Bogdan-Alexandru Stănescu

Este un adevărat spirit renascentist al literaturii: a publicat poezie, proză, eseuri și, în calitate de editor la Polirom, e responsabil pentru sute, poate mii de cărți care umplu bibliotecile compatrioților noștri. Cele mai recent volume publicate sînt romanul Copilăria lui Kaspar Hauser și o biografie romanțată a lui Caragiale.


Text de

Laura Ciobanu

Se definește drept „visătoare profesionistă, cititoare pasionata, socialistă de dreapta, mamă devotată a două pisici, bucătăreasă nedesăvîrșită”. Este autoarea unui longeviv blog literar, dar și a mai multor povestiri F&SF, apărute în antologii și publicații de gen. A tradus volume semnate de Guy Gavriel Kay, China Miéville, Martin Cruz Smith etc.


Text de

Cătălin Teniță

E pasionat de science fiction încă din copilărie, o pasiune pe care a fructificat-o încă din liceu, cînd a devenit cel mai tînăr membru al redacției Jurnalul SF. A studiat dreptul la Universitatea București și este unul dintre fondatorii TreeWorks, o companie de web developing. Este, de asemenea, fondator al ONG-ului Geeks for Democracy.


Mini-antologie de

Horia Nicola Ursu

Lucrează în domeniul editorial de peste 25 de ani. A fost coordonator al unor colecții la editurile RAO, Dacia, Bastion, Millennium și Paladin, a întemeiat și condus, vreme de 12 ani, editura Millennium, a editat (singur sau în colaborare cu Michael Haulică și Jeff VanderMeer) șase antologii de proză fantasy & science fiction, iar în prezent lucrează ca traducător freelancer.

CULTURĂ|BOOK CLUB

Cum s-au inventat vaccinurile moderne

De Valentina Nicolae 08/09/2020
În septembrie îți prezentăm cărți despre epidemii și vaccinuri, despre posibilele sfârșituri ale Pământului, despre design și dizabilitate, extratereștri și o colecție de eseuri de Oliver Sacks
ȘTIINȚĂ|BOOK CLUB

Cum a câștigat Homo Sapiens cursa evoluției?

De Mindcraft Stories 31/08/2020
Descoperiri arheologice recente schimbă tot ce știam despre apariția omului, cum s-a răspândit specia pe Pământ și ceilalți membri ai speciei Homo. Cartea „Sapiens. Cele mai recente descoperiri”, apărută la editura Humanitas, ne aduce la zi cu trecutul nescris al omenirii.
CULTURĂ|Q&A

1994, ultimul an fără internet pentru români, devine joc video 

De Vlad Tăușance 29/08/2020
O echipă formată din artiști și programatori din România și Marea Britanie au lucrat în ultimele luni la un joc video care povestește cum arăta viața dinainte de internet. 
CULTURĂ|GAMING SPOTLIGHT

De ce e ipocrită folosirea 1984 în dispute comerciale. Cazul Apple-Epic Games

De Ionuț Preda 24/08/2020
Giganții tech nu pierd nicio ocazie să ne-arate că nu înțeleg conceptul de ironie.