Cyberpunk 2077: Phantom Liberty. Homo captivus versus stat polițienesc35 min read

Unicul expansion al lui Cyberpunk 2077 duce la capăt promisiunea jocului original de a oferi o experiență care împinge limitele unui joc video în toate aspectele.

Să spui că Cyberpunk 2077 a avut o lansare controversată în decembrie 2020 este o afirmație la fel de specifică precum „România are probleme cu corupția la nivel înalt”. După ce a creat unul dintre cele mai mari valuri de hype din istoria gamingului, Cyberpunk 2077 l-a întors instant împotriva sa din cauza stării tehnice deplorabile în care s-a lansat. S-a lăsat cu procese, valuri de returnări ale jocului, delistarea lui temporară de pe magazinul PlayStation și o reputație aproape distrusă pentru producătorul polonez CD Projekt Red, până atunci compania care purta stindardul în ceea ce privește respectarea consumatorilor.

Cei de la CD Projekt Red nu au avut prea multe opțiuni, în afară de scuze publice și inițierea unui proces lung de reparare a jocului. Au urmat aproape trei ani de update-uri care au rezolvat mare parte din bug-uri, au mai adăugat elemente de gameplay noi și le-au mai șlefuit pe cele vechi. Unicul expansion, Phantom Liberty, a fost anunțat ca actul final al operei de restaurare, unul care era însoțit de un patch pentru toți jucătorii  care avea să schimbe radical și gameplay-ul.

CITEȘTE ȘI: Cyberpunk 2077: ascensiunea, căderea și renașterea

Cu reacția normală a publicului de a sufla și în iaurt, dar și cu un dram de speranță ascunsă după îmbunătățirile aduse treptat jocului și succesul anime-ului Edgerunners,// Disponibil pe netflix.com //care a revitalizat interesul pentru setting, a venit și lansarea expansion pack-ului. Au reușit polonezii să-și ducă propriul lor fir narativ de mântuire până la capăt sau, într-un mod tipic genului pe care l-au abordat, și-au văzut din nou ambițiile îngropate de oportunism financiar?

Închisoarea din noi

Povestea din Phantom Liberty are loc înaintea finalului jocului de bază și este practic un fir narativ desprins din povestea principală –  unul în care V, personajul principal, caută soluții de supraviețuire după ce a rămas blocat cu o piesă de tehnologie experimentală care conține conștiința digitalizată a rockerului terorist Johnny Silverhand (Keanu Reeves), care îi înlocuiește, treptat, propria personalitate. O potențială soluție ar putea veni de la o hackeriță misterioasă, Songbird (Minji Chang), numai că aceasta se află în cel mai periculos loc din Night City: Dogtown. Cartierul este o enclavă a unei grupări paramilitare în care se ascund toți cei care au nevoie să li se piardă urma, de la criminali monstruoși la spioni compromiși.

Odată ajuns acolo, V se vede prins într-un Escape from New York: miza este nici mai mult, nici mai puțin, decât salvarea președintei Statelor Unite (NUSA),// În lumea din Cyberpunk, situația din Statele Unite a degenerat până în punctul în care corporațiile au preluat controlul direct al marilor orașe, purtând războaie între ele, iar mai multe din statele mari, incluzând California și Texas, și-au declarat secesiunea. După un șir lung de războaie purtat de-a lungul secolului XXI, s-a ajuns la o balanță fragilă în care guvernul federal, rebranduit ca New United States of America și controlat pe față de o corporație, are controlul de jure asupra fostului teritoriu american. În schimb, statele secesioniste beneficiază de autonomie crescută, iar unele orașe, precum Night City, sunt clasificate care orașe-stat libere. // Rosalind Myers, al cărei avion este doborât fix deasupra Dogtown-ului. Pe care V o și salvează, după o secvență de început în care lupți cot la cot cu ea și care se simte ca un Mission Impossible. Numai că Songbird, despre care afli între timp că este nu doar cel mai important hacker de la Washington, dar este și implicată în acțiuni care violează toate tratatele internaționale scrise și nescrise, e capturată de dictatorul enclavei, Kurt Hansen. Așa că urmează o operațiune complexă în care V, ajutat de agenții speciali Solomon Reed (Idris Elba) și Alex Xenakis (Yvonne Senat Jones), trebuie să o recupereze pe Songbird din ghearele unui regim care controlează tot ce mișcă prin Dogtown.

Nu sunt un mare fan al thriller-erelor cu spioni, și recunosc că mi s-a părut ciudată alegerea unei astfel de teme pentru o poveste de tip cyberpunk – mai ales pentru că Cyberpunk 2077 a explorat o parte destul de mică a elementelor din universul mai larg al jocului tabletop pe care este bazat. Primele misiuni din Phantom Liberty nu au făcut prea multe ca să-mi schimbe opinia. Deși sunt alerte și pline de acțiune, au destule momente absurde și clișee tipice filmelor de buget mare și cu zero substanță.

Numai că acest preambul se dovedește a fi complet justificat de modul în care evoluează povestea. Phantom Liberty te atrage intenționat într-o atmosferă de film cu spioni de duzină, dar pe măsură ce avansezi în poveste, ia fiecare element și îl deconstruiește sau rearanjează într-un mod mai specific cyberpunk-ului. Mizele geopolitice, altfel masive, devin tot mai puțin interesante în comparație cu oamenii prinși în mijlocul lor. Tripleta de personaje principale din Phantom Liberty, Songbird, Reed și Alex, au propriul istoric comun ca agenți NUSA. Odată ce îl pui cap la cap, începi să înțelegi perfect personalitatea fiecăruia și care sunt motivele pur umane, cu care te poți identifica, care îi conduc către decizii tragice.

Aș spune că nu există nimic mai cyberpunk decât analiza unei felii verticale a unei rotițe a sistemului, a modului în care poate funcționa un individ într-o lume atât de distopică. Să vezi cum valorile lui morale, dorințele, personalitatea intră în conflict cu o lume brutal de cinică, care și câștigă în 99% din cazuri, iar cea mai bună opțiune pentru individ este o victorie pirică. Numele expansion-ului e perfect în acest sens; nu există vreun personaj, concept sau formă de deus ex machina numite Phantom Liberty în poveste. Ci este exact o descriere a sentimentului care guvernează toate personajele principale din expansion, acela de captivitate lăuntrică, fie că este prizonier al contextului înconjurător, al propriei ambiții sau al disperării de a-și găsi un raison d’être.

Sentimentul ăsta devine tot mai apăsător cu cât progresezi prin Phantom Liberty, ceea ce îți poate lua, în funcție de meticulozitatea cu care te ocupi și de conținutul secundar, între 15 și 30 de ore de gameplay. Părțile de final – pentru că, la un moment dat, jocul se bifurcă după o decizie-cheie, iar ultimele două-trei ore au misiuni aproape complet diferite pe ambele ramuri – oferă lovitură emoțională după lovitură emoțională. Sunt printre cele mai bune misiuni din tot jocul, dar asta nu ar fi posibil fără raportul pe care l-ai creat deja cu restul cast-ului. În funcție de deciziile pe care le iei în aceste segmente de final, poți debloca chiar și o nouă opțiune de sfârșit pentru jocul principal – despre care pot spune că evocă perfect conceptul de Phantom Liberty.

Desigur, expansion-ul nu ar fi așa de eficient fără jocul actoricesc – pentru că deja nu e vorba de simpli actori vocali. Toate personajele din Phantom Liberty au parte de motion capture detaliat și profesionist. Idris Elba e departe de a fi doar un nume pus pentru marketing. El îl joacă fenomenal pe Solomon Reed, un individ care face tot posibilul ca să pară arhetipul spionului stoic, „no-nonsense”, dar care are momente în care lasă la suprafață toată mizeria lăuntrică. Același lucru poate fi spus și despre mai puțin cunoscutele Yvonne Senat Jones și Minji Chang, care își varsă sufletul în Alex și Songbird, dar și despre întoarcerea lui Keanu Reeves ca Johnny Silverhand. Reeves are un rol surprinzător de consistent, apărând în stilu-i tipic ca să-și dea cu părerea în majoritatea misiunilor principale sau secundare. Pentru că nu mai este el principala forță care conduce povestea, parcă oferă o latură mai detașată, ceva mai umană decât în jocul de bază, dar la fel de acidă în ton și ipocrită în conținut.

Închisoarea de afară

O mare parte din sentimentul apăsător, de captivitate al lui Phantom Liberty e accentuat de Dogtown. Situat într-o zonă anterior inaccesibilă din cartierul Pacifica, un fost resort de lux care aproape a fost terminat, dar nu a mai apucat să se deschidă, Dogtown e genul de zonă din care, dacă te cerți cu autoritatea locală, nu mai poți să ieși. Asta pentru că la intrarea oficială, ultramilitarizată, ești scanat în orice direcție mergi. În teren, asta se traduce în comunități care trăiesc în containere, case improvizate și scheletele unor zgârie-nori semiterminați, în timp ce la doi pași se discută afaceri de miliarde de eurodolari în amenajamente de lux pristine.

În centrul tuturor este Kurt Hansen, liderul Dogtown-ului, un fost colonel NUSA care a refuzat să predea armele la ordinele lui Myers și și-a construit propriul stat, cu blackjack, dame de companie și trafic de arme către lumea a treia. În același timp, Hansen este și una dintre rarele dezamăgiri ale poveștii. Este clar bazat pe arhetipul unui personaj de Heart of Darkness, un colonel Kurtz în variantă cyberpunk, dar iese mai degrabă ca un power broker wannabe unidimensional.

Mai opresivă decât liderul ei este verticalitatea Dogtown-ului – care, spre deosebire de mare parte din Night City, este acum accesibilă și jucătorului. Misiunile principale și secundare te duc prin tot felul de platforme, clădiri și amenajamente supraetajate, de multe ori legate prin lifturi și scurtături improvizate. Enclava are o suprafață destul de mică, cam o cincime din cea a Night City-ului, dar este extraordinar de densă și întinsă pe mai multe nivele.

Phantom Liberty profită la maxim de acest design de hartă, schimbând din temelii modul în care jucătorul o explorează. Misiunile principale, secundare și gig-urile// Misiuni contractuale pe care V le face pentru diverși clienți. // sunt în continuare acolo, dar duse sunt puhoiul de iconițe cu activități repetitive de tip NCPD scanner. // Cel mai întâlnit tip de activitate din Cyberpunk 2077, activitățile NCPD scanner, în care V funcționează practic ca un subcontractant al poliției rezolvând diverse situații devenite violente. Acestea au fost criticate de jucători și presă laolaltă din cauza gameplay-ului simplist și repetitiv – ele constau doar din a te duce la o locație și a neutraliza toți inamicii de acolo. // În schimb, acum diversele activități opționale, precum puncte pentru un skill tree specific sau boși opționali cu loot rar, pot fi descoperite doar prin explorare. Dar locurile în care se află sunt ușor de dibuit, pentru că designul jocului îți îndreaptă atenția către ele – un amfiteatru mai impunător, o construcție neconvențională abandonată la jumătate, un muzeu.

Multe din gig-urile și misiunile secundare din Phantom Liberty sunt mai interesante, și ca gameplay, și ca poveste, decât cele din jocul de bază. Fiecare dintre cele zece misiuni de tip gig, precum și alte câteva misiuni secundare, au acum mai multe stagii și propriile ramuri narative, cu sfârșituri complet diferite, cu efecte care se simt mai târziu în joc. Un amărât de contract în care trebuia să te infiltrezi într-o academie sportivă din Dogtown m-a pus pe gânduri timp de minute bune: ce faci atunci când vezi că academia le pune copiilor implanturi pe care corpurile lor nu le vor putea duce pe termen lung și îi scoate la licitație pentru cluburi mari din toată lumea? Distrugi operațiunea, știind că e singura soluție de a scăpa din sărăcie și violență pentru majoritatea dintre ei? Sau e viața din Dogtown preferabilă uneia în care ești exploatat de corporații și, foarte probabil, abandonat ca o cârpă murdară când încep problemele fizice?

În fine, mai există și un alt tip de misiuni pe care îl aduce Phantom Liberty, unul cerut intens de fani: misiuni dinamice, care apar aleatoriu pe hartă. Sunt două tipuri: unul, specific doar pentru Dogtown, constă în lupta cu alte facțiuni pentru capturarea unor resurse parașutate deasupra orașului. Al doilea, disponibil în tot Night City-ul, presupune furtul unor mașini și aducerea lor la diverse puncte de delivery, cu piedici randomizate, precum un timer, inamici sau polițiști care chiar vor să le predai roțile. Nu trece prea mult până când ambele tipuri de activități devin puțin repetitive, însă este o adiție binevenită pentru a face lumea din joc mai puțin statică.

Uneltele din închisoare

Chiar și dacă ar aduce doar setting-ul și misiunile în sine, Phantom Liberty ar fi de departe un expansion de succes. Însă CD Projekt a vrut să se asigure că ultima impresie dată de joc va fi una plăcută din toate punctele de vedere, așa că a lansat concomitent și patch-ul 2.0 al jocului – disponibil și pentru cei care nu au cumpărat DLC-ul. Acesta poate fi catalogat aproape ca un remake al jocului, pentru că lista de schimbări este exhaustivă.

Extrem de multe din sistemele de joc au fost refăcute în totalitate, chiar și lucruri de bază – acum, de exemplu, inamicii nu mai au nivele separate în funcție de zonele orașului, ci se adaptează la nivelul jucătorului, oferind un challenge constant. Varietatea a crescut, iar tipurile diferite de inamici sunt mult mai clar definite decât în trecut. AI-ul lor a primit îmbunătățiri, iar acum inamicii folosesc o gamă mai largă de abilități și unelte.

La rândul său, V a primit capabilități noi de a interacționa cu lumea din jur. Acum, poți să hackuiești mașini și poți folosi arme de foc din mers, chestie numai bună de încercat pe noile mașini blindate și înarmate pe care le poți cumpăra. Grenadele și uneltele medicale nu mai sunt epuizabile, ci funcționează pe bază de cooldown.// Pot fi folosite nelimitat, dar cu o pauză de reîncărcare a abilității de câteva secunde // Sistemul de implanturi cibernetice a fost și el modificat, iar acum sunt mult mai multe implanturi pe care le V le poate instala simultan – însă fiecare cu un cost, care nu-i poate depăși capacitatea totală pe care o poate suporta.

Ar mai fi multe de zis. De exemplu, că sistemul de poliție a fost adus la un standard mai rezonabil pentru un joc open world din 2023 sau faptul că acum au loc urmăriri dinamice în trafic între diverse facțiuni. Dar schimbarea cea mai importantă este reconstruirea din temelii a sistemului de abilități și talent pe care le deblochezi odată cu avansarea în nivel. Multe dintre cele vechi care erau plictisitoare, din categoria „+3% damage cu arma X”, au fost înlocuite de abilități care afectează gameplay-ul în moduri mult mai practice. Cum ar fi „dash”-ul deblocabil din ramura de reflexe, care acum te lasă efectiv să zburzi pe câmpul de bătălie.

E drept, nu toate schimbările au un efect pozitiv. Hainele din joc nu mai au atribute proprii, cu excepția celor care pot fi explicate vizual, precum vestele balistice, transformând cam tot sistemul într-unul cosmetic – asta deși ele rămân printre cele mai comune recompense de lootat. O parte bună din magazinele de joc au devenit practic inutile, pentru că fie nu mai vând lucruri necesare, precum componente de crafting sau medkit-uri, fie, ca la ripperdoctorii care îți instalează implanturile, au același inventar indiferent de locație.

Iar o decizie bizară a fost cea de a scala nivelul de dificultate al diverselor check-uri de abilități în funcție de cel al lui V. Așa că, de exemplu, dacă ai nevoie de un scor de 10 la abilitate tehnică pentru a deschide o intrare alternativă într-o misiune, și o pui pe pauză până avansezi suficient în nivel ca să ajungi la acel prag, s-ar putea când te întorci să vezi că ai nevoie, mai nou, de 15.

Lumina din carceră

Dacă a fost un lucru la care Cyberpunk 2077 a excelat încă din decembrie 2020, acela a fost prezentarea grafică, de un detaliu și măiestrie apropiate poate doar de tech demo-uri sau jocuri de la Rockstar. De atunci, pe PC, CD Projekt s-a asigurat că jocul nu va deveni depășit din punct de vedere vizual nici peste ani buni, introducând tehnici experimentale precum path tracing-ul, sistemul care simulează complet comportamentul razelor plecate din sursele de lumină din joc și modul în care acestea „sar” în funcție de suprafețele cu care interacționează.

Update-ul 2.0 a adus îmbunătățiri la acest sistem, cum ar fi suportul pentru tehnica de ray reconstruction din plăcile nVIDIA, un algoritm care face ca acest tip de iluminare să fie simulat și mai precis, mai ales atunci când se folosesc tehnici de upscaling de la rezoluții mai scăzute precum DLSS.// Deep Learning Supersampling, algoritmul de upscaling oferit de NVIDIA //

Atunci când astfel de tehnici se îmbină cu stilul artistic superb în care este construită mare parte din harta jocului, Phantom Liberty atinge un nivel de fidelitate grafică absurd. De la Red Dead Redemption 2 nu a fost vreun alt joc care să mă facă să mă opresc pe fiecare stradă, cotlon sau să mă duc la fiecare geam ca să rămân cu gura căscată la ce văd în față.

Partea mai proastă este că, pentru a putea activa path tracing-ul, trebuie fie să ai o placă video de ultimul răcnet, fie să fii pregătit să sacrifici o parte bună din performanță. Doar seria RTX 4000 de la Nvidia poate ține path tracing-ul activat la un FPS înalt, datorită tehnicii de frame generation.

Cu un RTX 3070 și cu cele mai puternice plăci de la AMD, ținta realistă este de 30 FPS cu DLSS-ul pe balanced sau performance, mai ales în Dogtown, care are unele zone extrem de flămânde după resurse. Iar la 1080p, folosirea oricărei variante de DLSS de sub cea quality accentuează problemele upscaling-ului pe bază de AI, creând erori precum ghosting-ul la elemente aflate în mișcare și instabilitatea imaginii pe unele texturi, precum gardurile.

Pentru mine, compromisul de performanță-calitate vizuală a fost acceptabil, mai ales pentru că nu există un alt joc open world pe piață care să arate atât de bine. Dacă preferi, în schimb, performanța pură, poți rămâne pe vechile opțiuni de ray tracing, care oferă tot o imagine demențială și cu care jocul poate menține 60 FPS și pe plăci video mai vechi.

Verdict: de cumpărat

Cea mai mare problemă a lui Phantom Liberty este faptul că va fi singurul DLC pentru Cyberpunk 2077; CD Projekt RED a anunțat că începe deja munca la un sequel care va fi construit pe Unreal Engine, lăsând în urmă iconicul RED Engine al companiei. Per total, jocul a ajuns mult mai apropiat de experiența revoluționară care era promisă acum câțiva ani, aducând și gameplay-ul la nivelul prezentării grafice și a poveștii excepționale, și este păcat să știi că asta este, în mare, versiunea lui finală.

Dacă ești fan al genului cyberpunk, sau pur simplu un entuziast al jocurilor video care împing limitele mediului, varianta Ultimate Edition, care va fi lansată în curând și cuprinde jocul de bază și expansion-ul, este la nivel de „lectură obligatorie”. Iar dacă ai trecut deja prin jocul de bază, Phantom Liberty tot merită încercat, pentru că este unul dintre cele mai bune expansion-uri lansate vreodată pentru orice joc video.

 Notă: 9/10 | Disponibil pe: Windows (Steam, Epic Games Store, GOG), Xbox Series X/S, PlayStation 5. Verificat oficial pentru rulare pe Steam Deck.

Detalii tehnice:

Testat pe: NVIDIA RTX 3070/i5 11400F/32 GB RAM DDR4/SSD Samsung 980 NVMe M2.

Nivel grafică: Maxim/1080p/Path Tracing activat/DLSS Performance.

Probleme tehnice: Bug-uri rare ale fizicii obiectelor din joc. Erori în algoritmii de upscaling la rezoluții mai mici. Câteva zone din expansion unde performanța scade semnificativ sub cea din restul jocului.