Allyson Riggs/A24
Everything Everywhere All at Once: Versiunea ta cea mai bună nu exi…9 min read
O aventură sci-fi și suprarealistă printre universuri paralele, care îți va aminti probabil de alte câteva filme, dar și o alegorie despre depresie și control, Everything Everywhere All at Once poate fi rollercoasterul de care aveai nevoie.
Regizorii Dan Kwan și Daniel Scheinert au ieșit în evidență acum șase ani În același timp, sunt cunoscuți mai degrabă în industria videoclipurilor muzicale, unde au regizat pentru muzicieni ca The Shins, Chromeo sau DJ Snake o comedie neagră suprarealistă, inedită mai degrabă datorită intrigii (un tip izolat pe o insulă pustie, în pragul sucidului, se împrietenește cu un cadavru și, pe scurt, îl învață să trăiască). Echilibristica existențialistă, însă, a fost suficient de monotonă, așa că am renunțat la el după vreo jumătate de oră.
Nu e cazul cu noul lor proiect, Everything Everywhere All at Once, care face cu ochiul ideii de universuri paralele propăvăduite de Marvel, cărora, de altfel, le și oferă gratuit câteva lecții despre cum să faci din asta ceva captivant (mai exact, mai captivant decât: „Am stat un pic pe gânduri și singura variantă e să te sacrifici, Iron Man” a lui Doctor Strange), chiar și în ciuda neajunsurilor pe care acesta le are.
Povestea e aparent banală. Un cuplu de chinezi care deține un laundromat (invenția aia americană unde îți speli singur rufele) trece printr-o perioadă grea din punct de vedere economic, fiind audiat de IRS, dar mai ales din punct de vedere emoțional. Waymond (Ke Huy Quan) vrea să divorțeze de Evelyn (imbatabila Michelle Yeoh), iar fiica lor, Joy (Stephanie Hsu), e tot mai capricioasă și revoltată împotriva conservatorismului celor doi, cărora le e destul de dificil să accepte faptul că e lesbiană. De fapt, asta e și metafora principală a filmului, care mai degrabă critică sentimenul de neîmplinire al părinților prin perspectiva copiilor nonconformiști. Ceea ce face Everything Everywhere All at Once o dramedie aproape punk.
Lucrurile încep să devină spectaculoase în timpul unei întâlniri cu o funcționară meschină a fiscului american, care le tot dă ultimatumuri și le ține morale financiare, interpretată savuros de Jamie Lee Curtis. În corpul lui Waymond apare Alpha Waymond, o variantă ideală a sa, dintr-un univers paralel numit Alphaverse, care-i explică lui Evelyn toată tărășenia: existența lor și a acestor universuri e amenințată de Jobu Tupaki, aliasul fiicei lor, care a reușit să fie omniprezentă și care provoacă capete să eplodeze în confetti (of, știu, ce clișeu postmodern!). De fapt, Alpha Joy, după cum vei afla ulterior, e aceeași adolescentă revoltată despre care îți spuneam mai devreme, vag depresivă, vag suicidală, care nu mai vrea să fie captivă regulilor familiei și ale societății. „If nothing matters, then all the pain and guilt you feel for making nothing of your life goes away” e una dintre replicile ei care te vor măcina toată noaptea și care poate ajunge virală în bula inspirațională de pe TikTok.
Iar Evelyn trebuie să rezolve conflictul. De aceea, apelează la cunoștințele variantelor sale „mai performante” din alte universuri. Evident, vei avea parte de mult arte marțiale, poate cele mai izbutite momente ale filmului. De fapt, poate că mai multă papară decât gargară metafizică n-ar fi fost o idee rea. Ce nu funcționează, însă, sunt câteva încercări de umor absurd (Evelyn nimerește într-un univers unde oamenii au crenvurști în loc de degete sau chiar într-unul unde e o piñata – unele dintre deloc puținele momente leneșe ale scenariului) și salturile obositoare între „variante” care, de fapt, nu contribuie cu nimic la intrigă. Poate că cei doi regizori, care au scris împreună și scenariul, s-ar fi putut concentra doar pe o altă Evelyn, una și bună, cum s-ar zice, iar astfel metafora depresiei să fi avut ceva mai multă profunzime. De fapt, asta e o impresie generală în filmele lui Kwan și Scheinert, se hazardează în prea multe nuanțe redundante. Cea mai evidentă e cea în care lui Evelyn i se sugerează că trebuie să o ucidă pe Jobu Tupaki. Când o mamă își ucide propriul copil, deja vorbim despre filmele unor Dario Argento sau David Cronenberg, în niciun caz despre un exercițiu pop cum e cel de față.
CITEȘTE ȘI: Crimes of the Future, ultimul produs de larg consum
Una peste alta, Everything Everywhere All at Once e un rollercoaster antrenant, în mod deosebit datorită interpretărilor lui Apropo, amândouă, alături de Ke Huy Quan, lucrează împreună la serialul American Born Chinese, unde printre scenariști e Charles Yu, care mai are în portofoliu Legion sau Westworld are momentele sale amuzante și chiar inedite atunci când nu pare facil. De aceea, poate că nici titlul nu e deloc întâmplător ales: nu e ușor să ai „totul, peste tot, în același timp”. Ca și în viață, de altfel.
Filmul poate fi văzut sâmbătă, 23 iulie, în cadrul retrospectivei TIFF la București sau pe platforme VOD ca Amazon, Apple TV sau Rakuten | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 5/10
