Fundația lui Asimov, văzută de un analist politic

Una dintre cele mai cunoscute serii SF, Fundația, urmează să fie ecranizată de Apple, iar fanii autorului Isaac Asimov sunt curioși cum va fi prezentată psihoistoria, principalul element care leagă saga științifico-fantastică.

Pe mine m-a interesat cum văd, ca analist politic, realitățile exprimate într-o carte citită și recitită de-a lungul copilăriei și publicată în 1951. Conceptele lui Asimov, începând cu cele trei legi ale roboticii și terminând cu psihoistoria au dezvoltat imaginația multora, dar devin perimate prin determinismul și limitele lor, în climatul politic al acestor vremuri. 

Isaac Asimov a construit o galaxie în care doar umanitatea a evoluat, ca rasă. S-ar putea spune că autorul Fundației a fost obsedat de complexitățile creierului uman și motivele pentru care alegem anumite acțiuni peste altele. A făcut asta dezvoltând o galaxie umană și prezentând ideea că, odată ajunși la niște limite aproape imposibil de imaginat acum, din punct de vedere tehnologic, poate vom prinde timp să privim în sfârșit psihicul care ne-a împins până acolo și să acceptăm o unitate mult-râvnită. 

Având în vedere viitoarea ecranizare Apple a seriei cu numele generic Fundația, vreau să mă concentrez pe ideea sa mai interesantă, psihoistoria, strict din perspectiva unui analist politic. Vor urma așa-numitele spoilere, adică voi dezvălui extrem de multe aspecte din toate cele trei serii mari ale lui Asimov (Roboții, Imperiul și Fundația). 

Preludiul Fundației

Asimov este cunoscut mai ales pentru cele trei legi ale roboticii: 

1. Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău. 
2. Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1. 
3. Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2. 

Legile au fost văzute drept un pionierat intelectual într-o eră de aur a SF-ului, la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960 – un moment în care, post-război, lumea visa la un viitor incredibil de tehnologizat. Sunt concepte interesante și, tocmai de aceea, poveștile SF ale lui Asimov au fost ecranizate, în special seria Roboților (I, Robot sau Bicentennial Man).

Însă cea mai cunoscută operă a sa, din perspectiva fanilor SF, mai exact seria Fundației, a avut probleme cu ecranizarea. Probabil, la un moment dat, ai auzit și de psihoistorie, de Hari Seldon sau de Fundații. Vorbim despre romane SF bazate pe nuvele publicate începând cu 1942. Seria a fost extinsă și finalizată în 1986, cu peste douăzeci de milioane de copii vândute doar în SUA.„The Updated SFF All-Time Sales List”, thewertzone.blogspot.com Cărțile descriu o sagă de sute de ani și sunt greu de prezentat din perspectivă episodică, ce să mai zic de marele ecran, care le-ar limita profund într-un film de trei ore. Așa că drepturile au fost plimbate între casele de film„Why have they not made any movies from the Foundation series?”, quora.com și au ajuns, într-un final, la Apple. 

Este de notat faptul că Apple lansează acest titlu în formă de serial mai mult sau mai puțin de nișă, cândva în 2021, cu speranța că va fi un fel de Urzeală a Tronurilor.„Can Foundation to be Apple TV+ version of Game of Thrones?”, qz.com Primul trailer a fost deja prezentat internetului în 22 iunie, serialul fiind adaptat pentru televiziune de unul dintre scenariștii trilogiei The Dark Knight, mai exact David S. Goyer. Drept consecință, probabil va prelua o parte din „noir-ul” seriei cu supereroul din Gotham. 

Fundația

Ce e atât de interesant la seria Fundației? Un imperiu pornit din negurile timpului, de pe Pământ, inițial limitat la vreo duzină de lumi, apoi dezvoltat, în peste zece mii de ani, într-un construct galactic cu vreo cinci sute de cvadrilioane de suflete, se confruntă cu o disoluție venită din stagnare tehnologică, corupție și birocrație excesivă. O serie de regate de la periferie încep să testeze puterea centrală și să-și caute independența, iar nemulțumirea publică este generală. 

Un profesor de matematică dintr-o zonă nu foarte bogată a galaxiei, cu un tată fermier de tutun, dezvoltă o teorie care îmbină mai multe științe prin ecuații matematice (istoria, psihologia, sociologia și științele politice) într-o formă de citire a viitorului omenirii. Pe scurt, modelul său psihoistoric prevede decăderea imperiului galactic, precum și treizeci de mii de ani de barbarism, dacă nu se iau măsuri. Acestea ar fi salvarea cunoștințelor tehnologice din imperiu, concentrarea lor la marginea lui, într-o comunitate de oameni de știință, dar și în (fosta) capitala, într-un grup de oameni capabili să influențele gândirea celor dintâi. 

Fundația și Imperiul

Ideea ciclicității istoriei nu este deloc nouă – în fapt, este teoretizată din istoria antică.„The Chinese ‘Cyclic’ View Of History Vs. Japanese ‘Progress’”, brill.com Cicluri mai mult sau mai puțin regulate fac ca imperiile să apară și să dispară. Într-un mod poate similar, psihoistoria este un concept inventat de Asimov care susține că grupuri mari de oameni pot fi „citiți” printr-o serie de ecuații matematice, practic sociologice, apropo de predispozițiile lor și cumva „bănuiți” de ce vor face în viitor. Bazându-se pe felul în care umanitatea a reacționat la diferite crize, de-a lungul istoriei, precum și un joc de probabilități cu privire la posibilele schimbări din situația curentă, se pot emite niște teorii la nivel macro. Probabilitățile cele mai mari determină evoluția lor. 

Fundația a fost creată pentru a reduce de la ceea ce vedea Seldon drept o domnie a haosului de treizeci de mii de ani, în urma decăderii Imperiului, la o tranziție programată de doar o mie, cât timp: a) previziunile sale îi afectau pe toți cetățenii galaxiei și b) cei de pe prima Fundație nu știau de cea de-a doua, rămasă pe capitala imperială Trantor și compusă din matematicieni și agenți secreți cu capacitatea de a altera gândurile. 

Prima Fundație, comunitatea de oameni de știință, aruncați la marginea fostului Imperiu, în sine o periferie pierdută puterii centrale, se va lovi la un moment dat de niște regate barbare care vor vedea urma imperială a Fundației drept o provocare la independența lor ca state nou-născute – și deci vor ataca respectiva frântură a Imperiului, sperând s-o cucerească. Cum evoluează un astfel de construct politic, aflat la marginea galaxiei, condus de primarul principalului oraș de pe planetă, luând în considerare o lipsă totală de resurse naturale? Păi, planeta este plină de oameni de știință și, prin tehnologie, comerț și chiar religie, manipulări pe linie rulantă, reușesc să creeze un nou pol de putere la periferia Imperiului. 

De-a lungul secolelor, o hologramă a lui Seldon apare și îi anunța tipul de criză prin care au trecut și cum au rezolvat-o. Încet, devine evidentă existența celei de-a doua Fundații și începe căutarea ei. Mai târziu, începe căutarea Pământului, iar aici Asimov leagă seriile sale, contopindu-le într-o explicație mai degrabă grăbită. Romanele Fundației sunt interesante și merită citite, duc povestea în ridicol. Un final cumva fericit îl vede pe robotul care a asigurat evoluția rasei umane prin galaxie și apoi dezvoltarea Fundațiilor privind cu milă un „hemafrodit transductiv” și întrebându-se daca nu este cumva noul dușman al omenirii. Asta după ce cartea a explorat pe deplin sânii personajelor feminine principale și determinismul rasei romane.  

Fundația și Pământul

Apropo de ideea că Asimov este unul dintre „greii” SF-ului, un concept central în viitorul imaginat de el și motivul pentru care psihoistoria funcționează este că umanitatea s-a dezvoltat singură în galaxie. Practic, prezența altor rase și interacțiunea cu ele ar fi afectat ecuațiile complexe din creația autorului – fapt specificat în cărți. Roboții, mai exact androizii, având în vedere că respectau cele trei (patru, ca să fim exacți) reguli de funcționare, în special protejarea rasei umane, nu sunt luați în calcul chiar dacă, în fapt, devin salvatorii omenirii. 

De altfel, de aici reiese una dintre principalele lacune ale autorului, faptul că universul inventat de el nu se compară, în complexitate, cu autori contemporani precum  Iain M. Banks Autorul seriei Cultura, wikipedia.org sau chiar cu Gene Roddenberry.Creatorul Star Trek, wikipedia.org Primul a dezvoltat o galaxie dominată de tot felul de ființe superioare și extraterestre, iar cel de-al doilea, în ciuda faptului că prezenta doar umanoizi nu foarte diferiți de rasă umană în serialele pe care le-a inspirat, măcar acceptă ideea unei galaxii pline de viață extraterestră. De altfel, chiar Asimov a estimat, în 1979, că sunt peste 390 de milioane de civilizații în Calea Lactee, multe dintre ele mult mai dezvoltate decât a noastră.„The Evolution of Aliens”,  vocal.media

Lipsa civilizațiilor extraterestre este, mai degrabă, un ajutor literar în mintea lui Asimov. Fără noi direcții de dezvoltare, umanitatea ar face implozie, confruntată cu golul imens dintre galaxii și imposibilitatea tehnologică de a le traversa. În același timp, din punct de vedere politic, este greu de crezut că orice formă de guvernământ ar face implozie fără niciun fel de forță externă care s-o grăbească. Da, schimbarea regimului este posibilă, anumite pierderi de teritoriu sau chiar împărțirea lui între moștenitori sunt toate posibilități (cu referințe istorice mari pe temă), dar într-un sistem închis, mai ales unul aparent controlat de roboți și în condițiile descoperirii unor telepați puternici, destrămarea este extrem de improbabilă. 

Teorii politice

Să ne întoarcem puțin și să privim lucrurile din perspectiva științelor politice. Conducerea unui imperiu primește informații din partea unui om de știință (considerat chiar nebun, pentru că e singurul care avertizează situația) că se va dezintegra. Vorbim de o monarhie ereditară, ușor descentralizată și aparent absolutistă. Sunt paralele puternice și recunoscute cu Roma antică„Are there overlaps between the Western Roman Empire’s decline and Isaac Asimov’s novel Foundation?”, quora.com aici. În loc să înfunde pușcăria, sistemul îl hărțuiește, dar într-un final îi permite să înființeze Fundația, după ce ajunge el însuși premier al imperiului. 

Este la mintea cocoșului, presupunând că decăderea imperiului e profund evidentă în societate, să NU trimiți cele mai strălucitoare minți ale omenirii în exil autoimpus, de unde vor salva ei cândva imperiul. Ori pui toate resursele imperiale în slujba omului care poate salva situația și îi ceri o soluție de moment, ori îi ceri acces la previziuni și rezolvi tu însuți, ca imperiu, problemele. Monarhii țin cam mult la propria coroană și istoria reală arată o mulțime de compromisuri extrem de mari pentru a și-o păstra, de la schimbarea religiei la războaie întregi ținute pe la periferii. 

Trecând peste aceste fracturi logice, cea mai mare problemă rămâne ideea unei a doua Fundații, practic un serviciu secret capabil să funcționeze pe toată suprafața galaxiei. Dacă acesta este cazul și mințile individuale ale conducătorilor pot fi manipulate, atunci s-ar crea o aparentă utopie a unei galaxii unite în câteva decenii, nu o mie de ani, precum prevedea Planul Seldon. Democrație n-ar prea fi, dar măcar lumea ar fi fericită – iar argumentul este unul extrem de valid, de vreme ce Fundația ajunge să controleze micile regate din jur parțial și prin traducerea tehnologiei într-o religie. Deci, se poate așa, dar cu băieții de pe Tranton, unde se află a doua Fundație, plină de manipulatori mintali, nu! 

Asimov nu prea dezvoltă idei militare, de strategie sau de tactică în funcție de niște realități din „teren” – în cazul de față, spațiu. Ideea sa de conflict în vid rămâne foarte similară cu a lui Gene Roddenberry, adică un fel de „piu-piu” în spațiu, imagini pe care autori mai noi le-ar considera ridicole. Este adevărat că scria abia la începutul cursei spațiale dintre SUA și URSS, dar este greu de crezut că Galaxia, idealul său de lumi interconectate prin puterea minții, în sincronicitate cu natura planetelor, ar mai cere orice fel de transport. Tot la un soi de dictatură binevoitoare, poate fără identitate clară, s-ar ajunge. 

Teoria despre centru și periferie,„Centre–periphery model”, encyclopedia.com mai exact modelul cu acest nume, are rădăcini în analiza marxistă și dezvoltă ideea unei dependențe între societățile capitaliste dezvoltate și cele care abia adoptă sistemul. Chiar și dacă ne-am concentra doar pe primele trei cărți din serie, cele fără Pământ și Galaxie, am vedea că este improbabil ca un imperiu să renască din periferia altuia, fără schimbarea capitalei. Sunt linii logistice importante care prin care ar trebui să curgă resurse și informații, iar plasarea capitalei cu spatele la un vid intergalactic ar ține planeta Terminus fix acolo unde e: la periferie. 

Povestea lui Asimov, până la urmă, nu este una politică și probabil ține de propria experiență – cea a unui emigrant, plecat de la o vârstă fragedă dintr-o Rusie săracă, proaspăt sovietică și stalinistă. Asimov era, cel mai probabil, un idealist, nu un realist. Îți trimiți oamenii de știință la periferie, păstrezi un corp de agenți secreți în fosta capitală imperială și lași toată povestea pe mâna primilor, dar atenți supervizați de cei din urmă. Democrație cam ioc, primarul Terminusului, planeta primei Fundații este un soi de CEO al orașului stat Singapore, cu puteri aproape identice cu ale împăratului din fostul Imperiu. 

Marginea Fundației – sau înapoi la realitate

Evoluția tehnologiei, mai ales a internetului, a arătat că indivizii pot fi manipulați chiar și fără vreun plan Seldon. Facebook și Google, spre exemplu, și-au făcut un raison d’être din a ghici ce urmează să cumperi„Facebook knows what you are thinking of buying, here is how”,  indiatoday.in și te îndeamnă din plin spre a o face. Scandalul Cambridge Analytica a schimbat lumea din perspectiva alegerilor politice, arătând nu numai nivelul de acces al internetului în viața noastră privată, dar și capacitatea unor algoritmi de inteligență artificială de a previziona dacă votăm și cu cine. R. Daneel Olivaw, faimosul robot care influențează lumea din seria lui Asimov există, deja, la un anumit nivel – iar dacă îl credem pe Mark Zuckerberg apropo de ultimele apariții televizate, avem și varianta fizică a robotului.„Facebook CEO Mark Zuckerberg says he comes across as ‘robotic’”, businessinsider.com

Cât despre psihoistorie, conceptul este extrem de atrăgător, trecând peste fapul că e nevoie de un serviciu secret care îndoaie mintea pentru a-l pune în acțiune. Sondajele pe care le avem, în ziua de azi, spun destul de clar cine va câștiga alegerile. Știm, deja, la nivel macro, cu cine votăm și care va fi prezența la vot – sociologii fac asta în mod curent, cu exactitate din ce în ce mai mare, odată cu apropierea zilei votului. Ceea ce lipsește, probabil, este direcția societății globale, probabilitatea unui nou război mondial sau evoluția unor crize economice – dar și aici, bazându-ne pe o vagă ciclicitate a istoriei și pe experiența evenimentelor trecute, putem bănui destul de corect ce se va întâmpla, deși nu neapărat și când. 

Ar mai fi personajul identificat de Asimov drept o contrapondere la planul lui Seldon, mai exact Catârul. Acesta dispune de asemenea de puteri paranormale, similare celor din a doua Fundație, iar rolul său este de „disruptor” al sistemului. Este, dacă doriți, un soi de Traian Băsecu în 2004, la alegerile prezidențiale (și nu sunt primul analist politic care a tras această paralelă). Ideea lui Asimov s-ar traduce, practic, în atracția populismului, adică unde poate ajunge politica dacă este lăsată fără direcție de alegători, mai ales într-o democrație. 

Asimov a identificat corect unele lucruri despre viitor, încă din anii de glorie ai SF-ului. Cea mai mare realizarea a sa rămâne postularea celor trei legi ale roboticii, chiar dacă astăzi oamenii de știință și programatorii lucrează cu altfel de legi.„Asimov’s Laws Won’t Stop Robots from Harming Humans, So We’ve Developed a Better Solution”, scientificamerican.com Totuși, au apropiat opinia publică de tehnologie și de necunoscut. Realizarea autorului a fost să organizeze mai mult decât să contribuie la dezbaterea legată de viitor, într-un context pozitiv, idealist și plin de speranță. A existat un romantism în SF-ul acelor ani care a permis multor oameni să spere într-un viitor mai pașnic și mai bun, punând bazele a ceea ce numim acum cultură populară (pop culture). 

Politic, Asimov s-a inspirat mai degrabă din evenimentele ale vieții sale, precum și din cunoștințele de cultură generală. A îmbinat poate nerealist decăderea Imperiului Roman cu o soluție tehnologică salvatoare, ca apoi să impună soluții care țineau, mai degrabă, de exotism și flacăra violet, dar care erau în ton cu timpurile. Poate, în paisprezece mii de ani, vom evolua într-o rasă de telepați puternici, care să poată afecta gândirea celor din jur. Dar soluția lui Asimov pentru o astfel de minoritate, până la urmă, a fost să-i transforme într-o armă secretă și un pericol pentru guvernele acelor timpuri viitoare. A creat premisa din X-Men fără să adauge greutate politică reală unei idei bune. 

CITEȘTE ȘI: Asimov și roboții săi: Întâlniri de gradul III