Foto: Marvel Studios

Înapoi cu picioarele pe Pământ: Se prăbușește Marvel Cinematic Universe?20 min read

De Mihai Tița 21.11.2023

Politica, economia și generațiile au trecut prin mai multe schimbări de la începutul anilor 2000, dar filmele Marvel par tot mai demodate.

Captain America nu mai ține piept fasciștilor. Iron Man nu mai e proiecția ideală a unui magnat  care își riscă viața (și averea) pentru binele comun – ba chiar, între timp, ne-am lămurit că Elon Musk sau Jeff Bezos nu fac lumea mai bună, ci dimpotrivă, sunt apărătorii propriilor privilegii. „Gardienii galaxiei” s-au transformat în ceea ce seamănă tot mai mult cu un serial de aventuri nouăzecist, produs de Cartoon Network. Thor nu mai are vreun adversar de nivelul lui Thanos, i-a rămas doar un fel de caricatură a acestuia, Gorr (pun pariu că ai uitat cine e!).

Asemenea, Spider-Man, Ant-Man și Doctor Strange sunt tot mai diluați. Loki, în schimb, pare la a doua tinerețe și singurul personaj cu miză reală în toată această salată anostă, prea aglomerată cu producții, în ultimii doar trei ani. 

CITEȘTE ȘI: Loki, sezonul 2: Șefu’ la multivers 

La rândul lor, spectatorii și-au mai pierdut din entuziasm. Reacțiile trepidante și țipetele entuziaste din cinematografe,// „Avengers: Endgame Audience Reaction”, youtu.be // din timpul proiecțiilor Avengers: Endgame, au rămas un vârf al cinemaului-spectacol oferit de Marvel și, în același timp, o amintire tot mai nostalgică. Ce rămâne, așadar, într-o lume cu supereroi blazați și tot mai irelevanți? Ce spune despre cinefili această nevroză colectivă, care a durat peste un deceniu? Și unde a greșit Marvel?

*

„You know what I like about George Bush?”, întreba retoric comediantul american Bill Burr, în monologul său pentru Comedy Central, din 2003. „He makes me feel like I could be president too. You know what else I like about George? He can’t pronounce the word terror. He uses it in every speech, but just goes terr’. «America will not stand for terr’. Anybody supports terr’, dear terr’ist… We’re gonna getcha!». Dude, what kind of president goes: «We’re gonna getcha!»”, glumește Burr, care continuă și îl compară pe președintele american cu un „redneck”// Termen peiorativ, folosit pentru a descrie o persoană albă, din clasa muncitoare, din sudul Statelor Unite, în special una reacționară, din punct de vedere politic. //

Dar e ceva mai mult de atât, pentru că discursurile lui George Bush, în mod deosebit în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, semănau foarte mult cu cele ale unor figuri iconice ale filmelor western, precum Wyatt Earp sau Jesse James, prin evocările sale repetate ale „Vechiului Vest”: la numai o săptămână după atacuri, el a cerut ca Osama Bin Laden să fie capturat „dead or alive” și a declarat, de asemenea, că cel mai bun mod de a-i găsi pe teroriști e să-i „smoke them out”// A forța pe cineva să părăsească o ascunzătoare. // Nu cumva, eroii western, niște personaje masculine puternice, curajoase, independente și hotărâte, erau tot un fel de supereroi, care rezolvau problemele prin violență, una îndreptățită și eliberatoare? 

În două decade complicate, când „politica fricii” a prins, încă o dată, avânt, printr-un așa-zis și problematic război împotriva terorismului, iar economia a intrat în cea mai cruntă recesiune după cea din anii 1930, publicul de cinema și-a tratat, într-o oarecare măsură, anxietățile și s-a refugiat într-un escapism bombastic artistic și, pe alocuri, neoconservator ideologic, al eroilor „mereu nervoși”, cum zicea Hulk („That’s my secret, captain. I’m always angry”), care vor extermina „teroriștii” și „armele de distrugere în masă” și vor aduce pacea (și, eventual, democrația în Sokovia) printr-un pocnet din degete. 

„Pe scurt, filmele cu supereroi sunt fasciste – să citez dintr-un interviu recent pe care l-a acordat regizorul portughez Pedro Costa la București, pentru Films In Frame”,// Pedro Costa: „Filmele cu supereroi sunt fasciste”, filmsinframe.com // consideră Flavia Dima, critic și curator de film. „Însă cu următoarea mențiune: în vreme ce Costa se referă mai degrabă la construcția formală a acestora, care nu lasă pic de loc de interpretări (și, ca atare, forțează o înțelegere unică a acestora, fapt esențialmente totalitar), eu mă refer și la planul lor tematic, care nu-i nimic mai mult decât un mod de-a manufactura consimțământul (de la Noam Chomsky// „Manufacturing Consent”, wikipedia.org // citire) populației largi asupra unor noțiuni precum monopolului violenței, corectitudinea justiției extrajudiciare, obsesia față de comploturi, justificarea complexului militar-industrial, crearea de culte mitologice (mai ales ale eroismului și ale masculinității), inducând totodată adepților săi un dispreț generalizat față de alte forme de-a face cinema (de data asta, la Umberto Eco citire). De ce mor? Nu doar din simpla uzură a francizării ad nauseam (în definitiv, oamenii se mai și plictisesc): ci fiindcă arhitectura politică hegemonică post 9/11 e în colaps și fiindcă contemporanul, mai mult sau mai puțin imediat, ne arată întocmai de ce toate aceste lucruri sunt extraordinar de periculoase”, conchide Flavia Dima.

*

În noul mileniu, blockbusterele cu supereroi au acordat prioritate imaginii, acțiunii și spectacolului în detrimentul narațiunii, ceea ce a însemnat și o întoarcere la „cinematograful de atracții”, cum l-a numit Tom Gunning,// „Attractions: How They Came into the World”, jstor.org // profesor în cadrul Departamentului de Istoria Artei și al Comitetului pentru Film și Media de la Universitatea din Chicago.

Din jurul anului 2000 au apărut nenumărate filme și seriale cu supereroi, iar impactul lor a fost unul substanțial. În 2008, data apariției primelor filme din Universul Marvel, Iron Man și The Incredible Hulk, au fost lansate și The Dark Knight, Hancock sau Hellboy II: The Golden Army. Trei dintre ele, The Dark Knight, Iron Man și Hancock, s-au aflat în top zece filme cu cele mai mari încasări ale anului.

Opt ani mai târziu, în 2016, genul încă nu își pierduse popularitatea, iar patru dintre filmele cu cele mai mari încasări la nivel mondial au fost din același gen: Captain America: Civil War, Deadpool, Batman vs Superman: Dawn of Justice și Suicide Squad, cu Doctor Strange și X-Men: Apocalypse foarte aproape de top zece. Încasările internaționale combinate doar ale acestor ultime șase filme au totalizat aproape cinci miliarde de dolari.

Joss Whedon, regizorul filmelor The Avengers și Avengers: Age of Ultron, care au avut fiecare încasări de peste un miliard de dolari, a glumit când a afirmat că „Noi am salvat filmele”, însă remarca sa are un element de adevăr.

Într-o epocă în care oamenii au încetat să mai meargă la cinema la fel de des, s-au întors, „în masă”, pentru filmele cu supereroi. Iar acest succes s-a sincronizat și cu evoluția spectaculoasă a efectelor speciale generate pe calculator (CGI). În 2006, X-Men: The Last Stand a fost primul film care a folosit efectul de întinerire. Peste zece ani mai târziu, efectele vizuale au reprezentat o parte semnificativă din bugetul combinat al Infinity War și Endgame, adică aproximativ 675 de milioane de dolari. Oricum, era suficient să bănuiesc asta, pentru că de fiecare când urmăream creditele, așteptând celebrele scene-surpriză, lista cu echipele de artiști vizuali era imensă.

Ce-i drept, efectele speciale din majoritatea filmelor Marvel încă sunt spectaculoase și astăzi, fie că e vorba despre peisajele cyber-viking din Asgard, costumul „ca mănușă” al lui Iron Man sau scenele cu Ant-Man în lumea minusculă a furnicilor. Mai mult decât atât, recunosc chiar că am văzut toate filmele MCU, în ordine cronologică, de trei ori. Unele dintre ele mi s-au părut agreabile, altele distractive, ba chiar sunt atașat de multe dintre personaje, dincolo de faptul că sunt conștient de păcălelile artistice sau ideologia problematică. 

Lucrurile, însă, nu mai stau deloc bine pentru Kevin Feige, președintele Marvel Studios și producătorul principal al MCU, iar asta pare că e mai degrabă din vina celor de la Disney.

The Marvels, care a avut premiera în cinematografele românești pe 10 noiembrie, a înregistrat cele mai mici încasări în primul weekend, în Statele Unite și Canada, dintre toate filmele din franciză: 47 de milioane de dolari, mai puțin decât The Incredible Hulk, care, în 2008, a reușit să obțină 55,4. În România, a strâns doar 171.000 de mii de dolari. Tot local, tot în primul weekend, Avengers: Endgame a adunat peste 845.000, în vreme ce următorul film, Spider-Man: No Way Home, peste 650.000. 

De altfel, în ceea ce privește apetitul spectatorilor români pentru MCU, acesta e fluctuant: dacă Black Widow sau Eternals au avut weekenduri cu până în 250.000 de dolari încasări, Spider-Man: No Way Home sau Black Panther: Wakanda Forever au sărit de 600.000 și, respectiv, 400.000. precedentele două filme lansate anul acesta, Ant-Man and the Wasp: Quantumania și Guardians of the Galaxy Vol. 3, au reușit, însă, doar în jur de 300.000. 

Mie deja îmi miroase a proto-trend în scădere a interesului. Mi se pare grăitor în acest sens și un grafic complet al cifrelor din MCU, făcut de Visual Capitalist.// „Charted: Marvel’s Box Office Rise (and Fall?)”, visualcapitalist.com //

„I’ve always felt that quantity can be actually a negative when it comes to quality. And I think that’s exactly what happened. We lost some focus”, a mărturisit directorul general al Disney, Bob Iger, citat de The Guardian.// „The Marvels records worst ever North American opening weekend box office for MCU”, theguardian.com //

„Cantitatea” la care se referă Bob Iger e reprezentată, în mare parte, de „gălețile” cu seriale produse de Disney din 2021 încoace, care cumulează peste 70 de episoade. WandaVision sau Loki au fost printre cele izbutite, pentru că au avut scenarii care au oferit abordări inedite. Primul a fost o pastișă la sitcomurile din anii 1950, care a găsit echilibrul optim între satiră și melodramă, în timp ce al doilea a explorat curiozitățile și capcanele multiversului.

Celelalte, în schimb, au fost obositor de neinspirate și plictisitoare, iar majoritatea ar fi funcționat mult mai bine în filme de lungmetraj – mă gândesc, mai ales, la Hawkeye, Ms. Marvel și Secret Invasion, restul aproape că-s irelevante, atât ca reușite artistice, cât și ca importanța lor narativă în ansamblul MCU.

Nici nu vreau să-mi imaginez ce tortură înseamnă pentru cineva care are acum sub 25 de ani și vrea să descopere această franciză, cu tot ce a produs din 2008 încoace. E și motivul pentru care Marvel e un fenomen tot mai puțin atractiv celor din Generația Z: The Marvels a avut o audiență de 19% în categoria de vârstă 18-24. Recenziile au fost poate chiar mai aspre decât cifrele la box-office și statisticile demografice. „Mediocru”, „anost” și „aglomerat” sunt printre cele mai folosite adjective despre filmul regizat de Nia DaCosta (deși, firește, Fiege și-a „băgat coada”,// „The Marvels Director Admits She Had to Give Up Control to Kevin Feige: ‘It’s His Movie’”, cbr.com // ca de fiecare dată), ale cărei filme precedente, drama Little Woods și horrorul Candyman, au fost mult mai apreciate.

Și n-aș merge neapărat atât de departe, încât să bănuiesc că oamenii s-au plictisit de filmele cu supereroi, în general. The Batman, de anul trecut, care este un film DC, dar nu în DC Extended Universe, a avut succes. Oamenii parcă s-au săturat, pur și simplu, de aceste francize extinse.

Unul dintre lucrurile inedite pe care le-a făcut Marvel a fost să instituționalizeze acel teasing din timpul genericului. În primul dintre ele, la sfârșitul Iron Man, Nick Fury apare și îi propune lui Tony Stark să se alăture echipei. Și toată lumea s-a entuziasmat, cu gândul că, la un moment dat, va fi gata și Avengers. Astfel, MCU a fost nu doar despre filmul pe care l-ai văzut, ci și despre filmul pe care îl vei vedea sau despre filmul pe care promit că îl vor face peste câțiva ani. Astăzi, aproape că nu mă mai interesează.



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|POPCRAFT

Sunny: Roboțelul buclucaș

De
Apple izbutește un nou serial bine făcut, bine jucat și bine scris. Era și vremea.
CULTURĂ|AI WORLD

Un sistem AI creat de o româncă analizează fotografii și detectează falsuri în artă

De
Art Recognition, o companie care folosește inteligența artificială pentru a autentifica operele de artă, este co-fondată de Carina Popovici, de origine română. Printre cele 40 de falsuri identificate cu acest sistem se numără lucrări atribuite lui Monet și Renoir, găsite pe eBay.
CULTURĂ|POPCRAFT

Supacell: Black power!

De
Un serial apărut parcă de nicăieri, care aproape ironizează genul filmelor cu supereroi, printr-un binevenit și captivant revizionism.
CULTURĂ|GAMING

Cum faci o coloană sonoră pentru un joc care poate dura sute de ore?

De
Un interviu cu Borislav Slavov, compozitorul muzicii din Baldur’s Gate 3 și Crysis 2.