Foto: Gareth Gatrell / Marvel

Loki, sezonul 2: Șefu’ la multivers9 min read

De Mihai Tița 31.10.2023

Cel mai iubit antierou al universului Marvel se întoarce în al doilea sezon al serialului care încă mai ține, cât de cât, în viață producțiile păstorite de Kevin Fiege.

Marvel Cinematic Universe trece printr-o perioadă grea. Mai grea decât ciocanul lui Thor. Sau, mă rog, plictisitoare, dacă ar fi să-i înțep pe fanii înrăiți. Din Thor: Love and Thunder nu-mi mai aduc aminte mai nimic și a fost destul de departe de ce a reușit Taika Waititi cu Thor: Ragnarok. Din Eternals n-am rămas decât cu gluma: „De ce n-ați venit să-i ajutați pe Avengers?” Ant-Man: Quantumania a fost, practic, un trailer de vreo două ore făcut pentru a-l cunoaște mai bine pe Kang. La Secret Invasion am ațipit de câteva ori. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, probabil am stat mai mult pe telefon, decât să mă uit la el. 

Aș paria că președintele Marvel Studios, Kevin Feige, transpiră mai mult decât de obicei în ședințe. Dar, dincolo de acest tot mai probabil epilog tristuț al francizei care se va întinde pe câțiva ani, până, hăt, în 2025, când e programat Avengers: Kang Dinasty, așteptam cu multă curiozitate al doilea sezon din Loki, pentru că primul a fost mult mai bun decât aproape tot ce s-a produs post-Endgame. Mai ales că am o bănuială că așa-zisul „zeu al răutăților” va deveni unul dintre personajele centrale ale filmelor Marvel următoare. Știu, există un nou Captain America, dar, serios, Anthony Mackie e la fel de actor cum sunt eu influencer pe TikTok.

Al doilea sezon, așadar, pornește, efectiv, la câteva secunde de unde a rămas primul, după ce Loki sare înapoi în timp, prin universuri, la sediul Autorității pentru Variația Timpului a.k.a. TVA. Unde, ce să vezi?, nimeni nu-l mai recunoaște. Ba, mai mult, coșmarul e complet: o variantă a lui He Who Remains a.k.a. încă-nu-îi-spunem Kang (Jonathan Majors) e, de altfel, conducătorul autorității. Cu această ocazie, Loki (același Tom Hiddleston, la fel de carismatic – chiar aș fi vrut să-l văd în rolul lui James Bond, dar, din păcate, acolo sunt alte planuri) descoperă că se poate teleporta printre timeline-uri. Mai întâi necontrolat, mai apoi, fără vreo explicație despre cum face asta, mai exact, acolo unde și atunci când dorește.

CITEȘTE ȘI: Ant-Man: Quantumania. Socialism și CGI

Cel mai mult dorește, însă, să o găsească pe Sylvie (Sophia Di Martin), care l-a ucis în finalul primului sezon pe He Who Remains. Că a venit încă o dată vorba despre el, trebuie să aduc aminte că Majors e acuzat de violență domestică, iar procesul va începe cât de curând. O altă lovitură pentru Marvel Studios. Dacă Majors va fi găsit vinovat, aceștia vor trebui să-l schimbe tocmai pe actorul care-l interpetează pe răufăcătorul în jurul căruia se vor învârti toate Phase 5 și Phase 6. Revenind, Sylvie încă e la fel de pornită să distrugă TVA, numai că lucrurile o iau atât de razna, că asta va fi ultima ei problemă. Ba chiar, tocmai existența TVA mai poate salva ce mai rămâne de salvat din multiversuri, aflate, la un moment dat, în pragul extincției.

Cele mai bune momente ale serialului sunt interacțiunile dintre Loki și Mobius (Owen Wilson), un bromance care lipsește de prea mult timp în MCU. Pe de altă parte, firul narativ e suficient de imprevizibil, încât să te facă curios de la un episod la altul, chiar dacă e greu să-ți pese, de fapt, de ceea ce se întâmplă în fundal, pentru că mizele sunt adesea incomprehensibil de mari: universuri întregi, pe marginea prăpastiei. OK, am înțeles, dar unde e Sylvie? Și când se va reîmprieteni cu Loki? Și, pls, hai mai repede cu Kang. Cam astea sunt, de fapt, preocupările principale.

De asemenea, al doilea sezon stă și mai bine decât primul la regie și producție. Trucurile de montaj, când vine vorba mai ales despre salturile în timp și spațiu, sunt inteligente și cursive, iar designerul de producție, Kasra Farahani (vezi The Curious Case of Benjamin Button sau Guardians of the Galaxy Vol. 2), reușește o atmosferă într-o zonă Doctor Who întâlnește Star Trek întâlnește Quantum Leap (ha ha). În fine, „joaca” cu camera de filmat a regizorilor Justin Benson & Aaron Moorhead (vezi Synchronic și vei recunoaște imediat stilul artistic al celor doi) e de bun gust, fie cu cadre statice simetrice, à la Wes Anderson, fie cu poziționări de la semiînălțime ori cadre panoramice de bun gust. Cu alte cuvinte, e revigorant să urmărești un serial Marvel, aspirațional regizat, bine interpretat și atent produs, care chiar e despre ceva.

Disponibil pe Disney+ | Per total: 7/10 | Știință & Tehnologie: 5/10



Text de

Mihai Tița

Jurnalist de lifestyle și cultură, care a mai scris pentru Playboy, GQ, FHM, Sunete sau Scena9. 

CULTURĂ|BOOK CLUB

8 cărți gastronomice din 2023 care merită citite

De
O primă partea a aparițiilor editoriale despre mâncare dintr-un an destul de generos cu gastronomia. Plus o scurtă recapitulare a ultimului deceniu.
CULTURĂ|POPCRAFT

40 de ani de la The Terminator: Skynet se întoarce?

De
„I'll be back” e una dintre replicile iconice al cinemaului, dar, astăzi, e și o metaforă pentru reîntoarcerea temei principale: cât de periculoasă e, de fapt, inteligența artificială?
CULTURĂ|GAMECRAFT

Prince of Persia: The Lost Crown. Renașterea unui clasic

De
Prințul tău se află într-o altă anomalie temporală, dar măcar a ieșit din hibernare.
CULTURĂ|POPCRAFT

Poor Things: Bella și bestia

De
Unul dintre regizorii însemnați și inconfortabili ai ultimelor decade încearcă să fie mai abordabil, într-o satiră pastelată despre Dumnezeu, autonomie corporală, misoginism și câte și mai câte.