Incidentul Diatlov: de ce e preferat misterul și nu soluțiile33 min read

De Cristi Mărculescu 24.02.2021, ultima actualizare: 28.02.2021

O nouă anchetă (rusească) și o nouă teorie științifică (din Elveția) ar putea explica Incidentul din februarie 1959, dar mulți refuză să creadă „soluția”.

Pe 26 februarie 1959, în munții Urali, o echipă de salvare a descoperit cadavrele a cinci dintre cei nouă membri ai grupului de alpiniști condus de Igor Diatlov. Celelalte patru corpuri au fost descoperite două luni mai târziu. De atunci până acum, să tot fie 63 de ani, numărul explicațiilor, teoriilor și ipotezelor despre ce s-a întâmplat cu Diatlov și colegii de drumeții montane extreme pare-a fi depășit 63. De la Yeti până la spionaj, avem de toate.

De ce atât de multe? Pentru că datele oficiale ale anchetei sunt și clare, și inexplicabile. Pentru că oamenii preferă să știe lucruri, să aibă certitudini. Iar atunci când nu știu lucruri și nu au informații sigure, se conving că cele mai absurde fantasmagorice și implauzibile explicații sunt adevărate. Doar pentru a nu trăi cu teamă și mai mare de necunoscut și incertitudini?

Da, dar și pentru că ne place al dracu de mult misterul.

Evoluția mitologiei din jurul Incidentului Diatlov este un caz numai bun de studiat despre pasiunea, de-a dreptul mistică, pentru enigme totale și rezolvări supranaturale care ne bântuie specia.

O expediție cu membri experimentați

Igor Diatlov și alți studenți (în total, șapte tineri și două tinere), colegi din clubul de drumeții montane al Institutului Politehnic Ural și buni prieteni, planificaseră temeinic expediția. Erau cu toții pregătiți pentru un traseu foarte dificil, care marca atingerea ultimului „grad” al cluburilor  sportive de drumeție montană. Gradul III consta într-un examen cu probă practică, organizat de universitate, și oferea un fel de centură neagră la drumeții montane: nu oricine putea ajunge la gradul III, primele două grade trebuiau luate și ele.

Al zecelea membru al echipei lui Dialtov a fost un alt montaniard care dorea să-și „dea gradul”, Simion Alexievici Zolotariov. Simion s-a alăturat târziu grupului și era la fel de antrenat ca restul echipei, deși mai în vârstă (38 de ani).

Intrarea pe traseul propriu-zis s-a făcut pe 27 ianuarie 1959. Aventura pe Holat Ciahil (mai exact, Muntele Mort), într-o zonă aproape pustie, trebuia să se termine cel târziu pe 12 februarie sau câteva zile mai târziu.

Pe 28 ianuarie, Iuri Iefimovici Iudin a renunțat la expediție și s-a întors singur în civilizație. Iudin s-a simțit incapabil fizic pentru traseul de două săptămâni pentru că avea probleme cu artrita. Le-a avut până la moarte, 54 de ani mai târziu. Ceilalți nouă montaniarzi au continuat traseul, scriind conștiincios în jurnalele expediției,făcând fotografii Adunate, conștiincios, pe acest site: infodjatlov.narod.ru și, conform jurnalelor, fără a întâmpina probleme până pe 1 februarie.

În noaptea dintre 1 și 2 februarie, toți cei nouă au abandonat cortul (tăindu-i din interior) și au plecat, îmbrăcați complet neadecvat (doar doi aveau cizme), într-o furtună de zăpadă. Temperaturile erau crâncene, între -30 și -40 de grade. Au murit cu toții în următoarele ore. Niciunul nu a ajuns înapoi la cort, niciunul nu s-a îndepărtat mai mult de 1,6 kilometri de cort.

Harta incidentului, conform informațiilor din ancheta oficială. Alec Pop

O anchetă cu rezultate bizare

O tragedie cu multiple victime tinere își face loc în conștientul colectiv, fără ca, inițial, vreo supiciune sau vreun sortiment de conspiraționism să intre în calcul. Și poate că lumea ar fi uitat de expediția lui Diatlov până în momentul de față, dacă prima anchetă, din 1959 nu ar fi descoperit niște detalii bizare și dacă explicațiile pentru detaliile acestea ar fi fost banale.

Dar nu a fost cazul.

Ancheta sovietică a fost meticuloasă, a luat în calcul câteva posibile scenarii, condițiile meteo, toți suspecții posibili și s-a încheiat cu un verdict absurd. Chestiunile bizare constate de anchetă merită enumerate, pentru claritate:

  1. Cortul a fost tăiat din interior;
  2. Șapte dintre cei nouă nu erau echipați corespunzător pentru vremea de afară;
  3. Opt seturi de urme de pași arată un mers ordonat, nu o fugă de la locul taberei;
  4. Unele din haine erau (ușor) radioactive;
  5. Unii din membrii expediției aveau arsuri;
  6. Cauza morții a fost hipotermie (pentru șase) și leziuni incompatibile cu viața (pentru alți trei);
  7. Niciuna din leziunile mortale nu avea o cauză fizică clară. Păreau mai mult urmările unui impact brutal cu o masă de mari dimensiuni, aflată în mișcare (ca în cazul accidentelor de mașină), decât ale unor violențe cauzate de alți oameni sau animale din pădure. Nu existau vânătăi sau leziuni, dar doi dintre montaniarzi aveau coastele rupte;
  8. Două dintre victime nu mai aveau ochi, uneia îi lipsea limba, iar alteia sprâncenele.

Ancheta oficială s-a încheiat pe 28 mai 1959, cu un verdict care nu masca lipsa unei explicații plauzibile. O avalanșă i-a surprins pe tineri în cort, de unde au fugit îmbrăcați necorespunzător în furtuna de zăpadă. S-au rătăcit și au murit. Din cauza forțelor naturii.

Refuzul inițial de-a crede ce-au concluzionat oficialitățile sovietice are multiple explicații și nu țin toate de ezoterism și intervenții extraterestre. Astea au apărut nițel mai târziu.

Inițial, rezultatului oficial al anchetei i s-au reproșat lucrurile foarte concrete descoperite și explicațiile foarte forțat oferite:

  1. Grupul de montaniarzi era un grup experimentat. Nu și-ar fi abandonat toate echipamentele necesare supraviețuirii (inclusiv schiurile și ghetele), decât într-o situație extremă. Avalanșa presupusă în raport ar fi fost o asemenea situație, dar nu avea acoperire pe teren: cortul era doar parțial acoperit de zăpadă când a fost descoperit (la mai bine de 20 de zile după moartea ocupanților) și nu existau urme ale vreunei avalanșe în zonă. Nici panta muntelui nu era suficient de abruptă cât să favorizeze o avalanșă;
  2. Avalanșele omoară prin sufocare, nu prin zdrelirea coastelor;
  3. 8 tineri au părăsit la pas cortul (cărând unul dintre răniții grav?) conform urmelor descoperite. Nu au fugit;
  4. Mutilările (ochii și spâncenele și limba lipsă) nu au fost explicate în raport.

Un caz numai bun pentru teorii alternative

În Rusia Sovietică, încrederea în versiunile și declarațiile oficiale era oricum destul de scăzută, mai ales când venea vorba de o anchetă a forțelor de ordine. Prima teorie care a apărut a căzut chiar din timpul anchetei. Triburile ugrice din zonă, suspectate că s-ar fi răzbunat pentru incursiunea grupului în teritoriile lor, nu aveau nici antecedente violente, nu lăsaseră nici vreo urmă în zona incidentului și nici nu ar fi putut cauza rănile mortale ale unora din grup fără a lăsa urme.

A doua teorie a apărut tot prin 1959, dar n-a dispărut la fel de repede. Este, de fapt încă pe firmament pentru unii: luminile portocalii din cer. Da, au existat rapoarte despre sfere sau lumini portocalii care se deplasau pe cerul nopții în lunile februarie și martie ale anului 1959. Nu doar de la civili, unele de la militari și meteorologi. Faptul că „s-a vorbit” despre ele (au fost consemnate chiar de o altă echipă de alpiniști, aflată la cca 50 de kilometri distanță de tabăra lui Diatlov, în fix seara tragediei), dar nu au fost menționate în raportul oficial a dus la trei teorii. Dintre care două sunt credibile (experimente sovietice secrete din epoca cuceririi spațiului și respectiv „mine cu parașută” pe care le testa armata rusă în anii aceia), iar a treia implică, evident, extratereștrii.

Zgomotul produs de experimentele cosmice sau militare sovietice i-ar fi gonit din cort pe montaniarzi, iar una din minele concepute pentru a exploda în aer ar fi putut cauza leziuni similare (coaste rupte). Pentru teoria asta, probabil nu vom avea o confirmare (sau o infirmare credibilă) vreodată.

Despre extratereștii nu-s multe lucru lucru de zis (există episodul al zecelea din sezonul trei al Ancient Aliens care-a explicat teoria asta), dar am promis Yeti, deci o altă teorie provine din zona criptozoologiei.Pseudoștiință care încercă să demonstreze existența unor animale legendare: wikipedia.org

Cortul alpiniștilor, descoperit de anchetatori. Wikimedia Commons

Misterioasa fotografie blurată

Una din fotografiileDisponibilă aici făcute de expediție a fost considerată dovadă incontestabilă a implicării unui Yeti în moartea celor nouă. Sau a mai multor yeti, dintre care numai unul s-a lăsat fotografiat accidental. Discovery Channel a dedicat un întreg documentar TV subiectului, intitulat Russian Yeti: The Killer Lives.Un trailer aici: youtube.com  Până la miștouri și adevăruri interzise (despre cum au construit Yeti piramidele) nu-i mult, dar… poza asta cu o siluetă întunecată între copaci punctează bine apropos de apetența pentru supranatural a oamenilor.

Pe cineva care vrea să creadă că în poza asta este un Yeti nu ai cum să-l convingi de contrariu. Nu doar pentru că silueta seamănă cu ceva ce-ar putea să nu fie un om îmbrăcat în haine de iarnă, ci pentru că de niște milenii bune creierul uman funcționează într-un anume fel.

Scurt pe doi, încă de când oamenii erau mai maimuțe, și-au cablat neuronii să recunoască patternuri/modele și să întrevadă în fracțiuni de secundă potențialele pericole. Lucru foarte util pentru o specie care n-a fost apex predator până acum vreo sută de ani: să pună, peste ceva ce (între)vede, ceva din experiența proprie (fețe și siluete ale unor potențiali prădători sau unor potențiale prăzi).

De-a lungul a mii și mii de generații, mintea umană a funcționat ca un episod din Dosarele X. O parte a vrut să creadă și să reacționeze rapid, instinctual, ca Mulder, iar o parte a vrut să înțeleagă și să reacționeze informat, precum Scully. Oamenii au ajuns departe pentru că nu și-au cenzurat nici instinctele, nici curiozitatea. Când nici partea de Mulder, nici partea de Scully, din capetele umane n-au înțeles ce, cum sau de ce se întâmplă, s-a inventat religia și, respectiv, știința. Pentru a pune ordine în raporturile de cauzalitate misterioase și pentru a explica mai bine lumea din jur.

Yeti nu este menționat în jurnalele pe care le țineau membrii expediției, iar pozele, văzute în succesiune, duc la un alt rezultat. Unul din tineri este fotografiar și când intră și când iese din pădure. Asta taie de pe liste explicația cu yeti. Măcar pentru o parte din pasionații de acest mister.

Here comes the science

Nu doar criptozoologii și ufologii vor să pună ordine în misterul morții grupului Diatlov.  URSS-ul de atunci și savanții de acum au apelat la știință, iar din asta au rezultat câteva teorii pe cât de științific dovedite în situații similare, pe atât de absurde odată aplicate situației Diatlov.

Teoriile științifice au de fapt fix aceleași probleme ca restul ipotezelor. Unele se concentrează pe un detaliu (pe care îl explică cît se poate de savant), dar nu stau în picioare pentru explica mai mult decât o parte din mister.

Teoria dezbrăcării paradoxaleAtunci când, în fazele terminale ale hipotermiei, există senzația de febră/căldură: pubmed.ncbi.nlm.nih.gov ar putea explica cele două cadavre îmbrăcate doar cu izmene, dar hainele acestora au fost găsite pe alți membri ai grupului. Cel mai probabil primele două victime au murit de frig, iar alți membri ai grupului, îmbrăcați la fel de sumar, le-au luat hainele. Unele tăieturi din haine sugerează că acestea au fost tăiate de pe cadavrele celor doi și utilizate de supraviețuitori.

Altele se concentrează pe un răspuns fundamental (ce i-a gonit panicați din cort?), dar folosesc și ele multă ață albe. Teoria vântului catabaticDetalii pe wikipedia.org este o explicație posibilă la locul taberei: un vortex de vânt destul de puternic, format în anumite condiții de relief montan, amenința să ia pe sus cortul și pe cei din el. Din aceastp cauză, grupul s-a panicat și a fugit. Reacție mai credibilă pentru orășenii și consoartele lor, care urcă munții în șlapi și cizme cu toc, decât pentru montaniarzi sovietici obișnuiți cu vreme extremă.

Una din cele mai kinky teorii este cea a infrasunetului cauzat de șuieratul vântului. Care infrasunet efectiv le-ar fi luat mințile… Este o teorie simplă și una din favoritele mele. La fel ca teoria vântului cabatic, și teoria infrasunetului ucigaș amplasează coastele și capetele zdrelite ale unora dintre victime spre finalul, nu la începutul nopții. Ceea ce este mai logic.

Ar fi putut fi o mini-avalanșă?

O explicație pe care o nouă teorie, a unei mici avalanșe (slope avalanche), „Mechanisms of slab avalanche release and impact in the Dyatlov Pass incident in 1959”, nature.com nu o face. Teoria a fost explicată de cei de la Nature într-un video:

Teoria este cea mai nouă, dar deloc cea mai aproape de explicarea enigmei. Cercetătorii presupun că o posibilă mini-avalanșă i-ar fi surprins pe studenți în cort, zdrelit pe unii și panicat pe toți. Condițiile pentru avalanșă (panta muntelui, amplasamentul cortului, probabilitatea ca un strat de zăpadă intermediar să fi avut o anumită granulație, deloc stabilă) sunt atât de multe, de zici că un destin pizmaș le-a jucat o festă foarte nasoală rușilor ăstora.

Dar, dacă am luat yeti în considerare, trebuie analizată și asta. Ce explică fizic foarte convingător teoria este că o mini-avalanșă ar fi putut avea loc și-ar fi putut zdreli pe trei dintre montaniarzi (mai ales pentru că aceștia își folosiseră schiurile pe post de saltele, ca să niveleze și rigidizeze „podeaua cortului”).

Însă cum de cei mai zdreliți sunt fix aceia care s-au depărtat cel mai mult de cort rămâne un mister. Teoria asta presupune că doi oameni cu coastele fracturate și unul cu craniul spart au mers 1,6 km printr-o furtună, la -30 de grade și că au rezistat fizic mai bine decât colegii lor cu coastele și craniile intacte.

Când am zis pas prima oară pas teoriei acestea, nu am avut un motiv clar. A fost așa, din instinct, ca cineva care a fost absorbit în vortexul ăsta de mister tragic, mistere fabricate și teorii expuse uneori de parcă cercetătorii voiau să ajungă la cât mai multă lume noile lor experimente și le-au legat, pentru PR, de incidentul din pasul Diatlov. Care trecătoare montană, se numea inițial Ciocănitoarea, iar expediția trecuse deja prin ea, locul taberei și al tragediei fiind de fapt un versant al Muntelui Mort.

Teoria cea mai credibilă depinde de biasul cititorului

Revenind la teorii, niciuna nu știe ce să excludă din datele anchetei inițiale. Pentru că pe toate niciuna nu le poate include. De fapt, aici se vede cel mai bine bias-ul. Și ăla individual dar și cel de grup sunt clare în funcție de informația aleasă și cum sunt prioritizate alegerile acestea.

Pentru unii sunt mai importante hainele radioactive (care pot fi explicate prin munca în industria sovietică, deloc străină de energia nucleară) decât un posibil accident militar.

Pentru alții inventarul cortului sugerează în mod clar un cover-up (din cort lipseau cel puțin un jurnal și un aparat foto, primele numărători din anchetă au consemnat 10 perechi de schiuri găsite, iar expediția avea doar nouă membri).

Biasul poate să ducă spre explicații științifice sau înspre supranatural. Se vede când unii refuză să creadă că niște montaniarzi cu experiență ar fi putut reacționa haotic, amatoricește și finalmente letal, la o situație extremă. Se vede și când alții văd radioactiv în raport și sunt automat tentați să creadă că unele din haine au devenit radioactive în mod obligatoriu în seara tragediei, cel mai probabil de la ceva intervenție extraterestră (dar au fost menționate și experimente secrete sovietice sau mișmașuri cu agenți KGB).

Biasul se vede și atunci când entuziaștii misterului Diatlov se cramponează de o piesă (sau de toate piesele din ancheta oficială), și atunci când zvonuri și ipoteze sunt confundate cu date concrete. De la apartenența la KGB a montaniardului care s-a alăturat grupului de studenți până la implicarea armatei în mușamalizare (cu dovada cel puțin incertă a schiurilor în plus, care ar fi aparținut unuia din membrii echipei de mușamalizare), multe zvonuri au devenit pentru unii fapte concrete.

Misterul devine subiect de ficțiune

Misterul tragediei căreia i-au căzut victime Diatlov și compania este ca un puzzle, iar nouă ne place să ne jucăm de-a detectivii. Scurt moment confesiv: am stat vreo trei săptămâni „în misterul Diatlov”. Minimum două au fost strict necesare pentru trecut prin toate teoriile și pentru pescuit pe internetul rusesc. O săptămână am gândit și regândit obsesiv cât și ce (nu) explică teoriile.

Nu, n-am să dau soluția mea personală (care este mai mult un set de lucruri care-mi sunt certe și un set de explicații parțiale), dar trebuie să zic că nici acum, cu mini-avalanșă cu tot, nu există nicio idee confirmabilă despre cauza principală a tragediei. Nu se știe ce/cine i-a scos din cort. Nici nu se poate ști cu siguranță dacă au ieșit toți de-o dată, că unul era incapabil să meargă sau că montaseră soba în cort în seara de 1 februarie.

Un serial rusesc și un film american au ficționalizat (și mai mult) incidentul. Filmul Devil’s Pass (2013)IMDb: imdb.com  este un horror, în format found footage, care trimite în munții Urali o altă echipă de tineri (de data asta echipă de filmare, nu de escaladă) care află pe propria piele ce-au pățit studenții din 1959. Rezervat pentru „fanii genului”, filmul lui Renny Harlin oferă o soluționare admirabil de SF și are flerul de-a face o buclă în timp.

Serialul  Dead Mountain: The Dyatlov Pass Incident (2020)IMDb: imdb.com are opt episoade și este inegal. Pe de-o parte, respectă litera anchetei oficiale, dar include și multe din zvonuri (un agent KGB, niște prizonieri scăpați din Gulag, teste de rachete). Pe de altă parte, adaugă un surplus de magie neagră (provenită de la Al Treilea Reich) cu care efectiv nu face nimic. Are un protagonist KGB-ist și erou de război care se amorezează de doctorița care face autopsiile. Finalmente oferă o soluție (și admir curajul de a oferi o soluție atât de simplă) și comemorează frumos tragedia, în câteva secvențe de-o grație demnă de cinema-ul mut, cu Diatlov și colegii pierduți prin zăpezi.

CITEȘTE ȘI: Liz Carmichael și mașina cu trei roți ce putea rezolva criza petrolului



Text de

Cristi Mărculescu

Selecționer de filme la festivaluri. A început cu TIFF, a continuat cu multe altele (Dracula IFF, Dakino, Luna Plinã, BUZZ CEE). Ocazional, scrie.

CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ choice: A început TIFF 2021

De
A doua ediție TIFF din pandemie se desfășoară între 23 iulie și 1 august. Dansatorul Sergei Polunin este invitatul special din acest an. 
ȘTIINȚĂ|OVERVIEW

Cât de cald este „prea cald”? Când devine canicula letală

De
Când mercurul crește în termometre, corpul uman începe o luptă constantă pentru a-și controla propria temperatură.
SĂNĂTATE|OVERVIEW

La 100 de ani de la descoperirea vaccinului împotriva tuberculozei, România e pe podiumul UE la incidența bolii la copii

De
Albert Calmette și Camille Guérin au înregistrat primul succes în imunizarea împotriva tuberculozei în anul 1906, când, cu ajutorul unei tulpini atenuate a bacilului tuberculozei bovine, au creat un vaccin pe care l-au numit vaccinul BCG. Acesta a fost folosit pentru prima dată la oameni în anul 1921 în Franța, însă pe scară largă de-abia după cel de-al doilea război mondial și doar în SUA, Marea Britanie și Germania.
CULTURĂ|FILM&TV

Magia tehnicii vs puterea narațiunii. De ce Marvel își resetează supereroii?

De
Tehnologia generării actorilor virtuali devine atât de puternică încât Marvel ar fi putut să-l mențină pentru totdeauna pe Robert Downey Jr. în rolul lui Iron Man. Face în schimb toate eforturile să dea costumele emblematice mai departe altor personaje.