Netflix

Love, Death & Robots: mai puțin e mai puțin

De Cristi Mărculescu 21.05.2021

Al doilea sezon din Love, Death & Robots a aterizat. Mai puține episoade, mai puțin tupeu, mai puțină moarte, mai puțini roboți, mai multe sentimente. 

Sezonul secund din Love, Death & RobotsDisponibil pe netflix.com ar fi putut fi în atât de multe feluri. Numărul mare de povestiri SF disponibile și varietatea de stiluri (teoretic infinită) pe care animația o oferă garantau asta. Dar, cel mai important, ar fi trebuit să fie cel puțin la înălțimea (amețitoare) la care a fost primul sezon. N-a fost să fie. Redus din episoade (doar opt) și durate (în jur de zece minute pentru fiecare), promitea să facă un exercițiu memorabil de less is more. S-a dovedit prea puțin și prea moale.

Netflix

Ce-i drept, sezonul debutează în forță, admirabil vizual și agreabil, cu-o poveste umoristică despre un robot de curățenie scăpat de sub control. Automated Customer Service (de John Scalzi, publicată la el pe blog„Automated Customer Service”, scalzi.com) promite prea multe ca debut de sezon. În primul rând, din animație (cel mai bine nimerit character design), în al doilea rând din tonul umoristic, cam negru în cerul gurii, à la Black Mirror.

CITEȘTE ȘI: 5 seriale de văzut în vacanță

Ice (după povestirea lui Rich LarsonDisponibilă peclarkesworldmagazine.com) este o dezamăgire cruntă. Larson a scris despre relația destul de crâncenă dintre doi frați adolescenți, unul modificat genetic, altul nu, și cum un joc adolescentin riscant, penibil și inutil, ca mai toate jocurile adolescenței, punctează toate frustrările unuia și cretinismul celuilalt. Scenariul ratează multe, dar cea mai dezamăgitoare este fix animația. Robert Valley, responsabil de una din piesele impecabile ale primului sezon (Zima Blue), nu-i deloc în formă.

Netflix

Pop Squad este fix cum nu te-ai așteptat de la ceva regizat de Jennifer Yuh Nelson, autoare a sequel-urilor la Kung-Fu Panda: aproape mono-crom din animație (griuri bejulii cât cuprinde), disperat să fie „devastator de important” din scenariu și, finalmente, cam degeaba. Ideea povestirii lui Paolo Bacigalupi: un viitor deloc luminos sau ferice, în care copiii săracilor sunt exterminați pentru ca bogătanii să-și facă injecții de viață eternă dătătoare. Animația hyperrealistă, demnă de video games și foarte tributară unor cadre și momente de prin Blade Runner și The 5th Element, păstrează tonul de noir cu detectiv (lichidator de plozi, mai exact) trecut prin multe, dar, în afară de-a cere reacții emoționale, nu reușește să stârnească nici vizual, nici intelectual. 

Pop Squad este primul din cele patru episoade animate – unele mai cu fler, altele mai fără tupeu – în stilul hyperrealist venit dinspre canonul jocurilor video. Prea multe, animația poate mult mai multe stiluri decât poate cuprinde vreun serial. 

Netflix

Snow in the Desert este cel mai fin reglat din cod și standard înalt, în ceea ce privește estetica asta ultra-uber-hyperrealistă. Nu doar pentru că generează corect fiecare fir de păr al personajelor, ci mai ales pentru că crează și planete extraterestre și specii de alieni. Dă astfel fix sentimentul acela de mirare amestecată cu fascinație care este miza oricărui SF bun (și care cam lipsește din sezonul acesta). Povestea vine de la Neal Asher și este reconfortant să vezi că, în ciuda diminuărilor (mult context, multe dialoguri, doar 70% din violență și numai 30% din chestiile cu sex au ajuns din povestire în scenariu), cineva l-a ecranizat just pe Snow, albinosul nemuritor pe urmele căruia vin vînătorii de recompense. 

Netflix

Episoadele 5 (In the Tall Grass) și 6 (All through the House) sunt în mai multe feluri: deloc SF (ambele vin dinspre zona de groază și mister a horrorului), deloc interesante vizual, cu un picuț de umorVersiunea de teatru radiofonic pentru povestioara lui Joachim Heijndermans, o glumiță cu un Moș Crăciun memorabil ca design de personaj, e disponibilă aici: gallerycurious.com și nu ar fi fost deranjantă prezența lor dacă Love, Death & Robots 2 ar fi avut optsprezece episoade. Cum avem doar opt, par incluse aici doar pentru că erau gata (sau aproape gata) finalizate.

Netflix

Life Hutch este al treilea și ultimul episod cu roboți. Și un exemplu destul de reușit depre ambițul abject al unor regizori de-a ecraniza lucruri care sunt excelente pe hârtie pentru că au loc 90% în gândurile unor personaje. Nuvela lui Harlan Ellison este despre cum încearcă să se împace cu iminenta moarte un soldat captiv într-o capsulă de salvare defectă. Cu coaste zdrelite, murat în propriile excremente și aproape nemișcat de trei zile, pentru că orice mișcare este un infern de durere și orice mișcare va alerta robotul defect din capsulă să-l lichideze definitiv, soldatul din povestire nu avea cum să fie pus pe ecran într-un mod veridic. Pentru ca episodul să funcționeze, scenariul renunță la gânduri și infuzează ceva acțiune, lucru foarte just și corect. Ce nu-i tocmai just și corect este amputarea extratereștrilor din scriitură. O decizie care pare leneșă. Măcar nu s-a făcut abuz de voice-over, s-au căutat niscaiva motoare vizuale și evenimente care să dea dinamică episodului. 

Netflix

The Drowned Giant ia textul lui J.G. Ballard și-i pune voice-over. Vreo 80% din text, ca să fim preciși. Decizia este pe de-o parte riscantă, pe de altă parte justă. Amintirile unui cercetător despre hoitul unui uriaș ajuns pe o plajă din insulele britanice mizează pe ceva ce este strict legat de cuvinte (reacțiile protagonistului la mister) și pe ceva ce este ușor imaginabil (un cadavru este un cadavru oricât de gigantic ar fi el), dar scos din grila realității cotidiene. Tim Miller (unul dintre creatorii serialului) pariază corect fix pe umire și patos, chestiuni pe care sezonul doi din Love, Death & Robots le-a fentat. Animația hyperrealistă aduce mai mult a Sims 2 decât a The Last of Us, ceea ce este cam iritant.

Acestea fiind zise, sezonul 3 din Love, Death & Robots ar face bine să fie un sezon întreg, cu mai mult tupeu, mai multe chestiuni uimitoare și mai multe stiluri și tehnici de animație. Uneori less is much less și acesta a fost cazul cu episoadele astea opt. 



Text de

Cristi Mărculescu

Selecționer de filme la festivaluri. A început cu TIFF, a continuat cu multe altele (Dracula IFF, Dakino, Luna Plinã, BUZZ CEE). Ocazional, scrie.

CULTURĂ|EDITORS' CHOICE

Editors’ Choice: Noaptea Muzeelor, One World Romania, Fusion AIR

De
Sâmbătă, pe 12 iunie, noaptea devine albă pe măsură ce muzeele României își deschid porțile reale sau virtuale. Festivalul One World Romania găzduiește un spectacol despre relația noastră cu propriul corp, iar Fusion AIR analizează relațiile dintre artă și practicile științifice.
CULTURĂ

Editors’ choice: BUM, Proiectul Hail Mary, Degete verzi

De
Săptămâna asta recomandăm un muzeu subteran, dacă ai drum în Brașov, o nouă carte de Andy Weir (făcut faimos de Marțianul) și o expoziție despre grădinile urbane ale Bucureștiului.
CULTURĂ|Q&A

Horia Colibășanu: „Dacă muntele nu te primește, trebuie să accepți”

De
Horia Colibășanu e singurul alpinist român care a cucerit vârfurile Annapurna, K2 și Dhaulagiri. Am vorbit cu el despre avalanșa care i-a întrerupt ultima expediție și despre nominalizarea „Superhombre”, documentarul care îl are ca protagonist, la Premiile Gopo. 
CULTURĂ|FILM&TV

Bo Burnham trăiește în interiorul internetului

De
În cel mai recent spectacol al său, Bo Burnham recapitulează experiența din carantină a celor mai multora dintre noi. Dar pe parcurs, umorul lasă loc neliniștii, dar și înțelegerii.