Chris Clor/Tetra Images via Getty Images

Pastila roșie/pastila albastră. Matrix ca alegorie politică14 min read

De Andrei Tiut 05.01.2022

Matrix a propus o viziune populistă asupra lumii, dar ultimul film al seriei încearcă să se îndepărteze de această abordare

Sunt un fan al surorilor Wachowski de când se prezentau lumii ca frații Wachowski. The Matrix este unul dintre filme definitorii ale tinereții mele, Matrix Reloaded și Matrix Revolutions mi s-au părut acceptabile, Matrix Resurrections mi s-a apărut bun. Am văzut ambele sezoane din Sense8 și am fost trist atunci când serialul a fost anulat. Și, totuși acest articol va fi unul foarte critic despre calitatea seriei Matrix ca filme politice.

Mă grăbesc să adaug de la bun început că Matrix este mai multe lucruri în același timp. Este un science fiction de acțiune care a rămas un model pentru scenele de luptă și care a avut efecte speciale de avangardă. Este (și pun pariu că mulți nu știu asta) un film despre experiența trans. “For years, fans of THE MATRIX have discussed the film through a trans lens. If you’ve heard the theory before or just learned about it, here’s a thread breaking down the trans allegory of the film, from trans writers and critics.”, twitter.com Transformarea lui Thomas Anderson în Neo prefigurează într-un sens transformarea fraților Wachowski în surorile Wachowski. Filmul a fost receptat ca atare de către comunitatea trans cu mult înaintea ca noi, cei din mainstream, să ne dăm seama. Matrix mai este un film care popularizează în mod acceptabil niște întrebări existențiale despre liberul arbitru. Care se inspiră din filosoful francez Jean Baudrillard, deși acesta din urmă nu a fost musai încântat„Opinion | Editorial Observer; A French Philosopher Talks Back to Hollywood and ‘The Matrix”, nytimes.com de rezultat. Este un film care a ridicat întrebări seminale despre natura realității în contextul informațiilor pe care le avem astăzi despre tehnologie.

Și mai este un film care pune întrebări valide despre societate. Din nefericire, filmul dă și răspunsuri. Iar răspunsurile sunt fundamental și vizibil greșite.

Matrix este un film cu teorii ale conspirației

Partea aceasta este destul de evidentă. Lumea din film este o iluzie creată de niște maeștri manipulatori care răspund unei conduceri centrale formată dintr-un singur om, pardon, program. În caz că nu știai de ce teoriile conspirației sunt greșite, răspunsul scurt este că, pur și simplu, oamenii nu pot fi coordonați atât de bine. Există și o glumă care spune că orice adept al teoriei conspirației nu a gestionat niciodată un proiect cu oameni reali.

Matrix este un film care împarte toată gândirea în două tabere

În Matrix există o alegere simplă: pastila albastră sau pastila roșie. Pastila albastră este iluzia, iar pastila roșie este adevărul. Între ele nu există nimic, adică este imposibil să iei pastila roșie și pe urmă să păstrezi idei valide pe care le au aceia care iau pastila albastră. Între cele două lumi, între cele două sisteme de gândire există o prăpastie ireconciliabilă. Cei care aleg conștient sau subconștient să crească în iluzie pot fi compătimiți, dar ei încetează să mai fie egali cu ce care au luat pastila roșie (de altfel, uciderea sau punerea lor în pericol este o pagubă colaterală perfectă acceptabilă).

Metafora celor două pastile funcționează, probabil, excelent în alegoria tranziției prin care trec persoanele trans. Fiind vorba de identitate, odată ce ai făcut primul pas, odată ce ai acceptat primul element neconcordant cu identitatea inițială, toate celelalte elemente se trag unele pe celelalte cu necesitate – chiar cu eleganță. În schimb, aceeași metaforă funcționează abominabil într-un cadru social normal. Realitatea de zi cu zi este murdară, complexă, amestecată, confuzantă, tulburătoare. De aceea, nu se pretează la soluții simple, oricâte pastile roșii ai lua. Gândirea critică, înțelegerea nuanțelor, acceptarea complexității apropie de adevăr, nu credința oarbă.

Acum ai putea să spui, Andrei, dar aceasta este o temă intelectuală respectabilă, care vine încă de la Peștera lui Platon și care nu ar putea fi interpretată în lumea reală atât de radical și simplist. Iar dacă ai spune asta. te-ai înșela. Maniheismul celor două pastile este atât de stupid, luat la propriu, încât a fost pe placul extremei drepte americane. Red pill/blue pill este o memă recurentă în conversațiile acestora. Și aceasta nu este o simplă întâmplare. Matrix este poate singurul science fiction progresist care nu stârnește ura extremei drepte, deoarece grupuri de inceliNumele vine de la „involuntary celibate”, wikipedia.org și alți nefericiți au putut să regăsească suferința lor în suferința lui Neo.

Ah, și să nu uităm antivacciniștii.

Acum, ca să fiu corect, există controverse în Matrix, dar în general „în interiorul incintei”. Abia când Neo începe un dialog cu mașinile în Matrix Revolutions se poate vorbi de o comunicare minimală între cele două „culturi”.

Matrix este o narațiune populistă (O, da)

Societatea pământeană din timpul acțiunii este împărțită în linii mari în două categorii de oameni. Mașinile formează elita care oprimă umanitatea. Ele sunt rele și corupte, în sensul că au deviat de la menirea inițială de a sprijini oamenii și încearcă să se substituie acestora.

Oamenii constituie cumva poporul oprimat de această elită și ei sunt, în general, depozitarii virtuților. Un singur om trădează în toată seria, iar restul, în ciuda diferențelor, sunt dedicați până la capăt luptei pentru bine, adevăr și virtute.

Iar când spun că societatea din Matrix se împarte într-o elita coruptă și o populație virtuoasă, redau aproape cuvânt cu cuvânt definiția populismului așa cum este dată de Cas Mudde,„The problem with populism”, theguardian.com probabil cel mai influent cercetător în domeniu:

În forma sa originară, populismul este o ideologie care consideră că societatea e separată în esență în două grupuri omogene și antagonice: „oamenii puri” și „elita coruptă” și argumentează că politica ar trebui să fie expresia unei volonté générale (voințe generale) a poporului.

Cas Mudde

Este modul în care descrie lumea Donald Trump sau George Simion sau Dan Diaconescu TV. Este modul în care Ion Iliescu descria lumea în anii ’90, când apăra țara de moșieri.

Desigur, îmi dau seama că foarte multe filme funcționează pe o rețetă asemănătoare, dar asta nu contrazice cu nimic ideea. Foarte multe filme chiar sunt populiste, deoarece își propun să vândă bilete către popor și acesta este cel mai bun mod în care știu să o facă.

Apropo, Matrix Resurrections este, probabil, singurul film din serie care se distanțează de abordarea populistă. Nu mai există ei, mașinile, vs noi, oamenii, ci există cei care vor libertate (fie că sunt mașini sau oameni) vs. restul lumii.

Ghinionul ultimului Matrix ca film politic este că a și venit simultan cu o concurență formidabilă. Aproape orice SF este un film politic. Dar Matrix Resurrections a rulat simultan cu trei titluri care definesc și stabilesc statutul SF-ului ca ficțiune politică respectabilă. Anume Star Trek (cu Discovery), Fundația și Dune. Toate trei au fost criticate și desfăcute bucată cu bucată pentru a testa coerența internă și cea cu povestea originală. Resurrections, care construiește pe o moștenire politică mult mai slabă, nu a avut probabil nici o șansă.

În plus, eforturile Resurrections de a se adapta la noile realități au fost mai degrabă modeste. Câteva aluzii la fake news și o referință ironică la Facebook nu s-au putut compara cu temele din mult mai actualul Don’t Look Up. Nu știu dacă acesta din urmă este un film bun – am ales să nu îl văd. Dar pot înțelege de ce controversa Don’t Look Up a stins orice controversă și discuție despre Matrix.

Dar dacă ești fan Matrix (și nu doar pentru scenele de băiețeală) îți recomand să vezi ultimul film din serie. Există pe lumea asta și alte lucruri afară de politică (și gloanțe).

CITEȘTE ȘI: Cât de mult „Matrix” este în Matrix 4?



Text de

Andrei Tiut

Andrei Tiut este liberal in convingeri si politolog in cartea de munca. Cand se plictiseste face analiza politica pe SF-uri.

CULTURĂ|POPCRAFT

Three Thousand Years of Longing: O mie și una de nopți într-o cameră de hotel

De
Deși e neșlefuit, noul fantasy al lui George Miller, despre un djinn și o creatură supranaturală (pardon, Tilda Swinton), e ca o poveste de pe un vinil după care dormi buștean, oricât de proastă ar fi fost ziua.
CULTURĂ|POPCRAFT

The Rings of Power: Alți bani, nicio distracție

De
Prime Video a investit cei mai mulți bani din istorie într-un serial și a produs un prequel la prequel, în cadrul francizei The Lord of the Rings, care e mai degrabă nesatisfăcător. Sau, să-l parafrazez pe Gandalf: „I shall pass on this one".
CULTURĂ|FILM&TV

Lupte de putere, magie și dragoni. Interviu cu Ryan J. Condal, producătorul Game of Thrones: House of the Dragon

De
Am vorbit cu Ryan J. Condal, co-creator, producător executiv și scenarist al serialului „Game of Thrones: House of the Dragon”, despre așteptările pe care le are de la acest prequel. 
CULTURĂ|FILM&TV

Inelele puterii înfurie fanii pentru că nu respectă canonul

De
Noul serial „Stăpânul inelelor: Inelele puterii” a stârnit controverse printre fani din cauza elfilor negri și a femeilor gnom fără barbă. (Da, nu e nicio greșeală de tipar.)