Warner Bros Movies Stills Database
Știință versus Hollywood: Tenet, între fizica teoretică și plothole-uri cât casa26 min read
Christopher Nolan ne amețește din nou cu ultimul lui film, în care ia noțiuni despre timp discutate de fizicieni renumiți și le inserează într-o poveste de acțiune cu spioni.
După o secetă de câteva luni provocată de pandemie, cinematografele au început să se redeschidă în toată lumea, inclusiv în România. Și s-a întâmplat ca primul mare film lansat în circuit să fie un mult-așteptat blockbuster SF. Colaboratorii și prietenii Mindcraft Stories probabil că au fost cu ochii pe Tenet, având în vedere că ultimele două incursiuni ale lui Christopher Nolan în SF, Inception și Interstellar, au fost votate pe locurile 4 și 5, respectiv, în topul celor mai bune filme SF din istorie pe care l-am publicat astă-vară. Evident, la fel de vigilenți am fost și noi, pentru că am vrut să vedem ce bază științifică poate avea un thriller cu spioni care schimbă regulile timpului.
Dacă nu te-ai încă la film, poți citi prima parte a materialului fără griji – discutăm doar despre știința din spatele secvențelor deja publice din trailere. Am inclus un avertisment cu spoiler pentru părțile în care vorbim despre „grosul” filmului, ca să știi unde să te oprești dacă plănuiești să-l vizionezi.
CITEȘTE ȘI: Topul 100 Mindcraft Stories al celor mai bune filme SF din istorie
Non-spoiler: Entropia, bat-o vina
Ar fi eronat să descrii Tenet ca un film SF tipic despre călătoria prin timp. Asta pentru că într-un Back to the Future sau Doctor Who, posibilitatea de a călători prin timp e oferită fie de un dispozitiv sau mașinărie care nu poate fi explicată prea în detaliu, fie de vreo interpretare relaxată a unor teorii de fizică teoretică sau despre spațiu-timp. Mai important, modul în care personajele percep evenimentele e, totuși liniar – chiar dacă se duc în viitor sau trecut și schimbă evenimente sau creează paradoxuri, pentru călători timpul continuă să curgă într-un mod similar celui pe care-l percepem în realitate.
De-a lungul carierei, Nolan a încercat tot mai mult să-și bazeze peliculele SF pe idei care au ceva fundament științific. Pentru Interstellar, l-a pus consultant și producător executiv pe Kip Thorne, unul dintre cei mai renumiți experți în astrofizică și fizică gravitațională care, ulterior, a câștigat Nobelul pentru Fizică în 2017 (împreună cu Rainer Weiss și Barry C. Barish) pentru Mai multe detalii găsești pe nobelprize.org Același Thorne a oferit consultanță și pentru Tenet, conform notelor oficiale de producție.
Fundamentul științific, în cazul lui Tenet, este entropia. Conceptul e dificil de explicat și probabil și mai dificil de înțeles, pentru că are mai multe aplicări în fizică. Probabil că l-ai mai văzut descris ca „măsură a dezordinii din Univers”, dar asta nu spune întreaga poveste.
Din punct de vedere statistic, entropia e folosită pentru a exprima numărul posibil de stări pe care un sistem le poate avea la nivel microscopic, atât timp cât acestea sunt consistente cu starea întregului sistem. De exemplu, un pahar cu cuburi de gheață e format din atomi statici și va avea configurații destul de exacte, deci factorul de entropie e scăzut. Când gheața se topește și devine apă, atomii respectivi ajung în continuă mișcare și se pot grupa în moduri cât mai variate, rezultând într-o entropie mai ridicată. Probabilitățile tind mereu spre o dispersare a unităților dintr-un sistem, și de-acolo vine „Removing the entropy from the definition of entropy: clarifying the relationship between evolution, entropy, and the second law of thermodynamics”, gsu.edu
A doua lege a termodinamicii ne spune că entropia Interpretările principiului se referă în principal la sisteme închise, care nu fac schimburi de energie; în cazul celorlalte sisteme, entropia poate scădea atât timp cât cantitatea totală din Univers din nu scade Dar nu ăsta ar fi rezultatul dacă înghețăm din nou paharul cu apă? Paharul nu e un sistem izolat și face schimburi de energie cu mediul înconjurător. Atunci când îl pui în congelator, producția curentului electric necesar pentru funcționarea aparatului va crește entropia într-o altă zonă.
Pentru că entropia e ușor observabilă și necesită curgerea timpului într-o singură direcție – așa-numita săgeată a timpului, cum a fost numită de „The Arrow of Time, Entropy and the Expansion of the Universe”, springer.com – este asociată strâns cu modul liniar în care percepem timpul. În Disponibile pe imagebam.com Nolan susține că teoria pe care se bazează este că, dacă poți inversa cumva entropia, poți să inversezi și trecerea timpului.
Toate legile fizicii sunt simetrice – se desfășoară la fel indiferent dacă înaintează sau merg înapoi în timp –, cu excepția entropiei. Teoria e ca dacă poți inversa entropia unui obiect, poți inversa curgerea timpului pentru acel obiect (…) Nu spunem ideea că asta ar fi validă din punct de vedere științific. Dar e bazată, aproximativ, pe știință reală.
Christopher Nolan
În realitate, inversarea completă a entropiei este o probabilitate statistică și chiar a fost confirmată prin „Physicists Reverse Time for Tiny Particles Inside a Quantum Computer”, livescience.com însă șansele ca aceasta să se întâmple în mod natural, mai ales în lumea macroscopică, sunt practic nule. În Tenet, însă, e fenomenul care face posibilă inversarea direcției timpului pentru obiecte precum gloanțele din trailer și chiar și pentru oameni, din motive pe care le vom discuta în partea de spoiler.
ATENȚIE! De aici încolo discutăm spoilere majore despre restul filmului.
Warner Bros Movie Stills Database
Spoiler: Când iei fizica teoretică prea în serios
Acum, ai văzut filmul, și probabil ești destul de derutat; ai ținut pasul cu firul narativ principal, dar ai găsit acțiunea din anumite scene destul de greu de urmărit. Asta pentru că Tenet își contrazice propria logică în anumite puncte destul de importante dar, poate și mai important, își ia inspirația științifică din unele dintre cele mai speculative părți ale fizicii teoretice.
Deci, schimbările climatice chiar sunt reale și oamenii din viitor, fără prea multe opțiuni rămase, se gândesc să-și dinamiteze propriul trecut, în speranța că asta ar elimina secole sau milenii de activități umane și ar „reseta” planeta în prezentul lor. O să vorbim imediat și despre logica pe care se bazează un astfel de plan; însă, pentru a-l duce la capăt, trimit în trecut o serie de instalații cu uși rotative care pot inversa direcția de curgere a timpului pentru orice trece prin ele – inclusiv oameni, care își păstrează libertatea de mișcare și liberul arbitru. Ele funcționează prin intermediul unui proces numit radiație inversă, care nu există în viața reală, dar ni se spun că ar avea ceva de-a face cu Reacție nucleară sau de dezintegrare radioactivă în care nucleul unui atom se împarte în două sau mai multe fragmente, folosit în armamentul atomic.
Pare de domeniul benzilor desenate sau chiar al hard-SF-ului, dar pelicula aruncă un indiciu despre logica reală pe care se bazează atunci când Protagonistul și Neil (Robert Pattinson) discută după prima scenă din Oslo, iar al doilea aruncă în trecere două nume marcante din istoria fizicii teoretice, Richard Feynman și John Wheeler, și „Richard Feynman And John Wheeler Revolutionized Time, Reality, And Our Quantum Universe”, medium.com legată de natura electronilor și a pozitronilor.
Pozitronii sunt o antiparticulă în oglindă a electronilor, în toate privințele, în afară de masă. În același timp, toți electronii, dar și toți pozitronii sunt identici între ei. Wheeler a propus explicația că toți electronii și pozitronii ar fi manifestarea unui singur electron care se deplasează simultan înainte și înapoi în timp. Feynman Dar a și glumit că a „furat” parțial ideea colegului său în prelegerea oficială cu ocazia câștigării Premului Nobel pentru Fizică în 1965, nobelprize.org și a sugerat că pozitronii ar putea fi electroni cărora, la un moment dat, li s-a schimbat direcția de curgere a timpului.
Aplicat în film, asta ar însemna că persoanele și obiectele care trec prin ușile rotative devin o analogie a pozitronilor, deplasându-se liber în trecut, în timp ce restul materiei își continuă sensul normal. Scenele în care coexistă personaje sau obiecte călătorind din ambele direcții temporale se petrec, practic, concomitent. Nu există vreun „salt” în trecut; dacă vrei să te întorci în urmă cu zece ani, va trebui să petreci aceeași durată în timp inversat, și să treci din nou printr-o ușă rotativă la data vizată. Pentru că „pozitronii” sunt izolați, ei tot vor trebui să aibă de-a face cu toate condițiile din restul lumii în sens opus – de asta, cei care trec sunt nevoiți să ia cu ei tuburi cu oxigen de-asemenea inversat, pentru că altfel oxigenul ar tinde să scape din plămâni în atmosferă.
Aici, Tenet face o serie de concesii de dragul poveștii. Claudia de Rham, profesor de fizică teoretică la Imperial College London, a explicat pentru „How real is the science in Christopher Nolan’s Tenet? We asked an expert”, latimes.com că inversiunea ar trebui să se aplice și altor fenomene. Cel mai bun exemplu este lumina: în mod normal, putem vedea un obiect doar pentru că lumina îl lovește înainte să ajungă la ochi. Dar, într-o direcție de timp inversată, am putea avea impresia că lumina ne iese direct din ochi, făcând imposibilă distingerea zonelor adiacente. Ea critică și scena în care o explozie care are loc în timp inversat îi provoacă degerături Protagonistului /Explicația filmului ar fi că un incendiu inversat ți-ar atrage căldura corporală, inversând entropia termodinamică/ pentru că ar exista în continuare o interacțiune între particulele din incendiu și corpul uman, care ar fi resimțită tot sub forma căldurii.
Totuși, accentul trebuie pus pe faptul că filmul este maxim o analogie – dacă electronii din oamenii sau obiectele care își inversează direcția timpului chiar ar fi transformați în pozitroni, interacțiunea lor cu orice tip de materie ar crea o Mai multe detalii găsești pe wikipedia.org Tenet face din nou o concesie către logica mai familiară filmelor clasice de time travel, Protagonistul fiind avertizat să evite contactul cu varianta lui care se deplasează în direcția normală. Iar, când aceasta are loc în Oslo, nu se întâmplă nimic – probabil, în logica filmului, pentru că ar avea echipament protectiv. Cum toți electronii/pozitronii sunt identici, nu există vreun motiv fizic ca o astfel de reacție să fie selectivă.
Și totuși, logica antagoniștilor
Totuși, e posibil ca filmul să susțină măcar într-un aspect aplicarea practică a teoriei Wheeler-Feynman. Deus ex machina-ul (cel puțin cel mai important dintre ele) rezident al peliculei este Algoritmul – o bombă creată în viitor din mai multe elemente extrem de radioactive de același savant care a descoperit și inversiunea, dar ulterior a dezasamblat-o și a ascuns componentele în trecut, de teama modului în care ar fi utilizată.
Filmul nu explică prea multe despre dispozitiv, în afara faptului că ar aplica efectul ușilor rotative la nivelul întregii planete, ceea ce ar provoca fix o reacție de anihilare. În schimb, pe la începutul peliculei, Barbara (Clemence Poesy) – cercetătoarea care-i explică inițial Protagonistului mizele războiul temporal – susține că o armă nucleară inversată ar putea afecta trecutul. Întinzând limitele fizicii teoretice la maxim, dacă Algoritmul chiar ar reuși să transforme electronii în pozitroni după ce începe o reacție în masă, atunci, după regulile inversării entropiei, explozia s-ar putea propaga în direcția opusă timpului, în așa fel încât să nu afecteze viitorul.
Ajungem la partea preferată a mai tuturor SF-urilor care se bazează pe călătorie prin timp: Un paradox al călătoriei prin timp, legat de posibilitatea ca un călător să își ucidă bunicul, ceea ce în schimb ar face imposibilă nașterea călătorului și posibilitatea ca acesta să se întoarcă în trecut, space.com După cum ne învață logica celor mai multe povești ale genului, acțiunile pe care un călător prin timp le face în trecut pot schimba atât prezentul, cât și viitorul. În acest caz, dacă distrugi planeta în trecut, ce garanții ai că vei mai avea parte de ea în prezent?
Ei bine, filmul iar face tot posibilul să se distanțeze de alte abordări, mergând pe un principiu destul de clar: „Whatever happened, happened”. În alte cuvinte, există o singură cronologie unificată și fluidă, iar ceea ce se întâmplă în urma călătoriilor inversate nu mai e o schimbare, ci din acel moment devine noul prezent. Asta și pentru că personajele, odată întoarse în trecut, devin practic parte a lui, nemaiavând cum să „sară” înapoi la data de la care au călătorit inițial. Tenet insistă pe ideea că, și dacă planul celor din viitor va funcționa și bomba va afecta trecutul, acesta nu va modifica efectul pe care l-au avut schimbările climatice sau epuizarea resurselor asupra planetei.
E dificil de spus ce se întâmplă cu restul lumii care nu apucă să călătorească înapoi în timp; Neil aruncă ideea clasică a universurilor paralele, în care cronologiile „abandonate” de călători își continuă fiecare cursul, fără a fi schimbate de acțiunile lor din trecut. Dar, în general, filmul se sfiește să intre prea mult în subiect și chiar îndeamnă de multe ori la credință sau acceptarea ideii de destin pentru a putea să-și împace neclaritățile evidente.
Greu să scrii alambicat fără Nolan
E cert că Tenet duce conceptul de film alambicat probabil mult prea departe, semnificativ mai mult decât Inception sau Interstellar. Și totuși, nici nu își respectă foarte mult propria logică internă, iar asta devine mai evident cu cât te gândești mai mult la fiecare scenă. Dar faptul că un film cu buget destul de mare și destinat să fie Deși a cam eșuat la partea financiară din cauza pandemiei, reușind doar să-și recupereze cheltuielile de producție în prima săptămână după premieră, washingtonpost.com aduce în discuție concepte de fizică teoretică care anterior erau dezbătute aproape exclusiv de cercetători și amatori entuziaști e fascinant în sine. Probabil că dacă s-ar fi lansat la timp ar fi prins un loc decent în Topul Mindcraft, dacă și numai pentru faptul că Nolan cam umple de unul singur golurile lăsate în ultimii ani de numărul tot mai mic de SF-uri cu buget uriaș care încearcă abordări sau idei mai ieșite din comun.
