kolderal/Getty Images
Te gândești la Imperiul Roman? E și nu e o problemă15 min read
Un trend de pe TikTok reamintește că civilizația occidentală a fost și încă este obsedată de un trecut considerat glorios.
N-am aflat despre trendul de pe TikTok din aplicație, pe care o consum (eufemistic spus) moderat, ci din „Are Men Obsessed With the Roman Empire? Yes, Say Men”, nytimes.com Ideea ar fi că femeile s-au îndemnat să-și întrebe iubiții sau soții de câte ori se gândesc la Imperiul Roman, iar răspunsul a fost de multe ori neașteptat. În general, bărbații au spus că se gândesc la Imperiu des.
O posibilă explicație ar fi că, fiindcă Imperiul Roman a fost o societate patriarhală, bărbații moderni ar fi atrași de imaginea de bărbați alfa a marilor împărați. O explicație mai realistă, aș spune, e cea de mai jos.
Urmele Imperiului sunt peste tot
Imperiul Roman a durat circa 500 de ani (din 47 î.e.n. până în 476 e.n.) și, multă vreme, a fost considerat apogeul unei Antichități greco-romane care stă la baza civilizației occidentale, așa cum este ea percepută azi.
Urme ale civilizației romane sunt peste tot. Rămășițele unor amfiteatre, castre, temple se găsesc în toată Europa, în special în țările care au fost parte a Imperiului – inclusiv România. E drept că, pentru americani, întâlnirea cu acestea e mai rară, dar nu sunt singurele motive pentru care te poți gândi la „Imperiul Roman” la o simplă plimbare.
Mare parte din arhitectura secolelor trecute a fost inspirată de cea antică. Până să se ajungă la o estetică modernă simplificatoare, clădirile – în special cele administrative – au folosit, aproape în exces, coloane de inspirație antică, greacă sau romană. Adesea, numele instituțiilor e scris folosind V în loc de U, o altă trimitere la scrierea latină.
Fascinația arhitectonică pentru Roma e unul dintre motivele pentru care arta modernă se raportează la perioada antichității. Renașterea se numește așa pentru că Michelangelo, Rafael sau Leonardo Da Vinci și-au propus reînvierea gloriei Imperiului.
Nu era vorba doar de artă, și alte domenii culturale și științifice au fost atinse de o formă nostalgie, de o tentativă de recuperare sau continuare a operelor și descoperirilor antice. Multă vreme, în Europa, latina și greaca au fost lingua franca pentru știință, limbile în care se înțelegeau savanții.
Motiv pentru care numele multor științe sunt de origine antică. În biologie, nomenclatura speciilor folosește denumiri latine (sau pseudolatine), anatomia e plină de denumiri cu aceeași origine, Newton a pus bazele fizicii moderne cu o lucrare numită Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica, scrisă, desigur, în latină etc.
Te izbești de referințe la Imperiul Roman în viața de zi cu zi
Calendarul, numele lunilor și zilelor, e unul roman. Creat sub împăratul Iulius Cezar, a fost revizuit în timpul papei Grigore al XIII-lea pentru acuratețe, după ce numărătoarea anilor nu s-a mai raportat la Roma, ci la originile creștinismului deja de prin secolul al V-lea, dar rămâne, în esență, o creație romană.
CITEȘTE ȘI: Am putea trăi în anul 12021 și istoria ar avea mai mult sens
Numeroase nume proprii sunt latine sau cu origini latine: Marius, Cornelia, Iulia, Sabin, Adriana, Felix, Silvia etc. De asemenea, o serie întreagă de limbi europene (inclusiv româna) se revendică drept urmașe ale latinei.
Chiar și creștinismul, care a preluat practic dominația culturală a continentului, are tot felul de sărbători împrumutate de la romani sau care trimit la acea perioadă – la urma urmei, Iisus a trăit într-o Palestină romană și a fost răstignit de reprezentanții Imperiului.
Și o să mă opresc aici, deși s-ar putea discuta despre drept, universități, teatre sau conceptul de Senat.
spooh/Getty Images
Românii se gândesc mai des la Imperiu decât restul lumii
De la numele țării și al poporului la imn și miturile fondatoare, pentru români Imperiul Roman este o parte esențială a identității. Ca popor latin, cu origini destul de incerte și controversate, izolat de restul vorbitorilor de limbi romanice, românii au simțit nevoia de a-și revendica continuitatea cu perioada ocupației romane.
Deși, în esență, Dacia a fost una dintre provinciile marginale ale Imperiului, formarea statului modern român a coincis cu o revendicare și mai acerbă a acestor origini romane. Numeroși cărturari români ai secolului a XIX-lea s-au perindat pe la Roma, în căutarea dovezilor continuității, Columna lui Traian a fost inclusă în miturile fondatoare, limba a fost luată la puricat pentru a căuta cuvintele cu origini latine, replici ale lupoaicei de la Roma sunt prezente în mai toate orașele mari etc.
Imperiul, o monedă de schimb politică
Nu doar românii au căutat continuitate. De fapt, de la căderea Imperiului Roman în anul 476, odată cu abdicarea împăratului Romulus Augustus, și după moartea lui Julius Nepos, ultimul fost împărat, în 480, majoritatea regilor și împăraților s-au revendicat drept continuatori ai Imperiului.
Într-o primă fază, a fost vorba de împărații Imperiului Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinople (actualul Istanbul). Zeno a fost cel care a primit titlul de la Romulus Augustus, iar linia a continuat până în 1453, când orașul a fost cu cucerit de otomani (cu o pauză în jurul anului 1204, când a patra cruciadă a creat ceva haos dinastic).
În vestul Europei, începând cu Carol cel Mare, în anul 800, a existat Sfântul Imperiu Roman, numit, după 1512, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Împăratul „roman” era numit de papă, iar insistența continuității arată că suveranii medievali erau conștienți de atractivitatea titlului. Ultimul împărat roman ar fi fost, astfel, Francisc al II-lea, care – după ce a fost înfrânt de Napoleon, iar Sfântul Imperiu Roman a colapsat – a devenit Francisc I al Austriei.
Disputa pentru cine s-ar putea revendica urmaș al împăraților romani continuă, ba chiar a fost reaprinsă de discuțiile de pe TikTok. Cineva a postat pe X că regele Spaniei, Filip al VI-lea, are dreptul legal de a revendica titlul, și s-a trezit cu o replică de la Poți urmări discuția pe twitter.com membru al fostei familii imperiale austriece.
Evident că în toată povestea trebuia să se bage și rușii, care au declarat prin secolul al XV-lea că Moscova este „A treia Romă” și că, prin urmare, ei sunt adevărații conducători ai Imperiului, așa că probabil că Vladimir Putin se gândește la Imperiul Roman mai des decât bărbații americani.
Nu-i totul roz în obsesia pentru Imperiu
Cea din urmă revendicare arată care ar putea fi problema cu gânditul prea des la Imperiul Roman.
Pentru că, deși perioada asta este văzută drept un apogeu al Antichității, ea a însemnat mai degrabă o degradare a unei civilizații care se baza pe un soi de democrație, un alt concept contemporan cu origini în acea perioadă. Împărații erau mai asemănători dictatorilor decât președinților, iar fascinația pentru Imperiu ar putea indica o preferință a bărbaților pentru autoritarism.
Una dintre cele mai nocive ideologii ale ultimului secol, fascismul, se revendica de la Imperiul Roman prin nume. Acesta vine de la termenul latin fasces, un mănunchi de bețe legate împreună, adesea înconjurate de o secure, folosit în Roma antică drept simbol al puterii și autorității. Mussolini și liderii fasciști foloseau latina în discursuri pentru a revendica „Using language as a weapon: How Mussolini used Latin to link fascism to the mighty Roman Empire”, hf.uio.no
Hitler și-a bazat ascensiunea și încercarea de cucerire a Europei tot pe ideea de a reface Imperiul Roman, în forma lui de după anul 800. De aici denumirea de Detalii pe wikipedia.org sau, neoficial, Al Treilea Reich (primul fiind, desigur, Sfântul Imperiu Roman), mitingurile de la Nürnberg, fostă capitală imperială, sau faptul că a declarat Imperiul resuscitat după anexarea Boemiei.
În concluzie, deși nu e de mirare că occidentalii se gândesc la Imperiul Roman relativ des, fiind înconjurați de tot felul de lucruri care trimit la acea perioadă, apetitul pentru pretinsa gloria unei epoci de acum două milenii ar putea indica și unul pentru autoritarism.
Dar simplul fapt că bărbații să gândesc la Imperiu (sau de câte ori o fac) nu indică mare lucru.
