The Sandman: Așa sunt visele mele

Noul serial fantasy & horror din universul DC Comics apărut recent pe Netflix e o alegorie despre vise, adevăr și control (ah, și religie!), care se poate transforma într-un coșmar despre compromisurile pe care le faci.

După o încercare eșuată de a ecraniza seria de benzi desenate The Sandman într-un lung metraj, Neil Gaiman, împreună cu scenaristul David S. Goyer (cunoscut, printre altele, mai ales pentru treaba făcută cu seria Blade sau cu Batman Begins și The Dark Knight), au încercat de data asta cu ajutorul Netflix. Iar producătorii companiei de streaming nu s-au zgârcit deloc: șapte regizori, echipe generoase de scenariști, art-directori și specialiști în efecte vizuale, dar și câțiva actori consacrați, mai exact uriașii David Thewlis, Stephen Fry și Charles Dance. Poate n-a ieșit ce-ar fi reușit Terry Gilliam, despre care Gaiman spunea, în 2007, că „ar da orice” să fie el regizorul seriei, dar cele zece episoade sunt printre cele mai izbutite interpretări cinematografice ale unui titlu apărut la DC Comics (mai vezi și PeacemakerDisponibil pe HBO Max: hbomax.com).

CITEȘTE ȘI: Everything Everywhere All at Once: Versiunea ta cea mai bună nu exi… 

The Sandman începe cu esențialul, „în lumea celor treji, lumea pe care omenirea insistă s-o numească «reală», de parcă visele nu ți-ar afecta deloc alegerile”. Și vei vedea câte probleme pot crea aceste vise, despre a căror semnificație, Morpheus, zeul post punk al acestora (a fost niscaiva teamă, aș zice, în a-l duce ca imagine mai mult către Robert Smith de la The Cure decât către un personaj emo din seria Twilight), aka Endless, continuă: „Muritorilor, vă vedeți de muncă, de iubiri și de războaie, de parcă viețile în trezie sunt tot ce contează. Dar mai e o viață care vă așteaptă, când închideți ochii”.

Iar această viață, care poate fi una a aventurilor, a plăcerilor sau, dimpotrivă, a coșmarurilor ori disperării, e, de fapt, o metaforă care ține locul religiilor, pentru că imaginația și conștiința celor treji sunt vegheate de acești zei „nesfârșiți”, al căror nume încep cu litera „D”: Death, Desire, Despair, Delirium aka Delight, Destiny și Destruction. Bine, mai puțin vegheate, pentru că, printr-o întâmplare nefericită, un aristocrat britanic, Roderick Burgess, magician part time, pasionat de ocultism, care crede că poate lua prizonieră Moartea și astfel să-și readucă la viață fiul decedat, dar și să trăiască veșnic, îl primește în schimb pe Morpheus – iată că vrăjile nu funcționează nici ele perfect. Iar când Morpheus nu „lipsește” de la job timp de 70 de ani, ținut prizonier de Burgess, nesfârșiții își petrec timpul mai degrabă certându-se sau chiar complotând unul împotriva altuia.

Dar până la intriga care se învârte în jurul ambițiilor lui Desire, interpretat delicios de androgin de către Mason Alexander Park, de a-i face viața grea „visătorului”, mai e cale lungă. Mai întâi, după ce reușește să scape din conacul lui Burgess, Morpheus va avea de-a face cu fiul acestuia, John Dee (interpretat de Thewlis, care, încă de la primele scene, saltă calitatea serialului cu vreo 30%), dar și cu un coșmar rebel, The Corinthian (interpretat carismatic de Boyd Holbrook, pe care-l știi probabil din serialul Narcos), care, prin tot felul de conspirații, încearcă, de asemenea, să-l linșeze. 

Foto: Netflix

De fapt, The Sandman e împărțit în două. Al cincilea episod e dedicat ieșirii din scenă a lui John Dee. Și aș zice că, alături de al șaselea (un intermezzo, de fapt), e și cel mai impresionant dintre cele zece, o fabulă suprarealistă à la David Lynch, dar nu chiar atât de sofisticată, despre limita fină dintre minciună și adevăr sau, cu alte cuvinte, dintre compromisurile făcute pentru o viață, în cele din urmă, conformistă și departe de cea dorită. Iar până la acest episod, afli că nici Morpheus nu e chiar „ușă de biserică”, pentru că, la rândul său, are propriile vise și ambiții, iar ele se manifestă deseori printr-un control excesiv al propriului univers și al celor din subordinea sa.

A doua parte, în schimb, schimbă intriga către un personaj nou, Rose Walker, care are capacitatea să călătorească, în mod mai mult sau mai puțin conștient, prin visele altora. Iar treaba asta e foarte periculoasă pentru status quo-ul lui Morpheus. Și nu doar intriga se schimbă, cât și stilul și tonul filmului, transformându-se mai degrabă în ceva mult mai melodramatic și mai plictisitor față de prima parte. 

Interpretarea deja prefăcută și nesărată a lui Tom Sturridge în rolul lui Morpheus iese și mai mult în evidență, iar asta nu e deloc în avantajul seriei. Din fericire, însă, apare Stephen Fry, în rolul unui alt rezident înstrăinat al universului viselor lui Morpheus, personificat într-un gentleman britanic cu mult bun-simț și umor. Toată telenovela din jurul lui Rose, însă, poate ar fi fost ceva mai substanțială într-un sezon dedicat. Astfel The Sandman, cu doar cinci episoade, ar fi rămas unul dintre cele mai bune seriale ale anului. Astfel, însă, doar visează la asta.

Disponibil pe: Netflix | Per total: 7/10| Știință & Tehnologie: 7/10| Potențial de binge watching: 8/10