Coțofana, pasărea care se poate recunoaște în oglindă32 min read

Hoațe, gălăgioase, dar extrem de inteligente, coțofenele reacționează la propria imagine, cresc puii altora, se ajută la nevoie și chiar plâng la înmormântări. Le poți dresa să strângă gunoiul, însă dacă le superi, te vor ține minte și te vor certa.  

„Asemenea cioarelor în gălăgie, neastâmpăr și îndrăzneală este țarca sau coțofana. În schimb, este mai prietenoasă, se amestecă uneori printre gobăile din curte. Mai ales iarna, când le strânge frigul, vin în apropierea satelor în cârduri, sărind din par în par, din huceag în huceag. Spre deosebire de cioare, nu prea sbor bine. Nu se încumetă nici să se înalțe prea sus, nici să se împotrivească vântului. Se țin mai pe lângă pământ, ori sar din creangă în creangă, mereu zicând cârâitul ei scurt: krak-krak. Se mai deosebesc lesne de ciori, nu numai pentru că sunt mai mici, dar pentru că nu sunt negre peste tot și au o coadă lungă. E dreptul că pe cap, pe spate, pe gușă, pe aripi și coadă sunt negre, bătând în albastru. Pe pântece însă, ca și pe umeri, au pete albe. Și o parte din aripi, când sboară, cuprinde pene albe. La cap însă țarca e curat cioară. Coada e lungă, cu penele din mijloc mai mari decât cele de pe lături. Când calcă, sărind, ține coada ridicată, oblic, în sus, iar partea de dinainte a corpului plecată spre pământ”, descria I. Simionescu coțofenele, în cartea Fauna României// O poți citi integral, în format PDF, accesând linkul de aici: dspace.bcucluj.ro // , apărută în 1938.

Arterra Universal Images Group via Getty Images

O hoață iscusită

Coțofana sau țarca, a cărei denumire științifică este Pica pica, este o specie de pasăre din familia Corvidae, o rudă apropiată a ciorilor și corbilor. 

CITEȘTE ȘI: Cioara, inteligentă și jucăușă. Uneori, și răzbunătoare

La rândul ei, specia Pica pica are aproximativ 23 de subspecii răspândite în mai multe locuri de pe glob, Eurasia, Africa de Nord și America de Nord. Se întâlnește în special în regiunile de șes și dealuri, dar trăiește și în zonele de munte, iar unele subspecii ajung în căutare de hrană până la înălțimi de 5.500 de metri. 

Coțofana este o pasăre de talie medie, aproximativ cât porumbelul, cu o lungime de 46-50 de centimetri și o greutate 200-270 de grame. Este o pasăre ușor de identificat după coloritul în principal alb și negru, coada lungă, etajată, și ciocul de mărime medie, relativ lat la bază. Sexele nu se pot diferenția – masculul și femela au un penaj identic.

În sălbăticie, longevitatea maximă atinsă este de 15-16 ani, iar în captivitate poate ajunge și la 20 de ani. Specia nu este amenințată cu dispariția la nivel global și are statut de Least Concern – LC după criteriile Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). 

Se hrănește îndeosebi cu nevertebrate – insecte și larvele acestora, mai ales gândaci (coleoptere), viermi, râme, miriapode, păianjeni, melci, mamifere mici (șoareci etc.), șopârle mici. De-a lungul timpului, coțofana a fost adesea văzută ca un dăunător de către vânători și fermieri, din cauza obiceiurilor sale de a fura ouă și de a jefui cuiburile altor păsări.

Este foarte atentă și precaută și are un comportament oportunist în raport cu omul. Reușește să trăiască în preajma lui, dar, totodată, este prudentă și se ține la o anumită distanță de acesta. Este activă de dinaintea răsăritului și își încetează activitatea pe la apusul soarelui.  

Ozkan Bilgin Anadolu Agency via Getty Images

Familistă fidelă și mamă desăvârșită

Coțofana, o specie monogamă, formează cupluri de lungă durată, în care partenerii stau împreună pe tot parcursul anului, chiar și atunci când se adună în cârduri. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 15-17 luni. Sezonul de reproducere începe cu construirea cuibului, încă din decembrie, iar mijlocul lui aprilie este perioada de vârf pentru depunerea ouălor. 

Deși cuibul este construit de ambii parteneri, femela se ocupă mai ales de ridicarea lui, iar masculul aduce majoritatea materialului necesar. Munca la „casă” poate fi terminată într-o săptămână, dar poate dura chiar până la două luni, în funcție de experiența constructorilor și de disponibilitatea materialelor. 

Coțofana depune în acest cuib o singură pontă pe an, de obicei, 5-7 ouă. În România, ponta este depusă în primele zile ale lunii aprilie, câteodată la sfârșitul lui martie. Incubația (clocitul) începe în același timp cu depunerea primului ou, durează 16-22 zile și este asigurată numai de către femelă. În tot acest timp, ea e hrănită de către mascul, care apără cu strășnicie împrejurimile cuibului. 

Uneori, coțofana este atât de mărinimoasă încât crește puii adoptivi ai cucului pestriț (Clamator glandarius). O specie parazită, femela cucului își depune ouăle în cuibul coțofenei și lasă clocitul și crescutul puilor pe seama ei.

Dar ce chip frumos răsare…

Între păsări, coțofana este simbolul conștientizării de sine, deoarece se poate recunoaște în oglindă. În regnul animal, experimentele au arătat că doar câteva specii au dobândit această aptitudine, printre care maimuțele mari (cimpanzeii, de exemplu), elefantul asiatic, afalinul (delfin comun) sau porcul. Gorilele par a se recunoaște în oglindă doar parțial. 

Într-un experiment,// „Mirror-Induced Behavior in the Magpie (Pica pica): Evidence of Self-Recognition”, journals.plos.org // cercetătorii au plasat un abțibild galben, roșu sau negru, de dimensiuni mici, pe gușa unor coțofene, și le-au lăsat să se privească în oglindă. Deși abțibildul nu le producea niciun disconfort, le deranja totuși atunci când își priveau reflexia. Au încercat să scape de acest abțibild, fie cu ajutorul ciocului, fie cu ghearele, și se tot priveau în oglindă să vadă dacă abțibildul supărător mai este. 

Acest răspuns reprezintă dovada clară că păsările se recunosc în oglindă și probabil au o anumită percepție referitor la felul în care arată. În comparație cu ele, oamenii încep să se recunoască în oglindă abia la vârsta de un an și ceva, poate chiar doi. Această abilitate coincide cu primele semne ale comportamentului social, când copilul se percepe ca parte a grupului. Iată că aceste păsări demonstrează că, într-un fel, sunt la fel de inteligente precum un copil, ceea nu este deloc de neglijat în lumea animală. 

Ritual de jelire. Cum își iau rămas bun de la un prieten?

Cercetările științifice au arătat că multe dintre animale sunt foarte inteligente și au abilități senzoriale și motorii care depășesc deocamdată înțelegerea oamenilor. Câinii sunt capabili să detecteze boli precum cancerul și diabetul și să avertizeze oamenii cu privire la atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale iminente. Elefanții, balenele, hipopotamii, girafele și aligatorii folosesc infrasunetele// Sunete cu frecvențe joase // pentru a comunica pe distanțe lungi. Liliecii, delfinii, balenele, broaștele și diverse rozătoare folosesc ultrasunetele// Sunete cu frecvențe ridicate // pentru a-și găsi hrana, a comunica cu alții și a naviga. Multe animale manifestă emoții variate, inclusiv bucurie, fericire, empatie, compasiune, durere și chiar resentimente și rușine.

Din cauza imaginii create în timp, cea de păsări agresive, gălăgioase și cu un apetit feroce pentru puii altor specii de păsări, ornitologii nu se așteptau să descopere urme de compasiune și regret în rândul coțofenelor. Etologul Marc Bekoff de la Universitatea din Colorado, SUA, a descoperit cu uimire cum un stol de coțofene se ocupa de bocirea și înmormântarea unei semene de-ale lor, decedată. La o coțofană moartă pe marginea unei șosele, a venit în zbor o surată de-ale ei, s-a apropiat, a luat din preajmă un fir de iarbă, pe care l-a așezat peste trupul neînsuflețit. La scurt timp au apărut tot mai multe coțofene, fiecare depunând câte un fir de iarbă, până când au acoperit-o. Apoi, coțofenele s-au învârtit în zbor deasupra trupului acoperit, cârâind a jale,câteva minute în șir. // „Animal passions and beastly virtues: cognitive ethology as the unifying science for understanding the subjective, emotional, empathic, and moral lives of animals” (PDF), interfaceboulder.org //

Dresate pentru colectarea gunoiului

Un cercetător suedez a reușit să antreneze coțofenele ca să adune capacele metalice de la sticle și să primească mâncare în schimb. Pentru a le câștiga încrederea, a trebuit să le hrănească pentru o perioadă îndelungată pe cele care aveau cuibul în curtea sa. 

A început prin construirea unui dispozitiv care le oferea mâncare în schimbul capacelor metalice adunate de coțofene din natură. Pentru fiecare capac adus de păsări și introdus în locul special destinat, se elibera o recompensă. 

Unii pui erau foarte conștiincioși și disciplinați, dar s-a dovedit că alții „așteptau la cotitură” și furau recompensa muncită din greu de altcineva. Pe viitor, cercetătorul și-a propus să antreneze păsările să adune mucuri de țigări sau alte deșeuri, tot în schimbul recompenselor.// „Litter for food: Teaching wild magpies to recycle”, thekidshouldseethis.com // 

Sandra Standbridge/Getty Images

Coțofenele recunosc oamenii și îi și ceartă pe cei care le supără

Multe studii arată că animalele domestice, precum câinii, iepurii și oile, pot identifica persoanele individual, datorită interacțiunii zilnice cu oamenii.// „Direct Look from a Predator Shortens the Risk-Assessment Time by Prey”, doi.org //

Iată un exemplu. În fiecare primăvară, cercetătorii de la Universitatea Națională din Seul efectuau un sondaj de rutină asupra succesului reproducerii unei populații de coțofene din campus. În 2009, s-a întâmplat însă ceva diferit.// „Wild birds recognize individual humans: experiments on magpies, Pica pica”, doi.org // Unul dintre membrii echipei, care urca mereu să verifice cuiburile, a început să fie urmărit și certat de proprietarii cuiburilor. Acesta a încercat să păcălească coțofana, dându-i pălăria celuilalt coleg, dar mișcarea nu a funcționat. Spre deosebire de anii precedenți, când echipa se rotea și se schimba, în 2009, o singură persoană a urcat să pună camerele în cuiburi. 

Prin expunerea repetată la aceeași persoană, coțofenele au început să asocieze prezența acesteia cu pericolul, ceea ce a îmbunătățit capacitatea lor de a învăța să recunoască și să asocieze fața acelei persoane cu amenințarea. Acest lucru se datorează faptului că păsările se bazează mai mult pe recunoașterea vizuală decât pe miros.

Altruism la păsări? Coțofenele australiene au un comportament social sofisticat

Pe continentul cangurilor, trăiește coțofana australiană (Gymnorhina tibicen), originară din Australia și Noua Guinee, dar introdusă și în Noua Zeelandă. Este o specie care face parte din familia Artamidae, însă nu este înrudită cu Pica pica. 

O echipă de cercetători care realiza un studiu// „Australian Magpies Gymnorhina tibicen cooperate to remove tracking devices” (PDF), afo.birdlife.org.au // despre coţofenele australiene a făcut o descoperire surprinzătoare privind comportamentele de colaborare ale indivizilor acestei specii. Asta, după ce au observat că păsările s-au ajutat una pe cealaltă să-şi îndepărteze dispozitivele de urmărire. 

Coţofenele trăiesc în grupuri de până la douăsprezece păsări și cooperează pentru creșterea puilor. Au un comportament teritorial, pot ataca trecătorii şi emit sunete agresive. Iniţial, echipa de cercetători a plănuit să realizeze experimente legate de relațiile sociale în cadrul grupurilor de coţofene australiene. Dispozitivele de monitorizare au fost fixate pe păsări cu ajutorul unui ham subţire, proiectat să provoace un impact minimal. După doar o oră, toate păsările au colaborat şi au reuşit să-şi îndepărteze hamul. 

Interesant este că până și coţofenele care nu erau echipate cu dispozitive de urmărire le-au ajutat pe cele care aveau un astfel de dispozitiv. Un astfel de „comportament salvator” a evidențiat potenţialul acestei specii de a avea un comportament altruist, care presupune ajutarea semenilor în mod dezinteresat, fără să primească ceva la schimb. 

Coțofenele australiene nu sunt doar păsări obișnuite

Un studiu// „Cognitive performance is linked to group size and affects fitness in Australian magpies”, nature.com // realizat de Universitatea din Australia de Vest în colaborare cu Universitatea din Exeter, Anglia, a testat abilitățile cognitive ale coțofenelor australiene și a descoperit că au o capacitate de învățare și memorare foarte avansate. Abilitățile cognitive sunt implicate în sarcini sau activități care necesită prelucrarea mentală a informațiilor. 

Rezultatele au demonstrat că mediul social joacă un rol cheie în dezvoltarea cognitivă și au găsit o legătură puternică între cogniție, dimensiunea grupului și succesul reproductiv. 

Cercetătorii au examinat performanța cognitivă a 14 grupuri de coțofene australiene sălbatice (subspecia australiană Cracticus tibicen dorsalis) care variau ca număr de la 3 la 12 păsări. Păsările au fost testate departe de alte păsări, pentru a preveni influențele sociale asupra rezultatelor.

Savanții au verificat abilitatea cognitivă a fiecărei coțofene, cu ajutorul a patru sarcini cognitive care au testat controlul inhibitor, învățarea asociativă, învățarea inversă și memoria spațială. Sarcinile au fost următoarele: accesarea hranei poziționate într-un cilindru transparent, două sarcini de căutare pentru a testa învățarea asociativă, în care hrana era ascunsă în containere de culori diferite și o sarcină pentru evaluarea memoriei, în care o recompensă alimentară era ascunsă în același loc de mai multe ori.

Coțofenele sălbatice care trăiesc în grupuri mai mari sunt mai inteligente decât cele care trăiesc în grupuri mai mici, a concluzionat studiul. De asemenea, s-a constatat că femelele de coțofene mai inteligente au avut un succes reproductiv mai mare. Studiul a demonstrat că nevoia de a trăi în grupuri sociale complexe poate influența dezvoltarea inteligenței.

Coțofenele nu sunt atrase de mirajul strălucirii

Aceste păsări sunt înconjurate de numeroase superstiții și mituri. Unul dintre cele mai cunoscute este legat de atracția coțofenei pentru tot ce este strălucitor, motiv pentru care în evul mediu era considerată pasărea vrăjitoarelor sau a celor certați cu legea. S-au scris multe povești despre coțofene care furau bijuterii lăsate sau uitate. 

În 1817, compozitorul italian Gioachino Rossini a scris, opera Coțofana hoață, prin care-și convingea publicul de viciul acestei păsări. Însă un studiu// „‘The thieving magpie’? No evidence for attraction to shiny objects”, link.springer.com // efectuat de Universitatea Exeter din Marea Britanie infirmă aceste credințe și caută să restabilească reputația coțofenei. Autorii experimentului au supus păsările la niște teste simple, plasând diferite obiecte în preajma lor și notând ce anume alegea fiecare pasăre. Din 64 de teste, doar o singură coțofană s-a apropiat de două ori de obiectele strălucitoare, restul a manifestat rezervă și chiar teamă față de lucrurile plasate în jurul lor. Experimentul a demonstrat că nu există vreo atracție specială a coțofenelor față de obiectele strălucitoare. Astfel, ideea conform căreia coțofana fură tot ce strălucește a rămas la stadiul de folclor. 

Explicația acestui mit care a prins rădăcini ar putea fi că e mai ușor pentru oameni să observe o coțofană cu un obiect strălucitor în cioc, decât pe cele cu obiecte terne, lipsite de culoare și neinteresante. Într-adevăr, coțofenele sunt păsări curioase și preferă să analizeze, să descoasă, să vadă cum se pot folosi de un obiect cu care s-au întâlnit. Primul lor instinct este să verifice dacă nu cumva ceea ce au găsit e bun de mâncare. 

Însă coțofenele nu insistă atât de mult asupra obiectelor strălucitoare, dacă acestea nu au proprietăți comestibile. Eventual, se vor juca un pic cu ele, până când se vor plictisi și apoi își vor îndrepta atenția către altceva. Mai degrabă, coțofenele aleargă după mingi de golf, așa cum s-a observat în SUA.// „Magpie repeatedly knocks golf ball off tee”, goodmorningamerica.com // Aceste mingi, albe, rotunde și mici seamănă perfect cu niște ouă de pasăre, după care coțofenele într-adevăr se dau în vânt.  

Dincolo de superstiții, coțofenele au calități reale

În mitologia germană, coțofana era considerată solul zeilor sau chiar Hell, zeița morții, în timp ce în alte culturi europene era asociată cu nenorocul și moartea.

În mitologiile Americii de Nord, coțofenele erau adesea asociate cu războiul și moartea, din cauza obiceiului lor de a se hrăni cu hoituri și de a fi observate pe câmpurile de luptă. Populațiile native foloseau frecvent penele coțofenelor ca ornamente și amulete.

În Asia, în contrast cu viziunea europeană, coțofana era considerată aducătoare de noroc, un duh protector și un prieten al oamenilor.

În România, în folclorul popular, coțofana este extrem de cunoscută, iar multe credințe și proverbe sunt legate de ea. De exemplu, când sare din copac în copac în fața casei, se spune că vestește venirea oaspeților, iar când se adună în număr mare și fac gălăgie în timpul iernii, se crede că prevestesc un viscol iminent.

Însă, dincolo de toate aceste legende și superstiții, ce se știe sigur despre aceste păsări este că au abilități remarcabile, inclusiv capacitatea de a păcăli alte animale, de a ascunde și găsi hrana, de a recunoaște oamenii care poartă arme, de a evita capcanele și de a folosi obiecte ca unelte, atât în mediul sălbatic, cât și în captivitate. Așa că, data viitoare când vei întâlni una, admir-o discret pentru inteligența ei remarcabilă și amintește-ți de multele lucruri pe care le aveți în comun. 

Rubrica Jurnal de naturalist este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories și conține texte realizate de cercetătorii muzeului, care-și propun să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea din România.