VW Pics/Universal Images Group via Getty Images
Cum a ajuns România să trimită râși la export? Interviu cu biologul Ruben Iosif30 min read
Speciile de râs se confruntă cu diverse amenințări care le afectează supraviețuirea. Fragmentarea și degradarea habitatului, dar și schimbările climatice sunt principalele cauze.
La începutul lunii iunie a avut loc ediția inaugurală a Link: lynxfestival.ro primul eveniment de acest fel din România, dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură. Evident, râsul a fost personaj central în cadrul festivalului – iar unul dintre documentare i-a fost dedicate –, așa că am vrut să aflăm mai multe despre acest animal enigmatic, al cărui talent în a evita întâlnirile cu omul este faimos printre specialiștii în fauna sălbatică.
Ruben Iosif, biolog la Link: carpathia.org ne-a vorbit despre conservarea habitatului râsului în Munții Făgăraș și de ce, în România, această felină nu este încă amenințată cu dispariția, așa cum se întâmplă în multe alte țări ale lumii. În plus, am aflat mai multe despre identitatea râsului care s-a transformat în imaginea documentarului România Sălbatică și a festivalului de la Brașov.
Iar dacă ai ratat festivalul din iunie, poți afla mai multe despre râs de la Ruben Iosif în cadrul Făgăraș Fest, eveniment care va avea loc la Porumbacu de Sus, Sibiu, în perioada Detalii: carpathia.org
Foto: Dan Dinu
Povestea unei fotografii
„Colaborarea cu realizatorii documentarului România Sălbatică a însemnat o interacțiune reușită între doi fotografi profesioniști, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, care-și doreau să studieze râșii, și oamenii de știință, dornici să popularizeze importanța acestor animale. Pentru că traseele pe care obișnuiau să le frecventeze râșii ne erau familiare, le-am oferit fotografilor câteva informații importante. Le-am indicat locațiile-cheie unde să monteze camerele video și, în felul acesta, au reușit să facă celebra fotografie a râsului care apare pe afișul oficial al documentarului Link: romaniasalbatica.ro
După câțiva ani de monitorizare, adunasem un set de date destul de important, așa că ne-am dat repede seama că râsul surprins în fotografie ne este cunoscut. Până la urmă, l-am identificat în baza noastră de date. Este vorba despre masculul pe care noi l-am numit B9 și care locuiește în zona Pietrei Craiului și în partea de nord a bazinului hidrografic Bârsa. Se cheamă B9 pentru că modelul a fost identificat pe ambele părți (both flanks). Există însă și indivizi pe care-i cheamă L (left) sau R (right), adică modelul a fost identificat pe o singură parte – stângă sau dreaptă.”
CITEȘTE ȘI: România Sălbatică. 100 de ore de film pentru un minut în care privești râsul în ochi
Numărătoarea carnivorelor mari din Făgăraș, o inițiativă privată
„Barbara Promberger-Fuerpass și Christoph Promberger, directorii executivi ai Conservation Carpathia, au avut o viziune clară legată de monitorizarea faunei încă din anii 1990, când au venit în România. Ușor-ușor, s-a cristalizat nevoia acută de a cunoaște speciile și populațiile de carnivore mari din zonă. 2016 a fost un moment de răscruce, fiindcă guvernul a decis să blocheze vânătoarea la trofeu la aceste specii, deși nu existau informații recente despre situația populațiilor, iar puținele date disponibile erau colectate cu metodologii învechite, de acum ceva decenii. În 2017, Barbara a început să facă primii pași pentru monitorizarea faunei, în colaborare cu niște colegi de la Universitatea din Ljubljana. A fost anul în care s-au început cercetările pe teren. Între timp, am ajuns și eu la fundație și am preluat partea de monitorizare.”
CITEȘTE ȘI: Câți urși se vânează în România cu adevărat?
Un linx moitorizat cu ajutorul camera traps. Foto: Fundația Conservation Carpathia
Monitorizarea se face prin metode non-invazive: genetică și vizuală
„Dacă-ți propui să faci observații directe la specia râs, s-ar putea să ai nevoie de vreo 100 de ani de studiu. Cu ajutorul acestor metode nu trebuie să interacționezi deloc cu animalul. Ambele identifică animalele dintr-o populație la nivel de individ și sunt potrivite pentru studierea speciilor cu deplasări foarte mari.
Metoda genetică de monitorizare presupune colectarea de mostre biologice, cum ar fi probe de păr, fecale sau țesuturi, pentru a extrage materialul genetic (ADN) specific râșilor. Această metodă utilizează tehnici moleculare pentru a identifica și caracteriza indivizii și populațiile de râși (sau alte specii) pe baza diferențelor genetice.
Metoda cu camera video, în schimb, nu funcționează la orice specie, însă la felide, din care face parte și râsul, se pretează foarte bine, pentru că aceste animale au pe blană un tipar unic de culori, cu ajutorul cărora pot fi destul de ușor identificate.
Astfel de detalii sunt foarte prețioase pentru un ecolog sau pentru un manager care încearcă să asigure conviețuirea între animalele sălbatice și și comunitățile locale. La fel de important este faptul că, în timp, se pot face predicții de tendință, proiecții sau estimări cu privire la direcția și evoluția viitoare a populațiilor, pe baza datelor și informațiilor colectate în timpul monitorizării, cum ar fi creșterea sau scăderea numărului de indivizi, modificări în structura demografică sau în distribuția geografică a populațiilor. Pe baza acestor tendințe observate, se pot face predicții cu privire la modul în care populațiile de râși se vor schimba în viitor.”
În monitorizarea faunei, colaborarea cu cu localnicii este esențială
„Metoda genetică nu funcționează la râs, pentru că este un animal care călătorește mult și în toate direcțiile. Ideea cu O tehnică utilizată în studiul și monitorizarea animalelor sălbatice. Această metodă implică plasarea de camere automate în teren pentru a înregistra imagini sau clipuri video ale animalelor în habitatul lor natural. a venit după ce am tras cu ochiul la colegii din Vestul Europei. Este o monitorizare sistematică, nu e suficient să montezi trei, patru camere și să te aștepți să obțiii rezultate. Se începe cu un studiu pilot, se discută cu vânătorii locali, cu oamenii de la pădure care lucrează mult acolo și văd urme des. Într-un final, cercetătorii reușesc să creeze o rețea de camere pe care trebuie să fie siguri că o pot folosi pe termen lung și care poate da rezultatele dorite.
În munca noastră, colaborarea cu cu localnicii și cluburile de vânătoare private locale, care administrează fonduri cinegetice, a fost esențială. Managementul cinegetic în România este împărțit în fonduri cinegetice, dobândite în urma participării la licitații. Sunt fie entități publice, cum este Romsilva, care are câteva fonduri cinegetice, fie entități private, cum este Conservation Carpathia sau alte ONG-uri. Viziunea de management în gestionarea acestor fonduri cinegetice diferă de la un caz la altul. Din fericire, noi am reușit să colaborăm cu vecinii noștri, dar și cu Parcul Național Piatra Craiului, care ne-au ajutat mult cu logistica și personalul.”
Foto: Barbara și Christoph Promberger
Recensământul râșilor din Munții Făgăraș. Un studiu de caz
„A fost un efort consistent. Timp de trei ani consecutivi, am reușit să alcătuim un catalog cu 23 de râși unici, pe care i-am înregistrat în peste 1.000 de fotografii, obținute cu ajutorul a 150 de camere. Proiectul a fost un succes, întrucât aproximativ 60-70% dintre camere au detectat prezența râșilor. Catalogul continuă să crească, deoarece continuăm să adăugăm camere, chiar dacă nu într-un mod sistematic, ci mai degrabă în mod oportunist.
„Report on monitoring Eurasian lynx using camera trapping in the Romanian Carpathians”, carpathia.org (PDF) care s-a desfășurat pe o suprafață de 1.200 km pătrați în sudul Carpaților, cuprinzând colțul estic al Munților Făgăraș, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa și părți din Munții Leaota, a relevat o populație estimată între 44-48 de râși.
Un parametru final esențial în cercetare și pentru comparație cu alte țări este densitatea râșilor, care în acest caz este de 1,7 râși la fiecare 100 de km pătrați. Aceasta înseamnă că într-un pătrat de 10/10 km se găsesc aproximativ doi râși. Pentru comparație, această densitate este de două-trei ori mai mare decât cea găsită în Carpații Slovaciei și este mai bună decât cea observată în Alpii Elveției sau Munții Jura. De altfel, râsul este un carnivor mare care necesită un spațiu extins, astfel încât densitățile populațiilor nu sunt foarte ridicate.
Trebuie să fim precauți în a extrapola această abundență la întregul lanț muntos al Carpaților, deoarece există variații între diferite regiuni. Prin urmare, nu putem afirma că populația monitorizată de noi reprezintă în mod definitiv situația din restul țării.
Următorul pas în cadrul proiectului nostru este să reinstalăm camerele în mod sistematic în toamnă, deoarece ne dorim să monitorizăm evoluția populației pe o perioadă de cinci ani. Aceasta ne va oferi informații importante despre starea și schimbările în populația de râși.”
Râșii prosperă în România datorită culoarelor de trecere
„În cadrul studiilor noastre sistematice cu camere video, am observat situația din mai multe anotimpuri, atât înainte cât și după perioada de reproducere, adică toamna și iarna. Am analizat rezultatele și am obținut o hartă a densității în toamnă și o hartă a densității în iarnă. Am observat diferențe în modul în care populația de râși utilizează peisajul în aceste două sezoane distincte.
Toamna, râșii preferă zonele mai înalte, cum ar fi pădurea mixtă și pădurea de fag, chiar urcând în etajul coniferelor, unde se găsesc și speciile pe care le pradă, mai ales căpriorii. Odată cu venirea iernii și căderea zăpezii, toate aceste erbivore coboară în altitudine, iar râșii coboară în urma lor.
Astfel, râșii se adaptează schimbărilor sezoniere și urmăresc migrația erbivorelor pe măsură ce se schimbă disponibilitatea resurselor. Această dinamică de utilizare a peisajului este importantă pentru înțelegerea ecologiei și comportamentului râșilor în diferite anotimpuri.
România beneficiază de un avantaj prin faptul că aceste animale au spațiu pentru a coborî în altitudine. Există conectivitate în jurul Carpaților sau între masivele montane. Culoarul Rucăr-Bran, cu Făgărașul și Piatra Craiului, pe o parte, și Leaota și Bucegi pe cealaltă parte, reprezintă un exemplu în acest sens. Deși este un drum național acolo, în timpul nopții, când aceste animale devin active, traficul este redus.”
Industrializarea suboptimală din România, un avantaj pentru râși
„Există un peisaj agricol tradițional care contribuie la habitatul râșilor. Luăm ca exemplu din nou pasajul Rucăr-Bran. Dacă urci într-un punct de belvedere, precum Dâmbovicioara, și privești de sus către drumul național, vei observa pasaje și zone semnificative acoperite de vegetație naturală. Acestea includ pâraie abrupte și pante înclinate, unde agricultura intensivă nu a avut impact și vegetația naturală a rămas intactă. Toate aceste detalii oferă un pasaj extraordinar pentru râs, îi furnizează hrană și culoare de trecere.
Faptul că în România industrializarea este minimă se transformă în cel mai important atu al Carpaților de pe teritoriul țării. Am vizitat și alte zone montane, de curând am văzut pădurile bavareze. În interiorul ariei protejate situația este bună, sunt foarte avansați cu tehnicile de conservare. Diferența dintre noi și ei este dată de ce s-a întâmplat în mod istoric în afara ariilor protejate.”
O specie-umbrelă cu rol în echilibrarea biodiversității
„Râsul se află în vârful piramidei trofice și are rolul de a echilibra întregul ecosistem. Râsul eurasiatic, specia prezentă pe teritoriul României, trăiește în habitate variate și se hrănește în special cu căpriori. În schimb, în Turcia, râsul se găsește pe platouri înalte cu vegetație ierboasă și vânează iepuri sau rozătoare. Acest fapt demonstrează că râsul este o specie evolutivă, capabilă să colonizeze și să se adapteze la diferite habitate. Cu toate acestea, dacă habitatul râsului din Carpați ar fi afectat în decursul următoarelor cinci decenii, consecințele ar fi nefavorabile pentru această specie.
Râsul este considerat o specie-umbrelă în Europa, deoarece conservarea și protecția sa aduc beneficii indirecte întregului lanț de biodiversitate, inclusiv ecosistemelor și speciilor înrudite.”
Râșilor le plac plimbările (foarte) lungi
„Râșii sunt animale teritoriale și ocupă teritorii vaste în mediul lor natural. Deși femelele ocupă teritorii puțin mai mici decât masculii, acestea sunt totuși extinse, cuprinzând între 200 și 300 de kilometri pătrați pentru un singur animal. Preferința râșilor pentru deplasări pe distanțe lungi poate fi explicată de dieta lor specializată. Pentru a se asigura că au suficientă hrană, în special căprioare, care reprezintă principala pradă a râșilor, aceștia trebuie să acopere un teritoriu amplu. Obținerea hranei nu este ușoară, deoarece și prăzile dezvoltă strategii de evitare și forțează carnivorele să găsească modalități de a procura cu succes hrana.
Masculii de râs au teritorii și mai mari, iar suprapunerea acestor teritorii pe hărți arată interacțiunile dintre sexele speciei. De exemplu, masculul B9, vedeta de pe afișul documentarului România Sălbatică, are patru femele pe teritoriul său. În perioada de reproducere, în jurul lunii ianuarie, masculii încep să exploreze și alte teritorii în speranța de a se împerechea cu cât mai multe femele pe sezon.”
Foto: _Barbara și Christoph Promberger
Schimbările climatice, fragmentarea și degradarea habitatului, probleme reale pentru râși
„Subțierea semnificativă a stratului de zăpadă în ultimii ani a afectat puternic erbivorele, iar acest lucru poate afecta, în cele din urmă, comportamentului râșilor pe termen lung. Interacțiunile dintre oameni și râși ar putea deveni mai frecvente în viitor, deoarece, în absența zăpezii, râșii vor coborî mai des în zonele joase, expunându-se riscului de a se confrunta cu traficul și alte pericole.
Fiind specii cu densități mici, populația se poate pierde ușor chiar și în mod natural, în lipsa intervenției umane. Fragmentarea habitatelor este o problemă de care se lovesc țări precum Franța sau Elveția. Dacă și în România vor apărea autostrăzi care să traverseze Carpații în câteva locuri, vor apărea și aici probleme, atât pentru râs, cât și pentru celelalte specii mari – urs, lup, chiar și vite. Vor apărea, astfel, populații izolate genetic între ele. Acum există un tot unitar, un schimb de gene permanent între toate populațiile din Carpații românești, chiar și cu cele din Carpații ucraineni și cu cele din Serbia, pentru că pot traversa ușor peste Dunăre. În acest scenariu al fragmentării habitatelor naturale, foarte probabil, în câteva decenii, și râșii din România ar putea înregistra un declin.
Când se înregistrează un declin în populație, deja este prea târziu. Spre exemplu, în Munții Jura, când au reintrodus râșii prima oară, prin anii 1970, aproximativ 70% dintre exemplare au murit în primii cinci ani, din cauza accidentelor rutiere și a braconajului. Oamenii nu i-au putut accepta pe terenurile lor și i-au împușcat.
Fragmentarea habitatului înseamnă și construirea de drumuri și puncte turistice în jurul acestora. Asta atrage mai mulți câini, care intră în competiție pentru pradă cu animalele sălbatice. În România sunt haite de câini hoinari care vânează căpriori. Adică exact acele animale preferate ca hrană de râși.”
România exportă râși în țările cu populații în declin sau dispărute
„Pe glob sunt patru specii de râși. Râsul eurasiatic (L. lynx), care populează zone din Europa de Vest până în Orientul Extrem și se găsește și în România, râsul iberic (L. pardinus), râsul roșu (L. rufus) și râsul canadian (L. canadensis).
Râsul iberic, care populează doar Spania și mici porțiuni din din Portugalia, este specia cea mai amenințată. Spania și Uniunea Europeană au investit câteva sute de milioane de euro în salvarea acestei specii. După eforturi îndelungate, s-a ajuns acum de la 100 de indivizi la 1.000, după două-trei decenii de de proiecte de conservare. Chiar și așa, numărul este menținut cu mare greutate, din cauza fragmentării uriașe a habitatului natural. Populațiile mici pe care au încercat și au reușit să le refacă nu pot interacționa între ele pentru a se dezvolta.
Europa de Vest și în Europa Centrală sunt deja la a doua inițiativă de reintroducere a râsului eurasiatic. În anii 1970-1980, a fost inițiată o campanie de reintroducere a râșilor în zonele în care populația lor dispăruse complet. Cu toate acestea, în decursul a cinci decenii, această populație a fost pierdută din nou. Populația din România este în prezent „Vrancea: Zece râşi din Carpaţii Orientali vor ajuta la repopularea zonelor muntoase, în vestul Europei”, agerpres.ro
