Matt Anderson/Getty Images
De ce e mai bine să lași frunzele sub copaci decât să le strângi?15 min read
Covorul arămiu de frunze care se așterne peste pământ la începutul toamnei devine maroniu în timp și trebuie rulat și ascuns undeva, cred unii. Însă noțiunea de frumos e flexibilă și poate fi învățată.
Într-o postare pe Facebook, peisagista Diana Culescu scria ironic, la sfârșitul lui octombrie: „Vă spun: este absolut îngrozitor prin parcurile din Paris, în frunte cu Jardin du Luxembourg unde frunzele uscate sunt lăsate să zacă peste tot, iar în unele locuri îți ajung până la glezne. […] Abia aștept să mă întorc la sacii noștri de plastic în care se strâng obsesiv frunzele și la arborii schingiuiți ca să nu ne mai deranjeze cu prezența lor prin oraș”.
Cei mai mulți dintre cititori ei au intrat în joc, dar o bună parte au apostrofat-o. „E mai natural așa”, „Ce știm să criticam pe alții, nu ne vedem mizeriile din ogradă”, „Au și frunzele farmecul lor! Când te-ai tăvălit ultima oară prin frunze? Când ai auzit foșnetul frunzelor sub picioare?”.
Spațiile verzi au fost inițial grădini private ale oamenilor bogați care colecționau plante. În Europa, trendul amenajărilor spațiilor verzi cu aspect impecabil, cu gazon perfect și arbori plantați la linie, cu coroanele tunse în forme geometrice, a fost dat de Ludovic al XIV-lea. Acesta arăta, în grădinile sale de la Versailles, că are atât de mulți bani încât nu-i trebuie acea suprafață pentru culturi agricole și că poate ține natura îngenuncheată.
„Însă genul ăsta de întreținere se făcea pe porțiuni foarte mici”, spune Culescu. „Noi încercăm acum să facem asta la nivel de oraș și nu putem, pentru că nici regii nu aveau bani să gestioneze atâta teritoriu.”
Concedierea măturilor, greblelor și suflantelor
Pe aleile din fotografiile din postare sunt doar câteva frunze, dar asta nu pentru că le-ar fi măturat cineva, explică peisagista, ci pentru că le-au tocat trecătorii cu pantofii.
În Berlin, parcurile sunt protejate de un act normativ, pentru că autoritățile locale vor să favorizeze biodiversitatea. La intrare te întâmpină o plăcuță care te anunță că mergi prin zăpadă sau pe teren alunecos pe propriul risc. În orașele din Cehia, la fel, frunzele sunt până la glezne. În New York, grădinarii îi sfătuiesc pe locuitori să lase frunzele în pace. Eindhoven, un orășel din Olanda, desfășoară în acest an un program-pilot în care pune la dispoziția locuitorilor 200 de coșuri în care să arunce frunzele din grădini. „Leaf baskets in Eindhoven”, eindhovenduurzaam.nl
Covor de frunze într-un orășel din Cehia. Foto: Oana Racheleanu
„Strângând frunzele, alungi o grămadă de biodiversitate, pentru că trebuie să descompună cineva frunzele alea”, spune Culescu. „Este un proces natural care ne-ar ajuta foarte tare din multe puncte de vedere. N-ar mai trebui să consumăm noi resurse.”
De exemplu, s-ar crea un habitat pentru vietăți mai mici (viermi, râme, molii, omizi, albine și alte insecte), dar și cele mai mari (șopârle și broaște), de pe urma cărora ar avea de beneficiat păsările; fertilizarea solului s-ar face fără intervenția omului; stratul de frunze ar reduce eroziunea solului, ar menține umiditatea, ar regla temperatura solului și ar împiedica apariția buruienilor.
Pe Facebook au apărut și voci care au ridicat problema mirosului emanat de frunze atunci când se descompun. Culescu n-a mai comentat online, dar ar răspunde simplu: „A venit vreodată cineva din pădure și a zis: «Mă dor ochii de atâta miros de frunze moarte!»? Frunzele uscate conțin mai mult carbon, iar acesta nu miroase urât atunci când se descompune, așa cum se întâmplă în cazul materialelor vegetale verzi, care conțin mult azot.”
În țările din Europa cu tradiție în amenajarea spațiilor verzi se practică gestionarea diferențiată: spațiile verzi sunt întreținute în acord cu nevoile utilizatorilor și în funcție de obiectivele municipalității. Există alei foarte circulate, care sunt măturate regulat, și există zone în care angajații nu intervin decât dacă ia foc ceva.
Gestionare diferențiată într-un parc din Cehia. Frunzele sunt strânse doar de pe gazon. Foto: Oana Racheleanu
În plus, frunzele sunt păstrate în țarcuri amenajate chiar în parc. Spre deosebire de România, unde sunt colectate în saci de plastic și transportate cu mașina într-un spațiu de depozitare. Pe lângă aceste feluri în care strângerea frunzelor contribuie la poluarea mediului, se mai adaugă și suflantele. Un studiu din 2011 a comparat o suflantă cu motor în doi timpi cu o camionetă: 30 de minute de utilizare a unei suflante produce aceleași emisii ca 6.255 de kilometri conduși la volanul camionetei.
CITEȘTE ȘI: Blowing in the wind. Suflantele de frunze poluează planeta și urechile
„În momentul în care folosești suflanta, îndepărtezi mare parte din faună, multe insecte ‒ multe dintre ele, benefice, au tot felul de roluri. Le faci să zboare de colo-colo, pe unele le și omori”, spune Culescu. „Un aspect mult mai important pentru sănătateeste că împrăștii în aer boli ale plantelor, dăunători, spori de ciuperci și praf.”
Un țarc dintr-un parc din Paris în care sunt adunate frunzele Foto: Diana Culescu
Să fie verde, să fie frumos
„Pe vremea lui Ceaușescu, se măturau frunzele când făcea câte o vizită în pădure”, spune peisagista. „Noi cu obiceiul asta am rămas.”
În România, frunzele sunt strânse din parcuri în special ca să fie protejat gazonul în care primăriile investesc mulți bani.
„Strângem frunzele pentru că au un aspect urât și ne strică gazonul. Dacă lăsăm frunzele pe iarbă, sufocă gazonul și îl pierdem. După ce le strângem, le ducem și le compostăm, le transformăm în compost cu care îmbunătățim spațiile verzi”, „Primăriile trebuie să strângă toamna frunzele căzute în parcuri și grădini? Folosirea suflantelor trebuie interzisă?”, hotnews.ro.
Însă întreținerea gazonului necesită consum de apă și electricitate, pe lângă faptul că a fost necesară instalarea sistemelor de irigații, pentru care au fost tăiate rădăcinile arborilor, atrage atenția Culescu.
„Este un tip de amenajare care nu va mai putea fi folosit foarte mult timp, din cauza resurselor limitate de apă, și care o să se folosească numai în spații foarte localizate, cum sunt grădinile istorice, unde se dorește menținerea unei imagini de epocă. Noi încercăm să punem gazon peste tot, inclusiv la umbră, unde cele trei specii care îl formează nu cresc”, spune peisagista. „Încercăm să plantăm ceva ce nu are viitor.”
În Jardin du Luxembourg, de unde făcea postarea ironică la sfârșitul lui octombrie, se plantează gazon doar unde e nevoie de el – în zonele de picnic sau unde se joacă fotbal. La un anumit interval de timp, accesul pe aceste peluze este interzis, ca să se refacă, dar este permis pe altele, în schimb.
Însă percepțiile încep să se schimbe chiar și în București, observă peisagista. Pare că unele administrații publice au redus eforturile depuse pentru strânsul frunzelor, iar unele primării chiar își arată deschiderea către soluții implementate în orașele occidentale.
Cum este cazul lui Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, care a observat în vară, într-o vizită în Olanda, cum este asigurat echilibrul biotopului în orașe. Că sunt plantate plante perene, că iarba este tunsă mai rar ca să devină un mediu propice pentru albine și alte insecte.
„Noi am fost obișnuiți să așteptăm să avem peste tot gazon englezesc, ceea ce implică costuri uriașe de întreținere. […] Vom încerca și noi, experimental, câteva astfel de insule”, a scris primarul într-o postare. Poți citi postarea integrală pe facebook.com
Învățăm treptat, de la ceilalți, ce este frumos și ce este urât, crede peisagista. În cazul localităților, trendul îl dau administrațiile publice.
„La Paris, frunzele sunt considerate frumoase, sunt elementele care îți arată că a venit toamna”, spune Culescu. „Pentru că, în străinătate, amenajările au rolul de a-ți arăta un film de-a lungul anului, în funcție de anotimpuri.”
Ai o întrebare legată de știință și tehnologie? Trimite-o pe adresa redactie@mindcraftstories.ro și vom încerca să-ți răspundem în această rubrică.
