Dropia a fost mereu în Bihor, dar nu a băgat-o nimeni în seamă34 min read

De Adriana Moscu 30.03.2021

La începutul anului, 40 de dropii au fost văzute în Salonta – singura zonă din România unde încă mai trăiește această specie periclitată. Un record al ultimilor 15 ani de observare. 

După 1980, dropia (Otis tarda), cea mai mare pasăre zburătoare din Europa, a fost considerată dispărută de pe teritoriul României. Cu toate acestea, până în 1993, dropia a apărut pe lista speciilor la care vânarea era permisă. Cum așa? 

Cel mai probabil, populația de la Salonta, din județul Bihor, nu a dispărut niciodată. Este mai plauzibil că asociația locală de vânătoare nu a declarat exemplarele de dropii observate în zonă, posibil din teama ca aceste ultime familii să nu fie și ele vânate de conducătorii regimului de odinioară. Mai ales că partidele de vânătoare ale lui Nicolae Ceaușescu erau cunoscute de toată lumea, sunt de părere editorii ghidului intitulat Misterioasa dropie.Parte a proiectului interregional dintre România și Ungaria, ROHU-14 – The Nature Corner, care își propune conservarea, protejarea și promovarea valorilor naturale din zona transfrontalieră Salonta – Békéscsaba, dropia.eu

Însă anul a debutat nesperat de bine pentru această pasăre uriașă (femelele cântăresc în jur de 4-6 kilograme, iar masculii pot ajunge până la 18 kilograme), cu penajul zugrăvit în culorile pământului, care se poate pierde ușor printre lanurile de rapiță și poate fi confundată lesne cu un curcan.  

Mindcraftstories_Dropia-Conservare-Natrura 2000-Ecosistem-Grupul Milvus-Salonta_04_Attila Nagy

Foto: Attila Nagy

Rapița salvatoare

Attila Nagy este liderul filialei din Oradea a Grupului Milvus, una dintre cele mai vechi asociații de mediu de la noi din țară, cu sediul în Târgu Mureș, a cărei principală activitate este de a conserva patrimoniul natural. Attila conduce programul destinat conservării vânturelului de seară și desfășoară activități de conservare și cercetare legate și de alte specii, precum dropia și dumbrăveanca. Tot el este responsabil și de cele două situri Natura 2000 din județul Bihor,Pagina oficială aici: natura2000.ro a căror custodie este asigurată de Grupul Milvus și pe teritoriul cărora cuibărește astăzi dropia. 

Attila este pasionat de speciile periclitate de când se știe. „Păsările nu țin cont de teritoriu, nici de granițele politice”, spune el, așa că, în ultimii 15 ani, de când le urmărește constant, a putut observa că un număr de câteva zeci de dropii au început să locuiască într-o zonă transfrontalieră, la granița dintre România și Ungaria. 

Deși nu își schimbă teritoriul decât în situații excepționale, de o bucată de vreme, dropiile au început să prefere doar zona românească. „Înainte, obișnuiau să stea și în partea ungară o perioadă, dar, în ultimii ani, colegii de dincolo nu văd niciun exemplar, în timp ce noi vedem 30, până la 40”, spune Attila.

„Am discutat cu mai mulți specialiști și e posibil să fi ajuns la o explicație. Pentru aceste păsări, existența lanurilor de rapiță este foarte importantă. Constituie hrana principală în perioada de iarnă, pe care o consumă în proporție de 95%. În zona Salonta, în ultima perioadă, există parcele destul de mari de rapiță.” 

Mai mult, aceste culturi de rapiță se află în zone mai înalte, preferate de dropii pentru că le place să țină totul sub observație. Odată ajunse acolo, păsările văd roată împrejur, pe o suprafață de câteva sute de metri – un avantaj important pentru ele, care nu tolerează omul prin preajmă la mai puțin de 250 de metri distanță.

Camuflată și distantă

Așadar, în ciuda aspectului său masiv, impresionant, să observi o dropie poate fi un exercițiu de răbdare și voință. Dacă te observă, la rândul ei – și sunt mari șanse să se întâmple așa, pentru că dropia este foarte atentă la ce se întâmplă în jur – se va îndepărta, ridicându-se în aer.

Totuși, păsările acestea nu preferă zborul decât dacă este neapărat necesar. În rest, își petrec tot timpul pe sol – anatomia lor dezvăluie, chiar, picioare cu doar trei degete, adaptate alergatului. 

Dropiile sunt maestre și în arta camuflării, așa că trebuie să ai ochi ageri pentru a zări una. Coloritul penajului este gri-maroniu. Femelele au un aspect mai șters, pentru că ele trebuie să se ascundă chiar mai bine decât masculii, pentru a-și crește puii în siguranță. 

Penajul masculilor, în schimb, poate avea nuanțe de arămiu, negru și roșcat pe piept și pe aripi, mai ales primăvara, când trebuie să devină atractivi pentru femele. Tot lor le cresc mustăți de-o parte și de alta, la baza ciocului, cu o lungime de aproximativ 20 de centimetri. Aceste mustăți ating lungimea maximă în perioada de rotit – cum se numește curtarea la păsări –, care are loc în martie-aprilie. 

Și în cazul dropiilor, mărimea contează. Dimensiunea mustăților este corelată cu greutatea corporală și ajută mai ales la comunicarea vizuală între masculii de dropie rivali, în perioada de rotit. Sunt niște marcaje de avertizare pentru potențialii masculi cu tendințe agresive și contribuie la stabilirea unei ierarhii. 

Puii sunt galben-maronii, cu dungi sau pete negre, ceea ce le conferă deopotrivă o bună camuflare. Penele din aripi și coadă încep să se dezvolte la 18-20 zile și deprind capacitatea de zbor la 40 de zile. Până atunci, însă, sunt o pradă ușoară atât pentru oameni, cât și pentru animale. 

Mindcraftstories_Dropia-Conservare-Natrura 2000-Ecosistem-Grupul Milvus-Salonta_01_Attila Nagy

Foto: Attila Nagy

Mai ușor de văzut iarna și în timpul rotitului

Pentru un pasionat de dropii ca Attila, căruia îi revine și misiunea aproape imposibilă de a le fotografia, iarna și primăvara sunt cele mai bune momente în care aceste păsări sfioase pot fi văzute. 

Iarna, masculii și femelele stau în grupuri, iar în lipsa vegetației înalte, dropiile pot fi zărite chiar și de la distanță. 

Primăvara e perioada de împerechere și de rotit – un fel de dans nupțial prin care masculii își etalează penajul pentru a atrage femelele. „Îi văd ca un bulgăre de zăpadă, pe pajiștea verde, de la kilometri întregi. Femelele se adună în jurul lor și astfel îi pot observa împreună. Asta ne ajută să putem face un recensământ cu rezultate bune”, spune Attila.  

Altfel, relațiile dintre dropii sunt pe cât de complexe, pe atât de distante. Nu sunt parteneri monogami, dimpotrivă. Femelele părăsesc locul de rotit după împerechere, iar, la sfârșitul perioadei de reproducere, masculii ocupă un teritoriu în apropiere sau la câțiva kilometri depărtare. 

În rest, nu fac mișcări de lungă distanță, și, în condiții prielnice, nu pleacă niciodată din locul în care își au cuibul, mai spune Attila. 

Doar în iernile crude, când stratul de zăpadă măsoară 20-30 de centimetri, iar ele nu mai au cum să ajungă la hrană, migrează la sud, în Balcani sau în zona mediteraneană. 

Din fericire, încălzirea globală vine cu un foarte mic avantaj pentru dropii și cu o satisfacție mare pentru observatorii de la Salonta: iernile blânde țin păsările aici. 

De ce e important să nu migreze? Pentru că întotdeauna, așa cum s-a întâmplat și în trecut, se întorc mai puține exemplare. Cauza principală este coliziunea cu firele de electricitate aeriene, pentru că dropiile zboară în cârduri, uneori la altitudini joase. Un alt factor important este braconajul de pe teritoriile de migrație. Dropia este cea mai mare pasăre zburătoare, masculul poate ajunge până la 18,5 kg – nu e de mirare că e o țintă ușoară pentru vânători. 

Om versus dropie

Astăzi, cel mai mare dăunător natural al dropiei rămâne omul. Iar cele mai mari probleme le ridică practicile agricole. Folosirea pesticidelor, a insecticidelor și a fertilizanților chimici duce la lipsa insectelor din dieta adulților, iar asta influențează negativ rata de reproducere. 

Pentru pui, însă, lipsa insectelor înseamnă moarte sigură. Până la vârsta de două săptămâni, puii se hrănesc exclusiv cu insecte, o sursă bogată în proteine, care le asigură o creștere rapidă. La o vârstă atât de fragedă, corpul nu poate digera hrana vegetală, deoarece încă nu li s-a dezvoltat flora bacteriană din intestine.

Apoi, irigarea și stropirea cu produse chimice înseamnă un disconfort în plus pentru dropii, în timp ce diversele lucrări agricole – cum ar fi cosirea motorizată a lucernei sau recoltarea orzului, așa cum se întâmplă în cazul terenurilor de la Salonta – sunt un adevărat pericol pentru cuibărit. Asta pentru că dropiile își fac cuibul pe sol, scurmând o adâncitură în pământ, tocmai în culturile lor preferate. 

CITEȘTE ȘI: 8 alimente care distrug planeta. De ce cidrul e mai bun decât berea

Din nefericire, orzul, pe care dropiile îl consumă cu plăcere în Salonta, se recoltează chiar în perioada în care puii încă nu pot zbura, și, prin urmare, nu se pot ascunde din fața utilajelor agricole. 

Apoi, în zonă predomină culturi neprielnice pentru dropii (porumb, floarea soarelui), pentru că nu își pot face cuib în ele. În perioada de cuibărit, activitățile de vânătoare (mai ales la căprior) care nu țin cont de prezența dropiei în zonă, pot afecta negativ existența ei, prin zgomotul pe care îl produc.

Dușmanii naturali s-au înmulțit și ei foarte mult. Populația de vulpi – un prădător al dropiei – era reglată de lupi și de șacali. Dar aceste specii fie au dispărut din regiune, fie sunt acum în număr foarte mic. Pe lângă vulpe, câinii ciobănești sau cei vagabonzi, care cutreieră câmpurile în număr tot mai mare, pot distruge ouăle şi ucide puii de dropie de-abia născuți.

Păsările sunt foarte sensibile la zgomote, în special în perioada de reproducere și de cuibărit. Pe lângă activitățile agricole, folosirea motocicletelor enduro, a ATV-urilor sau simpla prezență a omului le poate afecta reproducerea. 

Dacă sunt tulburate în timpul rotitului, nu mai are loc împerecherea, iar femela va depune ouă nefecundate. Dacă femelele sunt deranjate în timpul clocirii ouălor, vor părăsi cuibul. De cele mai multe ori, ele nu îndrăznesc să se întoarcă, iar dacă revin după o perioadă mai lungă, ouăle se pot răci, iar puii nu vor mai ieși. Un cumul de situații nefericite.  

Mindcraftstories_Dropia-Conservare-Natrura 2000-Ecosistem-Grupul Milvus-Salonta_03_Attila Nagy

Foto: Attila Nagy

Un pic de ajutor

În martie, dropiile își schimbă hrana. Rapița e deja pe terminate, așa că acestea se orientează spre lucerna care începe să încolțească. Apar insectele, care sunt și ele parte a dietei dropiilor, cum spuneam mai sus. Crește și nevoia de hrană cu aport caloric mai mare, pentru că începe perioada rotitului și a cuibăritului, când atât masculii, cât și femelele, consumă multă energie curtându-se. 

Dropiile vor să-și vadă de viață, însă au nevoie de ajutorul omului pentru a reuși.

„E foarte greu de spus cât trăiește o dropie, în medie, undeva între 10 și 20 de ani”, spune Attila. „Asta în cazul în care ajung la maturitate, pentru că mortalitatea în cazul puilor este foarte mare. Când puii sunt foarte mici și nu sunt încă apți de zbor, lucrările agricole le pot fi fatale. Când se intră cu combina peste lanul de grâu pentru a-l secera, nu au cum să scape.”

Există și o informație destul de șocantă, care vine din Spania, unde trăiește cea mai mare populație de dropii din lume și unde s-au făcut foarte multe studii și cercetări. Așa s-a aflat că o femelă care supraviețuiește zece ani reușește să crească numai 1,4 pui într-o viață.Mai multe detalii, aici: „International single species action plan for the Western Palearctic population of Great Bustard, Otis tarda tarda”, ec.europa.eu (PDF)

Pentru conservarea dropiei, s-au emis mai multe planuri de acțiune și au fost încheiate convenții internaționale. Cele mai multe state semnatare au elaborat și planuri naționale de conservare a speciei, prin care au dus la îndeplinire acțiuni concrete. În cadrul Convenției de la Bonn, de exemplu, s-a realizat un memorandum în vederea conservării populației de dropie central-est europeană.România a semnat acest acord în noiembrie 2000, la conferința mondială IUCN de la Amman: „Memorandum of Understanding on the Conservation and Management of the Middle-European Population of the Great Bustard (Otis tarda)”, cms.int (PDF)

CITEȘTE ȘI: Ținutul Buzăului poate deveni Geoparc Global UNESCO

În România, protecția dropiei face de-abia primii pași. O măsură concretă în acest sens este pachetul de agromediu, care constă în plăți compensatoriiSumele complete pot fi consultate aici: apia.org.ro pentru cei care acceptă să facă o agricultură prietenoasă față de dropii. Asigurarea unui anumit procent de culturi (lucernă, trifoi) care reprezintă hrana preferată de dropii, limitarea stropirii culturilor cu chimicale, renunțarea la agricultura mecanizată în perioada de cuibărit sau asigurarea rapiței pe timp de iarnă, pentru ca păsările să nu migreze, sunt câteva dintre măsurile pe care fermierii trebuie să le îndeplinească pentru a putea aplica și primi ajutoare de la stat.Iată criteriile pentru a primi plăți compensatorii acordate fermierilor care, pe baze voluntare, asigură menținerea habitatelor importante pentru dropie: apia.org.ro (PDF)

Dar sistemul nu funcționează foarte bine, pentru că banii primiți sunt prea puțini ca să atragă localnici. Un singur fermier din zonă a aplicat până acum la acest program, îmi spune Attila. Göndör Imre are 47 de ani, este din Salonta și a ales să-și gospodărească o parte dintre terenurile agricole pe care le deține și administrează într-un mod prietenos pentru dropie. Iar asta nu doar pentru că este pasionat de aceste păsări, ci și pentru că are mai multe terenuri și nu iese în pierdere procedând astfel. 

Rara avis

Pasărea aceasta, pe cât de mare, pe atât de sfioasă, a fost, cândva, o specie comună pe tot globul. Este originară din Africa și a apărut în Europa în urmă cu peste 50 milioane de ani.Găsești informații despre dropie și aici: britannica.com La noi, în urma săpăturilor arheologice din Câmpia Tisei, de la Salca, Oradea, arheologii au descoperit câteva artefacte neolitice (6.000-4.000 î.e.n.), confecționate din oase de dropie și folosite, probabil, ca unelte. 

Urmele dropiei în România sunt consemnate în scris pentru prima oară de Dimitrie Cantemir, la 1705, care o descrie ca fiind o „specie comună” în Moldova. 

În secolul al XIX-lea, încă existau populații stabile în Banat, Crișana, Podișul Transilvaniei, Câmpia Română, Dobrogea și în câteva locuri din Moldova. 

Situația a început să se schimbe rapid și dramatic – și nu doar în România, ci peste tot, în lume –, odată cu reformele agrare. Marile moșii au început să dispară și odată cu ele și dropiile. Țăranii au fost împroprietăriți, iar metodele agrare tot mai invazive nu au fost tolerate de păsări. S-au înregistrat scăderi semnificative în Banat, Dobrogea și Câmpia Română, în timp ce în Podișul Transilvaniei specia a dispărut cu totul. La începutul secolului al XX-lea, în țara noastră mai existau aproximativ 5.000 de exemplare.

Mindcraftstories_Dropia-Conservare-Natrura 2000-Ecosistem-Grupul Milvus-Salonta_02_Attila Nagy

Foto: Attila Nagy

Înaripata ghinionistă

O serie de alte conjuncturi nefaste au contribuit la declinul rapid al dropiilor. Pe lângă pierderea habitatului, dropiile au avut de înfruntat și iernile grele din prima jumătate a secolului al XX-lea, care au adus cu ele o foamete cumplită. 

Potrivit unor date din 1938, oamenii au omorât, în cursul unui an, 740 de dropii în toată țara. Situația asta se întâmpla, de regulă, iarna, după ploi, când apa de pe penele dropiilor îngheța, împiedicându-le să zboare și făcându-le pradă ușoară localnicilor care le băteau cu bâtele, explică Attila.

În anii următori, populația de dropii din țară a continuat să scadă. Motivul principal a fost mecanizarea agriculturii. Mai mult, în perioada comunistă, foarte multe pajiști au fost arate și transformate în terenuri agricole, iar habitatele naturale ale dropiei au fost compromise.

În anii 1950, populația a scăzut la 1.000 de exemplare. La finalul anilor 1970 mai puteau fi văzute în jur de 200 de dropii în Crișana, Banat și Câmpia Română, pentru ca în doar un deceniu, numărul lor să ajungă la sub 50. Este momentul în care specia este declarată dispărută de pe teritoriul țării, deși câteva exemplare au continuat să existe, fără a fi observate și monitorizate în mod oficial. 

Un viitor promițător

În România, există deja câteva măsuri pozitive pentru conservarea dropiei. S-a desemnat o arie protejată, Natura 2000,Mai multe despre proiectele în desfășurare găsești pe site-ul oficial: natura2000.ro care se află în apropierea Salontei și care a fost dedicată acestei specii. 

Însă această delimitare a ariei protejate este departe de a fi ideală, deoarece nu acoperă întregul habitat folosit de dropii. E totuși un început bun, pentru că măcar într-o parte din habitat pot fi controlate proiectele de investiții care ar putea afecta negativ dropiile. Construirea în zonă a unui parc eolian, care ar fi avut efecte devastatoare pentru dropii, este doar un exemplu de proiect care a fost oprit la timp.

„Cel puțin la nivel local, oamenii au început să afle din ce în ce mai multe despre existența păsărilor din zonă”, spune Attila. „Partenerul nostru de proiect, Primăria Salonta, tocmai construiește un centru de vizitare a dropiei.” Se lucrează din greu și, cu puțin noroc, până la vară, aici se vor amenaja piste de biciclete, trasee tematice, iar vizitatorii vor putea să observe această specie și să învețe cât mai multe despre ea. 

Revitalizarea turismului trebuie făcută cu cap, însă, pentru că păsările nu pot fi deranjate. 

Rezultatele se obțin greu, dar nu e imposibil ca lucrurile să se îmbunătățească pentru dropii, crede Attila. „În Austria, de exemplu, în urmă cu 20 de ani, existau în jur de 150 de exemplare și acum au ajuns pe la 500, datorită unor intervenții concrete din partea autorităților. Și la ei există un program de agromediu, dar mult mai eficient, prin intermediul căruia Statul a acordat zeci de ani plăți compensatorii unui număr mare de fermieri. Rezultatele s-au văzut foarte repede, rata de reproducere a crescut mult.”

În Europa, eforturile de conservare a speciilor sunt tot mai vizibile. „Tocmai l-am auzit pe președintele României declarând importanța conservării naturii, așa că sper ca pe viitor lucrurile să se miște și la noi într-o direcție bună”, mai spune Attila. 

„Populația de dropii este încă viabilă, dar trebuie să avem mare grijă de ea, pentru că n-o să-și revină singură. Are nevoie de ajutor și de programe de reintroducere. Să protejezi ceva ce aproape nu mai există necesită de zece ori mai mulți bani și mai mult timp decât să ai grijă de ceva care nu e în pericol de dispariție.”



Text de

Adriana Moscu

Este jurnalist și, de aproximativ 20 de ani, se bucură de principalul avantaj al profesiei, pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. Are o relație de love-hate cu oamenii, pe care, de cele mai multe ori, îi îmblânzește prin interviuri.

MEDIU|BIODIVERSITATE

Câți urși se vânează în România cu adevărat?

De
Datele publice sunt neclare, dar un raport nonguvernamental încearcă să aducă lumină asupra ultimei perioade. Între presiunea vânătorilor de trofee și cea a Uniunii Europene, urșii par să fi primit un mic moment de respiro.
MEDIU|OVERVIEW

Vulcanii care pot destabiliza Europa

De
Cei mai periculoși vulcani de pe continent sunt bine documentați, dar acționează imprevizibil.
MEDIU|MY ANTIPA

Cicadele, cântăreții neobosiți ai naturii

De
Cicadele sunt insecte controversate, îndrăgite și detestate, deopotrivă, pentru cântecul lor prelungit și foarte puternic. 
MEDIU|Q&A

România Sălbatică. 100 de ore de film pentru un minut în care privești râsul în ochi

De
Un fotograf și un cameraman au străbătut țara de la un capăt la altul, timp de peste zece ani, pentru a surprinde peisaje spectaculoase și animalele care le populează.