După melci, pe îndelete19 min read
De ce își poartă „casa” în spinare, cât de melomani sunt și motivul pentru care se mișcă atât de încet.
Odată cu creșterea temperaturii exterioare, melcii cu cochilie au ieșit din hibernare și pot fi observați cu ușurință atât în parcurile și grădinile urbane, cât și în ghivecele cu plante din balcon.
Pasionații de grădinărit probabil că au simțit, din când în când, frustrare pentru micile (uneori, marile) stricăciuni produse de melci. Iar dacă au avut răbdare să caute vietățile responsabile, cel mai probabil au descoperit că „vinovații” sunt melcii cu cochilie, așa cum este cunoscutul melc de livadă Detalii mai puțin cunoscute despre melci, aici: snail-world.com
Față de melc, sentimentele, cel puțin în copilărie, au fost de simpatie (cine nu a cântat Melc, melc,/codobelc,/scoate coarne bourești…?) și poate că, la sfârșitul acestor rânduri, aceste mici vietăți, care pot fi observate cu ușurință, în anumite condiții, în jurul casei, sau chiar în orașe, Poți afla mai multe despre animale, printre care și melci, în date și cifre, din cartea Amazing Numbers in Biology, scrisă de Rainer Flindt, springer.com
Melcii, rude cu scoicile și caracatițele
Melcii fac parte din grupul moluștelor (clasa Află mai multe de aici: ucmp.berkeley.edu), același din care fac parte cefalopodele (caracatițe, sepii, calmari) și scoicile.
Melcii (ordinul Gastropoda) sunt cei mai numeroși reprezentanți ai moluștelor și singurii printre care se află specii care populează atât mediul acvatic (marin și dulcicol), cât și terestru.
Moluștele au apărut acum 600 de milioane de ani, iar melcii acum 470 de milioane de ani. Prin comparație, faimoșii dinozauri au apărut acum aproximativ 240 milioane de ani, în timp ce speciile genului Homo au apărut pe Terra acum abia șapte milioane de ani.
Fără îndoială, melcii sunt printre cele mai vechi organisme care încă populează planeta. În ciuda acestui lucru, speciile de melci sunt, de asemenea, numeroase în prezent, fiind depășite ca număr doar de speciile de insecte.
Succesul evolutiv al melcilor tereștri este, poate, dificil de înțeles: sunt animale mărunte, multe dintre ele cară în permanență în spate greutatea unei cochilii, sunt lente, deci incapabile să se ascundă cu rapiditate din fața dușmanilor, amenințate în permanență de capriciile vremii – uscăciunea nu le este favorabilă. În ciuda tuturor acestor dezavantaje genetice, populațiile de melci sunt rezistente și dificil de combătut.
Misterul cochiliei răsucite în spirală
Majoritatea dintre aceștia au o cochilie calcaroasă, răsucită în spirală, din care iese un „picior” – organul de deplasare al melcilor. Piciorul acesta nu este identic cu cel al insectelor sau al oamenilor; el seamănă mai degrabă cu o talpă cu ajutorul căreia melcul se târăște.
În partea anterioară a piciorului, se află capul împodobit cu patru tentacule: cele mai lungi poartă în capăt ochii, cele mai scurte au, de asemenea, rol senzorial. Aceste tentacule sunt faimoasele „coarne” ale melcilor. În fine, o altă caracteristică evidentă este faptul ca toți melcii au corpul acoperit cu mucus, o substanță vâscoasă, secretată de glande ale piciorului, care permite melcilor să păstreze umiditatea corpului, dar și să alunece în timpul deplasării.
Una dintre explicațiile propuse pentru forma cochiliei este că în timpul deplasării pe talpa piciorului, melcii au nevoie să-și echilibreze greutatea corpului și a cochiliei, iar în cursul evoluției au „găsit” soluția cochiliei răsucite în spirală pentru a realiza acest lucru.
Cochilia îndeplinește câteva funcții, dintre care cea mai evidentă este aceea de-a adăposti organele animalului. Ea furnizează, de asemenea, puncte de ancorare pentru mușchi și, astfel, funcționează ca un veritabil schelet extern. În fine, cochilia este foarte puțin permeabilă pentru apă, ceea ce permite animalului păstrarea umidității atât de prețioase.
Foto: Paul Starosta/Getty Images
Melcii tereștri sunt vegetarieni și hermafrodiți
Acest tip de melci se hrănește atât cu materie vegetală proaspătă, cât și cu materie vegetală aflată în descompunere. În plus, au dezvoltat un organ special, numit radulă, care îi ajută în procesul de hrănire. Aceasta are forma unei limbi cu zimți, similară unei pile, cu care animalele răzuiesc Poți citi despre melci și în cartea lui Robert Cameron, Slug and Sanils, amazon.com
Melcii sunt animale hermafrodite, așadar, același individ posedă atât organe reproducătoare feminine, cât și masculine. Totuși, pentru reproducere este nevoie de doi parteneri, dintre care unul va „funcționa” ca femelă, iar celălalt ca mascul.
Modul de reproducere este fără îndoială o caracteristică prin care se explică, parțial, succesul evolutiv al acestor animale foarte lente și cu o mobilitate redusă, pentru că este suficient ca două exemplare să se întâlnească pentru a se reproduce.
Acesta este un avantaj clar față de mamifere, de exemplu, unde este nevoie ca un individ dintr-un sex să găsească neapărat un individ din celălalt sex pentru a se putea reproduce.
Melcii tereștri depun ouă din care ies mici melci, cu aceeași formă ca a adulților și care cresc continuu prin adăugarea de noi spire la cochilie.
Rol esențial în ecosistem
Prin modul lor de hrănire, melcii se plasează într-o poziție-cheie în piramida trofică. Piramida trofică este un concept care clasifică organismele în funcție de modul în care se hrănesc.
Sunt trei moduri în care organismele pot obține hrană: ca producători primari, consumatori sau descompunători.
Producătorii primari pot obține hrană din materie anorganică. Cele mai cunoscute astfel de organisme sunt plantele; cu ajutorul luminii solare, transformă dioxidul de carbon și apa în materie organică, pe care o depozitează în corpul lor.
Consumatorii se hrănesc cu alte organisme, vegetale sau animale, în timp ce descompunătorii obțin hrana prin descompunerea corpurilor moarte, atât ale organismelor vegetale, cât și a celor animale.
În urma descompunerii, materia organică este, în cele din urmă, transformată din nou în materie anorganică, astfel încât ciclul producției/consumului poate fi reluat. Rolul fiecăreia dintre aceste trei categorii de organisme este esențial pentru însăși existența vieții pe planetă. În cazul melcilor, aceștia îndeplinesc atât rolul de consumatori de materie vegetală, cât și pe acela de descompunători.
Foto: Elva Etienne/Getty Images
Despre oameni și melci
Melcii au fost și sunt folosiți din ce în ce mai mult ca hrană în diferite regiuni ale lumii. Creșterea lor pentru acest scop se numește O perspectivă economică, aici: „Heliciculture: purpose and economic perspectives in the European community”, researchgate.net (PDF)
Nu toate interacțiunile cu diferitele specii de melci sunt benefice pentru oameni. Astfel, unele specii de melci sunt gazde intermediare pentru paraziți care produc boli ce afectează specia umană. Apoi, am amintit deja despre efectele nedorite pe care melcii le pot avea asupra culturilor agricole.
Fără îndoială că importanța cea mai mare pe care o au melcii pentru oameni este dată de rolul lor discret, dar esențial în ecosistem, care face ca acesta să funcționeze stabil și să ne furnizeze hrană, materii prime etc., resurse fără de care viața umană ar fi complet diferită. Așadar, chiar și atunci când descoperi cu amărăciune că peste noapte „cineva” ți-a ronțăit florile preferate din grădină, gândește-te și la beneficiul pe care melcii îl au asupra mediului.
Foto: Prof. Dr. Luis Popa
De ce reacționează melcii când le cântăm?
În cultura multor popoare există cântecele pe care copiii, mai ales, le îngână melcilor retrași timizi în cochilie, pentru a-i face să iasă la lumină. De ce se întâmplă acest lucru? Oare melcii aud ceea ce li se cântă și asta îi determină să iasă bucuroși din cochilie?
Există puține O posibilă explicație, aici: „Does Singing to Sea Snails Really Draw Them Out?”, nautil.us/blog și mai multe ipoteze care ar putea fi cândva verificate. În primul rând, gândește-te cum se întâmplă „cântatul” pentru melci. De obicei, aceștia au fost speriați și s-au retras la adăpostul cochiliei. Un copil îi ia în mână sau se apropie de melc și începe să cânte.
După un timp oarecare, melcul iese timid din cochilie. Prima întrebare care se poate pune este dacă nu cumva timpul cât durează cântecul este unul suficient pentru ca animalul să se liniștească și să își reia activitatea pe care o desfășura înainte de-a fi speriat. Altfel spus, poate că ieșirea melcului nu are legătură cu cântecul, ci cu timpul în care melcul nu mai percepe stimuli amenințători în jur.
Dacă totuși cântecul este cel care determină reacția animalului, se pune întrebarea în ce măsură aud melcii și dacă există dovezi (sau doar bănuieli) că ar reacționa la acești stimuli auditivi.
Unele scoici marine Un studiu despre această teorie, aici: „Discrimination Among Wave-Generated Sounds by a Swash-Riding Clam”, doi.org
Cum scoicile și melcii sunt ambele moluște, am putea presupune că melcii ar putea auzi (undele sonore pe care le percep oamenii, de exemplu, sunt tot vibrații).
Iată deci câteva ipoteze care ar merita să fie testate pentru a afla mai multe despre reacția melcilor la cântece.
Mic experiment de ecologie comportamentală la melci
Îți propun să derulezi un mic experiment de ecologie comportamentală care să aducă mai multe informații despre cum (sau dacă) melcii reacționează la cântec. Dacă întâlnești un melc – în parc, în grădină, lângă bloc – pe care îl poți observa comod, ia un fir de iarbă și atinge-i cu delicatețe tentaculele. Melcul se va retrage în cochilie.
CITEȘTE ȘI: Câte ceva despre ecologia comportamentală. Care este legătura dintre porumbei și traficul urban?
Fără să faci nimic altceva, cronometrează timpul după care melcul iese din cochilie. Atinge din nou tentaculele melcului cu firul de iarbă și, după ce acesta se retrage, cântă-i, cronometrând iarăși timpul după care melcul își „scoate coarnele”.
Dă-i să asculte diferite stiluri de muzică și compară timpii pe care i-ai obținut în fiecare caz. Ce observi?
Poți trimite datele pe care le-ai obținut pe adresa mea de email (popaluis@antipa.ro) și poate reușim împreună să contribuim la studierea acestui fenomen.
Seria My Antipa este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.
