Megachile rotundata. Foto: Judy Gallagher/Flickr

Eroii necunoscuți. Viața secretă a albinelor solitare27 min read

De Alexandra Popa 30.08.2023

Peste 75% dintre speciile de albine sunt solitare. Deși mai puțin studiate, aceste albine sunt polenizatori importanți pentru plantele sălbatice și de cultură. Recent, recunoașterea lor a început să crească.

Comportamentul speciilor de albine îi fascinează pe oameni încă din cele mai vechi timpuri, fie că e vorba de zumzetul caracteristic, zborul din floare în floare, colectarea polenului și a nectarului sau realizarea atât de ingenioasă a stupului. Aceste viețuitoare mici, dar deosebit de dibace, au inspirat cele mai vaste domenii de activitate – muzică, arhitectură, design interior ori construcții. Observatorii ocazionali ar putea avea impresia că le înțeleg pe deplin, însă lumea albinelor este mai fascinantă decât pare la prima vedere. 

Complet echipate pentru singurătate

Contrar așteptărilor, marea majoritate a speciilor de albine de pe Pământ, adică peste 75%, duce o viață solitară. Albinele solitare sunt un grup divers de himenoptere,Ordin care cuprinde insecte cu două perechi de aripi membranoase, cu metamorfoză completă, femelele având la vârful abdomenului un ac cu venin, și care trăiesc adesea organizate în colonii. în care toate femelele se reproduc. 

Femelele de albine solitare sunt capabile să producă urmași, își construiesc și își întrețin propriul cuib și caută resursele florale (în principal polen și nectar) necesare pentru aprovizionarea celulelor cu puiet. Fiecare femelă își construiește propriul cuib pe care îl apără împotriva intrușilor, a paraziților și a prădătorilor. 

Nu există o diviziune a muncii, astfel încât aceste cuiburi nu au regine și albine lucrătoare. Albinele solitare nu produc, de obicei, nici miere, nici ceară de albine și colectează polen doar pentru hrana puietului. 

Aceste albine trăiesc de obicei singure, dar există și unele forme de cuibărire comună, în care mai multe femele active din punct de vedere reproductiv împart un cuib comun. La aceste albine, care cuibăresc în agregate dense de sute sau mii de exemplare de cuiburi, fiecare cuib este ocupat de o singură femelă, iar fiecare femelă este atât lucrătoare, cât și regină pe tot parcursul vieții sale. Practic, fiecare femelă se comportă efectiv ca o albină solitară și nu există o cooperare evidentă între partenerele de cuib. 

Solitare, dar valoroase

Deși sunt mai puțin vizibile și mai puțin studiate decât albinele sociale, albinele solitare sunt fascinant. Ele prezintă o diversitate extraordinară în ceea ce privește morfologia, comportamentul de împerechere, arhitectura cuiburilor, comportamentul de căutare a hranei și asocierile cu plantele gazdă. Ele sunt de departe mult mai abundente decât albinele sociale în anumite medii (cum ar fi deșerturile) și prezintă adaptări remarcabile pentru a supraviețui în aceste medii aspre și imprevizibile. 

De asemenea, sunt polenizatori importanți, dar subapreciați, ai multor specii de plante sălbatice și plante de cultură. Abia în ultimii ani albinele solitare au început să primească recunoașterea pe care o merită. 

Multe specii pot fi confundate cu ușurință cu viespile, muștele sau chiar cu albinele melifere. Din punct de vedere taxonomic, există reprezentanți ai albinelor solitare în următoarele familii: Melittidae, Apidae, Megachilidae, Andrenidae, Halictidae, Colletidae. 

Câteva dintre aceste specii sunt în prezent gestionate pentru a poleniza o serie de culturi în Statele Unite. Printre acestea se numără Megachile rotundata și Nomia melanderi, pentru semințe de lucernă, Osmia lignaria pentru migdale, mere și cireșe. 

Aceste albine trebuie să viziteze florile și să pregătească un cuib înainte de a depune ouă, astfel încât producția polenizatorilor are loc în câmp sau în seră de protecție. Populațiile pot crește de până la cinci ori într-un an. Aceste albine sunt polenizatori foarte eficienți, care asigură diversitatea atât de necesară în polenizarea agricolă„Chapter 19 – Production of Solitary Bees for Pollination in the United States”, sciencedirect.com 

https://mindcraftstories.ro/images/2023/08/Mindcraftstories_albine-solitare-jurnal-de-naturalist-muzeul-antipa-polenizatori_Xylocopa-violacea_Luc-hoogenstein-Wikimedia-Commons.jpg

Xylocopa violacea. Foto: Luc Hoogenstein/Wikimedia Commons

Diferențe între albinele solitare și cele sociale

Există câteva diferențe ecologice fundamentale între albinele solitare și cele sociale. În primul rând, perioada de activitate a adulților la albinele solitare este mult mai scurtă decât în cazul albinelor sociale. O albină solitară tipică este adultă doar pentru câteva săptămâni până la o lună, iar această perioadă activă coincide adesea cu disponibilitatea resurselor florale, în special pentru speciile unde dependența de plantele gazde este mai strictă. 

În schimb, majoritatea albinelor sociale sunt active pentru o perioadă extinsă de timp, deoarece sunt multivoltine (au mai multe generații pe an) și, în general, în comparație cu albinele solitare, au preferințe foarte vaste în ceea ce privește plantele-gazdă. 

Apoi, capacitatea de a comunica cu „colegii” de colonie (de exemplu, limbajul dansului la albinele melifere) permite coloniilor anumitor albine sociale să exploateze rapid resurse aflate la kilometri distanță de locul de cuibărit. 

Albinele solitare trebuie să se bazeze pe propriile cunoștințe despre disponibilitatea resurselor florale din imediata vecinătate a zonei în care se află cuibul. Zonele de hrănire ale albinelor solitare sunt mult mai mici decât cele ale albinelor sociale – uneori, de ordinul a cel mult 300-500 metri distanță de cuib.„Responses of social and solitary bees to pulsed floral resources”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov 

Distribuția biogeografică a albinelor solitare și a celor sociale este și ea vizibil diferită. Bogăția speciilor de albine solitare este mai mare în zonele aride, mediteraneene, cum ar fi regiunile din vestul Americii de Nord, regiunea circum-mediteraneană (inclusiv sudul Europei, Orientul Mijlociu și nordul Africii), vestul Australiei, sudul arid al Africii și regiunile foarte uscate din Chile și Argentina. Aceste regiuni găzduiesc o faună diversă de albine solitare, cu niveluri ridicate de endemism, cu linii relicteO populație sau un grup de organisme care a supraviețuit într-o zonă geografică limitată și care, de-a lungul timpului, a rămas izolat de alte populații înrudite, evoluând separat. și, de obicei, cu diferite specializări ale plantelor gazdă.Host-plant coevolution and the diversity of bees in relation to the flora of North America”, andrewsforest.oregonstate.edu, (PDF)   

În schimb, albinele sociale populează cea mai mare parte a zonelor tropicale umede, unde predomină indivizii din triburile Meliponini și Apini, și regiunile temperate nordice, boreale, unde predomină speciile primitive de Bombus.

Ciclul de viață al albinelor solitare

Pentru albinele solitare, sincronizarea este totul. Spre deosebire de albinele sociale, care sunt active timp de mai multe luni, majoritatea albinelor solitare au o fereastră temporală de activitate foarte îngustă. Datorită schimbărilor anuale ale vremii și momentului înfloririi plantelor gazdă, fereastra de hrănire a adulților poate varia considerabil, durând de la zece zile până la două săptămâni pentru multe albine solitare care își fac cuibul la sol.

În regiunile temperate ale lumii, unde există anotimpuri clar delimitate, speciile de albine solitare prezintă o progresie a activității, de la cele care sunt active în primele zile ale primăverii până la speciile active în mijlocul verii și speciile active la începutul toamnei. Cercetătorii au documentat rotația speciilor de albine solitare din genul Andrena de-a lungul anului într-un sit din Dakota de Nord, SUA. Fiecare specie este activă, în medie, timp de o lună, dar există specii diferite active din primele zile ale primăverii (la începutul lunii aprilie) până la începutul toamnei (luna septembrie). 

Astfel de ferestre înguste de activitate a adulților sunt parțial determinate de asocierea cu plantele gazdă. Pentru speciile genului Andrena din Dakota de Nord, există specii de albine active în primăvară timpurie (de exemplu, A. frigida, A. mariae, A. illinoiensis) care se specializează pe flori timpurii de primăvară (Rosaceae și Salicaceae), specii caracteristice pentru mijlocul verii (de exemplu, A. ziziae, A. miranda) care se specializează pe plante din familia Umbelliferae (numită și Apiaceae),Plante ierboase, anuale, bienale sau perene, din familia căror fac parte și țelina, morcovul sau pătrunjelul. și specii de vară târzie (de exemplu, A. nubecula, A. helianthi, A. canadensis) specializate pe plante din familia AsteraceaeAceastă familie cuprinde plantele care au florile grupate într-o inflorescență numită capitul. Exemple: cicoare, floarea-soarelui, păpădie, coada șoricelului etc. cu înflorire târzie. 

Albinele solitare, specialiste în hibernare

Albinele, la fel ca toate artropodele, au corpul acoperit de exoschelet, ceea ce înseamnă că dezvoltarea are loc printr-o serie de etape distincte, caracterizate de năpârliri succesive. Albinele sunt insecte holometabole, ceea ce înseamnă că, la un moment dat, în timpul dezvoltării, ele suferă o metamorfoză – o schimbare dramatică a morfologiei –, de la larvă la un stadiu de repaus numit pupă și, în cele din urmă, la stadiul de adult. O albină își începe viața sub formă de ou și apoi trece printr-o serie de patru/cinci stadii larvare înainte de a se transforma în pupă și ulterior adult.

Dacă albinele solitare sunt active doar câteva săptămâni pe an, ce fac ele în restul anului? Majoritatea albinelor solitare au o perioadă extinsă de diapauză larvară sau în stadiul de adult. Este o perioadă de încetinire a funcțiilor vitale la insecte pentru a supraviețui unor condiții nefavorabile de existență. 

Așadar, albinele iernează ca adulți sau ca larve în ultimul stadiu (prepupă), iar acest lucru pare să fie determinat parțial de habitatul ocupat și parțial de filogenie. De exemplu, anumite specii de albine solitare din zonele temperate, cum ar fi Andrena și multe Osmia, iernează ca adulți. 

Cu toate acestea, există unele specii de Andrena care iernează ca larve în ultimul stadiu (de exemplu, A. accepta și A. haynesi), iar unele specii prezintă chiar un amestec de hibernare adultă și larvară (de exemplu, A. rudbeckiae).„Nesting and Foraging Behavior of Andrena (Callandrena) rudbeckiae Robertson (Hymenoptera: Apoidea: Andrenidae) in Texas”, jstor.org Adulții sunt probabil mai puțin rezistenți la desecare decât larvele de ultim stadiu, dar iernarea adulților permite individului să iasă primăvara devreme, să construiască cuib și să caute hrană imediat ce vremea o permite. 

În mediile aride, deșertice, majoritatea speciilor iernează ca pupe. Prepupele au un tegument exterior gros și impermeabil care este rezistent la desecare și care permite acestor larve să ierneze pentru o perioadă extinsă de timp, de până la mai mulți ani. Diapauza prelungită la albinele din deșert este o adaptare la modelul climatic cu precipitații scurte și extrem de imprevizibile care caracterizează zonele aride în această zonă.„Does precipitation variability increase from mesic to xeric biomes?”, onlinelibrary.wiley.com 

https://mindcraftstories.ro/images/2023/08/Mindcraftstories_albine-solitare-jurnal-de-naturalist-muzeul-antipa-polenizatori_Megachile-pluto_Naturalis-Biodiversity-Center-Wikimedia-Commons.jpg

Megachile pluto. Foto: Naturalis Biodiversity Center/Wikimedia Commons

Reprezentantele de seamă ale albinelor solitare

Cu siguranță ai întâlnit cel puțin un reprezentant al albinelor solitare. Cele mai multe dintre aceste specii aparțin unui anumit gen care este cunoscut în mod obișnuit după comportamentul sau preferințele de cuibărire, și anume: albinele tăietoare de frunze (genul Megachile), albinele dulgher (genul Xylocopa), albinele zidar (genul Osmia), albine săpătoare (genul Anthophora) etc. 

Tot din categoria albinelor solitare fac parte și două extreme din punct de vedere al dimensiunilor: cea mai mare albină și une dintre cele mai mici albine din lume. 

Cea mai mare albină din lume este una solitară, Megachile pluto, un tip de albină tăietoare de frunze. Această specie, cunoscută și sub denumirea de albina gigantică a lui Wallace, trăiește în Indonezia și are o anvergură a aripilor de 63,5 mm, fiind cea mai mare specie de albine cunoscută.„Wallace’s Giant Bee for sale: implications for trade regulation and conservation”, link.springer.com  

Această albină a fost numită așa după numele descoperitorul ei, Alfred Russel Wallace, celebrul entomolog britanic, care a identificat-o pentru prima dată în 1858. Mult timp după această descoperire s-a crezut că specia a dispărut, fiind considerată extinctă până la descoperirea mai multor exemplare în 1981. 

Din fericire, în anul 2019, după zile de căutări, experții în fauna sălbatică au găsit o singură femelă vie, pe care au fotografiat-o și filmat-o.„Rediscovering Wallace’s Giant Bee”, rewild.org Descoperirea sa în insulele indoneziene Moluce (Maluku Islands) oferă speranța că pădurile din regiune încă adăpostesc una dintre cele mai rare și mai căutate insecte din lume. Albina gigantică a lui Wallace este în prezent listată ca specie vulnerabilă, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).„World’s biggest bee found alive”, bbc.com 

Tot din categoria albinelor solitare face parte și una dintre cele mai mici specii de albine din lume, Perdita minima, care măsoară doar doi milimetri și se găsește în America de Sud.

Albinele tăietoare de frunze din familia Megachilidae sunt polenizatori importanți pentru multe culturi agricole, horticole, medicinale și aromatice.„Diversity and conservation of leaf cutter bees (Hymenoptera: megachilidae)”, medcraveonline.com Femelele construiesc cuiburi tubulare într-o varietate de locuri, inclusiv în lemn putrezit, tulpini de flori, trestii, paie, diferite orificii etc. În sălbăticie, femelele creează cuiburi în găuri mici din sol, în cochilii goale de melci, în crăpăturile copacilor, în peretele clădirilor sau în alte spații care permit construirea unor cuiburi tubulare. Cuiburile sunt compuse dintr-un șir de celule individuale, atâtea câte permite spațiul.

Unele albine tăietoare de frunze precum specia Megachile rotundata, albina tăietoare de frunze de lucernă, este folosită ca polenizator comercial în culturile de lucernă.„Managed and wild bees contribute to alfalfa (Medicago sativa) pollination”,  sciencedirect.com După ce selectează un loc de cuib, Megachile rotundata caută frunze de lucernă în care taie cercuri distincte cu diametrul de aproximativ 2,5 centimetri, bucăți de frunze folosite pentru a căptuși cuibul de formă tubulară înainte să depună ouăle. Cuiburile pot conține până la 24 de celule și măsoară 18 centimetri în lungime.Megachile rotundata alfalfa leafcutting bee”, animaldiversity.org 

Dimensiunea mare și zumzetul puternic emis în zbor face o albină din genul Xylocopa greu de confundat. Albinele dulgher din genul Xylocopa sunt uimitoare atât prin înfățișare cât și prin comportamentul lor. Denumirea „Xylocopa” provine din limba greacă și înseamnă „lucrător în lemn”, cu referire la obiceiurile de cuibărit ale acestor specii. 

Una dintre cele mai comune specii de albină dulgher din România este Xylocopa violacea (albina dulgher violet). Această albină sapă găuri și tuneluri în lemnul putrezit și în anumite ramuri de copac în care își face cuibul. În interiorul tunelurilor, din fragmente de lemn mestecat, creează pereți despărțitori pentru celulele cuibului. Datorită dimensiunilor mari ale corpului lor, Xylocopa violacea poate transporta cantități enorme de polen, fiind un bun polenizator.

https://mindcraftstories.ro/images/2023/08/Mindcraftstories_albine-solitare-jurnal-de-naturalist-muzeul-antipa-polenizatori_Hotel-Albine_Sergi-Escribano-Getty-Images.jpg

Un hotel pentru albine. Foto: Sergi Escribano/Getty Images

Cum poți ajuta albinele solitare?

O modalitate foarte bună de sprijin este să le oferi un loc sigur pentru cuibărit, prin crearea unui „hotel”. Hotelurile de insecte pot oferi albinelor solitare adăpost și loc pentru reproducere. 

CITEȘTE ȘI: Albinele în pericol: jumătate dintre polenizatori dispar. Ce soluții există?

Prin amplasarea unui astfel de hotel în grădina proprie oferi protecție diferitelor specii de albine solitare iar acestea, la rândul lor, vor contribui la polenizarea grădinii. Aceste hoteluri pot fi realizate din diferite materiale, de la lemn găurit, plante tubulare precum stuful sau bambusul la conuri și crenguțe, sau pot fi cumpărate direct din comerț. 

Un alt lucru pe care îl pot face oamenii este să utilizeze cu moderație și atenție îngrășămintele chimice sau pesticidele. Acestea sunt adesea inutile și toxice pentru insectele benefice. Plantarea mai multor specii de plante cu flori generează diversitate în ceea ce privește culoarea, forma și perioada de înflorire, fapt benefic pentru diferitele albine solitare prezente în grădini.


Rubrica Jurnal de naturalist este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories și conține texte realizate de cercetătorii muzeului, care-și propun să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea din România.



Text de

Alexandra Popa

Alexandra Popa este asistent de cercetare (grupul sistematic studiat: ordinul Hymenoptera), în cadrul departamentului de Biologie moleculară al Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa. Are competență profesională și este interesată de genetică moleculară, markeri moleculari, genetica populaţiilor, biologie sistematică moleculară, bioinformatică, filogeografie și filogenie moleculară, specii invazive.

MEDIU|FYI

Premieră juridică: Elveția, găsită vinovată de încălcarea drepturilor omului în cazul schimbărilor climatice

De
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o decizie istorică în favoarea a 2.000 de femei elvețiene în vârstă, care au dat în judecată guvernul pentru lipsa acțiunilor împotriva schimbărilor climatice. 
MEDIU|FYI

Doar 57 de companii sunt responsabile pentru 80% din emisiile globale de CO₂

De
Un raport recent arată că 57 de companii producătoare de petrol, gaze, cărbune și ciment sunt direct implicate în 80% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, de la semnarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice din 2016 încoace. China și Rusia poluează cel mai mult. 
MEDIU|QUICK QUESTION

După ce au speriat Parisul, ploșnițele „au ajuns” și în Micul Paris. Dar chiar e o problemă?

De
Mai ții minte panica pe care presupusa invazie a ploșnițelor a semănat-o în 2023 printre parizieni? Aceeași situație pare să se repete acum în România. 
MEDIU|FYI

Eco-impact: Paradoxal, recesiunile economice pot prelungi viața prin scăderea poluării

De
Cu cât economia o duce mai rău, cu atât oamenii trăiesc mai mult. Cauza acestui fenomen pare a fi scăderea poluării datorată reducerii activităților comerciale.