Dorling Kindersley/RF/Getty Images

Gândacii de bucătărie. Grup mic, dar cu o istorie foarte veche44 min read

De Elena Iulia Iorgu 28.02.2022

Puține dintre vietățile de pe Terra au adunat mai multe prejudecăți decât blatidele. Iar asta pentru că din această familie de insecte fac parte, în număr foarte mic, gândacii de bucătărie, reprezentanți dezagreabili și fără maniere, ce-i drept. 

Gândacii de bucătărie sau blatidele sunt membri ai supraordinului Dictyoptera,Mai multe, aici: ​​en.wikipedia.org care mai include termitele și mantidele (călugărițele). În prezent, în întreaga lume sunt descrise peste 4.600 de specii grupate în peste 460 de genuri. Denumirea științifică derivă din latinescul blatta, „o insectă care evită lumina”, care în latină clasică era aplicată nu numai gândacilor, ci și călugărițelor.

Ceea ce poate nu știai este că gândacii de bucătărie sunt un grup străvechi, cu strămoșii originari din perioada Carboniferului, care au trăit cu aproximativ 300-350 de milioane de ani în urmă. Acești strămoși ai blatidelor de astăzi sunt cunoscuți sub formă de fosile numite blatoide. 

Grupul blatoidelor a fost unul foarte diversificat, dând naștere la numeroase grupuri înrudite, care acum sunt extincte, printre care și unul din care au evoluat atât mantidele, cât și gândacii de astăzi. Conform unui studiu„Fossil calibrations for the cockroach phylogeny (Insecta, Dictyoptera, Blattodea), comments on the use of wings for their identification, and a redescription of the oldest Bla”, httresearchgate.net publicat în 2017, se pare că blatidele propriu-zise (gândacii de bucătărie) au apărut acum aproximativ 120-130 de milioane de ani, undeva la sfârșitul Jurasicului și începutul Cretacicului. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/02/Mindcraftstories_Gandacul-de-Bucatarie-Dictyoptera-Llatide-Blattella-germanica-Periplaneta-americana-Blatta-orientalis_01_Joao-Paulo-Burini-Getty-Images.jpg

Joao Paulo Burini/Getty Images

Urât, dar cu folos

Totuși, gândacul de bucătărie, nu ar fi putut să parcurgă, aproape neschimbat, timp de peste o sută de milioane de ani – cu multe milioane de ani înainte ca omul să evolueze – dacă nu făcea ceva corect. Forma corpului este doar unul dintre factorii critici în succesul supraviețuirii blatidelor. Printre alte abilități la fel de importante au fost: capacitatea sa reproductivă, precum și capacitatea sa de adaptare la diferențele climatice din istoria evolutivă a Pământului (de temperatură, de umiditate și a concentrației de oxigen). 

CITEȘTE ȘI: Cicadele, cântăreții neobosiți ai naturii

Grupul blatidelor este un grup al extremelor, ca de altfel, majoritatea grupelor de insecte. Astfel, cel mai greu gândac din lume este gândacul gigantic australian Macropanesthia rhinoceros, care poate atinge opt centimetri lungime și 35 de grame greutate, iar cele mai mici sunt considerați gândacii din genul Attaphila sp., care au doar 3,5 milimetri lungime. De asemenea, deși în trecut termitele erau considerate un ordin separat de insecte (Isoptera), astăzi s-a dovedit, pe baze moleculare, că termitele au evoluat ca grup separat, fiind, de fapt, blatide cu o organizare socială foarte complexă. 

Câteva specii de blatide s-au adaptat foarte bine la condițiile oferite de locuințele oamenilor, devenind specii dăunătoare. Printre cele mai cunoscute specii de gândaci de bucătărie dăunători sunt Blattella germanica (gândacul de bucătărie german), Blatta orientalis (șvab) și Periplaneta americana (gândacul de bucătărie american). Deși au nume populare cu indicație geografică, ei sunt răspândiți acum peste tot în lume și au chiar origini diferite față de denumirea lor. Astfel, B. germanica se pare că își are originea undeva prin Africa de Vest, în zona Etiopiei, P. americana ar fi originar din centrul Africii, și adus în America în secolul XVII, iar B. orientalis se pare că este originar din Asia Centrală.

Calități de supraviețuitor și un alergător excelent

Gândacii sunt insecte generalizate, cu puține adaptări speciale și, deși originea și poziția lor sistematică este încă o sursă de discuții aprinse printre entomologi, sunt considerate printre cele mai primitive insecte existente astăzi. Au corpul lat și turtit, format din cap, torace și abdomen, iar majoritatea speciilor sunt de culoare brun-roșcat până la maro închis. Corpul este acoperit de un exoschelet care protejează organele interne ale insectelor și care are pe deasupra o ceară hidrofobă care respinge apa. Această ceară împiedică deshidratarea corpului și îl lubrifiază, permițând insectei să evadeze ușor în cele mai mici crăpături. Această substanță este, de asemenea, responsabilă și pentru mirosul neplăcut care însoțește marile agregări ale speciilor dăunătoare de gândaci.

Blatidele au două perechi de aripi. Tegminele – sau prima pereche de aripi – sunt dure și protectoare și se așază ca un scut deasupra corpului. Aripile posterioare sunt membranoase, flexible și sunt folosite în zbor. Picioarele gândacilor sunt robuste și perfect adaptate pentru mers și alergat pe suprafețe dificile. Picioarele din față sunt mai scurte, iar cele din spate mai lungi, oferind astfel propulsie atunci când insecta aleargă. Viteza de alergare este foarte mare, fiind echivalentă cu a unui om care aleargă cu 145 km/h – o viteză la care este puțin probabil să poată ocoli cu succes diferite obstacole aflate în calea noastră, așa cum face gândacul de bucătărie. De aceea, structura piciorului gândacilor de bucătărie a fost folosită ca inspirație pentru picioarele robotizate. 

Cele șase picioare ale gândacului mai prezintă o multitudine de peri mici, care sunt sensibili la cea mai mică schimbare de mediu, constituind un fel de sistem de avertizare timpurie. Astfel, viteza de răspuns la amenințări a gândacilor este foarte mare, fiind cronometrată la 40 de milisecunde. Un alt lucru interesant despre picioarele gândacilor este că au urechile (numite științific timpane) situate la nivelul genunchilor și atât de sensibile încât pot distinge cutremure/vibrații de până la 0,07 pe scara Richter. Gândacii își pot rupe picioarele cu ușurință și pot scăpa dintr-o eventuală primejdie, lăsând membrul în urmă și regenerându-l la următoarea năpârlire.

Mai mult, picioarele gândacilor prezintă la capătul lor, între gheare, un fel de pernuță cu rol de ventuză care le permite să se deplaseze pe suprafețe verticale, netede ca sticla. Pernuța se umflă automat când ghearele sunt retractate și se fixează pe suprafață, apoi aceasta se dezumflă și se detașează pe măsură ce insecta se mișcă. 

Adaptate pentru supraviețuire

Blatidele sunt insecte comune și rezistente, cu un grad de adaptabilitate ridicat, cu piese bucale pentru mestecat, capabile să tolereze o gamă largă de climate, de la frigul arctic până la căldura tropicală. Ele sunt prezente pe toate continentele, inclusiv în stațiunile de cercetare din Antarctica și de la Polul Nord. Blatidele sunt abundente în întreaga lume și trăiesc într-o gamă largă de medii, în special în zonele tropicale și subtropicale. Multe trăiesc printre frunzele căzute, în lemnul putrezit, în găuri și crăpături, sub scoarță de copac și printre diferite resturi sau chiar în coronamentul pădurii. Unele trăiesc în regiuni aride și au dezvoltat mecanisme pentru a supraviețui fără acces la sursele de apă. Sunt insecte în general nocturne, care ies la iveală noaptea pentru a se hrăni. De asemenea, sunt insecte sociale, un număr mare de specii fiind gregare. 

Gândacii sunt printre cele mai rezistente insecte. Unele specii sunt capabile să rămână active timp de o lună fără hrană, iar unele pot supraviețui fără aer timp de 45 de minute. Nimfele gândacului japonez (Periplaneta japonica), care hibernează în iernile reci, au supraviețuit douăsprezece ore la temperaturi cuprinse între -5 și -8°C. 

Aceste insecte sunt atât de rezistente încât, în urma unor experimente de decapitare,„Fact or Fiction?: A Cockroach Can Live without Its Head”, scientificamerican.com la unele specii, capul tăiat a fost capabil să își fluture antenele timp de câteva ore. De asemenea, au rămas active o varietate de reflexe comportamentale, inclusiv evitarea șocurilor și comportamentul de evadare.

Un alt punct forte al supraviețuirii acestor insecte este și capacitatea de a mesteca și digera aproape orice, de la scoarță de copac și frunze la hârtie la cerneală și lipici, de la ulei de motor la piele și lână, de la propriile exoschelete și ooteciPungă în care sunt închise ouăle la insectele ortoptere. până la păr și piele de insecte și animale, de la guanoÎngrășământ organic natural, bogat în fosfor (și în azot), care se găsește în mari cantități în America de Sud, provenit din acumularea excrementelor și a cadavrelor de păsări, de lilieci din peșteri, a cadavrelor unor animale marine etc. de liliac la pâine și cereale pentru lapte. 

Datorită rezistenței și ușurinței lor de a fi crescute în laborator, blatidele au fost folosite cu succes ca modele de insecte în multe domenii ale științei, mai ales în neurobiologie, în fiziologia reproducerii și a comportamentului social.

Un mit foarte „la modă” este că în eventualitatea unui război nuclear, gândacii de bucătărie „vor moșteni pământul”. Totuși, în timp ce gândacii au, într-adevăr, o rezistență de cincisprezece ori mai mare la radiații decât vertebratele, ei nu sunt mai rezistenți în comparație cu alte insecte (ex. musca de fructe) și s-au dovedit destul de sensibili la niveluri mari de radiații.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/02/Mindcraftstories_Gandacul-de-Bucatarie-Dictyoptera-Llatide-Blattella-germanica-Periplaneta-americana-Blatta-orientalis_02_Fairfax-Media-via-Getty-Images.jpg

Gândacul poate fi și animal de companie. Aici, Dr. Harley Rose de la Departamentul de Entomologie de la Universitatea din Sydney, în 1988, inspectând câțiva gândaci rinoceri (Macropanesthia rhinoceros). El își dorea să vândă gândacii ca animale de companie pentru 60,00 de dolari per pereche, pentru a ajuta la finanțarea departamentului. Foto de Michael Rayner/Fairfax Media via Getty Images.

Speranță de viață ridicată

Blatidele își protejează ouăle în ooteci – recipiente asemănătoare cu niște capsule, cu coajă tare, foarte eficiente, pe care naturalistul britanic Gerald DurrellEste fratele mai mic al cunoscutului scriitor englez Durrell Lawrence. Există chiar și un serial, The Durrells, apreciat de critici și de public, despre aventura familiei Durrell în Corfu, în perioada de dinaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. De altfel, în această perioadă și-a dezvoltat naturalistul pasiunea. Mai multe, aici: wikipedia.org le descrie drept „elegante poșete de seară pentru domnișoare”. 

În funcție de specie, ootecile conțin de la 14 la 40 de ouă. La unele specii de blatide, ootecile sunt purtate de femele la exterior, fiind atașate de corp, pe când, la alte specii, ele sunt retrase în interiorul corpului. Astfel, eclozarea ouălor se poate face extern sau intern. Gândacii de bucătărie, care sunt „intruși” în casele oamenilor, prezintă ooteci externe, ejectate atunci când puii sunt gata să iasă. 

Femela de Blattella germanica (binecunoscută tuturor celor din orașele mari și aglomerate) depune într-o ootecă între 30-40 de ouă lungi și subțiri, apoi o detașează de pe corp, chiar înainte de eclozare. Ciclul de dezvoltare cuprinde trei perioade: oul, nimfa (șase-șapte stadii) și adultul. Gândacii au o metamorfoză incompletă sau hemimetabolă, ceea ce înseamnă că nimfele sunt în general asemănătoare cu adulții, cu excepția aripilor și organelor genitale nedezvoltate. Din ouă ies nimfe albe de dimensiuni mici. Nimfele trec de la un stadiu la altul și cresc prin năpârlire. La gândacul german de bucătărie, durata dezvoltării de la ou la adult este de până la 60 de zile în condiții optime (la temperaturi cuprinse între 20-35°C), fiind gândacul cu cea mai mică perioadă de maturare. Spre deosebire de aceștia, gândacul de bucătărie negru (Blatta orientalis) are o durată de maturare de la ou la adult de 170 de zile, iar cel american de până la 150 de zile. 

Poate n-o să-ți vină să crezi, dar gândacii de bucătărie au o durată de viață destul de lungă pentru asemenea creaturi: de 200 de zile la gândacul german și de peste 700 de zile pentru cel american. Asta doar în cazul în care colocatarii (oamenii) nu aplică măsuri imediate de control și exterminare. 

Totuși, există și blatide ținute ca animale de companie, cum este cazul gândacului șuierător de Madagascar, Gromphadorhina portentosa,Mai multe despre el, aici: sciencedirect.com care poate supraviețui și cinci ani de zile în captivitate.

Femelele gândacilor de bucătărie germani sunt foarte prolifice, fiind capabile să depună până la opt ooteci în timpul vieții și să aibă până la 400 de descendenți. De asemenea ele au capacitatea de a stoca sperma masculilor, o femelă putând să fie fecundată o singură dată pentru a putea depune ouă pentru tot restul vieții.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/02/Mindcraftstories_Gandacul-de-Bucatarie-Dictyoptera-Llatide-Blattella-germanica-Periplaneta-americana-Blatta-orientalis_05_Joao-Paulo-Burini-Getty-Images.jpg

Joao Paulo Burini/Getty Images

Musafiri nepoftiți în casele oamenilor

Dintre toate speciile cunoscute, doar aproximativ 30 specii sunt considerate în mod obișnuit dăunătoare în casele oamenilor sau alte clădiri și cunoscute sub denumirea de gândaci de bucătărie. Aceștia au evoluat astfel încât să poată exploata mediile urbane din ziua de astăzi, unde clădirile pe care le construim le oferă o diversitate de adăposturi, căldură, hrană și umiditate. Blatidele dăunătoare consumă hrană pentru oameni și animale de companie și pot lăsa un miros puternic și neplăcut. 

CITEȘTE ȘI: Ploșnița de pat, un musafir nedorit

Gândacii de bucătărie pot transporta pasiv pe suprafața corpului microbi patogeni, în special în medii precum spitalele, și pot provoca reacții alergice la oameni. De asemenea, sunt cunoscuți ca fiind purtători a unei game largi de patogeni: virusuri, bacterii, protozoare, fungi și nevertebrate precum viermi paraziți. Cel puțin 22 de specii de patogeni au fost identificate ca fiind asociate cu gândacul de bucătărie american. 

În plus, aceste vietăți pot transmite numeroase boli precum diaree infecțioasă, dizenterie, holeră, febră tifoidă, poliomielită, lepră și chiar ciumă, fiind cunoscuți ca gazde și pentru tulpini de bacterii rezistente la medicamente. Nu e de mirare că oamenii s-au ferit dintodeauna de speciile dăunătoare de blatide – de multe ori, unde erau ele, apăreau și diferite boli. 

Cercetările efectuate sugerează că oamenii se tem cel mai mult de gândaci, chiar mai mult decât de țânțari, din cauza aversiunii evolutive. Gândacii sunt, de asemenea, neplăcuți din punct de vedere estetic, deoarece pot murdări articolele cu excrementele și regurgitarea lor.

Un individ sau o comunitate?

Gândacul german de bucătărie, sub denumirea lui științifică de Blatella germanica, este o specie gregară care trăiește în aglomerări compuse din mai multe familii, alcătuite din 40% adulți cu număr egal de femele și masculi și 60% nimfe (puii acestora). Aceste aglomerări, numite agregate de indivizi, se hrănesc cu aceleași alimente sau surse de hrană, întorcându-se în adăpostul comunal după fiecare expediție.

Sunt, în general, animale nocturne, care își părăsesc adăposturile din timpul zilei, mai ales seara, pentru a căuta hrană, apă și posibili parteneri. În mediile de viață naturale, blatidele tind să își înceapă activitatea la două-trei ore după apusul soarelui. În schimb, în mediile antropice, ritmul lor circadian (noapte-zi) se schimbă în funcție de situație. De exemplu, populația de gândaci dintr-un restaurant care este deschis până noaptea târziu se va activa cam la două ore după ce luminile din local se sting.

Când sunt crescuți izolat, gândacii de bucătărie germani prezintă un comportament diferit față cei crescuți în grup. Într-un studiu din 2009,„The weight of the clan: even in insects, social isolation can induce a behavioural syndrome”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov gândacii crescuți izolat au stat mai mult în adăposturile lor, au explorat mai puțin, au mâncat mai puțin, au interacționat mai puțin cu alți indivizi atunci când se întâlneau cu ei și au recunoscut mai greu femelele receptive, în comparație cu gândacii crescuți în comunitate. Acest comportament mai retras poate fi explicat prin rate metabolice și de dezvoltare mai reduse la indivizii izolați. De asemenea, aceștia nu au putut învăța diferite semnale chimice care i-ar fi ajutat în interacțiunea cu conspecifici, așa cum se întâmplă la gândacii aflați în comunități. 

Gândacii de bucătărie americani au chiar „personalități” individuale, cu preferințe diferite în ceea ce privește modul în care își caută adăpost. Totuși când sunt în grupuri mai mari, ei se supun deciziilor colective, manifestând și o personalitate de grup care nu este doar o sumă a alegerilor individuale. 

Atât gândacii de bucătărie germani, cât și americani au o structură socială elaborată, o comunitate gregară asemănătoare unei turme, bazată pe semnalizare chimică. Potrivit unui studiu din 2012,„The social biology of domiciliary cockroaches: colony structure, kin recognition and collective decisions”, springer.com comportamentul social al gândacilor de bucătărie poate fi caracterizat printr-un adăpost comun, generații suprapuse, grupuri deschise, un potențial reproductiv egal al membrilor grupului, absența specializării sarcinilor, niveluri ridicate de dependență socială, recunoașterea rudelor, transferul de informații privind hrana (și nu numai) și o structură de meta-populație.

Detectivi de mâncare profesioniști

Gândacii sunt perfect conștienți de locul în care se află resursele de apă și hrană din mediul lor de viață, spune un alt studiu din 2001.„Effects of spatial knowledge and feeding experience on foraging choices in German cockroach”, researchgate.net De asemenea, se pare că acești gândaci nu umblă după hrană la întâmplare, ci sunt foarte eficienți în deplasările lor între sursele de hrană și apă și locul lor de adăpost.

Deși gândacii de bucătărie trăiesc în agregate, ei caută hrana în mod individual, folosind informațiile învățate. Acest procedeu se numește „integrarea traseului” (path integration) și cu ajutorul său gândacii își folosesc cunoștințele proprii despre mirosuri și stimuli vizuali obținute de la căutările anterioare de hrană, pentru a-și construi un sistem de navigație propriu și unic. Integrarea traseului poate fi considerată ca un sistem prin care un gândac de bucătărie își împrospătează continuu cunoștințele, bazându-se pe direcția și distanța unui nou element, fie el apă, hrană sau adăpost, din zona lui de trai. Prezența unui aliment îndrăgit într-un anume loc este ținută minte și asociată întotdeauna cu indicii vizuale și olfactive, cum sunt obiectele care se găsesc în apropierea acestuia sau mirosurile specifice unui aliment.

Gândacii disting, de asemenea, alimente cu valoare nutritivă diferită printr-un proces cunoscut sub numele de învățare asociativă a nutrienților. Ei învață ce fel de nutrienți necesită corpul lor cel mai mult și apoi îi caută după miros preponderent pe aceștia.

Odată ce este localizată o sursă de hrană de calitate, ei vor împărtăși informații cu alți gândaci din imediata lor apropiere. Acest mecanism de grupare duce la formarea agregatelor de hrană și la apariția selecției colective a alimentelor. 

Se pare că feromonii sunt implicați în aceste comportamente gregare. Unele specii folosesc glande situate pe mandibule, iar altele, printre care și gândacii de bucătărie, le secretă în fecale, în acest comportament fiind implicați și simbionțiPlantă sau animal care trăiește în simbioză. microbieni intestinali. Feromonii produși de cuticulă pot permite gândacilor să facă distincția între diferitele populații prin miros. Se pare că ei lasă urme de fecale cu un gradient de miros și urmează astfel de trasee pentru a descoperi surse de hrană și apă ori adăposturi unde se ascund alți gândaci. 

Managementul gândacilor. Ce nu îi omoară, îi face mai puternici

Există foarte multe metode propuse pentru controlul și eradicarea populațiilor de gândaci de bucătărie: de la bicarbonat de sodiu până la ierburi aromate cum sunt menta, valeriana, castraveții și usturoiul, fără dovezi clare că ar fi eficiente. Totuși, în unele state din Asia se folosesc cu succes ca repelent frunzele de pandan Pandanus amaryllifolius. Cele mai eficiente metode de control al dăunătorilor s-au dovedit a fi capcanele bazate pe insecticide, ca deltametrină, piretrină sau acid boric. O problemă cu utilizarea lor este că gândacii de bucătărie reușesc să dezvolte la un moment dat o rezistență încrucișată la mai multe insecticide aplicate concomitent.

Pentru controlul biologic al gândacilor se folosesc mai multe organisme, printre altele și diferite tulpini de Metarhizium anisopliae, o ciupercă eficientă, pentru că atacă țintit și este transmisă de indivizii afectați la toți membrii coloniei. Această metodă este folosită cel mai eficient în spațiile complet închise. De asemenea, se mai folosesc și viespile parazitoide, din genul Ampulex. Acestea înțeapă ganglionii nervoși din capul și toracele gândacului, provocând paralizie și permițând viespei să-l târască de antene într-o vizuină, unde sunt depuse unul sau două ouă în corpul acestuia. Din ou va ecloza larva care se va hrăni cu gândacul încă viu. O altă viespe considerată a fi un candidat promițător pentru control biologic este viespea Evania appendigaster, care atacă ootecile de gândaci pentru a depune câte un ou înăuntru.

Până acum, cea mai bună metodă de a scăpa de aceste creaturi este folosirea capcanelor cu momeală, care reușesc să extermine atât adulții cât și nimfele.

S-a demonstrat, de asemenea, că amplasarea momelilor este importantă, indiferent de cât de gustoase sunt acestea. În 2003, cercetătorii„Improvement of German Cockroach (Dictyoptera: Blattellidae) Population Control by Fragmented Distribution of Gel Baits”, academic.oup.com au arătat că gândacii preferă să se hrănească cu o momeală cu gel, în detrimentul unei surse de hrană anterioare, atunci când aceasta a fost plasată într-o locație nouă, la aproximativ aceeași distanță de adăpostul lor ca și sursa lor actuală de hrană (care în acest studiu a fost la 0,6 metri depărtare), dar în apropierea unui reper vizual cunoscut de gândaci. Când momeala cu gel a fost folosită pentru a înlocui sursa de hrană inițială în același loc sau când a fost plasată mai departe decât sursa lor originală de hrană, gândacii au ignorat-o în mare măsură. 

Concluzia logică este că momelile ar trebui plasate cât mai aproape de adăposturile gândacilor. De asemenea, alte studii au arătat că momelile cu gel trebuie aplicate în picături mici în mai multe locații, oferind astfel o eficacitate mai mare decât simpla plasare a momelii în bucăți mari.

Amplasarea momelii în locuri diferite are, de asemenea, încă un avantaj: printr-un număr mai mare de momeli se evită un comportament agresiv între gândaci. Gândacii dominanți își vor proteja o sursă de hrană favorită, atacând nimfele sau adulții mai puțin viguroși pentru a-și apăra acea sursă. Iar, în timp ce indivizii dominanți vor muri mai târziu din cauza toxinei din momeală, gândacii care au fost alungați nu se vor mai întoarce, deoarece vor fi introdus deja acea experiență în baza lor de cunoștințe din „integrarea traseului” și, pe viitor, vor rămâne departe de zonă. În concluzie, programele de exterminare pot fi îmbunătățite cel mai bine prin utilizarea mai întâi a unor capcane de tip monitor, pentru a identifica unde se află adăposturile gândacilor, urmate apoi de amplasarea mai multor momeli în apropierea acestor locuri identificate. 

O regulă-cheie în managementul gândacilor este să te asiguri că există disponibilă suficientă momeală amplasată corespunzător și că are un gust suficient de bun pentru a atrage gândacii.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/02/Mindcraftstories_Gandacul-de-Bucatarie-Dictyoptera-Llatide-Blattella-germanica-Periplaneta-americana-Blatta-orientalis_04_Thomas-Quack-EyeEm-via-Getty-Images.jpg

Gândaci prăjiți în tavă la tarabă. Foto: Thomas Quack/EyeEm via Getty Images

Tradiții culinare cu gândaci

Deși considerați dezgustători în cultura occidentală, gândacii sunt mâncați în multe locuri din lume. În Thailanda și Mexic, capetele și picioarele sunt îndepărtate, iar restul poate fi consumat fiert, sotat, la grătar, uscat sau tăiat cubulețe. Iar în China, gândacii sunt utilizați ca medicamente pentru afecțiuni ale stomacului, inimii sau ficatului. 

În timp ce gândacii din bucătării pot purta bacterii și viruși, gândacii crescuți în condiții de laborator nu conțin bacterii patogene și pot fi folosiți pentru a prepara alimente hrănitoare, cum este făina proteică. În 2013, în China existau peste o sută de ferme de gândaci de bucătărie care produceau făină proteică folosită în furaje pentru creșterea în regim intensiv a peștilor, găinilor sau porcilor.

Detestate, cercetate sau admirate, aceste insecte au dovedit că sunt adevărați supraviețuitori, care se bazează atât pe calitățile individuale, cât și pe rezistența pe care o dă o comunitate. Să știi cum a supraviețuit când alte specii au dispărut, să cunoști punctul lor de vedere asupra evoluției și dominației speciilor de-a lungul mileniilor, toate acestea te pot ajuta să înțelegi niște principii importante pentru ceea ce înseamnă propria supraviețuire.


Seria Biodiversitate Urbană este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.



Text de

Elena Iulia Iorgu

Elena Iulia Iorgu este cercetător, entomolog specializat în studiul odonatelor și ortopterelor în cadrul Compartimentului de Biologie Moleculară al Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București.

MEDIU|BIODIVERSITATE URBANĂ

Căpușele, vampirii nevăzuți de la firul ierbii

De
Înrudite cu păianjenii și scorpionii, căpușele sunt paraziți care trec cu ușurință de la o gazdă la alta și de la animal la om. Cea mai veche fosilă a fost găsită pe o pană de dinozaur, semn că și ei aveau căpușe. 
MEDIU|CLIMATE 101

Schimbările climatice. Cum se manifestă și de ce ar trebui să-ți pese de asta?

De
Schimbările climatice sunt una dintre cele mai mari provocări din istoria omenirii.
MEDIU|BIODIVERSITATE URBANĂ

Veverițele, micile acrobate roșcate de la oraș

De
Te-ai obișnuit cu prezența lor în zona rurală, dar și în orașele mari unde, de cele mai multe ori, împărțiți frățește o alună (de pădure).
MEDIU|HOT TAKE

Mihai Stoica, 2Celsius: „Războiul din Ucraina a creat o oportunitate pentru ameliorarea climatică”

De
În aprilie este sărbătorită Ziua Pământului. Mihai Stoica, specialist în politici de mediu, explică efectele schimbărilor climatului asupra vieții și biodiversității și felul în care războiul din Ucraina poate impulsiona activismul climatic.