Ed Reschke/Getty Images

Cicadele, cântăreții neobosiți ai naturii24 min read

De Elena Iulia Iorgu 23.09.2021

Cicadele sunt insecte controversate, îndrăgite și detestate, deopotrivă, pentru cântecul lor prelungit și foarte puternic. 

Acești cântăreți neobosiți au fost cercetați și de cunoscutul entomolog francez Jean Henri Fabre,Detalii, aici: wikipedia.org supranumit și „Homer al insectelor”, fascinat de obiceiurile și ciclul lor de viață și, în același timp, foarte iritat de cântecul puternic al acestora, care-l împiedica să se concentreze. 

El povestește în cartea sa, Obiceiurile insectelor,O poți găsi aici: amazon.com apărută în 1921, cum era chinuit de cicade în timpul zilelor de vară: „În toate verile vin cu sutele în fața ușii, atrase de verdeața celor doi platani mari și aici, din zorii zilei până la apusul soarelui, îmi sparg creierii cu simfonia lor răgușită. În timpul acestui concert care mă năucește, gândirea fuge, ideea se învârtește cuprinsă de amețeală, incapabilă de a se fixa. Ziua întreagă mi-i pierdută”.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/09/Mindcraftstories_Cicade-Obiceiurile-insectelor-Sunetul-cicadelor-Ecologie-urbana-My-Antipa_Al-Loo-500px-via-Getty-Images.jpg

Foto: Al Loo/Getty Images

O reputație nemeritată

În folclorul mediteranean, cicada este considerată o insectă leneșă, care nu face toată vara decât să cânte. Toamna, când frigul începe să se lase pe aceste meleaguri, legenda povestește cum cicada se duce la vecina sa furnică, cunoscută ca fiind foarte harnică și prevăzătoare, și îi cere din proviziile acesteia pentru a putea rezista peste iarnă. Furnica, gospodar desăvârșit, dar nemilostiv, o refuză categoric, spunându-i răspicat: „Astă vară ai cântat și ai jucat/Acum, joacă de mai poți!”. Această legendă este preluată de Esop și transformată într-o fabulă celebră despre nevoia de a fi prevăzători. La Fontaine, cunoscutul scriitor francez, preia și el fabula, dar transformă personajul cicadei și îl înlocuiește cu altă insectă, la fel de celebră pentru cântecul ei, dar mult mai răspândită în Europa – greierele. 

Fabula în cauză, deși importantă pentru educația copiilor și pentru transmiterea unor valori și învățături de viață, a adus multe prejudicii reputației cicadelor. Adevărul biologic este însă cu totul altul. De fapt, furnicile sunt cele care „cerșesc” din licoarea dulce care se prelinge pe lângă locul de unde se înfruptă cicada cu seva copacilor. 

În jurul înțepăturii pline de picături dulci pot fi văzute îngrămădindu-se o mulțime de insecte: viespi, muște, urechelnițe și, mai ales, furnici. Furnicile sunt chiar foarte insistente, cățărându-se pe cicadă și mușcând-o de tarse, aripi etc. până o convinge să plece de acolo.

Supraviețuitoare de cursă lungă

Insecte extraordinare, cu adevărate superputeri, cicadele au reușit să supraviețuiască cu succes peste 150 de milioane de ani din istoria tumultoasă a Pământului. 

Fac parte din ordinul Hemiptera, care mai cuprinde ploșnițe, afide, păduchi de plante etc. Sunt peste 3.000 de specii de cicade cunoscute în toată lumea, iar multe alte specii rămân încă nedescoperite, din cauza modului lor de viață ascuns. 

Majoritatea speciilor sunt diurne sau crepusculare, puține specii sunt nocturne. Cicadele se întâlnesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Cele mai multe specii se găsesc în zona tropicelor, foarte multe dintre acestea fiind endemice (au o distribuție limitată la anumite teritorii și nu se găsesc în altă parte decât acolo). 

În Europa trăiesc puține cicade, aproape 60 de specii, cele mai multe în sudul Europei, în zona mediteraneană. În România se întâlnesc mai ales în zonele de câmpie și de deal (Câmpia Română, Dobrogea etc). Iubesc locurile însorite. 

Primele insecte asemănătoare cu cicadele au apărut în Triasic (cu aproximativ 200 de milioane de ani în urmă). În perioada Jurassicului (acum aproximativ 150 de milioane de ani), în Europa și America de Sud trăiau niște cicade de dimensiuni gigantice, care aveau până 16 centimetri de la un capăt la altul al aripilor.

https://mindcraftstories.ro/images/2021/09/Mindcraftstories_Cicade-Obiceiurile-insectelor-Sunetul-cicadelor-Ecologie-urbana-My-Antipa_Jonathan-Knowles-Getty-Images.jpg

Foto: Jonathan Knowles/Getty Images

O prezență impunătoare, cu aripi ucigașe

Cicadele sunt insecte de dimensiuni mari, corpul lor poate avea dimensiuni cuprinse între 2-5 centimetri lungime. Cea mai mare specie de cicadă cunoscută este Megapomponia imperatoria (pe care o poți vedea și la Muzeul Antipa), care poate ajunge până la 20 de centimetri lungime de la un capăt la altul al aripilor și 7 centimetri de la cap la vârful abdomenului. 

Cicadelte trăiesc de obicei pe copaci și arbuști și se hrănesc cu seva brută din țesuturile conducătoare ale acestora (vasele conducătoare lemnoase). Corpul lor este împărțit în trei segmente, prezente la toate insectele: cap, torace și abdomen. Cicadele au ochi compuși proeminenți, situați la depărtare unul de celălalt, pe laturile capului. Antenele scurte se inserează pe cap, între cei doi ochi, și tot acolo se găsesc și trei oceli (ochi simpli) dispuși într-un triunghi, pe fruntea cicadelor. Ele prezintă un rostruOrgan bucal la unele insecte (muște, ploșnițe etc.), alungit în formă de trompă. pe partea ventrală a capului, cu care sug seva din copaci. 

Toracele prezintă două perechi de aripi membranoase mai lungi decât corpul, iar la interior o musculatură puternică, pentru susținerea acestora. Cicadele sunt bune zburătoare, grație unui mecanism care cuplează în zbor aripile anterioare de cele posterioare. Abdomenul este segmentat, cu partea terminală adăpostind organele de reproducere.

Aripile cicadelor sunt mecanisme extraordinare, prin constituția lor. Suprafața aripilor are o nervațiune redusă și este acoperită de conuri de ceară și nanoțepi (țepi de dimensiuni microscopice) care creează împreună o pătură extrem de hidrofobă.Care nu se combină cu apa sub nicio formă. Picăturile de ploaie alunecă pe suprafața aripii, fără să o ude, curățând-o, în același timp, de particule de praf. 

CITEȘTE ȘI: Unde se duc fluturii când se duc?

În absența ploii, suprafața aripilor condensează umiditatea din atmosferă sub formă de rouă. Suprafața aripilor este atât de hidrofobă încât, atunci când picăturile se formează, ele sar câțiva milimetri în aer. 

Un alt lucru extraordinar legat de aripile lor este faptul că ele sunt capabile să omoare bacterii. Nanoțepii de pe aripi distrug, pur și simplu, peretele celular al bacteriilor de pe aripi. Prin distrugerea acestui înveliș exterior, aripile cicadelor se transformă, practic, într-un biomaterial capabil să distrugă mecanic bacterii.„Decoding the chemistry behind cicada’s bacteria-killing wings”, chemistryworld.com

Un cântec asurzitor. De-a dreptul.

O caracteristică a acestui grup de insecte este faptul că masculii produc un sunet foarte puternic, cu ajutorul unor organe numite țimbale, aflate la baza abdomenului, de-o parte și de alta a acestuia. Țimbalele sunt structuri membranoase, fabricate din rezilină (o proteină foarte rezistentă, cunoscută ca fiind cel mai elastic material din lume), acționate de mușchi foarte puternici, care se comportă ca un elastic.

La mascul, abdomenul este în mare parte gol pe dinăuntru și are rol de cutie de rezonanță, amplificând și modulând în același timp sunetul produs de țimbale. Sunetul este ulterior amplificat și de sistemul de traheiOrgane tubulare, care traversează tot corpul, cu rol în respirația insectelor. modificate pentru a se comporta ca niște camere de rezonanță. 

Fiecare specie de cicadă cântă pe limba ei, emițând un sunet specific. Cântecul este destul de complex, are mai multe „strofe”, iar cu ajutorul său, masculul atrage femelele pentru a se putea împerechea. Majoritatea cicadelor cântă în timpul zilei, când soarele strălucește pe cer. Ele au nevoie de o temperatură mai ridicată pentru a putea pune în funcțiune țimbalele. Sunt specii care își pot regla temperatura corpului cu până la 22° C deasupra temperaturii ambientale. 

Cicadele sunt printre cele mai gălăgioase insecte. Cântecul produs este puternic, mai ales la speciile de dimensiuni mari, ajungând până la 120 dB. De fapt, sunetul poate fi de-a dreptul asurzitor – poate lăsa un om fără auz dacă se află destul de aproape de masculul cântăreț. 

CITEȘTE ȘI: Înaripate și (în)cântătoare. De ce cântă păsările și cum le recunoști după tril

Există și specii de cicade de dimensiuni mai mici, la care cântecul nu este perceput de urechea umană, pentru că au frecvențe în ultrasunete. Multe dintre specii formează coruri de masculi cântători. Cântecele cicadelor pot fi de mai multe tipuri: de curtare sau împerechere (prin care atrag femelele), de alarmă (când întâlnesc un pericol), de întâlnire (la întâlnirea a doi masculi sau pentru a impune o anumită distanță). Speciile de cicade cântă de la înălțimi diferite și în momente diferite, astfel încât, dacă într-un habitat sunt mai multe specii, ele vor putea fi auzite distinct. 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/09/Mindcraftstories_Cicade-Obiceiurile-insectelor-Sunetul-cicadelor-Ecologie-urbana-My-Antipa_Joe-McDonald-Getty-Images.jpg

Metamorfoza unei cicade. Foto: Joe McDonald/Getty Images

Un constructor desăvârșit

După împerechere, femelele depun ouă în ramuri uscate, cu ajutoruloviscaptului. O structură de la capătul abdomenului, alungită, formată din mai multe lame, ca de fierăstrău. Ele sfredelesc tulpina ramurilor și sapă un tunel la capătul căruia depun ouăle. O femelă este capabilă să depună până la 400 de ouă. 

Cicadele sunt heterometabole, adică ciclul lor de dezvoltare cuprinde stadiile de ou, nimfă și adult. Toamna, din ouă ies nimfe care vor cădea pe pământ, unde se afundă la o adâncime de până la 2,5 metri și unde petrec o durată variabilă de timp, în funcție de specie. Speciile de cicade din România trăiesc în jur de patru ani sub pământ. 

Larvele sunt prevăzute cu picioare anterioare foarte puternice, asemănătoare unor căngi, adaptate pentru săpat. Ele sapă tuneluri până în apropierea rădăcinilor arborilor (stejar, platan, salcie, arțar sau frasin), de unde se hrănesc cu sevă brută. De altfel, larvele sunt constructori desăvârșiți, formând un sistem de tuneluri sub pământ pe care le tencuiesc cu ajutorul lichidelor excretate. În zonele mlăștinoase, speciile construiesc și tuneluri de aerare. 

În ultimul stadiu de larvă, își construiesc un tunel de ieșire, adânc de doar 40 de centimetri. După ce ies, se urcă pe plantele din apropiere și năpârlesc pentru ultima dată, ivindu-se astfel adultul. Trăiesc doar 5-6 săptămâni ca adulți, dar au o viață relativ lungă în stadiul de nimfă – majoritatea cicadelor trăiesc între 2-5 ani, dar pot supraviețui și până la nouă ani. 

Adulții pot fi întâlniți în fiecare an, datorită suprapunerii între generații. În America de Nord, însă, trăiesc unele cicade speciale, care fac parte din genul Magicicada, iar aici adulții apar cu o periodicitate regulată de 13 sau 17 ani. La aceste specii, adulții ies din pământ toți odată, în număr foarte mare. 

De exemplu, 2021 a fost anul de emergență al cicadelor de 17 ani, cohorta X pe coasta de Est a SUA, de unde ele au ieșit cu miliardele din pământ.„Brood X is almost here. Billions of cicadas are emerging in eastern US”, cnn.com Această adaptare a cicadelor din genul Magicicada, prin care apar toți adulții odată, la intervale de 13 sau 17 ani, e posibil să se fi produs ca o adaptare împotriva parazitoizilor (unele viespi) sau a prădătorilor, cum sunt mantidele (călugărițele). 

https://mindcraftstories.ro/images/2021/09/Mindcraftstories_Cicade-Obiceiurile-insectelor-Sunetul-cicadelor-Ecologie-urbana-My-Antipa_Ivan-Yang-Getty-Images.jpg

Unele popoare găsesc în cicadă o adevărată delicatesă. Foto: Ivan Yang/Getty Images

Cireșarii, varianta înaripată

În România, cicada mai este cunoscută popular și sub denumirea de cireșar, greuruș sau cicoră. Una dintre cele mai cunoscute cicade din Europa și România este Tibicina haematodes, care are culoarea corpului neagră, cu dungi roșii pe abdomen și pe torace. Nervurile aripilor sunt roșii către bază și negre către vârful aripii. 

O altă cicadă cunoscută la noi este cicada mică a viei, sau greușelul viei, Cicadetta montana, pe care folclorul românesc o asociază cu coacerea strugurilor. De aceea, cântecul acesteia este prețuit și îndrăgit, pentru că atunci când începe să cânte, la începutul lunii august, și strugurii încep să se pârguiască.

Cicadele sunt prezente în folclorul diferitelor popoare ca simbol al traiului fără griji și al nemuririi. 

În medicina tradițională mediteraneană cicadele adulte, înșirate pe o sfoară și lăsate la uscat, sunt folosite sub formă de ceai în tratamentul afecțiunilor aparatului urinar: dureri de rinichi, hidropizie, usturime etc. În lucrarea sa, De materia medica,Mai multe, aici: ​​wikipedia.org doctorul grec Dioscoride recomanda consumul de cicade fripte pentru combaterea durerilor de vezică urinară. Această proprietate medicinală se pare că izvorăște dintr-un obicei de apărare al insectei: când este atacată de un eventual prădător, ea îl stropește cu un jet de lichid abdominal, după care zboară rapid. În popor, s-a considerat că prin ingerarea acestui lichid pot fi transmise și proprietățile diuretice.

Cicadele sunt prezente și în poeme, încă din cele mai vechi timpuri. Sunt menționate de către Hesiod,Detalii, aici: wikipedia.org rapsodul grec, în poemul său Munci și zile, considerat primul poem didactic despre agricultură. 

Cicada este prezentă și în texte japoneze și chinezești, încă din antichitate. În China, cicadele erau folosite pentru a prevesti viitorul, dar erau considerate și simboluri ale nemuririiUn studiu, aici: „The Cicada an Emblem of Immortality in China”, opensiuc.lib.siu.edu și ale vicleniei. 

În Japonia, cântecul cicadei începe dar și încheie anotimpul verii. Cicadele sunt consumate„Cicada Recipes: Bugs Are Low-Carb, Gluten-Free Food”, nationalgeographic.com și astăzi în China și în Asia de Sud-Est, mai ales sub formă de nimfe. 


Seria My Antipa este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.

 



Text de:

Elena Iulia Iorgu

Elena Iulia Iorgu este cercetător, entomolog specializat în studiul odonatelor și ortopterelor în cadrul Compartimentului de Biologie Moleculară al Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București.

MEDIU|BIODIVERSITATE

Câți urși se vânează în România cu adevărat?

De
Datele publice sunt neclare, dar un raport nonguvernamental încearcă să aducă lumină asupra ultimei perioade. Între presiunea vânătorilor de trofee și cea a Uniunii Europene, urșii par să fi primit un mic moment de respiro.
MEDIU|OVERVIEW

Vulcanii care pot destabiliza Europa

De
Cei mai periculoși vulcani de pe continent sunt bine documentați, dar acționează imprevizibil.
MEDIU|Q&A

România Sălbatică. 100 de ore de film pentru un minut în care privești râsul în ochi

De
Un fotograf și un cameraman au străbătut țara de la un capăt la altul, timp de peste zece ani, pentru a surprinde peisaje spectaculoase și animalele care le populează. 
MEDIU|OVERVIEW

Afganistanul, metalele rare și viitorul verde

De
Afganistanul stă pe o colecție impresionantă de resurse necesare tehnologiilor verzi, însă exploatarea lor este foarte complicată.