Falcon Scallagrim/Getty Images
Măria sa, șobolanul27 min read
Zilele acestea, șobolanii sunt subiect de conversație, în condițiile în care Bucureștiul pare că se confruntă cu o adevărată invazie. De la animale de companie la vectori de transmitere a unor boli mortale, șobolanii vor rămâne aici până la alegeri (și mult după dispariția speciei umane).
În jurul anului 1350, corăbiile care părăseau porturile Crimeei erau pline de pasageri clandestini ce s-au răspândit rapid în tot bazinul Mării Mediterane și apoi în interiorul continentului european. Acești pasageri erau O trecere în revistă, aici: „Rattus rattus”: sciencedirect.com
Șobolanii erau purtători de purici, iar puricii reprezintă principalul rezervor de Pe larg, despre ciumă (sau pestă), aici: „Yersinia pestis and plague: an updated view on evolution, virulence determinants, immune subversion, vaccination, and diagnostics”, nature.com bacteria responsabilă de ciuma bubonică, sau Moartea Neagră, molima ce a decimat populația Europei în Evul Mediu.
Deși originile și cauzele răspândirii ciumei sunt complexe, șobolanul negru este cel mai adesea indicat ca fiind principalul responsabil. Condițiile din așezările umane i-au priit de minune șobolanului negru, astfel încât acesta s-a răspândit în toată Europa, unde a deținut supremația până prin anii 1800, când, odată cu Revoluția Industrială, locul șobolanului negru a fost luat de către Despre el și de ce i se spune, cel mai probabil, în mod greșit, norvegian, aici: sciencedirect.com
Rozătoarele, la putere
Șobolanul negru și șobolanul cenușiu fac parte din ordinul Rodentia – animale rozătoare ai căror dinți incisivi cresc pe toată durata vieții. Mai bine de 40% dintre speciile de mamifere de pe Pământ sunt Despre ele, aici: wikipedia.org
Genul Rattus (grupul taxonomic din care fac parte șobolanii) include 64 de specii și este cel mai cuprinzător gen, dintre mamifere. Ecologia șobolanilor este cât se poate de diversă – sunt întâlniți în păduri, insule oceanice, zone montane și submontane, mai puțin, însă, în tundră și zonele deșertice și polare.
Cinci specii sunt considerate cu adevărat comensale, În biologie, comensualismul este o formă specifică de relații între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt trăind în apropierea oamenilor. Dintre cele cinci specii, R. exulans, R. nitidus și R. turkestanicus sunt întâlnite, în principal, în Asia Centrală și de Sud-Est, în timp ce R. rattus și R. norvegicus au distribuție globală. Șobolanii se adaptează ușor la condiții noi datorită rezistenței fizice, regimului alimentar omnivor și comportamentului flexibil.
Șobolanul negru (Rattus rattus). Foto: Jagoda Matejczuk/Getty Images
Calități genetice de invidiat
În ciuda numelui său, blana șobolanului negru poate avea mai multe nuanțe și variază de la negru la cafeniu, cu partea ventrală mai deschisă la culoare. Spre deosebire de șobolanul cenușiu, șobolanul negru are coada mai lungă decât restul corpului, are corpul mai suplu, ochii și urechile mai mari, iar botul este mai ascuțit.
Dovezile genetice și arheologice arată că șobolanul negru își are originea, cel mai probabil, în Asia de Sud-Est, de unde a fost adus în Europa ca urmare a comerțului cu mirodenii întreprins de Imperiul Roman.
Șobolanul negru din regiunea mediteraneană se distinge de strămoșul său sud-asiatic prin numărul diferit de cromozomi. Din Europa, șobolanul negru s-a răspândit în toată lumea, fiind un pasager obișnuit pe corăbiile negustorilor și cuceritorilor. Se adaptează ușor la o gamă largă de habitate: de la așezări urbane, unde preferă locurile uscate și aflate la înălțime, la terenuri agricole, stâncării și copaci. Este un foarte bun cățărător și preferă să-și facă cuibul din bețe, frunze, iarbă și pânză mărunțită. Iar dacă nu sunt copaci în zonă, își poate săpa vizuina în pământ.
Un meniu variat
În sălbăticie, și în funcție de disponibilitatea hranei, șobolanii negri își caută mâncarea și își construiesc cuibul în zone separate ale teritoriului. Un „Competition in an invaded rodent community reveals black rats as a threat to native bush rats in littoral rainforest of south-eastern Australia”, besjournals.onlinelibrary.wiley.com din zone naturale, a indicat că șobolanii negri preferă pădurea, în defavoarea zonelor deschise sau cu vegetație joasă. În pădure, ei preferă zonele cu vegetație densă, cu trunchiuri de copac căzute și litieră bogată, unde se pot ascunde cu ușurință.
Șobolanul negru este considerat omnivor, având un regim alimentar variat, ce include fructe, semințe, ciuperci, frunze, dar și nevertebrate și vertebrate mici. Este o specie prădătoare, ușor adaptabilă și care preferă să caute mâncarea după apusul soarelui. Dacă mâncarea nu poate fi consumată pe loc, o transportă și o depozitează la adăpost, pentru a fi mâncată mai târziu. Deși regimul alimentar este foarte variat, șobolanul negru este selectiv când vine vorba de mâncarea preferată. Un alt „What do wild rats eat: all about rat diet”, insectcop.net care a analizat conținutul stomacal al șobolanilor din sălbăticie, a arătat că, deși regimul alimentar include multe specii de plante, câteva dintre ele se găsesc constant în meniul șobolanilor.
Un musafir nepoftit
Din cauza capacității sale de adaptare, șobolanul negru este considerat un animal dăunător, îndeosebi în zonele în care a fost introdus. Ca în cazul oricărei specii invazive, prezența sa poate avea un impact negativ puternic, cum s-a întâmplat în „New Zealand’s war on rats could change the world”, theatlantic.com unde acesta este considerat principalul responsabil pentru dispariția multor specii de păsări native.
Pentru că este un bun cățărător, șobolanul negru poate urca ușor în copaci și poate prăda cu ușurință cuiburile păsărilor. De altfel, șobolanul negru a îndepărtat multe alte specii native din Madagascar, Galapagos și Florida Keys, „Invasive rats on tropical islands: Their population biology and impacts on native species”, sciencedirect.com
Șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus). Foto: Alan Tunnicliffe Photography/Getty Images
Șobolanul cenușiu, singurul din România
În România, șobolanul negru nu a mai fost semnalat de prin anii 1950. Locul său a fost luat, în totalitate, de către șobolanul cenușiu.
Culoarea șobolanului cenușiu poate varia de la maro la gri. Este printre cele mai mari specii de șobolani – poate fi chiar de două ori mai greu decât șobolanul negru. Însă relatările despre „șobolani mari cât pisicile” sunt, cel mai probabil, exagerări sau provin din confundarea cu Un șobolan mare, de apă: ro.wikipedia.org
Se crede că șobolanul cenușiu își are originea în nordul Chinei, de unde s-a răspândit pe toate continentele, mai puțin Antarctica. Acum, este specia dominantă în Europa și în mare parte din America de Nord. Cu puține excepții, șobolanul cenușiu trăiește unde trăiesc și oameni.
Precum zicala populară „pentru unii mumă, pentru alții ciumă“, șobolanul cenușiu este un dăunător și un rezervor de boli, dar, în același timp, este și animal de companie și „The Natural History of Model Organisms: The Norway rat, from an obnoxious pest to a laboratory pet”, elifesciences.org
Șobolanul cenușiu a fost numit inițial „șobolanul de Hanovra” de către cei care voiau să lege problemele Angliei din secolul al XVIII-lea de Casa de Hanovra, casta conducătoare de atunci. Detalii, aici: wikipedia.org naturalistul care a dat numele speciei Rattus norvegicus, a presupus că acesta a ajuns în Anglia pe corăbii norvegiene. Dar, cel mai probabil, șobolanul cenușiu a ajuns în Europa prin Rusia, înlocuind populațiile mai vechi de șobolan negru.
O gravură care înfățișează pietoni frustrați, în timp ce traversează, într-o noapte ploioasă, străzile infestate de șobolani în San Francisco, California, SUA. Fotografie din Biblioteca Congresului/Corbis/VCG via Getty Images.
Cine râde acolo? Un șobolan. Plus alte curiozități
În mediile naturale, șobolanii preferă zonele umede, precum marginea apelor. Șobolanul cenușiu este un animal nocturn, un bun înotător, care evită zonele deschise și puternic luminate și poate săpa rețele complexe de tuneluri și adăposturi.
Poate comunica prin ultrasunete și poate emite sunete asemănătoare unor „ciripituri” scurte și cu frecvență înaltă, sunete care au fost comparate cu râsul unui om. În unele „The Science Behind Singing Mice and Laughing Rats”, amnh.org aceste sunete au fost asociate cu stări emoționale pozitive și legătură socială.
Șobolanul cenușiu are simțul mirosului bine dezvoltat, iar principala cale de a simți mediul înconjurător este prin intermediul vibrizelor sau „mustăților”.
Deși se crede că șobolanii, alături de alte animale, „Animals & Earthquake Prediction”, usgs.gov și părăsesc locul care va fi afectat, în prezent, nu există dovezi concrete care să susțină acest lucru.
În schimb, șobolanii sunt foarte curioși și dornici de explorare, dar sunt precauți când vine vorba de obiecte noi. Această reticență este prezentă și când vine vorba de mâncare nouă, pe care nu o cunosc. Inițial, o evită, apoi încep să guste câte puțin, iar dacă nu apar reacții adverse, vor continua să o mănânce. Acest comportament limitează, de obicei, eficiența otrăvurilor pentru șobolani.
Șobolanul cenușiu este omnivor și mănâncă aproape orice, dar cerealele constituie o parte importantă din dieta sa. Un „Rat’s preference for high fat diets”, psycnet.apa.org a arătat că mâncarea preferată a șobolanului cenușiu include omleta, pastele cu brânză, morcovii cruzi și grăunțele, iar printre mâncărurile cel mai puțin preferate se numără sfecla, țelina și piersicile.
Căutarea hranei este, de cele mai multe ori, specifică fiecărei populații în parte și variază în funcție de mediu și sursa de hrană. Unii pot prinde pești mici, alții se pot scufunda în căutare de scoici, iar alții pot prinde vrăbii și rațe.
Șobolanii cenușii se pot reproduce tot timpul anului, dacă au condiții prielnice, iar o femelă poate făta de până la cinci ori pe an. După o perioadă de gestație de 21 de zile, femelele dau naștere, de regulă, la șapte pui, care ating maturitatea sexuală în cinci săptămâni. Durata de viață poate atinge trei ani, dar majoritatea abia ajung la vârsta de un an. Rata mortalității este estimată la 95%, cauzele principale fiind prădătorii și conflictele cu alți șobolani.
Șobolanii cenușii trăiesc în grupuri mari (de până la câteva sute de indivizi), cu structură ierarhică, în vizuini subterane, canalizări, beciuri, subsoluri de clădiri, iar când hrana e precară, șobolanii de la baza ierarhiei mor primii.
Însă, dacă o parte a populației este exterminată, șobolanii rămași își cresc rata reproductivă și aduc populația la numărul inițial, în timp scurt. Șobolanii din același grup social se îngrijesc unii pe alții, dorm unii lângă alții și se adună în grupuri compacte. Grupul reprezintă și cadrul ideal pentru ca puii să învețe despre sursele și calitatea hranei.
Șobolanii sunt percepuți ca animale murdare, care trăiesc în canalizări și mănâncă gunoaie, dar realitatea arată că șobolanii se curăță de mai multe ori pe zi și au mare grijă ca blana să nu le fie murdară.
Cu toate acestea, șobolanii sunt vectori de transmitere pentru mai multe boli. Infecțiile bacteriene se pot transmite prin mușcături, prin contact cu urina șobolanilor sau cu excrementele sub formă de aerosoli. Ei sunt sursa mai multor bacterii rezistente la antibiotice și sunt rezervorul principal pentru un hantavirus, numit Mai multe despre acest virus, aici: sciencedirect.com care provoacă febră hemoragică cu sindrom renal la oameni.
Alberta, locul ocolit de șobolani
Din cauza riscului de boli și a daunelor materiale pe care le provoacă, oamenii încearcă de secole să înlăture șobolanii din preajma lor. În prezent, cele mai comune metode sunt reprezentate de capcane, rodenticide, control biologic, inhibare reproductivă și aparate cu ultrasunete.
Compuși chimici mai vechi, precum fluoroacetatul de sodiu, stricnina și fosfura de zinc, sunt încă folosiți ca rodenticide, dar au eficiență redusă în cazul populațiilor mari și a campaniilor de deratizare pe termen lung. Șobolanii manifestă rapid aversiune pentru gustul substanțelor care le-a făcut rău, iar folosirea acestor compuși chimici poate fi periculoasă pentru oameni și alte animale. Rodenticidele anticoagulante par a fi cea mai bună soluție chimică actuală, deoarece au efect întârziat, iar șobolanii au timp să consume o cantitate mare înainte ca primele simptome să se manifeste.
În prezent, se lucrează la a treia generație de astfel de compuși, deoarece unele populații mari de șobolani au căpătat rezistență genetică.
În anii 1950, „History of rat control in Alberta”, alberta.ca prin care orice persoană sau municipalitate era obligată să omoare fiecare șobolan întâlnit. Dacă autoritățile locale nu făceau față, atunci intervenea guvernul provincial, iar toate costurile erau suportate de autoritățile locale. În continuare se fac controale anuale, iar populațiile ocazionale sunt eliminate. Astfel, în prezent, provincia Alberta este cea mai mare suprafață locuită lipsită de șobolani.
Da, există și șobolani domesticiți
În 1828, câțiva șobolani albinoși, obținuți ca urmare a încrucișărilor de către crescători, au fost folosiți pentru prima dată într-un experiment despre regimul alimentar. În următorii 30 de ani, șobolanii au fost folosiți pentru mai multe experimente și astfel, șobolanul a devenit primul animal domesticit strict pentru scopuri științifice. În prezent, există mai multe linii de șobolani de laborator, Wistar, Sprague-Dawley și Long-Evans fiind printre cele mai cunoscute.
În 2008, a devenit fezabilă obținerea de „Knockout Rat”, sciencedirect.com prin care se inactivează o genă prin metode de inginerie genetică. Acești șobolani sunt folosiți în cercetarea bolilor Parkinson și Alzheimer, hipertensiune și diabet.
Prezența șobolanilor poate fi și agreabilă pentru om. În anii 1700, în Japonia, șobolanii erau ținuți în captivitate ca animale de companie, iar, pe la începutul anilor 1900, această practică a început să fie întâlnită și în Anglia. Prin încrucișări repetate, s-au obținut rase care astăzi sunt ținute ca „They’re intelligent and friendly. Why some people think rats are the perfect pet, for fun and comfort”, washingtonpost.com
Prieten sau inamic, oamenii i-au oferit condiții prielnice pentru creștere și răspândire, punându-i la dispoziție adăpost, resurse nelimitate de hrană, transport și căi de acces către toate colțurile planetei. Fie că vrei sau nu să-l ai prin preajmă, șobolanul este un animal adaptabil, oportunist, un supraviețuitor și o prezență constantă pe lângă oameni, încă din cele mai vechi timpuri. Cel mai probabil, asta înseamnă că „Oversized Rats Could Take Over Earth After Next Mass Extinction”, livescience.com
Seria My Antipa este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.
