Codalb (Haliaeetus albicilla)/Getty Images

Păsările răpitoare de zi, prădătoare desăvârșite27 min read

De Andrei Ștefan 30.11.2022, ultima actualizare: 02.12.2022

Acum mai bine de 4.000 de ani, oamenii din Orientul Mijlociu și-au găsit niște parteneri de vânătoare extrem de abili: păsările răpitoare de zi. Înzestrate cu ochi ce privesc înainte, gheare ascuțite și cioc curbat menit să sfâșie bucăți de carne, aceste animale întruchipează prădătorul absolut.

Păsările răpitoare sunt prezente în mitologiile popoarelor de pe întregul Pământ, de la păsările-tunetului ale amerindienilor la picturile aborigenilor din Australia și zeitățile Orientului Mijlociu și Îndepărtat. În mitologia europeană, păsările răpitoare se regăsesc la celți, scandinavi și greci, iar TurulDespre ea, aici: ro.wikipedia.org este considerată pasărea națională a Ungariei – strămoșul lui Attila. În Grecia Antică, zeița Circe era asociată cu aceste păsări, iar zeul Apollo folosea ulii drept mesageri și se putea transforma într-unul. Constelația Acvila reprezintă pasărea care ducea fulgerele lui Zeus. În mitologia egipteană, zeul Horus era înfățișat cu trup de bărbat și cap de șoim, iar simbolul ochiului lui Horus (udjat) reprezenta bunăstarea, vindecarea și protecția. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/11/Mindcraftstories_pasari-rapitoare-de-zi-pasari-urbane-biodiversitate-urbana-acvila-vultur-soim-vanturel_Falco-cherrug_Neilson-Barnard-Getty-Images.jpg

Șoimul dunărean (Falco cherrug). Foto: Neilson Barnard/Getty Images

Șoimii patriei

Pornită acum 4.000 de ani în Orientul Mijlociu, tradiția șoimăritului s-a păstrat de-a lungul secolelor. Numeroase specii au fost și sunt folosite în această activitate, în diverse culturi. Șoimăritul a fost prezent și în România, iar speciile preferate de localnici erau șoimul dunărean și șoimul călător. La începutul secolului al XVII-lea, tributul Transilvaniei către Imperiul Otoman includea și șoimi pentru vânătoare,Ion Nania, „Istoria vânătorii în România”, anticariat-ursu.ro iar numele cartierului Socola din Iași vine de la „socol”, care înseamnă șoim; probabil că acolo era o crescătorie de șoimi.Mai multe, aici: ro.wikipedia.org 

Păsările răpitoare de zi sunt împărțite în trei mari familii: Accipitridae (ulii, șorecari, ereți, acvile, găi și vulturi), Falconidae (șoimii) și Pandionidae (care cuprinde o singură specie, uliganul pescar). 

Vulturii sunt printre cele mai mari păsări de pradă. Se hrănesc cu hoituri, iar multe specii au capul și gâtul lipsite de pene sau au pene foarte mici. Această adaptare le ajută să-și mențină capul curat în timpul hrănirii. Rareori atacă animale vii, iar când o fac, le aleg pe cele bolnave sau slăbite. Sucul lor gastric e atât de coroziv încât omoară până și cele mai periculoase bacterii. Astfel, vulturii au importanță mare în natură, mai ales în zonele calde, pentru că mănâncă leșurile de animale ce pot fi purtătoare de boli, fiind astfel sanitarii locului. 

În India și Nepal, populațiile de vulturi au scăzut puternic în anii 1990, ca urmare a tratării animalelor domestice cu diclofenac, un compus foarte toxic pentru păsări. Din această cauză, rata de infectare cu rabie a crescut la câini, care au preluat rolul de animale necrofage de la vulturi și astfel a crescut și riscul de transmitere la oameni.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/11/Mindcraftstories_pasari-rapitoare-de-zi-pasari-urbane-biodiversitate-urbana-acvila-vultur-soim-vanturel_Accipiter-gentilis_Tier-Und-Naturfotografie-J-und-C-Sohns-Getty-Images.jpg

Uliul porumbar (Accipiter gentilis). Foto: Tier Und Naturfotografie J und C Sohns/Getty Images

Vulturii, victime colaterale

În România, erau prezente patru specii cuibăritoare de vulturi, dar care au dispărut în prima jumătate a secolului XX: zăganul sau vulturul bărbos (Gypaetus barbatus), vulturul sur (Gyps fulvus), vulturul negru (Aegypius monachus) și hoitarul (Neophron percnopterus). 

Mai mulți factori au fost responsabili pentru dispariția vulturilor din fauna țării. De exemplu, cuiburile le erau prădate de oameni pentru ouă. Apoi, în agricultura comunistă, lupii erau eliminați cu ajutorul cadavrelor de oi otrăvite, lăsate pe câmp. Însă vulturii sunt păsări care mănâncă doar cadavre. Cei pleșuvi suri și cei negri desfac un cadavru și îl devorează. Bucățile mici sînt preluate de vulturul hoitar, iar zăganul ia și oasele. Prin urmare, oile otrăvite au contribuit la eliminarea acestora.

În prezent, vulturii pot fi văzuți în România ocazional, fie în trecere spre alte regiuni, fie vulturi care fac parte din programele de reintroducere, prevăzuți cu emițătoare GPS. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/11/Mindcraftstories_pasari-rapitoare-de-zi-pasari-urbane-biodiversitate-urbana-acvila-vultur-soim-vanturel_Aquila-Heliaca_Guenter-Guni-Getty-Images.jpg

Acvila de câmp (Aquila heliaca). Foto: Guenter Guni/Getty Images

Acvila de pe stema țării

Restul păsărilor răpitoare de zi din România vânează prada în mod activ, iar printre cele mai mari sunt acvilele. Reprezentată pe stema țării, acvila de munte sau pajura (Aquila chrysaetos) poate fi văzută planând peste piscurile Carpaților. 

O altă acvilă de dimensiuni mari este codalbul (Haliaeetus albicilla), întâlnit în regiunile joase, în luncile deschise ale râurilor mari, în apropierea amenajărilor piscicole și în Delta Dunării. Printre acvilele de dimensiuni mari se numără și acvila de câmp (Aquila heliaca) și acvila țipătoare mare (A. clanga).

Ereții (genul Circus) sunt păsări răpitoare de dimensiuni medii, cu coadă și aripi lungi. Pot fi observați adesea zburând la înălțime joasă, deasupra zonelor deschise (stufărișuri, pajiști, terenuri agricole), planând cu aripile ținute într-un „V” larg. Eretele de stuf (Circus aeruginosus) este o specie destul de comună, fiind întâlnit în zonele extracarpatice, și este singurul dintre ereți care cuibărește pe teritoriul țării. În afară de această specie, în România mai pot fi observate trei specii migratoare de ereți. 

Gaia neagră (Milvus migrans) și gaia roșie (Milvus milvus) reprezintă apariții ocazionale în România și sunt ușor de recunoscut după aripile lungi și coada bifurcată, mai evidentă la gaia roșie. În Marea Britanie, găile roșii sunt hrănite intenționat de către oameni și astfel această specie poate fi observată des în zonele urbane.

Șorecarul comun (Buteo buteo) se numără printre cele mai comune păsări de pradă din România și poate fi adesea văzut la marginea drumului, așezat pe un suport înalt, de unde își poate urmări mai lesne prada. Poate zbura și la punct fix, de unde plonjează asupra prăzii. O subspecie a șorecarului comun este șorecarul de stepă, întâlnit în partea de est a țării. Dintre șorecari, mai pot fi întâlniți șorecarul mare (B. rufinus), cu accente roșiatice în penaj, și șorecarul încălțat (B. lagopus), văzut mai ales iarna, cu accente albe în penaj. 

Uliganul pescar (Pandion haliaetus) este o pasăre de dimensiuni mari, observată în România în trecere. Specia este prezentă pe toate continentele, mai puțin Antarctica, și este întâlnită în regiunile cu corpuri de apă permanente. Se hrănește aproape exclusiv cu pește, pe care îl ridică cu totul din apă cu ghearele specializate, după ce plonjează după pradă de la înălțimi de peste zece metri. Alte două specii de păsări răpitoare sunt viesparul (Pernis apivorus) și șerparul (Circaetus gallicus). Ambele sunt specii migratoare și pot fi văzute în România pe perioada verii. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/11/Mindcraftstories_pasari-rapitoare-de-zi-pasari-urbane-biodiversitate-urbana-acvila-vultur-soim-vanturel_Accipiter-nisus_Sandra-Standbridge-Getty-Images.jpg

Uliul păsărar (Accipiter nisus). Foto: Sandra Standbridge/Getty Images

Uliul, adaptat perfect orașelor din Europa

Printre speciile adaptate mediului urban, se numără ulii (genul Accipiter) și șoimii (genul Falco). Ulii preferă zonele cu copaci, alternând cu zone deschise, de unde pândesc prada, pe care o iau prin surprindere. Sunt păsări agile, de talie mică și medie, cu aripile scurte, late, vârful rotunjit și coadă lungă. Picioarele sunt lungi și subțiri iar femelele sunt, de regulă, mai mari decât masculii. În România există două specii rezidente tot timpul anului, uliul păsărar (A. nisus) și uliul porumbar (A. gentilis), și o specie migratoare, întâlnită vara, uliul cu picioare scurte (A. brevipes). 

Populațiile cuibăritoare au cunoscut un declin puternic la jumătatea secolului XX, din cauza folosirii pesticidelor organoclorurate în agricultură. Acestea sunt compuși solubili în grăsimi, pot persista mult în mediu și se pot acumula spre vârful piramidei trofice, adică în speciile prădătoare. După interzicerea acestor compuși, populațiile și-au revenit și, la începutul anilor 1980, au început să colonizeze habitatele urbane. Uliul păsărar este considerat printre primele specii răpitoare adaptate mediului urban în Europa.„Breeding success and productivity of urban and rural Eurasian sparrowhawks Accipiter nisus in Scotland”, tandfonline.com 

Uliul păsărar cuibărește în orașe mari precum Edinburgh, Hamburg sau Budapesta. În anul 2007, populația cuibăritoare în Budapesta era estimată la 200 de perechi. Un studiu din două orașe medii din Ungaria a găsit 19 cuiburi construite în copaci situați în apropierea străzilor, la înălțimi mai mari de 12 metri. În medie, câte patru pui și-au luat zborul din fiecare cuib, iar atât adulții cât și puii au fost mai toleranți față de deranjul provocat de oameni.„Breeding of Eurasian Sparrowhawks (Accipiter nisus) in two Hungarian towns”, researchgate.net Un studiu desfășurat de-a lungul a 12 ani, în 36 de parcuri din Viena, a arătat că prezența uliului păsărar este influențată de dimensiunea parcului și disponibilitatea hranei.„Park size and prey density limit occurrence of Eurasian Sparrowhawks in urban parks during winter”, avianres.biomedcentral.com  

Uliul porumbar poate fi întâlnit atât în păduri de foioase cât și în păduri de conifere, și de obicei evită aglomerările urbane. Cu toate acestea, începând cu anii 1980, unele orașe din Germania au început să fie colonizate de uliul porumbar. Un studiu a arătat că populațiile urbane vânează, în principal, porumbei, și astfel preferința pentru diversitatea hranei a scăzut. Femelele depun ponta mai devreme și sunt mai agresive în apărarea cuibului față de oameni. Același studiu a arătat că impactul cu geamurile prezintă prima cauză a mortalității. „Phantom of the forest or successful citizen? Analysing how Northern Goshawks (Accipiter gentilis) cope with the urban environment”, royalsocietypublishing.org 

Un alt studiu, venit de data aceasta din Japonia, a demonstrat că gradul de acoperire a coronamentului copacilor dintr-o zonă urbană a avut un efect pozitiv asupra numărului de pui de uliu porumbar, în timp ce numărul cuiburilor înconjurătoare a avut efect negativ.„Environmental factors affecting the reproductive rate of urban Northern Goshawks”, researchgate.net 

Pe coasta sudică a Finlandei, datele indică faptul că numărul puilor tinde să fie mai mare în apropierea zonelor urbane, deoarece acestea asigură o sursă de hrană stabilă și condiții de cuibărit mai bune decât zonele rurale.„Larger broods in the Northern Goshawk Accipiter gentilis near urban areas in southern Finland”, researchgate.net 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/11/Mindcraftstories_pasari-rapitoare-de-zi-pasari-urbane-biodiversitate-urbana-acvila-vultur-soim-vanturel_Falco-tinnunculus_DPA-Picture-Alliance-via-Getty-Images.jpg

Vânturelul roșu. (Falco tinnunculus). Foto: DPA Picture Alliance via Getty Images

Vânturei, contra șoareci și porumbei

Șoimii sunt păsări de talie mică și mare, cu aripi înguste și ascuțite la vârf. În România cuibăresc cinci specii de șoim: vânturelul roșu (Falco tinnunculus), vânturelul de seară (F. vespertinus), șoimul rândunelelor (F. subbuteo), șoimul călător (F. peregrinus) și șoimul dunărean (F. cherrug). Șoimulețul de iarnă (F. columbarius) este migrator și poate fi întâlnit doar iarna. 

Vânturelul roșu este cel mai comun, fiind întâlnit pe tot teritoriul țării, în habitate deschise, pajiști, pășuni, terenuri arabile și orașe. Rata de reproducere a vânturelului roșu este stabilă în mediul urban, spre deosebire de cel rural. Preferința pentru cuib s-a schimbat, de asemenea: vântureii din mediul rural folosesc, de regulă, cuiburi abandonate de corvide, în timp ce vântureii de la oraș folosesc găuri și polițe de pe pereții clădirilor. Șoarecii de câmp reprezintă hrana tipică pentru vânturei, dar populațiile cuibăritoare la oraș au fost nevoite să-și diversifice alimentația cu păsări mici și pui de porumbei.„Genetic variability, body characteristics and reproductive parameters of neighbouring rural and urban common kestrel (Falco tinnuculus) populations”, researchgate.net  

Un alt studiu„Carotenoid coloration and health status of urban Eurasian kestrels (Falco tinnunculus)”, journals.plos.org realizat în Viena a monitorizat nivelul de carotenoizi din pielea puilor care încă nu au părăsit cuibul și a descoperit că puii din centrul orașului sunt ușor depigmentați, indicând un nivel mai scăzut al carotenoizilor, fiind astfel mai susceptibili la stresul cauzat de viața la oraș. Tot în Viena se găsește cea mai mare densitate de vânturei din Europa, cu peste 100 de perechi cuibăritoare pe kilometru pătrat.„About the costs and benefits of an avian predator (Kestrel Falco tinnunculus) in an urban environment”, bonn.leibniz-lib.de

O altă specie des întâlnită la oraș este șoimul călător. Specia are o distribuție globală, fiind prezentă pe toate continentele, mai puțin Antarctica. În România poate fi întâlnită în zonele înalte, cu stâncării, dar și în orașe, mai ales iarna. Este o pasăre de mărimea unei ciori și este ușor de recunoscut după „masca” de culoare închisă de pe față. În picaj poate depăși viteza de 300 km/h și lovește prada în aripă pentru a nu se răni la impact. Se presupune că „masca” reduce din intensitatea luminii solare, iar păsările din zone cu radiație solară de durată au „masca” mai lată. În Londra, șoimii călători preferă să-și facă cuibul în apropierea corpurilor de apă, zone construite și parcuri și evită zonele împădurite și agricole.„About the costs and benefits of an avian predator (Kestrel Falco tinnunculus) in an urban environment”, bonn.leibniz-lib.de 

Un studiu din America de Nord a arătat că principalele cauze ale mortalității sunt reprezentate de impactul cu clădiri, vehicule și linii de înaltă tensiune.„Productivity, Mortality, and Management of Urban Peregrine Falcons in Northeastern North America”, researchgate.net

https://mindcraftstories.ro/images/2022/11/Mindcraftstories_pasari-rapitoare-de-zi-pasari-urbane-biodiversitate-urbana-acvila-vultur-soim-vanturel_Falco-peregrinus_Javier-Fernández-Sánchez-Getty-Images.jpg

Șoimul călător (Falco peregrinus). Foto: Javier Fernández Sánchez/Getty Images

Activitățile umane, un pericol pentru răpitoarele de zi

Apropierea de activitățile umane și de localități reprezintă un risc pentru viața acestor păsări. Printre amenințări se numără impactul cu construcții făcute de om, degradarea habitatelor, folosirea pesticidelor, vânătoarea. Construirea turbinelor eoliene pe rutele de migrație crește, de asemenea, șansele unui impact, de cele mai multe ori, fatal. 

În plus, unele specii sunt considerate „stricătoare”, cum ar fi uliii care atacă păsări de curte sau porumbei, motiv pentru care sunt vânate și capturate fără discriminare. Cu toate astea, în România, toate speciile de păsări răpitoare sunt protejate de lege, iar capturarea sau uciderea lor este pedepsită. 

Atrase de abundența de hrană și de locurile mai sigure de cuibărit, pare că unele specii s-au adaptat cu succes traiului urban. Așadar, într-o scurtă plimbare prin centru sau prin parc, înconjurați de clădiri înalte sau de copacii de pe malul apei, cu puțină atenție și răbdare, poți vedea pe cer siluetele uliilor sau ale șoimilor care își duc liniștiți viața în agitația orașului.


Seria Biodiversitate Urbană este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.



Text de

Andrei Ștefan

Andrei Ștefan este cercetător științific în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, unde se ocupă, în principal, de taxonomie moleculară. Pasionat de natură și experimente de mic, își împarte timpul între laborator, colindat coclauri și bioinformatică.

MEDIU|FYI

Eco-impact: 2022, al treilea cel mai călduros an de când se fac măsurători în România

De
Anul trecut, temperatura medie anuală în România a fost cu 1,5 grade mai mare față de cea din perioada 1981-2010. Europa a înregistrat, în 2022, al doilea cel mai călduros an din istorie. 
MEDIU|BIODIVERSITATE URBANĂ

Polenizatorii prosperă în orașe, în ciuda declinului global

De
Dependența agriculturii de polenizatori este în creștere. Cauza? Oamenii consumă tot mai multe fructe, legume sau plante oleaginoase care depind de insecte ca să se reproducă. 
MEDIU|Q&A

Europa de Est nu are încă o voce în problema climatică

De
7 lucruri despre implicarea tinerilor pe teme de mediu pe care le-am aflat de la moldoveanul Vladislav Kaim, consilier în schimbările climatice pe lângă Secretarul General al ONU.
MEDIU|OVERVIEW

Pompele de căldură. Cum funcționează și cât de eficiente sunt 

De
O metodă de termoficare populară în nordul Europei începe să devină interesantă și pentru români și ar putea fi cheia pentru decarbonificarea pieței energetice.