Foto: Mihai Ghiduc

Pescărușii, familiști și inteligenți, dar un pic (prea) gălăgioși27 min read

De Andreea Brezeanu 30.09.2022

De câte ori nu te-ai simțit ca la mare, deși erai în mijlocul Bucureștiului, doar pentru că ai auzit strigătele pescărușilor?

Pescărușii sunt cunoscuți în toată lumea datorită cântecului lor strident, dar și habitatului în care trăiesc. Sunt întâlniți adesea în zone de coastă, mlaștini și medii umede, unde formează colonii mari. În ultimii ani însă, au devenit din ce în ce mai familiari în zona continentală a Europei și Americii de Nord, deoarece s-au obișnuit să cuibărească pe clădirile din orașe. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/09/Mindcraftstories_Pescarusi-Biodiversitate-Urbana-Antipa_04_Mihai-Ghiduc.jpg

Foto: Mihai Ghiduc

Pescărușii trăiesc mult și se adaptează ușor

Pescărușii sunt unele dintre cele mai fascinante păsări, iar asta pentru că se descurcă la fel de bine atât în mediul terestru, cât și în zbor sau pe apă. Pe lângă faptul că au o distribuție mondială, sunt păsări inteligente, îndrăznețe și au o organizare socială complexă. Se pot aclimatiza la o gamă variată de habitate, de la stâncile înghețate ale Arcticii până la iazurile de tundră,  deșerturile sud-americane, lacuri, străzile orașelor, gropile de gunoi și, desigur, pe plaje. Cu toate acestea, majoritatea speciilor se găsesc în regiunile mai reci din emisfera nordică. 

Sunt mai multe motive pentru succesul cu care au reușit să colonizeze zonele urbane. 

În primul rând, datorită activităților umane, în aceste zone există cantități mari de hrană, care pot fi procurate cu ușurință pe tot parcursul anului. Apoi, în zonele urbane, microclimatul este mai stabil și există mai puțini prădători decât în mediul natural al pescărușilor. Mai intră în joc și longevitatea lor – în funcție de specie, pescărușii pot trăi decenii, ceea ce le permite să-și construiască o memorie extinsă asupra zonelor în care pot găsi hrană.

CITEȘTE ȘI: Câte ceva despre ecologia comportamentală. Care este legătura dintre porumbei și traficul urban?

Recent, în multe țări europene, pescărușii au început să folosească tot mai des pentru cuibărit acoperișurile și alte zone urbane. În Europa, pescărușul argintiu (L. argentatus) a fost prima specie de pescăruș înregistrată cuibărind pe clădiri în Marea Britanie, la începutul anilor 1940, în special în orașele de coastă. 

De la primele raportări din sud-vestul Marii Britanii la începutul secolului trecut, obiceiul s-a răspândit dramatic, iar din 1940 până în 2000, numărul cuiburilor a crescut cu 4% la fiecare zece ani. În anul 2000, în Marea Britanie, 15% din zonele de cuibărit ale pescărușului argintiu erau urbane. 

Un motiv pentru colonizarea orașelor este că, înainte de 1940, cele mai multe deșeuri menajere erau arse acasă, transformate în compost sau folosite ca hrană pentru porci, iar pescărușii sunt atrași de depozitele de gunoi. În plus, în acea perioadă pescuitul s-a industrializat și sursele de hrană ale păsărilor au scăzut, iar zonele lor de cuibărit au fost adesea perturbate de extinderea activităților umane.„Re-Evaluation of the Role of Landfills and Culling in the Historic Changes in the Herring Gull (Larus argentatus) Population in Great Britain. Waterbirds”,  (Coulson, John, 2015, bioone.org 

Oportuniști și descurcăreți

Familia Laridae cuprinde 50 de specii de pescăruși, care variază în dimensiune, de la mărimea unei mierle până la cea a unei gâște. Au însă înfățișarea și obiceiurile destul de asemănătoare, așa că amatorii vor deosebi destul de greu speciile. La păsările tinere penajul tipic variază între maro, maro-cenușiu și alb murdar, iar la adulți, între gri, negru și alb. 

De obicei, abdomenul pescărușilor are o culoare deschisă, astfel încât specialiștii cred că peștii îi confundă cu spuma valurilor sau cu norii și nu se sperie de ei, ceea ce, evident, le oferă un avantaj excelent când vânează.

Sunt păsări omnivore și oportuniste. Majoritatea pescărușilor au ciocul ascuțit și puternic, turtit lateral și încovoiat la vârf în formă de cârlig, potrivit pentru a smulge carnea din carcase sau pentru a rupe în bucăți stelele de mare, crabii și alte viețuitoare marine. Speciile mai mici de pescăruși sunt pricepute la prinderea insectelor din zbor. 

Spre deosebire de chire și alte specii de păsări acvatice, pescărușii sunt ageri atât pe pământ, cât și în apă. Degetele anterioare sunt unite prin membrane interdigitale care îi ajută la înot, iar aripile lungi și ascuțite le oferă agilitate în zbor și ușurință în planările prelungi. Multe specii sunt suficient de rapide și agere pentru a jefui prada altor păsări marine, iar acolo unde priceperea eșuează, domnește ingeniozitatea. Mai multe specii de pescăruși au fost observate în timp ce transportau moluște sau arici de mare pe care, mai apoi, le aruncau de la înălțime pe suprafețe dure pentru a le sparge și a se bucura, la final, de deliciile din interior.

„Scotocitori” înnăscuți, pescărușii sunt capabili să exploateze o gamă mult mai largă de hrană decât alte păsări acvatice. De exemplu, pescărușul alb (Pagophila eburnea) este o specie arctică cunoscută pentru îndrăzneala sa, fiindcă se alătură urșilor polari și vânătorilor de foci, hrănindu-se cu resturile lăsate de aceștia, după ce a investigat cu atenție orice pată roșie de pe zăpadă. Așadar, dacă există hrană la îndemână, sigur există un pescăruș potrivit pentru a o exploata.

Speciile de pescăruși care stau mult timp pe mare și care, așadar, nu găsesc apă pentru băut, se mulțumesc cu apa sărată a mărilor și oceanelor. Însă pescărușii se folosesc de glande care îi ajută să excrete o soluție salină care are de două ori concentrația apei de mare. Pescărușii consumă foarte multă energie atunci când folosesc această metodă pentru îndepărtarea sării din organism, de aceea sunt deseori observați în jurul ochiurilor de apă dulce, în apropierea cărora cuibăresc, deși tot pe mare își petrec o bună bucată din timp.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/09/Mindcraftstories_Pescarusi-Biodiversitate-Urbana-Antipa_05_Mihai-Ghiduc.jpg

Foto: Mihai Ghiduc

Uniți, monogami și toleranți cu alte specii

Pescărușii cuibăresc în colonii, uneori foarte mari, de până la câteva mii de perechi. Coloniile sunt mixte din punctul de vedere al speciilor și genurilor care le formează, ceea ce înseamnă că în interiorul unei colonii pot fi întâlnite mai multe specii de pescăruși, dar și rațe sau chire. 

Dacă în apropierea unei colonii apare o perturbare, aceasta este de obicei observată la început de un singur individ care se oprește din ceea ce face, apoi toți ceilalți devin atenți și privesc spre elementul perturbator. În cele din urmă, una dintre păsări scoate sunetul de avertizare care le determină pe toate să se ridice în zbor. 

Pescărușii sunt în mare parte monogami, formând perechi pe viață, iar ambii parteneri au grijă de pui. Pescărușii urbani depun ouăle puțin mai devreme decât cei „de la țară”, probabil fiindcă în orașe clima este mai caldă. De asemenea, puii acestora au șanse mai mari de a supraviețui. Vârsta adultă este atinsă în doi până la cinci ani, în funcție de specie.„Reproductive ecology of urban-nesting Glaucous-Winged Gulls Larus glaucescens in Vancouver, BC, Canada”, (Kroc, Edward, 2018), marineornithology.org (PDF)

Deși nu au cântece melodioase, pescărușii sunt foarte vocali, în special în timpul sezonului de împerechere, care durează din martie până în aprilie. Strigătele sunt, de obicei, dure și puternice, folosite în apărarea teritoriului, ca alarmă atunci când păsările sunt deranjate de prădători sau pentru a saluta un partener. 

În timpul curtării, sunt folosite strigăte mai silențioase. După ce au fost analizate strigătele mai multor specii de pescăruși, s-a observat că există o gamă largă de variații în același apel, făcut de indivizi diferiți. S-a mai constatat că păsările pot recunoaște chemarea propriului partener, căruia îi vor răspunde. Nu vor răspunde, însă, când aceeași chemare este făcută de alți indivizi. Cercetările sugerează, astfel, că vocea joacă un rol important în recunoașterea individuală.

https://mindcraftstories.ro/images/2022/09/Mindcraftstories_Pescarusi-Biodiversitate-Urbana-Antipa_03_Mihai-Ghiduc.jpg

Foto: Mihai Ghiduc

Veșnic atenți de unde pică prada

Datorită inteligenței lor, îndrăznelii, plasticității comportamentale și atracției către noutate, pescărușii sunt omologul păsăresc al șmecherilor de oraș. În România, în mediul urban, cel mai des întâlniți sunt pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis), pescărușul pontic (L. cachinnans) și pescărușul râzător (L. ridibundus).

Deși te-ai obișnuit să-i vezi peste tot prin oraș, percepția generală asupra acestor păsări este, de obicei, negativă. Pescărușii preferă zonele de recreere ale oamenilor, sunt adesea zăriți în parcuri, pe malurile râurilor sau în zonele cu restaurante. Pescărușii folosesc aceste zone urbane pentru hrănire, adăpost și cuibărit și se adaptează la comportamentul uman. 

În Bristol, pescărușii au fost observați pe acoperișuri, lângă școli și centre de colectare a deșeurilor, așteptând ca mâncarea să devină disponibilă. Comportamentul păsărilor se potrivește cu ora de pauză a școlilor, când majoritatea elevilor ies în curte să mănânce, și cu orele de început și sfârșit de program ale centrelor de deșeuri. 

În schimb, în parcuri, activitatea lor pare să corespundă cu disponibilitatea surselor naturale de hrană. Sunt obișnuiți să „cronometreze” sosirea mareelor, dar și schimbările de abundență a hranei în mediul lor natural, astfel încât pot urmări cu ușurință modelele temporale ale oamenilor.„Urban gulls adapt foraging schedule to human‐activity patterns”, (Spelt & Colab., 2020), pubmed.ncbi.nlm.nih.gov 

Pescărușii petrec două treimi din timp în zonele urbane și suburbane și restul în zone rurale, dar nu costiere. După ploaie, zboară în parcuri și pe terenurile agricole și se hrănesc cu râmele care ies din solul umed. Dar au fost observați mergând și în spatele tractoarelor, pentru a mânca vertebratele deranjate de acestea, hrănindu-se cu broaște, șoricei sau orice altceva mai apare. 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/09/Mindcraftstories_Pescarusi-Biodiversitate-Urbana-Antipa_02_Mihai-Ghiduc.jpg

Foto: Mihai Ghiduc

Prea lacomi, uneori

Pescărușul cu picioare galbene (Larus michahellis) este un exemplu de pasăre oportunistă care s-a adaptat traiului în zonele urbane. Acest prădător are o mare plasticitate în comportament, ceea ce îi permite exploatarea eficientă a unei game largi de alimente, atât de origine marină cât și terestră, de origine naturală sau procesată. Într-un studiu realizat în Barcelona, s-a observat că dieta normală a acestor pescăruși este formată din pești, cefalopode și crustacee (mai ales în cazul puilor). Însă, în mare parte, dieta puilor din Barcelona constă din păsări urbane, în general porumbei și papagali călugăr, specii care abundă în oraș. Consumul acestor păsări expune pescărușii la patogeni precum Salmonella spp., Campylobacter spp. și Escherichia coli, ceea ce ar putea explica prezența acestor patogeni la pescărușii cu picioare galbene, și posibila transmitere ulterioară către oameni, prin alimente contaminate.„Adapting to urban ecosystems: unravelling the foraging ecology of an opportunistic predator living in cities. Urban Ecosystems”,  (Méndez & colab., 2020), sciencedirect.com 

Deși le este mai ușor să se hrănească cu ceea ce găsesc la gropile de gunoi, există studii care sugerează că hrănirea cu resturi menajere nu este tocmai benefică pescărușilor. În 1987, Pierotti și Annett au arătat că, pentru puii pescărușilor, resturile domestice sunt mai puțin bogate în grăsimi și proteine față de alte surse de hrană. Acest lucru, cumulat cu faptul că resturile sunt mai greu de digerat de către pui, explică de ce pescărușii argintii (L. argentatus), care se hrănesc preponderent cu gunoi, cresc mai puțini pui.„Reproductive consequences of dietary specialization and switching in an ecological generalist”, (Pierotti, R. & Annett, C.A., 1987), link.springer.com 

https://mindcraftstories.ro/images/2022/09/Mindcraftstories_Pescarusi-Biodiversitate-Urbana-Antipa_01_Mihai-Ghiduc.jpg

Foto: Mihai Ghiduc

Furăcioși, dar și fricoși

Pescărușii sunt cleptoparaziți – un tip de parazitism caracterizat prin furt –, ceea ce înseamnă că fură în mod sistematic hrana altor animale. Desigur, cei din zonele urbane sunt specializați pe furtul alimentelor de la oameni. Dar pescărușii furăcioși pot fi opriți. 

Conform unui studiu recent, pescărușii consideră că privirea umană este agresivă. Majoritatea pescărușilor din zonele urbane nu se apropie de sursele de hrană aflate în imediata apropiere a unui om, în ciuda faptului că mulți manifestă interes pentru hrană. 

În orașele de coastă din Cornwall, Marea Britanie, cercetătorii au observat că pescărușilor le lua mai mult timp să se apropie de mâncare dacă cel de la care voiau să fure mâncarea se uita la ei. De asemenea, au dat dovadă de timiditate când în apropierea hranei au fost prezenți mai mulți oameni și alți pescăruși. Aceste observații sugerează că majoritatea pescărușilor sunt fricoși, iar înclinațiile spre hoție sunt, probabil, prezente doar la câțiva indivizi mai îndrăzneți.„Herring gulls respond to human gaze direction”, (Goumas M, Burns I, Kelley LA, Boogert NJ, 2019), royalsocietypublishing.org 

În același timp, cu toate că sunt neofili (atrași de noutate), ceea ce le facilitează exploatarea cu succes a mediilor urbane, pescărușii sunt mai predispuși să se apropie de hrana care a fost manipulată de oameni, decât de un obiect identic, la fel de accesibil, dar care nu a fost manipulat de om.„Urban herring gulls use human behavioural cues to locate food”, (Goumas M, Boogert NJ, Kelley LA, 2020), royalsocietypublishing.org 

Semnalizator pentru pești și gunoaie

Chiar dacă percepția generală asupra acestor păsări este, de obicei, negativă, pescarii se ajută adeseori de prezența pescărușilor pe mare, deoarece aceasta indică bancuri mari de pești. 

În plus, sunt adevărați detectivi ai gropilor de gunoi ilegale. În timp ce studiau mișcările spațiale ale pescărușilor cu picioare galbene (Larus michahellis) cu ajutorul unor trackere GPS, în sudul Spaniei, cercetătorii au descoperit o groapă de gunoi ilegală. În acest studiu au putut fi observate și habitatele preferate de pescăruși. Cel mai vizitat tip de habitat a fost cel marin (44,4%), urmat de estuare (21,6%), habitate de apă dulce (10,7%), habitate terestre (22,2%) și gropi de gunoi (1,1%).„Feathered Detectives: Real-Time GPS Tracking of Scavenging Gulls Pinpoints Illegal Waste Dumping”, (Navarro J, Grémillet D, Afán I, Ramírez F, Bouten W, Forero MG, 2016), journals.plos.org   

Așadar, se poate spune că pescărușii se numără printre păsările din vârful inteligenței aviare. Iar pe măsură ce strigătele lor devin o parte din ce în ce mai comună a peisajului urban, poate ar trebui ca ingeniozitatea care le-a permis acestor păsări marine să se adapteze la mediul de viață al omului să fie, mai degrabă, apreciată.


Seria Biodiversitate Urbană este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.



Text de

Andreea Brezeanu

​​Andreea Brezeanu este Asistent de cercetare în cadrul Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și are competenţe în biologie celulară, biologie medicală, genetică umană, histologie, citologie animală şi vegetală, anatomie umană şi animală, genomică, inginerie genetică, microbiologie, imunologie, botanică.

MEDIU|QUICK QUESTION

De ce e mai bine să lași frunzele sub copaci decât să le strângi?

De
Covorul arămiu de frunze care se așterne peste pământ la începutul toamnei devine maroniu în timp și trebuie rulat și ascuns undeva, cred unii. Însă noțiunea de frumos e flexibilă și poate fi învățată. 
MEDIU|QUICK QUESTION

De ce nu e șacalul o specie invazivă?

De
Chiar dacă a ajuns să se înmulțească necontrolat, există o explicație simplă pentru care șacalul auriu nu e pe lista speciilor invazive. 
MEDIU|BIODIVERSITATE

Turbăriile pot fi mai eficiente în lupta contra schimbărilor climatice decât copacii

De
Mlaștinile în care s-a acumulat un strat de turbă sunt mai eficiente în captarea dioxidului de carbon decât copacii. O echipă de cercetători restaurează acum acești plămâni din România.
MEDIU|BIODIVERSITATE

Cele mai agresive 10 specii invazive din România

De
Specialiștii români au făcut recensământul speciilor invazive din țară și au venit cu propuneri pentru ținerea lor sub control prin realizarea unui sistem național de supraveghere.